ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2491/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2491/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 568 din 30 august

2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art.

345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.N.A. la o pedeapsă

de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev.

de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei, au fost interzise inculpatului, conform art. 71 C. pen., drepturile

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 65 C.

pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și b C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

Conform art. 88 C.

pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de

la 01 ianuarie 2010, la zi.

În temeiul art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului R.N.

S-a luat act că în

cauză partea vătămată R.N. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul disp. art.

14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C civ., coroborate cu

art. 313 din Legea nr. 95/2006, modif. prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 11.693,53 RON, cu titlu de despăgubiri civile

către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București, cu sediul în

București, Splaiul Independenței.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.700 RON, reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:

În noaptea de 1

ianuarie 2010, a avut loc o altercație între R.N.A. și tatăl său, R.N. în

timpul acestui scandal, R.N.A. l-a înjunghiat pe R.N., în zona gâtului. Victima

a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență, unde a fost supusă unei

intervenții chirurgicale de urgență, fiindu-i astfel salvată viața.

Diagnosticul post-operator a fost acela de plagă înjunghiată latero-cervical

stânga cu secționarea venei jugulare externă și a capătului clavicular al

sternocleidomastoidianului.

Din concluziile

Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M.

a rezultat că partea vătămată R.N. a prezentat leziuni traumatice (o plagă

tăiată cervical antero-lateral stâng) care s-au putut produce prin lovire cu un

corp tăietor - înțepător (posibil cuțit sau similar), la data de 01 ianuarie

leziunile traumatice suferite i-au pus viața în primejdie.

În declarațiile sale

date atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării

judecătorești, inculpatul R.N.A. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând cum,

în data de 1 ianuarie 2010, în jurul orei 00,00, se afla în fața imobilului

situat pe b-dul. l.M., București împreună cu prietena sa, martora L.E.B.V.

Inculpatul se afla în stare avansată de ebrietate, fiind și extrem de agitat.

Pe fondul acestei stări, inculpatul a spart cu pumnul geamul de la ușa de acces

în scara 3 a blocului, cu această ocazie provocându-și mai multe plăgi tăiate

la mâna dreaptă ca urmare a contactului cu cioburile. în continuare, acesta a

declarat că a urcat la etajul 4 al blocului (unde locuiește cu părinții săi),

cu intenția de a se bandaja. Pe palierul etajului 4, între inculpat și tatăl

său, partea vătămată R.N., a avut loc o altercație, partea vătămată aplicându-i

inculpatului mai multe lovituri cu pumnul în zona feței. La un moment dat, în

timpul acestei altercații, inculpatul a scos un briceag din buzunar, l-a

deschis și l-a lovit cu acesta, printr-o mișcare circulară, în zona gâtului, pe

tatăl său. Cei doi au fost despărțiți de intervenția martorelor L.E.B.V.,

concubina inculpatului și R.M., mama inculpatului și soția părții vătămate.

Inculpatul, însoțit de martora L.E.B.V. a urcat la etajul 5, de unde a luat

liftul până la parter și a părăsit clădirea, deplasându-se pe b-dul. l.M. în

direcția L. După ce a parcurs 100 m, și-a pierdut cunoștința, din cauza

pierderilor de sânge. A fost preluat de către un echipaj S.M.U.R.D. sosit la fața

locului, care i-a acordat primul ajutor după care l-au transportat la Spitalul

Universitar de Urgență București.

Declarațiile

inculpatului au fost confirmate de către declarațiile părții vătămate, R.N.,

care a precizat că l-a lovit pe inculpat pentru a-l potoli, întrucât acesta

țipa și înjura pe palierul blocului. în continuare, partea vătămată a declarat

că după ce inculpatul a tăiat-o în zona gâtului, la locul incidentului a apărut

un vecin, martorul S.F., care i-a aplicat pe rană un prosop cu ajutorul căruia

a putut ține sub control hemoragia.

Martorul S.F., vecin

cu inculpatul și cu partea vătămată (etaj 5), a arătat că, la data de 01

ianuarie 2010, în jurul orei 24,00, a auzit țipete pe palier și a ieșit să vadă

ce se întâmplă. L-a văzut pe inculpat, murdar de sânge, urcând în lift, iar de

la etajul 4 a auzit partea vătămată strigând că fiul său l-a tăiat. A coborât

la etajul 4, unde a găsit partea vătămată care sângera abundent în zona

gâtului, i-a acordat primul ajutor până la venirea echipajului S.M.U.R.D.

În cursul cercetării

judecătorești, martorii au făcut referire la corecțiile pe care partea vătămată

i le aplica inculpatului în mod constant, pe fondul nemulțumirilor cauzate de

împrejurarea că inculpatul consuma droguri și nu avea un serviciu stabil.

