ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4005/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4005/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 226 din 29 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul Giurgiu – secția penală – cauze generale în baza art. 20

rap. la art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit.

i) C. pen. a fost condamnat inculpatului I.L. la 2 (doi) ani închisoare și 2

(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. – pedeapsă complementară - pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării

pedepsei principale s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc.

pen. și art. 998-999 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin

O.U.G. nr. 72/2006 s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de Spitalul

Universitar de Urgență București, Splaiul Independenței și a fost obligat

inculpatul să plătească părții civile suma de 9.297,5 lei cu titlul de

cheltuieli de spitalizare.

S-a luat act că partea vătămată P.M. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a

fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1200 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut următoarele:

În noaptea de 25 decembrie 2006 partea

vătămată P.M. împreună cu martorii M.V., P.A. și I.M.F., după ce au vizitat

discoteca „F.” din Bolintin Vale, în jurul orelor 1,00, s-au deplasat în comuna

Joița, județul Giurgiu la discoteca „H.Z.” unde au fost chemați de numitul U.I.C.

zis „B.”, care își sărbătorea ziua de naștere. La scurt timp, cu un alt

autoturism s-au deplasat la discoteca „H.Z.” și martorii P.E. și S.M.F. și, în

discotecă s-au întâlnit cu U.I., partea vătămată P.M., M.V. și P.A., toți din

satul Trestieni. U.I.C. și partea vătămată au făcut turul discotecii căutând

persoana cu care, în cursul aceleiași seri U. avusese o altercație. U.I. și P.M.

l-au îmbrâncit pe individul în cauză și lucrurile au degenerat într-un scandal,

mulți dintre cei aflați în discotecă ieșind în curtea interioară a discotecii.

Din cercetări a rezultat o temere a martorilor în a furniza informații concrete

pentru aflarea adevărului, motiv pentru care s-a solicitat autorizarea

interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice ale părții vătămate și

inculpatului, și conform art. 86

1

C. proc. pen. s-a procedat la

audierea, la 11 iunie 2008 a martorului G.D. sub o altă identitate decât cea

reală. Acesta a afirmat că l-a văzut pe P.M. alergând cu scândură în mână după

inculpatul I.L. pentru a-l lovi. I.L. avea în mână o sabie de circa 50 cm și, la un moment dat s-a întors și l-a lovit cu această sabie pe P.M. în zona abdominală și la

piept.

Din raportul medico-legal din 06 noiembrie

2007, a rezultat că partea vătămată a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență București, cu diagnosticul „plagă înjunghiată subcostală

dreaptă, penetrantă, cu interesarea marelui epiplon și secționarea ligamentului

rotund al ficatului; plagă nepenetrantă parietală în regiunea lombo-sciatică

stângă și plagă tăiată în regiunea interscapulo-vertebrală stângă, cu

interesarea mușchiului latessimus dorsi”.

Din concluziile raportului medico-legal, a

rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur

ascuțit tăietor-înțepător (cuțit), ce au necesitat pentru vindecare un număr de

10-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu mențiunea că leziunile

produse i-au pus în primejdie viața.

Comisia de Avizare și Control de pe lângă

I.N.M.L. „Mina Minovici” București, întrunită în ședința din 31 martie 2010 a

aprobat raportul medico-legal din 06 noiembrie 2007 efectuat la S.M.J.L.

Giurgiu, privind pe P.M.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul I.L.

Prin decizia penală nr. 172 din 31 mai 2011

pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală s-a admis apelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva sentinței penale nr. 226

din 29 iunie 2010 a Tribunalului Giurgiu – secția penală, din Dosarul nr. 391/122/2009.

A fost desființată, în parte, sentința penală

și rejudecând, a fost majorată pedeapsa stabilită inculpatului I.L., de la 2

ani la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la

art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și 76 lit. i) C.

pen.

A fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

A fost respins, ca nefondat, apelul

inculpatului I.L. și a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că

instanța de fond nu putea coborî pedeapsa la 2 ani închisoare, întrucât,

potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., pentru anumite infracțiuni, inclusiv pentru

cea de omor calificat, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante,

pedeapsa nu poate fi coborâtă sub 1/3 din minimul special, prin urmare pedeapsa

nu putea fi mai mică de 2 ani și 8 luni închisoare. Totodată, hotărârea este

criticabilă sub aspectul individualizării, având în vedere că, deși prima

instanță a reținut în mod corect circumstanța scuzei provocării, prev. de art. 73

lit. b) C. pen., a dat o eficiență mult sporită acestei cauze de reducere a

pedepsei, în condițiile în care inculpatul este cercetat pentru comiterea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, folosindu-se de sabie și provocându-i

victimei leziuni profunde, fapta fiind comisă în spațiu public. De asemenea,

s-a reținut împrejurarea că inculpatul și partea vătămată au căzut de acord în

a ascunde adevărul, în scopul exonerării inculpatului de răspunderea penală,

astfel că acesta nici măcar nu și-a însușit fapta de care este învinuit.

