ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2491/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 568 din 30 august 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.N.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen. Pe durata executării pedepsei, au fost interzise inculpatului, conform art. 71 C. pen., drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la 01 ianuarie 2010, la zi. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.N. S-a luat act că în cauză partea vătămată R.N. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul disp. art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C civ., coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, modif. prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.693,53 RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București, cu sediul în București, Splaiul Independenței. În baza art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.700 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație: În noaptea de 1 ianuarie 2010, a avut loc o altercație între R.N.A. și tatăl său, R.N. în timpul acestui scandal, R.N.A. l-a înjunghiat pe R.N., în zona gâtului. Victima a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, fiindu-i astfel salvată viața. Diagnosticul post-operator a fost acela de plagă înjunghiată latero-cervical stânga cu secționarea venei jugulare externă și a capătului clavicular al sternocleidomastoidianului.

Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M. a rezultat că partea vătămată R.N. a prezentat leziuni traumatice (o plagă tăiată cervical antero-lateral stâng) care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înțepător (posibil cuțit sau similar), la data de 01 ianuarie 2010. Pentru vindecare a necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice suferite i-au pus viața în primejdie. În declarațiile sale date atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul R.N.A. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând cum, în data de 1 ianuarie 2010, în jurul orei 00,00, se afla în fața imobilului situat pe b-dul.

l.M., București împreună cu prietena sa, martora L.E.B.V. Inculpatul se afla în stare avansată de ebrietate, fiind și extrem de agitat. Pe fondul acestei stări, inculpatul a spart cu pumnul geamul de la ușa de acces în scara 3 a blocului, cu această ocazie provocându-și mai multe plăgi tăiate la mâna dreaptă ca urmare a contactului cu cioburile. în continuare, acesta a declarat că a urcat la etajul 4 al blocului (unde locuiește cu părinții săi), cu intenția de a se bandaja. Pe palierul etajului 4, între inculpat și tatăl său, partea vătămată R.N., a avut loc o altercație, partea vătămată aplicându-i inculpatului mai multe lovituri cu pumnul în zona feței. La un moment dat, în timpul acestei altercații, inculpatul a scos un briceag din buzunar, l-a deschis și l-a lovit cu acesta, printr-o mișcare circulară, în zona gâtului, pe tatăl său.

Cei doi au fost despărțiți de intervenția martorelor L.E.B.V., concubina inculpatului și R.M., mama inculpatului și soția părții vătămate. Inculpatul, însoțit de martora L.E.B.V. a urcat la etajul 5, de unde a luat liftul până la parter și a părăsit clădirea, deplasându-se pe b-dul. l.M. în direcția L. După ce a parcurs 100 m, și-a pierdut cunoștința, din cauza pierderilor de sânge. A fost preluat de către un echipaj S.M.U.R.D. sosit la fața locului, care i-a acordat primul ajutor după care l-au transportat la Spitalul Universitar de Urgență București. Declarațiile inculpatului au fost confirmate de către declarațiile părții vătămate, R.N., care a precizat că l-a lovit pe inculpat pentru a-l potoli, întrucât acesta țipa și înjura pe palierul blocului.

în continuare, partea vătămată a declarat că după ce inculpatul a tăiat-o în zona gâtului, la locul incidentului a apărut un vecin, martorul S.F., care i-a aplicat pe rană un prosop cu ajutorul căruia a putut ține sub control hemoragia. Martorul S.F., vecin cu inculpatul și cu partea vătămată (etaj 5), a arătat că, la data de 01 ianuarie 2010, în jurul orei 24,00, a auzit țipete pe palier și a ieșit să vadă ce se întâmplă. L-a văzut pe inculpat, murdar de sânge, urcând în lift, iar de la etajul 4 a auzit partea vătămată strigând că fiul său l-a tăiat. A coborât la etajul 4, unde a găsit partea vătămată care sângera abundent în zona gâtului, i-a acordat primul ajutor până la venirea echipajului S.M.U.R.D.

