ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4308/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamantul P.L. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca, în temeiul art. 504 C. proc. pen., pârâtul să fie obligat la plata sumelor de 200.000.000 lei despăgubiri civile, 800.000.000 lei cheltuieli de judecată realizate de reclamant pe parcursul procesului penal și 10.000.000 lei daune morale. După un prim ciclu procesual, Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 717 din 15 decembrie 2006 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului un miliard de lei cu titlu de daune morale și a respins cererea pentru despăgubiri civile ca nedovedită. In considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul P.L.

a fost arestat preventiv, în perioada 4 martie 1998-17 iulie 1998, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, constând în agresarea numitului A.D. și lovirea acestuia cu un corp ascuțit, provocându-i leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol. După mai multe cicluri de judecată, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, din data de 15 august 2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 44 C. pen., întrucât inculpatul a acționat în legitimă apărare. Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a rămas definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate de partea vătămată prin rezoluția nr. 1029/II/2 din 21 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

S-a mai reținut că și după redeschiderea urmăririi penale s-a dispus încetarea urmăririi penale împotriva reclamantului prin ordonanța din 14 iulie 2007. In raport de soluția dată în cauza penală, tribunalul a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen., întrucât reclamantul a fost arestat din eroare și nu a existat o hotărâre de condamnare împotriva sa. Apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj privind greșita acordare a daunelor morale a fost respins prin decizia civilă nr. 3370 din 27 martie 2007 a Curții de Apel Craiova. Pe parcursul soluționării apelului a decedat reclamantul, la 27 decembrie 2006, în cauză fiind introduși moștenitorii O.D., P.A.

și P.Z. In motivarea deciziei instanța de control judiciar a reținut că reclamantul a suferit o traumă emoțională în urma arestării pe nedrept și că la data arestării avea vârsta de 64 de ani, vârstă la care lipsirea de libertate i-a produs o deosebită suferință fizică și psihică. Ca atare, daunele morale au fost corect stabilite. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen. întrucât nu există o ordonanță de scoatere de sub urmărirea penală intrată în puterea lucrului judecat. A declarat recurs și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 3430 din 29 mai 2008 a respins ca tardiv recursul Ministerului Public, întrucât comunicarea deciziei s-a făcut la 30 martie 2007, iar recursul s-a declarat la 23 iulie 2007. Recursul pârâtului a fost respins ca nefondat. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțată în recurs, în temeiul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și justiție prin decizia civilă nr. 10018 din 9 decembrie 2009 a anulat în parte decizia atacată și a fixat termen pentru soluționarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reținând că pentru procuror, deși a participat la judecată, nu a început să curgă termenul de recurs deoarece hotărârea recurată nu i-a fost comunicată.

Recursul nu este fondat. În normele europene se prevede expres că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță și că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția cazului în care este deținut legal, pe baza unei condamnări pronunțate de un tribunal competent [art. 5 paragraful 1 lit. a) din CEDO]. De asemenea, art. 5 pct. 5 prevede că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condițiile contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații. Astfel cum a decis Curtea Europeană, proclamând „dreptul la libertate”, parag. 1 al art. 5 are în vedere libertatea individuală în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei urmărind ca nimeni să nu fie privat de această libertate în mod arbitrar.

Investită cu soluționarea unor plângeri întemeiate pe prevederile art. 5 din Convenția Europeană, instanța europeană, în jurisprudența sa, afirmă în mod constant că scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale și că, în realizarea acestui scop, orice privare de libertate trebuie să aibă o bază legală. In speță, reclamantul a fost inițial condamnat pentru infracțiunea de tentativă la omor, iar ulterior, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărirea penală în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. Intre momentul condamnării și acela al scoaterii de sub urmărirea penală a fost reținut ilegal aproximativ 4 luni și jumătate.

Prin ordonanța de scoatere de sub urmărirea penală din anul 2005, rămasă definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate de partea vătămată prin rezoluția nr. 1029/II/2 din 21 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a stabilit implicit că privarea de libertate a reclamantului a fost dispusă în baza unui act nelegal, ceea ce înlătură aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană, normele având drept premisă în edictarea excepției pe care o cuprind, caracterul legal al privării de libertate. Pe de altă parte, nelegalitatea actului care a determinat încarcerarea reclamantului atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 504 C. proc.

pen. Scopul urmărit de aceste reglementări legale naționale este acela de a permite repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate în cazul în care intervenise o cauză care înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei. Scoaterea de sub urmărire penală are ca efect înlăturarea executării pedepsei și este în mod expres prevăzută în cuprinsul art. 504 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât trebuie admis că o persoană care a fost privată în mod nelegal de libertate are dreptul la repararea prejudiciului produs, în condițiile acestui articol. Aceeași consecință a recunoașterii dreptului reclamantului la repararea pagubei produse o are și interpretarea art. 504 C. proc.

pen. prin raportare la art. 5 par. 5 din Convenția europeană. Din perspectiva normei europene , reținerea reclamantului care ulterior a fost scos de sub urmărirea penală, atrage o încălcare a dreptului la libertate și obligă autoritățile statale la repararea prejudiciului produs. In consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a constatat că reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin încălcarea dreptului său la libertate și că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei nr. 370 din 27 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2010.