ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1563/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul L.V. a solicitat

instanței anularea hotărârii nr. 22.605 din data de 11 februarie 2008

emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din

cadrul pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea

acesteia să-i recunoască, în temeiul O.G. nr.

105/1999, calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de acest act normativ

aprobat prin

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare

se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană

strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de

martori și acte de stare civilă.

Într-un

prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 337 din 26 martie 2008,

pronunțată în

dosarul nr. 433/33/2008 al Curții de Apel

Cluj, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul a declarat recurs, care, prin decizia nr. 757 din 12 februarie 2009,

pronunțată în dosarul nr. 433/33/2008 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost admis, casată sentința atacată, iar cauza

a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Soluționând cauza în fond după

casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 425 din 30

septembrie 2009, a admis acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 22605 din 11

februarie 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada septembrie 1941

– martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 august 2007.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că proba testimonială

este concludentă în cauză, martorii arătând instanței detalii

ale refugiului reclamantului și familiei sale, relatând fapte pe care

le-au cunoscut direct și în care, au fost implicați personal.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa

Județeană de Pensii Cluj.

Prin singurul motiv de recurs invocat,

recurenta critică sentința instanței de fond, arătând

că deși drepturile se acordă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii (luna august 2007) în mod incorect instanța a acordat

aceste drepturi de la 1 august 2007 și nu de la 1 septembrie 2007, cum era

legal.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana cetățean român, care, în perioada

susmenționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul

că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de

regimurile instaurate în România

în perioada

precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau

strămutării în altă localitate, fără a se face nici o

distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au

făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, și

fără a se face vreo caracterizare a localității

părăsite de cei persecutați, esențial fiind actul

persecuției. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge,

nici noi nu o putem face.

De asemenea, în conformitate cu art. 4

din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1

din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu

martori [alin. (2)].

Cum, în conformitate cu prevederile

legale sus menționate, cu declarațiile martorelor F.M. și M.V.

rezultă că reclamantul împreună cu mama sa s-au refugiat în

cursul lunii octombrie 1941, datorită persecuțiilor la care a fost

supusă mama acestuia, în mod corect instanța de fond a constatat

că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Instanța de fond a făcut,

însă, o greșită aplicare a prevederilor art. 5 din O.G. nr. 105/1999,

potrivit cărora drepturile se acordă persoanelor beneficiare începând

cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Astfel, cum cererea intimatului-reclamant

a fost depusă în luna august 2007, drepturile trebuiau acordate, începând

cu data de 1 septembrie 2007, aceasta fiind luna următoare celei în care a

fost depusă cererea la Comisia de specialitate din cadrul

autorității pârâte (fila 2 dosar nr. 433/33/2008).

Pentru motivele

arătate, recursul va fi admis, iar hotărârea instanței de fond

va

fi modificată, în parte, cu privire la data începând de la care sunt

acordate drepturile, menținându-se celelalte dispoziții ale acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 425 din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că data acordării drepturilor este 1

septembrie 2007.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 martie 2010.