ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3659/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 321 din 28 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosar nr. 2499/89/2010 s-a hotărât următoarele:

"Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul N.C. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Condamnă inculpatul N.C., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

Admite în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată D.M..

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. obligă inculpatul să plătească părții civile D.M. suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale, precum și suma de 500 RON cu titlu de despăgubiri civile lunare, începând cu data de 2 septembrie 2009, data săvârșirii faptei și până la încetarea stării de nevoie a acesteia.

Respinge cererea părții civile D.M. privind acordarea de despăgubiri materiale, ca nedovedită.

Admite acțiunea civilă formulată de părțile civile S.C.R. Iași și S.C.U. "P.Dr.N.O." Iași în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, obligă inculpatul să plătească S.C.R. Iași suma de 1.232 RON, iar S.C.U. "P.Dr.N.O." Iași suma de 2.413,12 RON, sume ce vor fi actualizate la data executării.

Obligă inculpatul să plătească statului cheltuielile judiciare în sumă de 850 RON, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariu pentru apărător desemnat din oficiu pentru partea vătămată, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție".

Pentru a decide în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 188/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data de 3 august 2010 și înregistrat la instanță la data de 5 august 2010 sub nr. 2499/89/2010, a fost trimis în judecată inculpatul N.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

S-a reținut prin actul de sesizare că, la data de 2 septembrie 2007, în jurul orelor 8:30, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul pe un pod și după ce a lovit-o în față, a aruncat-o de pe pod în albia uscată a pârâului de la o înălțime de 3,5 m.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul care a negat, ca și în timpul urmăririi penale, că în ziua de 2 septembrie 2007 s-ar fi întâlnit cu partea vătămată D.M., deoarece el a fost la via proprietatea sa, în acea dimineață.

Au fost audiați martorii C.S., R.C., D.A., N.P., C.G., M.C., V.T. și D.Ș..

S-au depus la dosar cupoanele de pensie pentru partea vătămată cu nr. de Decizie X pentru luna septembrie 2010 și nr. dosar de pensie Y, precum și pentru inculpat dosar pensie Z.

Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 2 septembrie 2009, în jurul orelor 8,00, partea vătămată s-a dus să ducă vaca la cireadă.

La întoarcere, a observat curcile inculpatului pe terenul cultivat cu lucernă și le-a alungat.

Există vizibilitate de la locuința părții vătămate și cea a inculpatului către terenul părții vătămate datorită diferenței de nivel, ambele case fiind situate pe un plan ridicat. De asemenea, pentru a ajunge la teren, partea vătămată trebuia să traverseze un pod din lemn peste pârâul Elan, care nu este prevăzut cu balustrade și care are o înălțime de 3 - 4 metri, față de albia pârâului, luând în considerare ambele capete ale podului.

Când a alungat curcile, partea vătămată a fost văzută de inculpat și soția sa, N.P..

Aceasta a început să strige la partea vătămată să lase curcile în pace. Discuția a fost auzită de martorul C.S. care tocmai trecea pe acolo. Martorul a salutat-o pe partea vătămată, după care a depășit-o, continuându-și drumul către pod.

Partea vătămată, după ce a alungat curcile, a cules un braț de iarbă și s-a îndepărtat către casă, angajându-se în traversarea podului.

Între timp, inculpatul N.C. a plecat de acasă și s-a îndreptat către partea vătămată, întâlnindu-se, la colțul locuinței numitului G.C., cu martorul C.S..

Când mai avea 3 - 4 metri să iasă de pe pod, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul care a lovit-o în față, a apucat-o de piept și a aruncat-o de pe pod în albia uscată a pârâului, de la o înălțime de 3,50 m. În cădere, partea vătămată s-a lovit cu spatele de o bârnă din lemn ieșită în afara podului, după care s-a rostogolit în albia pârâului (care era uscat, fiind doar un fir de apă) și a rămas nemișcată.

În momentul începerii agresiunii, partea vătămată a strigat "Nu mai da, C.!", expresie auzită de martorul C.S. care se afla în dreptul locuinței lui G.C..

Fiica părții vătămate, D.A., a văzut că mama sa întârzie cam mult, astfel încât s-a dus să o caute. Când a ajuns în dreptul locuinței aceluiași G.C., s-a întâlnit cu inculpatul N.C., care a amenințat-o. Tot atunci a auzit și vocea mamei sale care striga după ajutor.

