ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 2. Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul U.I.F., a chemat în judecată A.P.I.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării actului administrativ, respectiv decizia nr. 1647/2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare a actului contestat. În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia atacată, emisă în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, a O.G. nr. 9/2008, pentru modificarea O.G.

nr. 7/2007, a raportului Comisiei de disciplină nr. 559/2009 și a H.G. nr. 1344/2007, a fost constatată suspendarea de drept, a raportului său de serviciu, pe perioada cercetării administrative. împotriva acestei decizii, la data de 18 noiembrie 2009. în acord cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, înaintând directorului general al A.P.I.A. o plângere prealabilă, prin care a solicitat revocarea în tot a acesteia. A susținut apoi, în esență, faptul că, în cauză, sunt pe deplin incidente normele cu caracter de excepție prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ, atât în ceea ce privește existența cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente.

În acest sens, reclamantul a arătat că în condițiile în care decizia atacată a fost fondată practic. în mod exclusiv, pe anumite considerente invocate de Comisia de disciplină în cuprinsul Raportului nr. 559/2009, în temeiul principiului contradictorialității consacrat de prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1344/2007, prealabil aprobării propunerii Comisiei de către Directorul General, atât Comisia, cât și emitentul deciziei trebuiau să-i aducă la cunoștință conținutul Raportului precum și motivele invocate. Prin urmare, avându-și deplina justificare în pretinsele „indicii constatate în cuprinsul procedurii cercetării disciplinare" și fondându-se exclusiv pe propunerea Comisiei de disciplină, legalitatea unei astfel de măsuri, impunea dreptul reclamantului de a lua la cunoștință de aspectele imputate și.

deopotrivă, a dreptului acestuia de a le combate, de a se apăra împotriva oricăror acuzații - acestea constituind garanțiile unei legale cercetări disciplinare și deopotrivă obligații stabilite în sarcina Comisiei, de prevederile art. 20 alin. (1) pct. 1) din H.G. nr. 1344/2007. care odată nesocotite atrag nulitatea oricăror măsuri dispuse. Reclamantul a indicat apoi o serie de nereguli privitoare la modul de desfășurare a procedurii realizată de Comisia de Disciplină, în temeiul H.G. nr. 1344/2007, arătând în concluzie că măsura luată este lipsită de orice fundament, motivat în principal de stadiul de soluționare a dosarului de cercetare disciplinară care exclude la modul absolut posibilitatea sa de a influența cercetarea disciplinară la momentul la care această măsură a fost propusă.

A susținut reclamantul că actul administrativ a cărui suspendare o solicită instanței este de natură să-i afecteze grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, așa cum aceste drepturi sunt consfințite de prevederile constituționale, având ca efect producerea unui important prejudiciu material dar și moral, care se impune a fi evitat prin suspendarea deciziei atacate. In acest sens, reclamantul a susținut că, prin conținutul lor, aceste drepturi complexe includ dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, de natură a asigura titularului lor un trai civilizat și decent. Or, menținerea efectelor actului administrativ atacat are drept consecință încetarea raporturilor sale de serviciu și pierderea tuturor drepturilor de natură salarială aferente.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 660/2009 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului U.I.F. și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de autoritatea pârâtă, obligând totodată, pârâta să plătească reclamantului suma de 1710,3 cu titlu de cheltuieli de judecată. 3. Motivarea primei instanțe Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. sunt îndeplinite în cauză.

în acest sens, instanța arătând că se poate susține, cu temei, că este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia, cu consecința producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale. Mai mult, a reținut instanța, afirmațiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

Constatând totodată, că decizia a cărei suspendare a fost solicitată a fost emisă la data la care cercetarea administrativă a reclamantului a fost finalizată - reținându-se astfel îndeplinită ipoteza legală instituită prin art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 - și în raport cu Recomandarea nr. R (89) a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, curtea a apreciat cererea de suspendare formulată de reclamant, ca fiind fondată, dispunând în consecință, suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond. 4.Calea de atac exercitată: Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs pârâta A.P.I.A.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele: Instanța de fond a reținut greșit îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a suspendării actelor administrative, în același timp, reducându-le la una singură și anume existența pagubei iminente, justificând cazul bine justificat prin prisma producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate. Instanța a preluat întocmai afirmația reclamantului cu privire la faptul că decizia a fost emisă la data la care cercetarea administrativă a fost finalizată, raportând terminarea cercetării administrative la momentul finalizării administrării probelor, or conform art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007 prevede că procedura cercetării administrative constă în: a) audierea; b) administrarea probelor; c) dezbaterea cazului, iar decizia a avut loc înaintea ultimei etape – dezbaterea cazului, așadar, înainte de finalizarea procedurii respective.

Referitor la condiția cazului bine justificat, aceasta nu este îndeplinită, decizia de suspendare a reclamantului fiind emisă ca urmare a neregulilor constatate în derularea unor contracte de achiziții publice, precum și a posibilității unui conflict de interese și a unor posibile tentative de fraudă din fonduri europene. În ceea ce privește paguba iminentă, dimpotrivă, prin suspendarea executării actului administrativ s-ar destabiliza activitatea Centrului Județean A.P.I.A. Maramureș, pereclitându-se în mod evident absorția fondurilor europene și s-ar crea o imagine negativă asupra instituției. Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constatată că recursul pârâtei urmează a fi respins pentru următoarele considerente, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 175 din 22 aprilie 2010, a admis acțiunea principală formulată de reclamant, în consecință, a anulat actul a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, în speță fiind incidente prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. În textul legal precitat se prevede că: „În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Având ca reper acest text de lege și observând că decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâtă a fost anulată de judecătorul fondului, urmează ca suspendarea în prezenta cauză să opereze până la soluționarea irevocabilă a dosarului de fond, prin efectul legii, astfel că analizarea motivelor de recurs a devenit superfluă, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție nu le va mai examina. Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de A.P.I.A. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.I.A. București împotriva sentinței civile nr. 660 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.