ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 22700 din 15 februarie 1008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2007. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, din motive de persecuție etnică. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 546 din 1 iulie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 22700 din 15 februarie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada noiembrie 1940 – 15 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2008. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că din eroare, instanța de fond a acordat drepturile până la 15 martie 1945, deși este binecunoscut că intervalul legal se termină la 6 martie 1945, iar Legea nr. 189/2000 prevede că una dintre dovezile care pot reconstitui evenimente atât de îndepărtate este proba cu martori. În consecință, aceasta trebuie să fie foarte clară și să se susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval de refugiu nedeclarat de ambii martori, așa cum a procedat instanța de fond. Astfel, instanța nu a analizat argumentele împotriva martorilor, iar la baza recunoașterii statutului de refugiat, în cazul în care nu există nici un document oficial, stau declarațiile notariale a doi martori.

Așadar, potrivit pluralului legii, ar fi trebuit avute în vedere două surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în ceea ce privește perioada pentru care vor fi acordate drepturile prevăzute de lege.

Instanța de fond a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 15 martie 1945, cu toate că potrivit art. 1 din Ordonanța nr. 105/1999 „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”. Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 10799 din 21 iulie 2003 din care rezultă că martora A.A. s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu în altă localitate, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificat în parte, în sensul că drepturile vor fi acordate pe perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945, cu menținerea celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 546 din 1 iulie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că drepturile cuvenite reclamantului L.A., prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000 vor fi acordate pe perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.