S-a reținut că vinovăția inculpatului a fost

temeinic analizată de prima instanță, probele fiind coroborate corespunzător.

Astfel, fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că s-a aflat

în discoteca „H.Z.” în noaptea de 25 decembrie 2006, însă nu a agresat-o el pe

partea vătămată.

În cursul cercetării judecătorești au fost

audiați: partea vătămată P.M. (fila 21), inculpatul I.L. (fila 22) și martorii

din acte: R.G.A. (fila 35), T.I.A. (fila 36), M.V. (fila37), P.A.I. (fila 68), I.M.F.

(fila 69), G.D. (fila 77), P.E. (fila 103), S.M.F. (fila 104), L.V. (fila 177)

și martorii propuși de inculpat: L.M.) fila 154), T.G.C., T.M. și T.G.) filele

178-180).

Audiată fiind, în cursul cercetării

judecătorești, partea vătămată P.M. a precizat că menține declarația olografă

dată în cursul urmăririi penale, la data de 04 ianuarie 2007 precum și

celelalte declarații date în cursul anului 2007.

În considerentele deciziei se fac trimitere

la declarațiile inculpatului audiat în cursul urmăririi penale și în faza

cercetării judecătorești precum și la declarațiile martorilor al căror conținut

este redat întocmai în hotărârea recurată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul I.L. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică

din perspectiva următoarelor considerente:

cauză, atât în faza

de urmărire cât și în fața

instanțelor

de judecată, sunt insuficiente pentru a fundamenta o soluție de condamnare.

Astfel, a susținut că

singurele probe care au dus la condamnarea sa la pedeapsa cu închisoarea sunt:

declara

țiile

victimei - date în faza incipienta și declarația martorului cu identitate

protejata "G.D.", care este pusa sub semnul îndoielii, apreciind

că declara

țiile inițiale ale

victimei, nu pot fi avute în vedere de către instanțe, având în vedere că

atunci când a fost audiat la spital, aceasta era sub influenta medicamentelor

narcotice, menționându-se chiar în procesul-verbal de consemnare a declarației

că acesta a adormit în timpul audierii fiind extrem de șocat emoțional și supus

unui tratament medicamentos.

A susținut că, at

ât instanța de fond,

cât și instanța de apel, au înțeles să nu dea eficienta declarației părții

vătămate potrivit căreia acesta menționează EXPRES ca nu-l indica ca și autor

al infracțiunii pe inculpatul I.L., ci că nu știe cine l-a lovit întrucât era

într-o stare de ebrietate avansată, fapt confirmat și de către ceilalți martori

audiați în cauză iar curtea era slab iluminată.

Î

n ceea ce prive

ște declarațiile date

de către martorul cu identitate protejata, respectiv

"G.D.",

inculpatul consideră

că acestea prezintă numeroase contradicții în ceea ce privește derularea

faptelor din data de 25 decembrie 2007. A

stfel,

pe de o parte martorul cu identitate

protejata afirma în declara

ția dată în faza de urmărire penală că se afla în

discoteca H.Z. în noaptea de 25 decembrie 2007 împreuna cu un grup de prieteni

pentru a sărbători, si că l-a un moment dat, după ce a cumpărat 4 sticle de

vin, a ieșit în curtea interioară, unde la scurt timp l-a văzut pe partea

vătămată P.M. alergându-l pe inculpat cu o scândura, care l-a rândul lui s-a

întors si l-a agresat pe partea vătămată. A

ceste fapte le sus

ține acest martor cu

identitate protejata, în cele doua declarații date în faza de urmărire penală,

fără să facă niciun fel de completare în cea de a doua declarație.

