ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

primă instanță

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, reclamantul U.I.F., a chemat în

judecată A.P.I.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună suspendarea executării actului

administrativ, respectiv decizia nr. 1647/2009 emisă de pârâtă,

până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare

a actului contestat.

În

motivare, reclamantul a arătat că prin decizia atacată,

emisă în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, a O.G.

nr. 9/2008, pentru modificarea O.G. nr. 7/2007, a raportului Comisiei de

disciplină nr. 559/2009 și a H.G. nr. 1344/2007, a fost

constatată suspendarea de drept, a raportului său de serviciu, pe

perioada cercetării administrative. împotriva acestei decizii, la data de

18 noiembrie 2009. în acord cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

înaintând directorului general al A.P.I.A. o plângere prealabilă, prin

care a solicitat revocarea în tot a acesteia. A susținut apoi, în

esență, faptul că, în cauză, sunt pe deplin incidente

normele cu caracter de excepție prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ, atât în ceea ce

privește existența cazului bine justificat, cât și a pagubei

iminente.

În

acest sens, reclamantul a arătat că în condițiile în care

decizia atacată a fost fondată practic. în mod exclusiv, pe anumite

considerente invocate de Comisia de disciplină în cuprinsul Raportului nr.

559/2009, în temeiul principiului contradictorialității consacrat de

prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1344/2007, prealabil

aprobării propunerii Comisiei de către Directorul General, atât

Comisia, cât și emitentul deciziei trebuiau să-i aducă la

cunoștință conținutul Raportului precum și motivele

invocate. Prin urmare, avându-și deplina justificare în pretinsele

„indicii constatate în cuprinsul procedurii cercetării disciplinare"

și fondându-se exclusiv pe propunerea Comisiei de disciplină,

legalitatea unei astfel de măsuri, impunea dreptul reclamantului de a lua

la cunoștință de aspectele imputate și. deopotrivă, a

dreptului acestuia de a le combate, de a se apăra împotriva oricăror

acuzații - acestea constituind garanțiile unei legale cercetări

disciplinare și deopotrivă obligații stabilite în sarcina

Comisiei, de prevederile art. 20 alin.

(1)

pct. 1) din H.G. nr. 1344/2007. care odată nesocotite atrag nulitatea

oricăror măsuri dispuse.

Reclamantul a indicat apoi o serie de nereguli privitoare la modul de

desfășurare a procedurii realizată de Comisia de

Disciplină, în temeiul H.G. nr. 1344/2007, arătând în concluzie

că măsura luată este lipsită de orice fundament, motivat în

principal de stadiul de soluționare a dosarului de cercetare

disciplinară care exclude la modul absolut posibilitatea sa de a

influența cercetarea disciplinară la momentul la care această

măsură a fost propusă.

A susținut reclamantul că actul administrativ a cărui

suspendare o solicită instanței este de natură să-i

afecteze grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la

protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai

decent, așa cum aceste drepturi sunt consfințite de prevederile

constituționale, având ca efect producerea unui important prejudiciu

material dar și moral, care se impune a fi evitat prin suspendarea

deciziei atacate. In acest sens, reclamantul a susținut că, prin

conținutul lor, aceste drepturi complexe includ dreptul la salariu și

dreptul la condiții rezonabile de viață, de natură a

asigura titularului lor un trai civilizat și decent. Or, menținerea

efectelor actului administrativ atacat are drept consecință încetarea

raporturilor sale de serviciu și pierderea tuturor drepturilor de

natură salarială aferente.

2.

Hotărârea Curții de apel

Prin

sentința

civilă

nr.

660/2009 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului

U.I.F. și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1647 din 11

noiembrie 2009 emisă de autoritatea pârâtă, obligând totodată,

pârâta să plătească reclamantului suma de 1710,3 cu titlu de

cheltuieli de judecată.

3.

Motivarea primei instanțe

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul

că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de

legiuitor prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. sunt

îndeplinite în cauză. în acest sens, instanța arătând că se

poate susține, cu temei, că este posibil ca actul administrativ

unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care

o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil

cu privire la legalitatea acestuia, cu consecința producerii unor

prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea

decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă

funcției sale.

Mai

mult, a reținut instanța, afirmațiile reclamantului coroborate

cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să

creeze o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

Constatând

totodată, că decizia a cărei suspendare a fost solicitată a

fost emisă la data la care cercetarea administrativă a reclamantului

a fost finalizată - reținându-se astfel îndeplinită ipoteza

legală instituită prin art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

188/1999 - și în raport cu Recomandarea nr. R (89) a Comitetului de

Miniștri al Consiliului Europei, curtea a apreciat cererea de suspendare

formulată de reclamant, ca fiind fondată, dispunând în

consecință, suspendarea executării actului până la

pronunțarea instanței de fond.

4.Calea

de atac exercitată:

Împotriva

acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs pârâta A.P.I.A.

În

motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență,

următoarele:

Instanța

de fond a reținut greșit îndeplinirea condițiilor de

admisibilitate a suspendării actelor administrative, în același timp,

reducându-le la una singură și anume existența pagubei iminente,

justificând cazul bine justificat prin prisma producerii unor prejudicii care

ulterior nu ar putea fi reparate.

Instanța

a preluat întocmai afirmația reclamantului cu privire la faptul că

decizia a fost emisă la data la care cercetarea administrativă a fost

finalizată, raportând terminarea cercetării administrative la

momentul finalizării administrării probelor, or conform art. 30 alin.

(2) din H.G. nr. 1344/2007 prevede că procedura cercetării

administrative constă în: a) audierea; b) administrarea probelor; c) dezbaterea

cazului, iar decizia a avut loc înaintea ultimei etape – dezbaterea cazului,

așadar, înainte de finalizarea procedurii respective.

Referitor

la condiția cazului bine justificat, aceasta nu este îndeplinită,

decizia de suspendare a reclamantului fiind emisă ca urmare a neregulilor

constatate în derularea unor contracte de achiziții publice, precum și

a posibilității unui conflict de interese și a unor posibile

tentative de fraudă din fonduri europene.

În

ceea ce privește paguba iminentă, dimpotrivă, prin suspendarea executării

actului administrativ s-ar destabiliza activitatea Centrului Județean

A.P.I.A. Maramureș, pereclitându-se în mod evident absorția

fondurilor europene și s-ar crea o imagine negativă asupra

instituției.

Examinând

hotărârea recurată, Înalta Curte constatată că recursul pârâtei

urmează a fi respins pentru următoarele considerente, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de fond, prin sentința civilă

nr. 175 din 22 aprilie 2010, a admis acțiunea principală

formulată de reclamant, în consecință, a anulat actul a

cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, în speță

fiind incidente prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În textul legal precitat se prevede că: „În ipoteza

admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în

condițiile art. 14 se prelungește de drept la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea

executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Având ca reper acest text de lege și observând

că decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâtă a fost

anulată de judecătorul fondului, urmează ca suspendarea în

prezenta cauză să opereze până la soluționarea irevocabilă

a dosarului de fond, prin efectul legii, astfel că analizarea motivelor de

recurs a devenit superfluă, motiv pentru care Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le va mai examina.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat de A.P.I.A. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A.

București împotriva sentinței civile nr. 660 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 mai 2010.