ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 102/2004

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr.142 din 6 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 144/2003 a fost condamnat inculpatul R.C. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art.174, 175 lit. i) C. pen. Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat detenția preventivă de la 10 decembrie 2002 la 6 mai 2003. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 30 milioane lei daune morale către partea civilă C.I., la 2.884.285 lei despăgubiri civile plus dobânzi legale către Serviciul de Ambulanță al Județului Gorj și la 82.012.571 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic nr.1 Craiova. S-a reținut, în esență, că în dimineața zilei de 19 iulie 2002 inculpatul l-a lovit cu un par de lemn în zona capului pe numitul C.I., în timp ce acesta trecea pe stradă prin dreptul locuinței lui, cauzându-i leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viața.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza plângerii și declarației victimei, declarațiilor martorilor, coroborate cu certificatul medico-legal nr. 1371/21 august 2002 al S.M.L.Gorj, completat la 10.12.2002 prin adresa nr.2100 și cu adeverințele privind cuantumul cheltuielilor de transport și spitalizarea victimei. Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 369/8 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Inculpatul a declarat recurs împotriva ambelor hotărâri, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nejustificat instanțele nu i-au încuviințat cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se stabilească mecanismul de producerea leziunilor suferite de victimă, atâta timp cât victima s-a dezechilibrat, căzând lângă un gard de beton, lovindu-se la cap, fără nici o intervenție din partea sa.

Recursul urmează a fi analizat prin raportare la motivele prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 18 C. pen. Este reală susținerea inculpatului că el a solicitat efectuarea unei expertize medicale pentru a se stabili dacă leziunile suferite de victimă s-au produs prin cădere, dar instanțele au considerat proba ca nefiind concludentă, în raport de precizările din certificatul medico-legal, completat prin adresa nr. 2100/2002, coroborate cu declarațiile martorilor. Astfel, în urma examinării victimei în ziua de 21.08.2002 și verificării foii de observație întocmită la Spitalul nr. 1 Craiova, s-a menționat că victima a fost internată cu diagnosticul „traumatism cranio- cerebral sever cu fractură cominutivă depresivă și dilacerare cerebrală directă fronto-parietală dreaptă, cu hemiplegie stângă”.

Medicii legiști au concluzionat că „numitul C.I. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un par din lemn” și că „poziția victimă-agresor în momentul aplicării loviturii asupra capului a fost cu ambii în ortostatism, victima fiind cu fața la agresor sau semiprofil dreapta”. S-a mai precizat că intervenția neurochirurgicală a fost impusă de gravitatea leziunii cranio-cerebrale, iar în lipsa intervenției, evoluția se putea agrava, ducând inevitabil spre deces. Martora C.A. a văzut victima plină de sânge pe față și pe cap, iar în partea dreaptă avea o înfundare. Intenția inculpatului de a ucide victima rezultă din folosirea unui obiect apt de a produce moartea, locul aplicării loviturii – o zonă vitală – și intensitatea deosebită care a provocat o fractură cominutivă depresivă și dilacerare cerebrală directă fronto-parietală dreaptă.

Inculpatul a recunoscut existența conflictului dintre el și victimă în dimineața zilei de 19 iulie 2002, astfel că inadvertențele referitoare la ora producerii acestuia nu au nici o relevanță. De asemeni, inculpatul a recunoscut prezența unui par de lemn la locul incidentului, invocând însă că acest obiect se afla în mâna victimei, care intenționa să-i aplice o lovitură, nicidecum în mâna lui. Această apărare a inculpatului nu a fost dovedită însă cu nici o probă administrată în cauză. Așa fiind, Curtea constată că motivele de recurs susținute de inculpat sunt neîntemeiate. Verificând hotărârile atacate și cu privire la motivele ce se iau în considerare din oficiu, se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice, care urmează a fi menținute.

Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce arestarea preventivă de la 10 decembrie 2002 la 9 ianuarie 2004. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 369 din 8 septembrie 2003 a Curții de Apel Craiova . Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 decembrie 2002 la 9 ianuarie 2004. Obligă recurentul inculpat să plătescă statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 ianuarie 2004.