P

e de alta parte,

inculpatul mai susține că martorul cu identitate protejată, atunci c

ând a fost audiat în

fața instanței de fond, și-a schimbat în totalitate declarația cu privire la

desfășurarea evenimentelor, deși la un moment dat afirma că nu-și mai aduce

aminte cu exactitate dat fiind faptul că au trecut aproximativ 2 ani de la

eveniment. A

stfel,

în fața instan

ței,

acesta afirma ca a stat în acel local unde a avut loc evenimentul, circa 2

minute

(deși

inițial declarase ca era acolo pentru a sărbători Crăciunul),

de asemenea a făcut

vorbire despre 2 mașini

(despre

care in declarația inițiala nu face vorbire)

din care a coborât un grup de bărbați

care aveau bâte și săbii, acreditând ideea că acei bărbați care au venit, ar fi

avut oaresce contribuție în derularea evenimentului ce a urmat, ca după aceea

brusc să revină la ceea ce se întâmpla în curtea localului;

martorul cu

identitate protejata a afirmat că în seara aceea nu consumase b

ăuturi alcoolice,

deși în declarația de la urmărire penală, afirma că a cumpărat 4 sticle de vin

pentru a sărbători ziua sa de naștere;

s-a mai menționat

de către

acesta, că locul în care

a avut loc evenimentul, respectiv în curtea localului, era slab iluminat. A

v

ând în vedere aceste

vădite neconcordante, inculpatul apreciază că în mod greșit a înțeles atât

instanța de fond, cât și instanța de apel să le dea eficiență, cu atât mai mult

cu cât restul martorilor audiați și restul probelor administrate infirma aceste

susțineri aflate sub semnul îndoielii.

O altă probă, pe care instan

ța a considerat-o ca

fiind pertinentă și a apreciat că susține cele afirmate de către martorul cu

identitate protejata, au fost interceptările audio, ale telefoanelor mobile -

respectiv telefonul pârtii părții - vătămate, al inculpatului si al martorilor.

O

r, din

lecturarea acestor

înregistrări

(filele

28 - 36 din Rechizitoriu),

din contra susține inculpatul, cu certitudine, că acestea

vin să infirme cele spuse de martorul cu identitate protejată și să ateste

nevinovăția inculpatului.

Mai apreciază inculpatul că rezultă cu certitudine faptul

că nu a vorbit și nu a încercat să ia legătura cu partea vătămată pentru a o

influenta;

de asemenea, că nu a

încercat

sa influențeze martorii, așa cum încearcă parchetul să acrediteze aceasta idee;

singurele

convorbirii, care au avut loc între partea vătămată și martorii audia

ți sau propuși pentru

audiere, vizează strict derularea audierilor si nicidecum vreo încercare din

partea cuiva de a influența în vreun fel declarațiile, acestea fiind

curiozități și nimic mai mult, nefiind o conspirație în vederea ascunderii

adevărului;

Av

ând în vedere toate

aceste aspecte, inculpatul apreciază că vinovăția sa nu a fost dovedită,

impunându-se înlăturarea declarației martorului cu identitate protejata.

aplicate.

Cazurile de casare invocate de recurentul

inculpat sunt: art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

, 9 și 14 C.

proc. pen.

A solicitat, în principal, admiterea

recursului formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de apel și în subsidiar, făcând aplicarea dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. să se dispună achitarea

inculpatului în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c)

C. proc. pen., ori reducerea cuantumului pedepsei aplicate și stabilirea unei

modalități de executare a pedepsei astfel individualizată, neprivativă de

libertate, de natură a corespunde exigențelor impuse de art. 52 C. pen.

Recursul este fondat.

Examinând hotărârea atacată, în raport de

criticile formulate circumscrise, în mod prioritar, cazului de casare prev. de art.

385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul inculpatului este

fondat, pentru considerentele ce se vor arăta:

Un proces echitabil în deplină concordanță cu

norma europeană înscrisă în art. 6 din Convenție, la care are dreptul orice

persoană, presupune, printre altele, o judecată independentă și imparțială care

impune respectarea drepturilor constituționale și procesuale ale celui acuzat

de o infracțiune și care este prezumat nevinovat până ce vinovăția sa să fie

dovedită.

În acord cu norma europeană, Înalta Curte de

Casație și Justiție arată că instanțele au obligația de a motiva hotărârile în

vederea garantării bunei administrări a justiției, dar și a dreptului părților

la un proces echitabil în conformitate cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. care

impune obligația de motivare a hotărârilor judecătorești astfel că

justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate

și motivele pentru care unele apărări i s-au respins (cauza Burg și alții

c.Franței, cauza Souminem c. Finlandei).

De altfel, această obligație rezultă și din

interpretarea art. 356 C. proc. pen.

Motivarea soluției pronunțată de instanța de

judecată constituie o îndatorire care este de natură a înlătura orice aspect

discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces și

opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și

temeinicia soluției adoptate, iar instanței de control judiciar, elemente

necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Or, în cauza de față, se observă că un

asemenea control nu poate fi exercitat de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în condițiile în care instanța de prim control judiciar nu a înțeles.

