ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 180/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.M.

a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii

nr. 22332 din 20 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a contestat Hotărârea nr. 22332/2007 a C.J.P. Cluj,

întrucât aceasta i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru

o perioadă eronată, în sensul că nu a fost luată în considerare perioada de la

6 septembrie 1940 până la eliberarea legitimației de refugiat din Ardealul de

Nord.

Prin întâmpinare, pârâta C.J.P.

Cluj a solicitat respingerea acțiunii, menționând că reclamantul este decăzut

din dreptul de a contesta legalitatea hotărârii atacate, relevând în același

timp împrejurarea că tribunalul este instanța competentă să soluționeze

pricina, întrucât reclamantul a atacat decizia de pensie, care reprezintă un

act accesoriu în raport cu hotărârea care stabilește de fapt nașterea dreptului

de refugiat.

În cursul judecății

reclamantul a precizat că obiectul persecuțiilor sale îl constituie Hotărârea nr.

22332/2007 a pârâtei prin care s-a stabilit calitatea sa de beneficiar al Legii

nr. 189/2000, astfel că prima instanță a apreciat că este competentă să

soluționeze cauza.

Prin sentința civilă nr. 413/2008

din 8 mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr.

22332 din 20 august 2007 emisă de pârâta C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 –

6 martie 1944 și să-i acorde drepturile aferente prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2007.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut, în esență că prin Hotărârea nr. 22332/2008, pârâta C.J.P.

Cluj a stabilit reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000

urmând a i se acorda drepturile aferente pentru perioada 27 iulie 1942 – 6

martie 1945.

A apreciat că probele

administrate în cauză arată că reclamantul s-a refugiat împreună cu părinții

săi în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, fiind reținută în mod greșit

de către pârâtă, că perioada de refugiu ar fi fost 27 iulie 1942 – 6 martie

1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, solicitând admiterea acestuia și

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâta critică soluția dată de instanța de fond, apreciind că

probatoriul administrat nu ar fi de natură să conducă la stabilirea calității

de refugiat a reclamantului, și apreciind, la modul general, că declarațiile

notariale nu au puterea să ateste veridicitatea informațiilor pe care le

conțin.

Prin întâmpinare, intimatul

reclamant a formulat concluzii de respingere a recursului pârâtei, ca nefondat

și de menținere a soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

A menționat că recursul

pârâtei nu se referă la hotărârea pronunțată în cauză și că de fapt probele

prezentate de reclamant în susținerea statutului său de refugiat au fost

recunoscute de pârâtă și validate odată cu emiterea Hotărârii nr. 22332/2007.

Examinând actele și

lucrările dosarului, dar perspectiva motivelor de recurs invocate de recurentă,

și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, din

considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Înalta Curte observă că

hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică atât sub

aspectul menținerii statutului de refugiat al reclamantului stabilit de pârâtă,

cât și în ceea ce privește partea referitoare la modificarea perioadei de

acordare către reclamant a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel, instanța de fond,

analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 a constatat, în mod

corect, că reclamantul se încadrează în prevederile legii, întrucât s-a

refugiat, odată cu tatăl său, fost ofițer superior al armatei române, din

localitatea Cluj în localitatea Lugoj.

De altfel, statutul de

refugiat al reclamantului a fost recunoscut și stabilit chiar de către pârâtă,

odată cu emiterea Hotărârii nr. 22332/2007.

În acest context, criticile

recurentei relative la inexistența calității de refugiat a reclamantului apar

ca fiind neîntemeiate și lipsite de sens.

Totodată, și în ceea ce

privește partea din cuprinsul dispozitivului hotărârii instanței de fond, prin

care s-a modificat perioada de acordare către reclamant a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este

legală și temeinică.

Într-adevăr, prima instanță

a observat corect că perioada de refugiu a reclamantului a fost septembrie 1940

– 6 martie 1945, probele administrate în cauză, atestând că întrucât tatăl

reclamantului avea calitatea de ofițer superior în armata română, nu avea cum

să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu decât dacă întreaga sa familie se

afla în siguranță pe teritoriul românesc.

Pe cale de consecință, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

pârâta C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 413 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 413 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2009.