ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 102/2004

Asupra

recursului penal de față;

Prin

sentința penală nr.142 din 6 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul

nr. 144/2003 a fost condamnat inculpatul

R.C. la o pedeapsă de 7 ani și 6

luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat,

faptă prevăzută de art. 20 raportat la art.174, 175 lit. i) C. pen.

Conform

art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe  o durată de 2 ani.

În baza

art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale s-a interzis

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat detenția preventivă de

la 10 decembrie 2002 la 6 mai 2003.

Inculpatul

a fost obligat la plata sumei de 30 milioane lei daune morale către partea

civilă C.I., la 2.884.285 lei despăgubiri civile plus dobânzi legale către

Serviciul de Ambulanță al Județului Gorj și la 82.012.571 lei despăgubiri

civile către Spitalul Clinic nr.1 Craiova.

S-a

reținut, în esență, că în dimineața zilei de 19 iulie 2002 inculpatul l-a lovit

cu un par de lemn în zona capului pe numitul C.I., în timp ce acesta trecea pe

stradă prin dreptul locuinței lui, cauzându-i leziuni traumatice ce i-au pus în

primejdie viața.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza plângerii și

declarației victimei,  declarațiilor martorilor, coroborate cu certificatul

medico-legal nr. 1371/21 august 2002 al S.M.L.Gorj, completat la 10.12.2002

prin adresa nr.2100 și cu adeverințele privind cuantumul cheltuielilor de

transport și spitalizarea victimei.

Apelul

declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin

decizia penală nr. 369/8 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Inculpatul

a declarat recurs împotriva ambelor hotărâri, criticându-le pentru nelegalitate

și netemeinicie, susținând că nejustificat instanțele nu i-au încuviințat

cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se

stabilească mecanismul de producerea leziunilor suferite de victimă, atâta timp

cât victima s-a dezechilibrat, căzând lângă un gard de beton, lovindu-se la

cap, fără nici o intervenție din partea sa.

Recursul

urmează a fi analizat prin raportare la motivele prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 18  C. pen.

Este

reală susținerea inculpatului că el a solicitat efectuarea unei expertize

medicale pentru a se stabili dacă leziunile suferite de victimă  s-au produs

prin cădere, dar instanțele au considerat proba ca nefiind concludentă, în

raport de precizările din certificatul medico-legal, completat prin adresa nr. 2100/2002,

coroborate cu declarațiile martorilor.

Astfel,

în urma examinării victimei în ziua de 21.08.2002 și verificării foii de

observație întocmită la Spitalul nr. 1 Craiova, s-a menționat că victima a fost

internată cu diagnosticul „traumatism  cranio-

cerebral sever cu

fractură cominutivă depresivă și dilacerare cerebrală directă fronto-parietală

dreaptă, cu hemiplegie stângă”.

Medicii

legiști au concluzionat că „numitul C.I. prezintă leziuni traumatice care s-au

putut produce prin lovire cu un par din lemn” și că „poziția victimă-agresor în

momentul aplicării loviturii asupra capului a fost cu ambii în ortostatism,

victima fiind cu fața la agresor sau semiprofil dreapta”.

S-a mai

precizat că intervenția neurochirurgicală a fost impusă de gravitatea leziunii

cranio-cerebrale, iar în lipsa intervenției, evoluția se putea agrava, ducând

inevitabil spre deces. Martora C.A. a văzut victima plină de sânge pe față și

pe cap, iar în partea dreaptă avea o înfundare.

Intenția

inculpatului de a ucide victima rezultă din folosirea unui obiect apt de a

produce moartea, locul aplicării loviturii – o zonă vitală – și intensitatea

deosebită care a provocat o fractură cominutivă depresivă și dilacerare

cerebrală directă fronto-parietală dreaptă.

Inculpatul

a recunoscut existența conflictului dintre el și victimă în dimineața zilei de

19 iulie 2002, astfel că inadvertențele referitoare la ora producerii acestuia

nu au nici o relevanță.

De

asemeni, inculpatul a recunoscut prezența unui par de lemn la locul

incidentului, invocând însă că acest obiect se afla în mâna victimei, care

intenționa să-i aplice o lovitură, nicidecum în mâna lui. Această apărare a

inculpatului nu a fost dovedită însă cu nici o probă administrată în cauză.

Așa

fiind, Curtea constată că motivele de recurs susținute de inculpat sunt

neîntemeiate.

Verificând

hotărârile atacate și cu privire la motivele ce se iau în considerare din

oficiu, se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice,

care urmează a fi menținute.

Conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) recursul declarat de inculpat va fi

respins ca nefondat.

Din

pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce arestarea preventivă de la 10

decembrie 2002 la 9 ianuarie 2004.

Văzând

și dispozițiile art. 192  alin. (2)  C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva

deciziei penale nr. 369 din 8 septembrie 2003 a Curții de Apel

Craiova

.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10

decembrie 2002 la 9 ianuarie 2004.

Obligă recurentul inculpat să plătescă

statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea  din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 ianuarie 2004.