De aceea, în cazul lipsei, insuficienței sau

neclarității se impune casarea hotărârii, întrucât în aceste condiții obligația

de a controla, cenzura hotărârea instanței de apel, devine dificil ori

imposibil de realizat.

Dintr-o asemenea perspectivă, efectuând

propriul examen cu privire la modalitatea în care în cauză instanța de prim

control judiciar a înțeles să răspundă motivat criticilor formulate de

inculpatul I.L., să analizeze și să rezolve motivele de apel, să motiveze

soluția dispusă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată neîntrunirea

exigențelor cerute.

În concret, evaluând considerentele deciziei

atacate se constată că instanța de prim control judiciar nu a învederat

motivele care au dus la luarea hotărârii de condamnare și de majorare a

pedepsei aplicată inculpatului. Practic, hotărârea instanței de apel nu este

decât o înșiruire a probelor administrate, respectiv declarații martori,

certificat medico-legal, fără a îndeplini obligația legală potrivit căreia

aceasta trebuie să motiveze argumentat de ce înțelege să înlăture sau să

mențină o probă, pentru ca în final să susțină într-o frază generică că a avut

în vedere atunci când s-a pronunțat, declarația părții vătămate dată inițial,

care se coroborează cu celelalte probe – declarații martori, raport de

expertiză medico-legală, dovedit fiind faptul că s-a încercat o înțelegere

frauduloasă între inculpat și victimă.

Deși la dosar există declarații date în fața

instanței de judecată în care martorii susțin aceeași împrejurare, instanța de

apel ignoră conținutul acestora (în acest sens declarațiile martorilor P.M., M.V.,

P.A.I., I.M.F., R.G.A., P.E., S.M.F., I.L.).

În conformitate cu jurisprudența C.E.D.O.,

obligația de motivare a hotărârilor judecătorești impusă instanțelor naționale

prin art. 6 paragraful 1 chiar dacă nu implică existența unui răspuns detaliat

la fiecare problemă ridicată, presupune să fie examinate, în mod real,

problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar în

considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la

pronunțarea acesteia.

În îndeplinirea obligației de motivare,

instanța de apel nu se poate limita să preia total sau parțial motivarea primei

instanței, ci, procedând la o examinare proprie a cauzei trebuie să răspundă cu

argumente la fiecare dintre criticile și apărările invocate de parte.

Prin urmare, instanța de apel neefectuând o

analiză a criticilor invocate de inculpat, nu a efectuat o examinare proprie a

cauzei și nu a răspuns prin decizia pronunțată la criticile și la apărările

formulate de inculpat, limitându-se la aprecierea că starea de fapt și

încadrarea juridică au fost corect stabilite, la o înșiruire, necoroborată a

declarațiilor martorilor audiați în cauză, fiind incident astfel, cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

Instanța de prim control judiciar era

obligată să procedeze la un examen propriu al pricinii chiar dacă își însușea

concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre a fost atacată, fiind

datoare să verifice și să dea o apreciere proprie materialului probator.

Într-un asemenea context al exigențelor se

impunea ca instanța de apel să facă o analiză, în raport și cu motivele de apel

amplu formulate, alături de declarațiile părților, martorilor, certificatului

medico-legal, din cuprinsul cărora se puteau trage concluzii cu privire la influențarea

poziției procesuale a părții vătămate în sensul determinării ori nu a acesteia

de către inculpat și familiile acestora în a-și schimba declarația.

Deși un asemenea aspect, a făcut obiectul

analizei instanței fondului, instanța de control judiciar nu a redat motivat

argumentele care i-au format convingerea în sensul menținerii soluției de

condamnare și nici argumentele care au anulat criticile formulate de inculpat.

Din această perspectivă este lesne de

observat că aspectele inconsecvenței atitudinii procesuale a părții vătămate se

impune a fi lămurit în contextul întregului material probator administrat în

cauză.

Pentru considerentele arătate, văzând

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. urmează a

admite recursul declarat de inculpatul I.L. împotriva

deciziei penale nr. 172

din 31 mai 2011 a Curții de Apel București - secția I penală, a casa decizia

penală atacată și a trimite cauza spre judecare aceleiași instanțe, Curtea de

Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpatul I.L.

împotriva deciziei penale nr. 172 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București - Secția I Penală.

Casează decizia penală atacată și trimite

cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în

sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

decembrie 2012.