S-a dus către pod și a observat-o pe partea vătămată în albia pârâului. A mers la mama sa și a întrebat-o ce s-a întâmplat. Partea vătămată i-a spus că a fost aruncată de pe pod de C. "P.", aceasta fiind porecla inculpatului.

Întrucât partea vătămată nu se putea mișca, rămânând paralizată de la brâu în jos, D.A. a chemat mai multe persoane să o ajute să o scoată pe mama sa din pârâu. Au venit la fața locului D.I., V.T., C.I. și C.G. care au scos-o pe partea vătămată din pârâu și au anunțat ambulanța.

Martorul M.C. a observat, în timpul conflictului, două persoane pe pod care se îmbrânceau dar, datorită distanței, nu le-a putut distinge. Când a ajuns pe pod, partea vătămată era deja căzută în albia pârâului. A mers la ea și a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta spunându-i că "P." a nenorocit-o. Martorul s-a deplasat repede, pentru că era cu căruța, și a declarat că, la colțul casei lui G.C., l-a văzut pe inculpat, care era îmbrăcat cu o salopetă verde.

Partea vătămată, de asemenea, a declarat că inculpatul purta o salopetă verde când s-a întâlnit cu el.

După ce a împins-o pe partea vătămată, inculpatul s-a îndreptat spre casă, fiind văzut de martorii C.S., D.Ș. și V.I., care stăteau de vorbă în drum.

Fiind apelat prin serviciul de urgență "112" la orele 9:30, agentul principal C.C. s-a deplasat la fața locului, în aproximativ 10 minute.

Înainte de a ajunge la pod, polițistul l-a văzut pe inculpat în dreptul locuinței sale dar nu i-a spus nimic, pentru că nu știa ce s-a întâmplat. După ce a vorbit cu partea vătămată, polițistul s-a întors la inculpat, dar nu l-a mai găsit pentru că acesta plecase către via sa.

De la locuința inculpatului, mergând pe jos, se fac 21 minute până la vie (s-a făcut un experiment judiciar în acest sens), astfel încât inculpatul a ajuns acolo în jurul orelor 10:00, unde a rămas până în jurul orelor 10:30, când a fost luat cu căruța de către martorii R.C. și R.L.D. și adus acasă.

În cauză au fost întocmite două rapoarte de expertiză medico-legală.

Primul raport, cu nr. 400/E din 12 august 2008, concluzionează că numita D.M. prezintă leziuni traumatice de tipul fracturii tasare corp vertebral D 9, fracturii lamei posterioare D 8, D 9 și D 10 cu fragmente osoase migrate în canal cu perforarea durei mater, eliminare de detretius medular și paraplegie flască consecutivă fracturii costale C 5, C 6 arc posterior dreapta, echimozei și excoriației.

Leziunile s-au putut produce prin cădere de la înălțime, în condițiile stabilite pe cale de anchetă. Pot data din 2 septembrie 2007. Necesită 110 - 120 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Urmare traumatismului, sus-numita rămâne cu infirmitate fizică permanentă. Leziunile nu au pus în primejdie viața sus-numitei.

De asemenea, printr-un răspuns ulterior, se precizează că echimoza periorbitară dreaptă s-a putut produce prin lovire activă cu un mijloc sau obiect contondent, echimoza din regiunea sternului s-a putut produce, cel mai probabil, prin lovire cu mijloc sau corp contondent, neputând fi exclusă producerea acesteia prin lovire de corp dur, în condițiile unei căderi, iar excoriația de pe fața anterioară a abdomenului s-a putut produce, cel mai probabil, prin lovire de obiect dur, posibil în condițiile unei căderi.

Cel de-al doilea raport de expertiză medico-legală, cu nr. 137/E din 11 iunie 2010, întocmit de doi medici legiști din cadrul SML jud. Vaslui, consemnează că numita D.M. a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii tasare corp vertebral D 9, fracturii lamei posterioare D 8, D 9 și D 10 cu fragmente osoase migrate în canal cu perforarea durei mater, eliminare de detretius medular, complicate cu paraplegie flască, anestezie pentru toate tipurile de sensibilitate sub D 9 și tulburări sfincteriene, fracturii Costale C 5 și C 6 arc posterior hemitorace drept, echimozei și excoriației.

