ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 757/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul L.V. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 22605 din 11 februarie 2008 eliberată de aceasta din urmă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 337 din 26 martie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 22605 din 11 februarie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat, pe perioada septembrie 1941 – martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că probele existente la dosar, atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamantul, împreună cu părinții săi s-au refugiat în perioada 20 septembrie 1941 – 10 mai 1945, din localitatea Feldioara în comuna Cătina, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice.

A mai reținut și că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P. Cluj. Recurenta a susținut că în mod greșit instanța a acordat drepturile reclamantului începând cu data de 1 august 2007, deși cererea nr. 56739 este din 1 august 2007 iar data corectă a acordării este 1 septembrie 2007. Referitor la probele administrate în cauză, recurenta a susținut că acestea sunt insuficiente, întrucât dacă se are în vedere pluralul legii, trebuie să existe două surse de informație care să indice împreună aceleași date; data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului.

Examinând sentința în raport cu actele și lucrările dosarului, cu normele legale incidente pricinii și cu motivele de recurs formulate se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În conformitate cu art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată în altă localitate decât cea de domiciliu, urmare a acestor persecuții. De asemenea, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu actele oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori. În cauză, declarațiile martorilor D.I. și U.I. nu sunt relevante în soluționarea cauzei. Astfel din declarația notarială a martorului D.I. rezultă că acesta îl cunoaște pe reclamant și știe că în perioada 20 septembrie 1941 din cauza represiunilor maghiare a fost nevoit să părăsească Ardealul de Nord și să se refugieze din localitatea de domiciliu Feldioara, în localitatea Cătina, județul Cluj. Martorul spune că știe acest lucru, întrucât a fost și el refugiat în aceeași localitate, deși nu posedă hotărâre de refugiat de la C.P.

Referitor la cea de-a doua declarație, respectiv aceea a martorului U.I., aceasta nu este suficientă pentru dezlegarea pricinii dedusă judecății, întrucât localitățile de plecare nu sunt aceleași iar vârsta fragedă (7 ani) avută de martor la data refugiului pune sub semnul îndoielii autenticitatea celor relatate de martor. Rezultă așadar că declarațiile martorilor, singurele probe pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerințele prevăzute de lege (art. 192 și art. 196 C. proc. civ.) cu excepția identității și vârstei martorilor, și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Or, pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori – potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. – a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, care – în aplicarea art. 315 alin. (1) și (3) din același cod – va proceda la completarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a altor martori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 337 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2009.