ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 405/2009 din 24 august 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul P.D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, dispunându-se suspendarea Ordinului S/II/4164 din 16 iunie 2009 al Ministrului Administrației și Internelor, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în raport cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (1) lit. t) din același act normativ, că trecerea în rezervă a reclamantului prin Ordinul M.A.I.

nr. S/II/4/64/2009 a fost realizată în lipsa unei propuneri concrete în acest sens, fără a se ține seama de concluziile raportului de cercetare disciplinară care cuprinde date detaliate cu privire la fapta imputată reclamantului și condițiile concrete în care a fost săvârșită. Astfel, judecătorul fondului a reținut că împrejurările de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului sunt legate în speța de față de contradicția evidentă între concluziile procedurii disciplinare, conform cărora reclamantul nu a participat în mod direct la administrarea sau conducerea unei societăți comerciale, în condițiile în care noțiunea de "participare directă", în înțelesul art. 75 lit. m) din Ordinul MAI nr. 400/2004, presupune realizarea efectivă de acte sau fapte de comerț, și gravitatea sancțiunii disciplinare aplicate, constând în trecerea în rezervă.

Prima instanță a apreciat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 544/2004, în speță paguba iminentă, reținând că în cazul menținerii actului administrativ atacat, reclamantul ar suferi un grav prejudiciu, constând în pierderea unicei sale surse de venit. 2. Motivele de recurs formulate de recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.) Prin recursul formulat în termen legal împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj, recurentul-pârât, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut în esență următoarele: - hotărârea recurată este vădit netemeinică și esențial nelegală întrucât, instanța, deși nu a fost investită cu analizarea pe fond a conținutului ordinului de trecere în rezervă, a făcut totuși aprecieri cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, depășindu-și astfel prerogativele legal conferite.

- suspendarea efectelor actului administrativ atacat este o măsură cu caracter excepțional care se justifică numai datorită efectelor pe care actul respectiv le produce; - nu a fost demonstrată și dovedită de către reclamantul intimat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, după cum nu s-a făcut nici dovada că reclamantul ar fi înregistrat pe rolul instanței de judecată o cauză având ca obiect anularea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului și hotărârea atacată raportat la criticile recurentului-pârât și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că nu se impune nici casarea și nici modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare a aspectelor de fond vizând actul contestat, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați. Raportat la cele două principii incidente în materie - al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie în adevăr o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege, după cum a arătat și recurentul-pârât.

În legislația internă, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș). Preocupări, în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat și la nivel european, prin perspectiva acestora (ex.

R(89)/8, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă) instanța putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia. Contrar celor susținute de recurentul-pârât și raportat la cele mai sus învederate, în cauza de față prima instanță nu și-a depășit cu nimic prerogativele legale conferite, în sensul că nu a procedat, așa cum greșit s-a susținut, la o analiză efectivă a legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv a ordinului de trecere în rezervă a reclamantului intimat.

Evidențiind contradicțiile rezultate între concluziile procedurii disciplinare menționate în referatul întocmit în acest sens și gravitatea sancțiunii disciplinare aplicate, în condițiile în care inițial s-a propus și solicitat sancționarea reclamantului-intimat numai cu mustrare scrisă, Înalta Curte apreciază că instanța fondului nu și-a depășit cu nimic prerogativa legal conferită, respectiv aceea de a examina numai sumar legalitatea actului administrativ în discuție, în această procedură specială, distinct reglementată. Constatările primei instanțe, pe baza cărora s-a și concluzionat corect în sensul îndeplinirii cerinței cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, nu prejudecă fondul cauzei, cum eronat susține recurentul, mai cu seamă că s-a demonstrat și împrejurarea existenței unui dosar separat, având ca obiect cererea de anulare a actului administrativ atacat (dosarul nr. 1884/33/2009 – fila 13 dosar recurs).

Actele dosarului și de altfel ansamblul circumstanțelor cauzei atestă totodată, după cum corect a stabilit și prima instanță, și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la împrejurarea necontestată că, în ipoteza executării imediate a ordinului de trecere în rezervă, reclamantul intimat și-ar pierde unica sursă de venit, ceea ce semnifică evident producerea unui grav prejudiciu. Reținând, față de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 405/2009 din 24 august 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.