Leziunile vertebro-medulare (fractură tasare corp vertebral D 9, fractură lama posterioară D 8, D 9 și D 10 cu fragmente osoase migrate în canal cu perforarea durei mater, eliminare de detretius medular și complicațiile survenite), sunt specifice producerii prin cădere (auto sau heteropropulsie), posibil în condițiile datelor de anchetă (aruncat de pe un pod în albia secată a unui râu de la o înălțime de 3,50 m); fracturile costale C 5 - C 6 arc posterior hemitorace drept au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, cu și de obiecte contondente, cel mai probabil prin cădere, în același context (cădere de la înălțime), iar celelalte leziuni (echimoza periorbitară dreaptă, echimoza regiunea sternală, excoriație pe fața anterioară abdomen), se puteau produce atât prin lovire activă cu obiecte și mijloace contondente, cât și de obiecte contondente, prin cădere, în circumstanțele mai sus menționate.

Pot data din 2 septembrie 2007.

A necesitat 110 - 120 zile îngrijiri medicale pentru leziunile vertebro-medulare, 15 - 16 zile îngrijiri medicale pentru fracturile costale și 2 - 3 zile îngrijiri medicale pentru celelalte leziuni, cu includerea acestora într-un număr total de 110 - 112 zile îngrijiri medicale necesare pentru traumatismul din data de 2 septembrie 2007.

Urmare traumatismului, sus-numita rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin complicațiile medulare posttraumatice mai sus menționate.

Leziunile vertebro-medulare prin modificările neurologice (paraplegie, tulburări sfincteriene) în a căror evoluție intervin de obicei complicații septice ce duc la deces, au pus în primejdie viața sus-numitei, celelalte leziuni nu au pus în primejdie viața sus-numitei.

Diferența dintre cele două rapoarte constă în mențiunea privind punerea în primejdie a vieții părții vătămate, mențiune neesențială sub aspectul încadrării juridice a faptei întrucât fapta inculpatului de a arunca pe partea vătămată de la o înălțime de 3,50 m în albia secată a unui pârâu, știind că aceasta se poate lovi grav și muri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de  tentativă la omor calificat, prev. de art. 20. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Inculpatul N.C. nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că în acea zi nici nu s-a întâlnit cu partea vătămată și că, în jurul orelor 8,00, a plecat către via sa unde a plivit niște buruieni. S-a întâlnit acolo cu numitul R.C., care se ducea către via sa și pe care l-a rugat ca, la întoarcere, să-i ia și pe el acasă. A ajuns înapoi la domiciliu în jurul orelor 12,00 (a revenit apoi în declarație și a zis că în jurul orelor 10,30).

Prima instanță a apreciat că această apărare a inculpatului este infirmată de toate probele administrate în cauză.

În primul rând, de declarația părții vătămate D.M., apoi de declarația fiicei acesteia D.A., care s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea locului faptei, în dreptul locuinței lui G.C., ca și de declarația martorului C.S., care s-a întâlnit cu inculpatul în același loc și care a declarat că acesta se îndrepta către pod, după care a auzit vocea părții vătămate " Nu mai da, C.!".

Inculpatul a fost văzut la întoarcere de același martor, precum și de martorii D.Ș. și V.I., toți trei stând de vorbă în drum.

De asemenea, martorul M.C. l-a văzut pe inculpat la colțul locuinței lui G.C., când se îndrepta către casă, afirmând că era îmbrăcat cu o salopetă verde, la fel cum a declarat și partea vătămată.

Agentul principal C.C., în timp ce se deplasa la fața locului, ca urmare a sesizării, l-a văzut pe inculpat în fața locuinței sale, în jurul orelor 9,35.

Apărarea inculpatului este infirmată și de declarațiile martorilor R.C. și R.L.D. care au arătat că nu s-au întâlnit cu acesta când se duceau la vie și nu au avut o înțelegere prealabilă de a-l lua acasă la întoarcere. Când s-au dus către vie au mers pe un alt drum și nu aveau cum să se întâlnească cu inculpatul.

Abia la întoarcere, în jurul orelor 10,30, au trecut pe lângă via inculpatului și l-au luat, la rugămintea acestuia.