Prima instanță a

concluzionat că, în drept, fapta inculpatului R.N.A. - care, într-un loc

public, a lovit partea vătămată, tatăl său, cu un cuțit într-o zonă vitală,

acceptând posibilitatea decesului acesteia - întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art.

174 - 175, lit. c), i) C. pen. - după cum atestă și concluziile Raportului

medico-legal nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M.

Sub aspectul laturii

obiective, s-a stabilit că elementul material al infracțiunii constă în

acțiunea inculpatului de a lovi pe partea vătămată cu un cuțit în zona gâtului,

urmarea imediată a faptei este punerea în primejdie a vieții victimei, iar

legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultat este dovedită prin Raportul

medico-legal nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M.: între leziunile

traumatice cerebrale și punerea în primejdie a vieții părții vătămate există o

legătură de cauzalitate directă, care nu este înlăturată, chiar dacă la

activitatea inculpatului se adaugă și alți factori contributivi anteriori, câtă

vreme s-a stabilit că fără activitatea inculpatului rezultatul nu s-ar fi

produs.

Sub aspectul laturii

subiective, s-a arătat de către Tribunal că inculpatul a săvârșit infracțiunea

cu intenție indirectă. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, nu a

urmărit provocarea decesului tatălui său, însă a acceptat posibilitatea

producerii acestuia.

La stabilirea

pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții

generale a C. pen. (condițiile răspunderii penale, formele de vinovăție),

limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., gradul de pericol

social (fapta a fost săvârșită în mod spontan, ca urmare a faptului că cei doi

s-au injuriat și apostrofat reciproc), circumstanțele personale ale

inculpatului (inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană care nu

creează probleme în societate, aspect reținut din caracterizarea și nota de relații

depusă la dosar, a conștientizat gravitatea faptei sale și a încercat să își

reducă cât mai mult răspunderea penală printr-o atitudine de recunoaștere și

regret a faptei imputate).

Reținând aceste

criterii, prima instanță a aplicat o pedeapsă cu închisoarea orientată spre

minimul special, de 8 ani închisoare, apreciind că astfel vor fi atinse scopul

preventiv, educativ, dar și coercitiv al pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen.

A apreciat Tribunalul

că, în condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, inculpatul nu poate

beneficia de circumstanța atenuantă a provocării întrucât, la momentul

conflictului dintre victimă și inculpat, acesta din urmă nu se afla sub

stăpânirea unei tulburări produse de victimă.

Tribunalul a reținut

că pretinsa comportare necorespunzătoare a victimei, constând în aceea că i-ar

fi adresat injurii și l-ar fi lovit, nu justifică reținerea provocării

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., așa cum a cerut inculpatul, de vreme ce

comportarea necorespunzătoare a victimei nu a generat în psihicul inculpatului

o puternică tulburare, reducându-i posibilitatea de autocontrol și de evaluare

exactă a gravității faptei, iar el nu a acționat în această stare; dimpotrivă,

fapta inculpatului a fost comisă pe fondul consumului de metadonă și alcool,

după cum rezultă și din declarațiile date în fața instanței de partea vătămată

și de martora R.M.

Pentru aceste

considerente, cererea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanța

atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a fost apreciată

de instanță ca fiind neîntemeiată.

Totodată, prima

instanță a mai arătat că elementele ce caracterizează persoana inculpatului nu

justifică recunoașterea în favoarea acestuia a circumstanțelor personale de

atenuare a pedepsei prev. de art. 74 C. pen., cu efectul prev. de art. 76 C.

pen.

Printr-o apreciere

egală a circumstanțelor care caracterizează fapta și pe făptuitor, s-a impus

constatarea că pedeapsa, pentru a-și realiza scopul, trebuie să fie orientată

spre limita minimă legală, într-un cuantum care să corespundă pericolului

social al faptei comise, apreciindu-se că prin pedeapsa de 8 ani închisoare,

acesta va fi atins.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.N.A., criticând-o

pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei ce i-a

fost aplicată de către instanța fondului. S-a susținut că pedeapsa aplicată

este prea severă, față de circumstanțele personale, solicitându-se, în

principal, coborârea pedepsei închisorii până la limita de 4 ani, cu

suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, potrivit

art. 86

1

C. pen., ori, în subsidiar,

aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special, cu executare în regim de

detenție.

Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit,

la ascultarea inculpatului R.N.A., care și-a menținut declarațiile anterioare,

prezentând același mod și aceleași împrejurări de comitere a faptei cu cele

relatate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești

realizate de către instanța de fond.

Prin Decizia penală

nr. 20/A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.N.A. împotriva

Sentinței penale nr. 568 din 30 august 2010 a Tribunalului București, secția a

II-a penală.

S-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 01 ianuarie

2010 la zi.

S-a luat act de

faptul că au fost achitate cheltuielile de spitalizare către Spitalul

Universitar de Urgență, în cuantum de 11.693,53 RON și 296, 49 RON, conform

chitanței.