În cursul cercetării judecătorești, martorii au făcut referire la corecțiile pe care partea vătămată i le aplica inculpatului în mod constant, pe fondul nemulțumirilor cauzate de împrejurarea că inculpatul consuma droguri și nu avea un serviciu stabil. Prima instanță a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului R.N.A. - care, într-un loc public, a lovit partea vătămată, tatăl său, cu un cuțit într-o zonă vitală, acceptând posibilitatea decesului acesteia - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175, lit. c), i) C. pen. - după cum atestă și concluziile Raportului medico-legal nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L.

M.M. Sub aspectul laturii obiective, s-a stabilit că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a lovi pe partea vătămată cu un cuțit în zona gâtului, urmarea imediată a faptei este punerea în primejdie a vieții victimei, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultat este dovedită prin Raportul medico-legal nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M.: între leziunile traumatice cerebrale și punerea în primejdie a vieții părții vătămate există o legătură de cauzalitate directă, care nu este înlăturată, chiar dacă la activitatea inculpatului se adaugă și alți factori contributivi anteriori, câtă vreme s-a stabilit că fără activitatea inculpatului rezultatul nu s-ar fi produs.

Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat de către Tribunal că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, nu a urmărit provocarea decesului tatălui său, însă a acceptat posibilitatea producerii acestuia. La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen.

(condițiile răspunderii penale, formele de vinovăție), limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., gradul de pericol social (fapta a fost săvârșită în mod spontan, ca urmare a faptului că cei doi s-au injuriat și apostrofat reciproc), circumstanțele personale ale inculpatului (inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană care nu creează probleme în societate, aspect reținut din caracterizarea și nota de relații depusă la dosar, a conștientizat gravitatea faptei sale și a încercat să își reducă cât mai mult răspunderea penală printr-o atitudine de recunoaștere și regret a faptei imputate). Reținând aceste criterii, prima instanță a aplicat o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special, de 8 ani închisoare, apreciind că astfel vor fi atinse scopul preventiv, educativ, dar și coercitiv al pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen.

A apreciat Tribunalul că, în condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, inculpatul nu poate beneficia de circumstanța atenuantă a provocării întrucât, la momentul conflictului dintre victimă și inculpat, acesta din urmă nu se afla sub stăpânirea unei tulburări produse de victimă. Tribunalul a reținut că pretinsa comportare necorespunzătoare a victimei, constând în aceea că i-ar fi adresat injurii și l-ar fi lovit, nu justifică reținerea provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., așa cum a cerut inculpatul, de vreme ce comportarea necorespunzătoare a victimei nu a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i posibilitatea de autocontrol și de evaluare exactă a gravității faptei, iar el nu a acționat în această stare; dimpotrivă, fapta inculpatului a fost comisă pe fondul consumului de metadonă și alcool, după cum rezultă și din declarațiile date în fața instanței de partea vătămată și de martora R.M.

Pentru aceste considerente, cererea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a fost apreciată de instanță ca fiind neîntemeiată. Totodată, prima instanță a mai arătat că elementele ce caracterizează persoana inculpatului nu justifică recunoașterea în favoarea acestuia a circumstanțelor personale de atenuare a pedepsei prev. de art. 74 C. pen., cu efectul prev. de art. 76 C. pen. Printr-o apreciere egală a circumstanțelor care caracterizează fapta și pe făptuitor, s-a impus constatarea că pedeapsa, pentru a-și realiza scopul, trebuie să fie orientată spre limita minimă legală, într-un cuantum care să corespundă pericolului social al faptei comise, apreciindu-se că prin pedeapsa de 8 ani închisoare, acesta va fi atins.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.N.A., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată de către instanța fondului. S-a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă, față de circumstanțele personale, solicitându-se, în principal, coborârea pedepsei închisorii până la limita de 4 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, potrivit art. 86 1 C. pen., ori, în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special, cu executare în regim de detenție. Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit, la ascultarea inculpatului R.N.A., care și-a menținut declarațiile anterioare, prezentând același mod și aceleași împrejurări de comitere a faptei cu cele relatate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești realizate de către instanța de fond.

