ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2489/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 447 din 08 decembrie 2010 Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.N. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a - II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 26 mai 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului. A luat act că partea vătămată P.N. nu se constituie parte civilă în cauza de față. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență București. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Universitar de Urgență București suma de 15.382,92 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părții vătămate P.N. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1050 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiție, 700 lei fiind cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor de fapt ale cauzei că, la data de 20 mai 2010 , inculpatul, pensionar, și-a primit pensia, după care, în după-amiaza aceleiași zile, s-a deplasat la un bar în sat, unde a consumat băuturi alcoolice, apoi s-a reîntors acasă. Cunoscând comportamentul anterior al inculpatului când se afla sub influența băuturilor alcoolice și observând că acesta este „posomorât", partea vătămată P.N. a interzis accesul acestuia în cameră și a asigurat, prin interior, ușa de la intrarea în cameră cu un zăvor. Inculpatul a cerut să i se deschidă ușa pentru că altfel va intra cu forța „și o va sparge", motiv pentru care martora M.F., pentru a nu asista la conflictul dintre cei doi soți, a renunțat să mai servească masa și a tras zăvorul de la ușă.

Când inculpatul a întredeschis ușa, partea vătămată, cu o nuia, l-a lovit pe inculpat peste corp. Martora M.F. a ieșit din cameră pe lângă inculpat, care se deplasase în camera sa, iar, la scurt timp, a ieșit și O.S.F., nepoata inculpatului, și, respectiv a părții vătămate. Din camera sa, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în dreptul ușii camerei în care se mai afla doar partea vătămată care a încercat să împiedice pătrunderea acestuia în interior, împingând de ușă. Datorită forței fizice mai mari, prin împingerea ușii din exterior, inculpatul a reușit să întredeschidă ușa și, prin spațiul liber dintre tocul ușii și ușă, a lovit partea vătămată cu cuțitul, provocându-i o rană sângerândă tăiată în 1/3 inferioară antebraț drept și pe fața palmară a mâinii drepte.

Datorită durerii provocate de rana tăiată - sângerândă, partea vătămată a renunțat să mai opună rezistență și să împingă în ușă, s-a întors cu spatele, văitându-se și încercând să împiedice scurgerea de sânge de la rana tăiată, moment în care inculpatul, înarmat cu cuțitul, a deschis ușa, cu o mână a prins-o de păr pe partea vătămată, iar cu cealaltă mână a aplicat cu intensitate două lovituri în zona hemitoracelui drept al părții vătămate și a trântit-o jos. Martora minoră O.S.F. a revenit la fața locului în momentul în care inculpatul o lovea cu cuțitul pe partea vătămată și a strigat la acesta „las-o tataie, că ai umplut-o de sânge" . Partea vătămată s-a ridicat de jos, a trecut pe lângă inculpat, a ajuns până la poarta de la intrare în curte, unde a căzut.

În cauză, nu s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a fost lovit într-adevăr de partea vătămată cu o nuia peste corp, însă această acțiune a părții vătămate a fost determinată chiar de comportamentul inculpatului, care, înarmat fiind cu un cuțit, încerca să pătrundă prin forță în camera unde se afla partea vătămată. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei și prin altă acțiune ilicită gravă; or, așa după cum s-a arătat, în cauză inculpatul a fost acela care a determinat acțiunea părții vătămate prin comportamentul violent la adresa acesteia.

În ceea ce privește fapta comisă de inculpat, prima instanță a reținut că prezintă un grad de pericol social ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită prin incriminarea unei astfel de fapte și anume viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, atribute esențiale ale ființei umane și cărora în cauză li s-a adus o atingere însemnată, partea vătămată intrând în șoc hemoragic ca urmare a loviturilor aplicate cu cuțitul de către inculpat, numai intervenția chirurgicală de urgență salvându-i acesteia viața.

Referitor la persoana inculpatului, prima instanță a reținut că acesta a dat dovadă de o periculozitate sporită, periculozitate ce rezultă din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, inculpatul înarmându-se cu un corp tăietor - înțepător (cuțit), deși cunoștea că folosirea unui astfel de obiect poate produce leziuni extrem de grave, cum de altfel s-a și întâmplat în cauză și, mai mult decât atât, a folosit de mai multe ori acest obiect, inculpatul lovind partea vătămată, chiar și atunci când aceasta era căzută în cameră ca urmare a primei lovituri. Periculozitatea inculpatului este dată și de faptul că acesta a procedat la agresarea soției sale în prezența nepoatei sale minore, impactul celor întâmplate asupra acesteia fiind extrem de puternic, mai ales în condițiile în care atât victima cât și agresorul ei erau rude apropiate, bunici, care se prezumă că ar fi trebuit să-i acorde sprijin și îngrijire minorei și nu să o transforme într-un martor la incident.