A fost obligat

apelantul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum și din

oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea de Apel a constatat că apelul

este nefondat, reținând că instanța de fond a administrat, nemijlocit, în

condiții de publicitate și contradictorialitate, toate probele necesare aflării

adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a

acestor probe, situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului.

În ceea ce privește

cererea apărării de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

și stabilirea unei pedepse în limite cuprinse între 2 ani și 10 luni - 4 ani și

2 luni, s-a constatat că aceasta este nefondată, art. 320

1

C. proc.

pen. presupunând o procedură specială, care nu a fost urmată în prezenta cauză.

Totodată, nu a fost

reținută apărarea inculpatului în sensul că ar fi comis fapta în stare de

provocare, având în vedere că la momentul conflictului, inculpatul nu se afla

sub imperiul unei tulburări pricinuită de victimă, conflictul dintre cei doi

constituind numai un pretext pentru ca inculpatul să aplice lovituri tatălui

său, după cum rezultă din declarația martorei L.E.V., iar, pe de altă parte,

pretinsa comportare necorespunzătoare a victimei, care i-ar fi adresat injurii

și l-ar fi lovit pe inculpat, nu justifică reținerea circumstanței provocării

din moment ce nu a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare care

să-i reducă posibilitatea de autocontrol. S-a reținut că, în realitate, fapta a

fost comisă pe fondul consumului de metadonă și alcool, așa cum rezultă din declarațiile

date în fața instanței de fond de către partea vătămată și de martora M.R., iar

această împrejurare nu constituie o circumstanță atenuantă, ci una agravantă,

deoarece inculpatul cunoștea reacțiile pe care le putea avea în urma consumului

de metadonă în amestec cu alcoolul.

În soluționarea

apelului, prin Încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2010, la cererea

apărătorului inculpatului, Curtea a dispus efectuarea unei expertize

medico-legale, în specialitatea psihiatrie, având ca obiective: 1. evaluarea

stării de sănătate a inculpatului din punct de vedere psihiatric, la momentul

comiterii infracțiunii (31 decembrie 2009 - 01 ianuarie 2010) și 2. dacă la

momentul comiterii faptei, inculpatul se afla într-o stare de beție completă.

I.N.M.L. M.M., prin

Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/11436/2010, a

concluzionat următoarele.

„Numitul R.N.A.

prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate de tip instabil emoțional.

Fost consumator de droguri.

Păstrează capacitatea

psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Are discernământul

păstrat, în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Împrejurarea

consumului de alcool este voluntară și tranzitorie și nu poate fi luată în

discuție în aprecieri asupra discernământului."

Având în vedere că

din comisia de expertiză au făcut parte un medic primar legist și doi medici

primari psihiatri, ceea ce atribuie acestei probe științifice o valoare

probatorie specială, nici apărarea inculpatului, în sensul că a comis fapta pe

fondul consumului de droguri asociat cu alcool, nu a putut fi primită.

Cât privește pedeapsa

aplicată inculpatului, s-a constatat că a fost în mod just individualizată, la

stabilirea întinderii acesteia dându-se eficiență tuturor criteriilor legale

prevăzute în art. 72 C. pen.

Cu privire la

solicitarea de reținere a circumstanțelor atenuante, s-a constatat că

împrejurările de felul celor enumerate în art. 74 C. pen. au doar o aptitudine

potențială de a constitui circumstanțe atenuante, ele putând fi recunoscute ca

atare numai dacă, raportate la fapta săvârșită, privită în complexul

conținutului ei concret, precum și la persoana inculpatului, se învederează

suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul

special. S-a reținut că în speță nu se poate face abstracție de împrejurările

concrete în care apelantul inculpat a săvârșit fapta, după cum nu se poate face

abstracție de situația existentă, respectiv că partea vătămată este tatăl său,

iar fără intervenția promptă a medicilor urmările faptei ar fi putut conduce la

un deznodământ tragic.

S-a constatat,

așadar, că reținerea altor circumstanțe atenuante nu se justifică, în raport de

faptul că infracțiunea a fost comisă pe fondul consumului de droguri și al

conduitei înclinate spre violență

[

inculpatul declară „am scos briceagul pe care

îl port mai tot timpul la mine" indicând circumstanțele comiterii faptei

pe fondul consumului de droguri („de aproximativ 10 ani, mă droghez cu heroină

injectabilă")

]

.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.N.A., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul promovat are la bază cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 14, 17

2

și 20 C.

proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul ales al recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât

și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de

art. 20 rap. la art. 174 - 175, lit. c), i) C. pen., reținută în sarcina sa,

constând în aceea că, la data de 1 ianuarie 2010, pe palierul etajului 4 a

blocului C 1 situat pe b-dul. I.M. București, într-un loc public, a lovit

partea vătămată, tatăl său, cu un cuțit într-o zonă vitală, acceptând

posibilitatea decesului acesteia.

