ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj

reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea

Hotărârii nr. 22700 din 15 februarie 1008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia

să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945,

începând cu data de 1 ianuarie 2007.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea de domiciliu

într-o altă localitate, din motive de persecuție etnică.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 546

din 1 iulie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 22700

din 15 februarie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de

persoană refugiată în perioada noiembrie 1940 – 15 martie 1945 și, totodată,

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu

data de 1 ianuarie 2008.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada,

prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu

familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii

forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

din eroare, instanța de fond a acordat drepturile până la 15 martie 1945, deși

este binecunoscut că intervalul legal se termină la 6 martie 1945, iar Legea nr.

189/2000 prevede că una dintre dovezile care pot reconstitui evenimente atât de

îndepărtate este proba cu martori. În consecință, aceasta trebuie să fie foarte

clară și să se susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval de refugiu

nedeclarat de ambii martori, așa cum a procedat instanța de fond.

Astfel, instanța nu a analizat

argumentele împotriva martorilor, iar la baza recunoașterii statutului de

refugiat, în cazul în care nu există nici un document oficial, stau

declarațiile notariale a doi martori.

Așadar, potrivit pluralului legii,

ar fi trebuit avute în vedere două surse de informație care să indice împreună

aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării,

localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi

coroborate în favoarea reclamantului.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat în ceea ce privește perioada

pentru care vor fi acordate drepturile prevăzute de lege.

Instanța de fond a acordat drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 15 martie  1945,

cu toate că potrivit art. 1 din Ordonanța nr. 105/1999 „beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”.

Înalta Curte va menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă

Hotărârea nr. 10799 din 21 iulie 2003 din care rezultă că martora A.A. s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul

de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de

domiciliu în altă localitate, în mod corect instanța de fond a reținut că

acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este

îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificat în parte, în sensul că

drepturile vor fi acordate pe perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945, cu

menținerea celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 546 din 1 iulie 2006 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că drepturile cuvenite reclamantului L.A., prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000 vor fi acordate pe perioada

noiembrie 1940 – 6 martie 1945.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2009.