Prin Decizia penală nr. 20/A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.N.A. împotriva Sentinței penale nr. 568 din 30 august 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 01 ianuarie 2010 la zi. S-a luat act de faptul că au fost achitate cheltuielile de spitalizare către Spitalul Universitar de Urgență, în cuantum de 11.693,53 RON și 296, 49 RON, conform chitanței. A fost obligat apelantul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea de Apel a constatat că apelul este nefondat, reținând că instanța de fond a administrat, nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe, situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului. În ceea ce privește cererea apărării de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și stabilirea unei pedepse în limite cuprinse între 2 ani și 10 luni - 4 ani și 2 luni, s-a constatat că aceasta este nefondată, art. 320 1 C. proc. pen. presupunând o procedură specială, care nu a fost urmată în prezenta cauză.

Totodată, nu a fost reținută apărarea inculpatului în sensul că ar fi comis fapta în stare de provocare, având în vedere că la momentul conflictului, inculpatul nu se afla sub imperiul unei tulburări pricinuită de victimă, conflictul dintre cei doi constituind numai un pretext pentru ca inculpatul să aplice lovituri tatălui său, după cum rezultă din declarația martorei L.E.V., iar, pe de altă parte, pretinsa comportare necorespunzătoare a victimei, care i-ar fi adresat injurii și l-ar fi lovit pe inculpat, nu justifică reținerea circumstanței provocării din moment ce nu a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare care să-i reducă posibilitatea de autocontrol.

S-a reținut că, în realitate, fapta a fost comisă pe fondul consumului de metadonă și alcool, așa cum rezultă din declarațiile date în fața instanței de fond de către partea vătămată și de martora M.R., iar această împrejurare nu constituie o circumstanță atenuantă, ci una agravantă, deoarece inculpatul cunoștea reacțiile pe care le putea avea în urma consumului de metadonă în amestec cu alcoolul. În soluționarea apelului, prin Încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2010, la cererea apărătorului inculpatului, Curtea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, în specialitatea psihiatrie, având ca obiective: 1. evaluarea stării de sănătate a inculpatului din punct de vedere psihiatric, la momentul comiterii infracțiunii (31 decembrie 2009 - 01 ianuarie 2010) și 2. dacă la momentul comiterii faptei, inculpatul se afla într-o stare de beție completă.

I.N.M.L. M.M., prin Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/11436/2010, a concluzionat următoarele. „Numitul R.N.A. prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate de tip instabil emoțional. Fost consumator de droguri. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat, în raport cu fapta pentru care este cercetat. Împrejurarea consumului de alcool este voluntară și tranzitorie și nu poate fi luată în discuție în aprecieri asupra discernământului." Având în vedere că din comisia de expertiză au făcut parte un medic primar legist și doi medici primari psihiatri, ceea ce atribuie acestei probe științifice o valoare probatorie specială, nici apărarea inculpatului, în sensul că a comis fapta pe fondul consumului de droguri asociat cu alcool, nu a putut fi primită.

Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, s-a constatat că a fost în mod just individualizată, la stabilirea întinderii acesteia dându-se eficiență tuturor criteriilor legale prevăzute în art. 72 C. pen. Cu privire la solicitarea de reținere a circumstanțelor atenuante, s-a constatat că împrejurările de felul celor enumerate în art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare numai dacă, raportate la fapta săvârșită, privită în complexul conținutului ei concret, precum și la persoana inculpatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special.