Cu privire la critica

potrivit căreia instanța de apel în mod greșit a respins solicitarea de a face

aplicarea dispozițiilor art. art. 320

1

C. proc. pen., critică ce a

fost circumscrisă cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

14, 17

2

și 20 C. proc. pen., în primul rând, trebuie precizat că la

momentul la care a avut loc judecata cauzei în primă instanță, dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. nu erau aplicabile, ele intrând în vigoare

la 25 noiembrie 2010, în timp ce sentința instanței de fond a fost pronunțată

la data de 30 august 2010.

Legea nr. 202/2010 a fost adoptată pentru

accelerarea judecății ca urmare a contribuției inculpatului de a recunoaște

faptele, așa cum au fost ele reținute prin actul de sesizare a instanței și a

reduce timpul de desfășurare a procesului penal, însă acest act normativ a

intrat în vigoare la o dată ulterioară începerii cercetării judecătorești în

prezenta cauză.

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen., recunoașterea vinovăției trebuie să se facă „până la începerea

cercetării judecătorești" la instanța de fond și pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, iar nu în apel sau recurs, iar

reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care „inculpatul declară că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare."

În speță, în mod

corect instanța de apel a reținut că este neîntemeiată cererea apărării de

aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și de stabilire a

unei pedepse în limite cuprinse între 2 ani și 10 luni - 4 ani și 2 luni, câtă

vreme momentul procesual la care instituția reglementată de textul anterior

menționat trebuia aplicată, era depășit în raport de dispozițiile legale și

având în vedere că este vorba despre o instituție mixtă, cuprinzând o dispoziție

ce ar putea constitui lege penală mai favorabilă dacă solicitarea de aplicare a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. s-ar fi făcut până la citirea

actului de sesizare a instanței.

Ca atare, având în

vedere considerentele expuse mai sus, se constată că, sub aspectul cuantumului,

pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, hotărârile netrebuind

reformate sub acest aspect.

Referitor la critica

potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii prin care s-a

solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 49 alin. (2) C.

pen., critică circumscrisă cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 14 C. proc. pen., aceasta nu poate fi primită, reținându-se că în

cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, unul dintre obiective

fiind dacă la momentul comiterii faptei, inculpatul se afla într-o stare de

beție completă, prilej cu care s-a constatat că a avut discernământul păstrat,

în raport cu fapta pentru care este cercetat, împrejurarea consumului de alcool

fiind voluntară și tranzitorie, astfel că nu poate fi luată în discuție în

aprecieri asupra discernământului.

Potrivit art. 49

alin. (2) C. proc. pen., starea de beție voluntară completă produsă de alcool

sau de alte substanțe poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau

una agravantă, ori în prezenta cauză, în mod corect instanța de apel a reținut

că, în realitate, fapta a fost comisă pe fondul consumului de metadonă și

alcool, iar această împrejurare nu constituie o circumstanță atenuantă, ci una

agravantă, deoarece inculpatul cunoștea reacțiile pe care le putea avea în urma

consumului de metadonă în amestec cu alcoolul, neavând relevanță împrejurarea

că fapta a fost comisă în ajunul Anului Nou, astfel cum susține inculpatul în

apărare.

În legătură cu solicitarea de reținere a

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect

s-a apreciat că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, cât timp la

momentul conflictului inculpatul nu se afla sub imperiul unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei, fiind

nejustificată reținerea acestei circumstanțe atenuante legale raportat la

faptul că atitudinea manifestată de partea vătămată, în sensul de a-l lovi pe

inculpat pentru a-l potoli, întrucât acesta țipa și înjura pe palierul

blocului, nu era de natură să-i producă acestuia o tulburare de natură a-i

afecta capacitatea de a-și stăpâni reacțiile.

Astfel, sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul

inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în cauză s-a făcut o

corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în speță negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art.

72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale

ale inculpaților.

Este neîndoielnic că

fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele

de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și

împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Individualizarea

judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată,

ci ținând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabilește anumite

criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre

acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care

agravează sau atenuează răspunderea penală.

În literatura

juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește

un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului

(capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale,

conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea

penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni,

să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se

aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a

fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei

infractorului amplu cunoscute.

Chiar dacă

individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră,

el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Înalta Curte constată că în mod corect în cauză s-a

apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului,

pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de

executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă

scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp.art. 52 C.

pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei

și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe

de altă parte.

Neexistând nici

motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul

declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

R.N.A. durata reținerii și arestării preventive de la 01 ianuarie 2010 la 22

iunie 2011.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N.A. împotriva Deciziei penale nr.

20/A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 01

ianuarie 2010 la 22 iunie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 iunie 2011.