Inculpatul a fost testat și cu tehnica poligraf, în raportul de constatare tehnico-științifică din 1 iulie 2008 concluzionându-se că, la întrebările relevante ale cauzei, potrivit răspunsurilor date, au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

De asemenea, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece din modul în care inculpatul a acționat, prinzând victima de piept și aruncând-o de pe un pod care are o înălțime de 3,5 m și apoi părăsind în grabă locul faptei pentru a se deplasa la vie în vederea creării unui alibi, rezultă că, chiar dacă, inculpatul nu a urmărit uciderea victimei a prevăzut și acceptat posibilitatea survenirii rezultatului letal ca urmare a acțiunii sale.

În plus, victima nu este o femeie tânără care să fi putut evita o cădere pe spate, fiind supraponderală, ceea ce îl putea conduce pe inculpat la ideea că gestul său poate să aibă consecințe grave.

Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativă la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile sale care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care a fost comisă, precum și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

În acest context, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor calificat în cea de vătămare corporală gravă, solicitată de inculpat, prin apărător.

Pentru fapta săvârșită, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia s-a avut în vedere conduita nesinceră, de negare a faptelor de către inculpat, creându-și acel alibi la care s-a făcut referire mai sus, lipsa antecedentelor penale, împrejurările săvârșirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă și care s-ar fi putut produce, datele privind persoana inculpatului.

Cu privire la latura civilă, partea vătămată D.M. s-a constituit parte civilă cu sumele de 50.000 RON reprezentând daune materiale, 150.000 RON reprezentând daune morale și de 1.000 RON lunar cu titlu de despăgubiri periodice.

Deși i-a fost desemnat apărător din oficiu și deși i s-a pus în vedere atât ei cât și soțului său care a însoțit-o în instanță, să țină legătura cu apărătorul în vederea dovedirii pretențiilor civile, atât partea vătămată, cât și alte rude nu au ținut cont de indicațiile instanței și nu au făcut dovada pretențiilor.

Pentru aceste aspecte, instanța a respins, ca nedovedite, pretențiile de 50.000 RON solicitate cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă, obligând pe inculpat să plătească părții civile D.M., cu titlu de daune morale, suma de 60.000 RON, având în vedere traumatismele fizice și morale suferite de victimă, care a fost nevoită să suporte internări în spitale, intervenții chirurgicale, să urmeze un tratament recuperator, rămânând imobilizată într-un cărucior cu rotile, împrejurări care o îndreptățesc a primi un echivalent la daunelor morale și pe care instanța l-a cuantificat la suma de 60.000 RON, care nu este suficient pentru suferința prezentă și viitoare, dar este de natură să îi asigure o atenuare a acestor suferințe.

Inculpatul a mai fost obligat să achite cu titlu de despăgubiri civile lunare suma de câte 500 RON, începând cu data de 2 septembrie 2009, data săvârșirii faptei și până la încetarea stării de nevoie a acesteia.

La stabilirea în concret a prestației lunare s-a avut în vedere gradul de invaliditate suferit de vătămată, pensia pe care o primește pentru acest handicap de 293 RON, pensia pentru limită de vârstă de 374 RON, precum și cuantumul pensiei inculpatului de 1.128 RON.

De asemenea, au fost admise acțiunile civile ale părților civile S.C.R. Iași și S.C.U. P.Dr. N.O. Iași și în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.232 RON S.C.R. Iași și suma de 2.413,12 RON S.C.U. P.Dr. N.O. Iași, sume care vor fi actualizate la data executării.

B. În termen legal, sentința a fost apelată de inculpatul N.C. care, prin motivele scrise și expuse oral de apărător, a susținut nevinovăția în comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. A arătat că probatoriul administrat este neconcludent, experimentul judiciar nu poate suplini dovada săvârșirii faptei, nu există probe directe, martorul M.C. a arătat numai că a observat două persoane pe pod care se îmbrânceau, dar, datorită distanței, nu le-a putut distinge.

A solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. să se dispună achitarea.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de "vătămare corporală gravă" prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 56 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale susmenționate, apreciindu-se criticile ca neîntemeiate.

C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, s-a arătat că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, preluând considerentele primei instanțe. Pe de altă parte, ambele instanțe nu s-au pronunțat cu privire la unele probe existente în dosarul de urmărire penală care ar fi putut influența soluția procesului, ignorând declarațiile unor martori, iar pe de altă parte, diferențele dintre cele două acte medico-legale nu au fost corect interpretate.