S-a reținut că în speță nu se poate face abstracție de împrejurările concrete în care apelantul inculpat a săvârșit fapta, după cum nu se poate face abstracție de situația existentă, respectiv că partea vătămată este tatăl său, iar fără intervenția promptă a medicilor urmările faptei ar fi putut conduce la un deznodământ tragic. S-a constatat, așadar, că reținerea altor circumstanțe atenuante nu se justifică, în raport de faptul că infracțiunea a fost comisă pe fondul consumului de droguri și al conduitei înclinate spre violență [ inculpatul declară „am scos briceagul pe care îl port mai tot timpul la mine" indicând circumstanțele comiterii faptei pe fondul consumului de droguri („de aproximativ 10 ani, mă droghez cu heroină injectabilă") ] . Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul promovat are la bază cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 17 2 și 20 C. proc. pen. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul ales al recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 175, lit. c), i) C. pen., reținută în sarcina sa, constând în aceea că, la data de 1 ianuarie 2010, pe palierul etajului 4 a blocului C 1 situat pe b-dul. I.M. București, într-un loc public, a lovit partea vătămată, tatăl său, cu un cuțit într-o zonă vitală, acceptând posibilitatea decesului acesteia. Cu privire la critica potrivit căreia instanța de apel în mod greșit a respins solicitarea de a face aplicarea dispozițiilor art. art. 320 1 C. proc. pen., critică ce a fost circumscrisă cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14, 17 2 și 20 C. proc. pen., în primul rând, trebuie precizat că la momentul la care a avut loc judecata cauzei în primă instanță, dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. nu erau aplicabile, ele intrând în vigoare la 25 noiembrie 2010, în timp ce sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 30 august 2010. Legea nr. 202/2010 a fost adoptată pentru accelerarea judecății ca urmare a contribuției inculpatului de a recunoaște faptele, așa cum au fost ele reținute prin actul de sesizare a instanței și a reduce timpul de desfășurare a procesului penal, însă acest act normativ a intrat în vigoare la o dată ulterioară începerii cercetării judecătorești în prezenta cauză. Potrivit art. 320 1 C. proc.

pen., recunoașterea vinovăției trebuie să se facă „până la începerea cercetării judecătorești" la instanța de fond și pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar nu în apel sau recurs, iar reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care „inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare." În speță, în mod corect instanța de apel a reținut că este neîntemeiată cererea apărării de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și de stabilire a unei pedepse în limite cuprinse între 2 ani și 10 luni - 4 ani și 2 luni, câtă vreme momentul procesual la care instituția reglementată de textul anterior menționat trebuia aplicată, era depășit în raport de dispozițiile legale și având în vedere că este vorba despre o instituție mixtă, cuprinzând o dispoziție ce ar putea constitui lege penală mai favorabilă dacă solicitarea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. s-ar fi făcut până la citirea actului de sesizare a instanței. Ca atare, având în vedere considerentele expuse mai sus, se constată că, sub aspectul cuantumului, pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, hotărârile netrebuind reformate sub acest aspect. Referitor la critica potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii prin care s-a solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 49 alin. (2) C. pen., critică circumscrisă cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 14 C. proc.

pen., aceasta nu poate fi primită, reținându-se că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, unul dintre obiective fiind dacă la momentul comiterii faptei, inculpatul se afla într-o stare de beție completă, prilej cu care s-a constatat că a avut discernământul păstrat, în raport cu fapta pentru care este cercetat, împrejurarea consumului de alcool fiind voluntară și tranzitorie, astfel că nu poate fi luată în discuție în aprecieri asupra discernământului. Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc.

pen., starea de beție voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanțe poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau una agravantă, ori în prezenta cauză, în mod corect instanța de apel a reținut că, în realitate, fapta a fost comisă pe fondul consumului de metadonă și alcool, iar această împrejurare nu constituie o circumstanță atenuantă, ci una agravantă, deoarece inculpatul cunoștea reacțiile pe care le putea avea în urma consumului de metadonă în amestec cu alcoolul, neavând relevanță împrejurarea că fapta a fost comisă în ajunul Anului Nou, astfel cum susține inculpatul în apărare.

În legătură cu solicitarea de reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, cât timp la momentul conflictului inculpatul nu se afla sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei, fiind nejustificată reținerea acestei circumstanțe atenuante legale raportat la faptul că atitudinea manifestată de partea vătămată, în sensul de a-l lovi pe inculpat pentru a-l potoli, întrucât acesta țipa și înjura pe palierul blocului, nu era de natură să-i producă acestuia o tulburare de natură a-i afecta capacitatea de a-și stăpâni reacțiile.

Astfel, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în speță negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale inculpaților.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabilește anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

În literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Înalta Curte constată că în mod corect în cauză s-a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp.art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.N.A. durata reținerii și arestării preventive de la 01 ianuarie 2010 la 22 iunie 2011. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 20/A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 01 ianuarie 2010 la 22 iunie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011.