ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4308/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Reclamantul P.L. a chemat în judecată Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca, în temeiul art. 504 C.

proc. pen., pârâtul să fie obligat la plata sumelor de 200.000.000 lei

despăgubiri civile, 800.000.000 lei cheltuieli de judecată realizate de

reclamant pe parcursul procesului penal și 10.000.000 lei daune morale.

După un prim ciclu procesual,

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 717 din 15 decembrie 2006 a admis în

parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului un miliard de lei

cu titlu de daune morale și a respins cererea pentru despăgubiri civile ca

nedovedită.

In considerentele sentinței s-a

reținut că reclamantul P.L. a fost arestat preventiv, în perioada 4 martie 1998-17

iulie 1998, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, constând în

agresarea numitului A.D. și lovirea acestuia cu un corp ascuțit, provocându-i

leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale și care i-au pus

viața în pericol. După mai multe cicluri de judecată, prin Ordonanța Parchetului

de pe lângă Tribunalul Gorj, din data de 15 august 2005, s-a dispus scoaterea

de sub urmărire penală a reclamantului, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

raportat la art. 44 C. pen., întrucât inculpatul a acționat în legitimă

apărare.

Ordonanța de scoatere de sub

urmărire penală a rămas definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate

de partea vătămată prin rezoluția nr. 1029/II/2 din 21 martie 2006 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

S-a mai reținut că și după

redeschiderea urmăririi penale s-a dispus încetarea urmăririi penale împotriva

reclamantului prin ordonanța din 14 iulie 2007.

In raport de soluția dată în cauza

penală, tribunalul a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc.

pen., întrucât reclamantul a fost arestat din eroare și nu a existat o hotărâre

de condamnare împotriva sa.

Apelul declarat de Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj privind greșita acordare a daunelor

morale a fost respins prin decizia civilă nr. 3370 din 27 martie 2007 a Curții

de Apel Craiova.

Pe parcursul soluționării apelului a

decedat reclamantul, la 27 decembrie 2006, în cauză fiind introduși

moștenitorii O.D., P.A. și P.Z.

In motivarea deciziei instanța de

control judiciar a reținut că reclamantul a suferit o traumă emoțională în urma

arestării pe nedrept și că la data arestării avea vârsta de 64 de ani, vârstă

la care lipsirea de libertate i-a produs o deosebită suferință fizică și

psihică. Ca atare, daunele morale au fost corect stabilite.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în cauză nu

sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen. întrucât nu există o

ordonanță de scoatere de sub urmărirea penală intrată în puterea lucrului

judecat.

A declarat recurs și pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia civilă nr. 3430 din 29 mai 2008 a respins ca tardiv recursul Ministerului

Public, întrucât comunicarea deciziei s-a făcut la 30 martie 2007, iar recursul

s-a declarat la 23 iulie 2007. Recursul pârâtului a fost respins ca nefondat.

Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei pronunțată în recurs, în temeiul art. 318 alin. (1) teza 1 C.

proc. civ.

Înalta Curte de Casație și justiție

prin decizia civilă nr. 10018 din 9 decembrie 2009 a anulat în parte decizia

atacată și a fixat termen pentru soluționarea recursului declarat de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reținând că pentru

procuror, deși a participat la judecată, nu a început să curgă termenul de

recurs deoarece hotărârea recurată nu i-a fost comunicată.

Recursul nu este fondat.

În normele europene se prevede

expres că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță și că nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția cazului în care este deținut

legal, pe baza unei condamnări pronunțate de un tribunal competent [art. 5

paragraful 1 lit. a) din CEDO]. De asemenea, art. 5 pct. 5 prevede că orice

persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condițiile

contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.

Astfel cum a decis Curtea Europeană,

proclamând „dreptul la libertate”, parag. 1 al art. 5 are în vedere libertatea

individuală în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei

urmărind ca nimeni să nu fie privat de această libertate în mod arbitrar.

Investită cu soluționarea unor

plângeri întemeiate pe prevederile art. 5 din Convenția Europeană, instanța

europeană, în jurisprudența sa, afirmă în mod constant că scopul esențial al

art. 5 este protejarea individului împotriva

arbitrariului

autorităților statale și că, în realizarea acestui scop, orice privare de

libertate trebuie să aibă o bază legală.

In speță, reclamantul a fost inițial

condamnat pentru infracțiunea de tentativă la omor, iar ulterior, s-a dispus

scoaterea sa de sub urmărirea penală în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Intre momentul condamnării și acela al scoaterii de sub urmărirea penală a fost

reținut ilegal aproximativ 4 luni și jumătate.

Prin ordonanța de scoatere de sub

urmărirea penală din anul 2005, rămasă definitivă ca urmare a respingerii

plângerii formulate de partea vătămată prin rezoluția nr. 1029/II/2 din 21

martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a stabilit implicit că

privarea de libertate a reclamantului a fost dispusă în baza unui act nelegal,

ceea ce înlătură aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 5 paragraful 1

lit. a)

din Convenția Europeană, normele având drept

premisă în

edictarea

excepției pe care o cuprind,

caracterul legal al privării de libertate.

Pe de altă parte,

nelegalitatea

actului care a determinat

încarcerarea

reclamantului atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen. Scopul

urmărit de aceste reglementări legale naționale este acela de a permite

repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate

în cazul în care intervenise o cauză care înlătură răspunderea penală sau

executarea pedepsei.

Scoaterea de sub urmărire penală are

ca efect înlăturarea executării pedepsei și este în mod expres prevăzută în

cuprinsul art. 504 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât trebuie admis că o

persoană care a fost privată în mod nelegal de libertate are dreptul la

repararea prejudiciului produs, în condițiile acestui articol.

Aceeași consecință a recunoașterii

dreptului reclamantului la repararea pagubei produse o are și interpretarea

art. 504 C. proc. pen.

prin raportare la art. 5 par. 5 din

Convenția europeană.

Din perspectiva

normei europene

,

reținerea reclamantului care ulterior a fost scos de sub urmărirea penală,

atrage o încălcare a dreptului la libertate și obligă autoritățile statale la

repararea prejudiciului produs.

In consecință, Înalta Curte

apreciază că în mod corect instanța de apel a constatat că reclamantului i s-a

produs un prejudiciu prin încălcarea dreptului său la libertate și că, în

cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Față de considerentele

expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva deciziei nr. 370 din 27 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie

2010.