Sub un alt aspect, s-a susținut că există un dubiu ce profită inculpatului, atâta vreme cât nu se poate stabili dacă acesta a fost prezent la locul faptei și a împins partea vătămată de pe pod sau aceasta a căzut singură, astfel că se impune achitarea inculpatului.

În subsidiar, în situația în care se va reține că este autorul faptei, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, a solicitat reducerea acesteia spre minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării.

Examinând recursul prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta nu este întemeiat.

Astfel, nu se poate susține că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci doar o preluare a considerentelor hotărârii primei instanțe, sau că nu s-a pronunțat cu privire la unele probe favorabile inculpatului, atâta vreme cât prin decizia criticată se face o analiză a probelor administrate în cauză, în condițiile art. 3 și 63 alin. (2) C. proc. pen., interpretându-se coroborat declarațiile de martori cu celelalte probatorii - experimentul judiciar, planșele foto, schița locului faptei, raportul de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat, procesele-verbale de confruntare, declarațiile constante ale părții vătămate și concluziile rapoartelor medico-legale, în baza cărora s-a reținut fundamentat vinovăția inculpatului N.C..

De asemenea, instanța de apel a analizat criticile vizând încadrarea juridică dată faptei, individualizarea judiciară a pedepsei și rezolvarea dată laturii civile a cauzei, astfel că recursul nu este întemeiat sub acest aspect.

Nu este întemeiată nici critica vizând greșita condamnare a inculpatului deși există dubii ce profită acestuia, în condițiile în care din probele aflate la dosar rezultă fără echivoc motivul pentru care partea vătămată s-a deplasat spre terenul aflat peste pod - pentru a izgoni curcile inculpatului, ce pătrunseseră pe acel teren cultivat cu lucernă, proprietatea părții vătămate -, deplasarea inculpatului în aceeași direcție - ce a fost observată de martorul C.S. -, urmată la scurt timp de o îmbrânceală pe pod a două persoane - percepută de martorul M.C. -, precum și de strigătele părții vătămate - ce au fost auzite de atât de martorul C.S. cât și de martorii D.I. și D.A. -, la care se adaugă relatările părții vătămate, imediat după producerea faptei, în timp ce era căzută în albia râului - în sensul că a fost lovită și aruncată în albia uscată a râului de către inculpat, ce au fost auzite de către D.I., V.T., C.I. și C.G.; totodată, inculpatul a fost văzut în apropierea locului faptei de către martorul C.S. și agentul de poliție C.C.

Toate aceste declarații - ce se coroborează cu restul probatoriului: experiment judiciar, planșele foto, schița locului faptei, raportul de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat, procesele-verbale de confruntare, concluziile rapoartelor medico-legale -, infirmă susținerile inculpatului în sensul că nu a comis fapta reținută în sarcina sa, susțineri ce nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei și vinovăția inculpatului.

Sub un alt aspect, critica subsidiară privind greșita încadrare juridică dată faptei nu este întemeiată, intenția indirectă cu care a acționat inculpatul în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat rezultând din modalitatea concretă de comitere a faptei - constând în aceea că a prins partea vătămată de piept și a aruncat-o pe un pod, de la o înălțime de 3,5 m, în albia uscată a râului -, din materialitatea actului și urmările faptei - constând în producerea de leziuni traumatice ce au pus în primejdie viața victimei. Ca atare, nu prezintă relevanță faptul că inculpatul nu a urmărit producerea unui rezultat letal, atâta timp cât a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii acestuia, astfel că nu poate fi primită cererea acestuia de a se schimba încadrarea juridică în cea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., în același sens opinând și instanța de fond și cea de apel.

În ceea ce privește cealaltă solicitare subsidiară a recurentului, de a se reduce pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută în apel, Înalta Curte constată că aceasta este deja sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., iar o nouă reducere nu poate fi justificată de împrejurarea că inculpatul este bolnav și are o vârstă înaintată, în raport cu celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările și modalitatea în care a fost comisă fapta, așa cum a fost descrisă mai sus, gravitatea deosebită a acesteia, precum și faptul că inculpatul nu prezintă garanțiile unei conduite care să permite instanței să dea dovadă de o mai mare clemență.

Referitor la solicitarea de a se aplica dispozițiile art. 81 C. pen., nici aceasta nu poate fi primită, nefiind întrunită cerința cuantumului pedepsei prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. (închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda).

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa și că nu se justifică o reducere a pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.