La aprecierea periculozității inculpatului, nu trebuie omisă nici atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, inculpatul recunoscând fapta, însă cu precizarea că partea vătămată poartă vina pentru declanșarea conflictului, întrucât l-ar fi lovit cu o nuia, aspect ce nu s-a confirmat cu probele administrate în cauză, prin această atitudine inculpatul încercând să împiedice aflarea adevărului. Având în vedere însă că inculpatul este infractor primar, a recunoscut comiterea faptei cu precizarea arătată mai sus și dată fiind și vârsta înaintată a acestuia, prima instanță a apreciat că un cuantum al pedepsei de 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei ) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), C. pen., este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.

B. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul P.N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, fără a-l motiva în scris. În susținerea orală a apelului s-au invocat critici cu privire la greșita încadrare juridică a faptei și la greșita individualizare a pedepsei aplicate. S-a susținut că fapta comisă trebuie să primească încadrarea juridică prev. de art. 181 C. pen. (vătămarea corporală), motivat de împrejurarea că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima și nu a prevăzut rezultatul pentru că era sub influența băuturilor alcoolice, în plus fiind provocat de partea vătămată care l-a lovit cu o nuia în cap. A doua critică a vizat aplicarea unei pedepse prea severe în raport cu poziția procesuală avută,de recunoaștere și regretare a faptei, cu vârsta înaintată și afecțiunile de sănătate ale inculpatului și cu faptul că este lipsit de antecedente penale.

A solicitat și suspendarea executării pedepsei în una dintre modalitățile prev. de art. 81 C. pen. sau art. 86 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 75/A din 14 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale sus menționate, menținându-se starea de arest a acestuia. C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.N., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele de apel. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 385/9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat.

Apărarea inculpatului - în sensul că ar fi săvârșit fapta pe fondul consumului de alcool, precum și că partea vătămată l-a provocat lovindu-l cu o nuia (întro declarație ulterioară susține că era ciomag), împrejurare în care a lovit-o, dar nu cu un cuțit, ci o șurubelniță -, nu este de natură a conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în vătămare corporală.

Din modul de derulare a faptelor - pe fondul consumului de alcool, al reproșurilor aduse de victimă referitor la cheltuirea banilor primiți cu titlu de pensie, refuzul victimei de a-i permite accesul într-o cameră și al lovirii cu o nuia, inculpatul a mers în camera sa și s-a înarmat cu un cuțit, iar prin spațiul format în urma întredeschiderii ușii (din cauza împingerii de către inculpat), acesta a reușit să aplice victimei o lovitură cu cuțitul în zona inferioară a antebrațului drept și fața palmară a mâinii drepte; întrucât victima nu a mai putut opune rezistență, încercând să-și oprească sângerarea, inculpatul a profitat de această împrejurare, a deschis ușa și cu o mână a prins victima de păr, iar cu cealaltă mână i-a aplicat două lovituri cu cuțitul, cu intensitate, în zona hemitoracelului drept, oprindu-se doar la intervenția verbală a nepoatei sale minore – reiese că inculpatul a acționat cu intenție, aceasta rezultând din materialitatea actului (obiectul corp delict folosit - cuțit – obiect apt de a produce moartea), zona corpului vizată prin loviturile aplicate, ce este o zonă vitală - hemitoracele drept, intensitatea loviturilor aplicate - plaga pulmonară penetrată, multitudinea loviturilor – trei, din care două în zone vitale, urmările faptei constând în producerea de leziuni traumatice -hemotorax masiv, șoc hemoragic - ce au pus în primejdie viața victimei,

dar și din împrejurările concrete în care s-a produs fapta, astfel cum au fost descrise mai sus. Rezultă, așadar, că apărarea inculpatului potrivit căreia nu a acționat cu intenția specifică infracțiunii de omor, nu este susținută de mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, iar cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor calificat în vătămare corporală (art. 181 C. pen.) este nefondată, având în vedere instrumentul folosit - apt a produce leziuni grave, zona vitală vizată – hemitoracele drept și gravitatea leziunilor traumatice suferite - care au pus în primejdie viața părții vătămate, criterii în raport de care se poate concluziona că inculpatul a acționat cu intenția specifică infracțiunii de omor, chiar și în varianta mai favorabilă pentru acesta, respectiv în forma indirectă, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

2. În ceea ce privește solicitarea subsidiară a recurentului de a se reduce pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută în apel, Înalta Curte constată că aceasta este deja în cuantumul minim prevăzut de lege ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., iar o nouă reducere nu poate fi justificată de împrejurarea că inculpatul este bolnav și are o vârstă înaintată, pedeapsa neputând fi redusă mai jos de acest minim, deoarece reprezintă 1/3 din minimul special, sub care nu se mai poate coborî potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește solicitarea de a se aplica dispozițiile art. 81 C. pen., nici aceasta nu poate fi primită, nefiind întrunită cerința cuantumului pedepsei prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen.

(închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda). Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa și că este nelegală o reducere a pedepsei aplicate, aceasta fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. Conform dispozițiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.N. împotriva deciziei penale nr. 75/A din 14 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2010 la 22 iunie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011.