ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe.

Prin sentința

civilă nr. 405/2009 din 24 august 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de

reclamantul P.D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, dispunându-se suspendarea Ordinului S/II/4164 din 16 iunie 2009 al

Ministrului Administrației și Internelor, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în raport cu prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (1) lit. t) din

același act normativ, că trecerea în rezervă a reclamantului prin Ordinul

M.A.I. nr. S/II/4/64/2009 a fost realizată în lipsa unei propuneri concrete în

acest sens, fără a se ține seama de concluziile raportului de cercetare

disciplinară care cuprinde date detaliate cu privire la fapta imputată

reclamantului și condițiile concrete în care a fost săvârșită.

Astfel, judecătorul

fondului a reținut că împrejurările de fapt și de drept de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului sunt legate în speța de față de

contradicția evidentă între concluziile procedurii disciplinare, conform cărora

reclamantul nu a participat în mod direct la administrarea sau conducerea unei

societăți comerciale, în condițiile în care noțiunea de "participare

directă", în înțelesul art. 75 lit. m) din Ordinul MAI nr. 400/2004,

presupune realizarea efectivă de acte sau fapte de comerț, și gravitatea

sancțiunii disciplinare aplicate, constând în trecerea în rezervă.

Prima

instanță a apreciat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de

art. 14 din Legea nr. 544/2004, în speță paguba iminentă, reținând că în cazul

menținerii actului administrativ atacat, reclamantul ar suferi un grav

prejudiciu, constând în pierderea unicei sale surse de venit.

recurs formulate de recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor

(M.A.I.)

Prin

recursul formulat în termen legal împotriva sentinței pronunțate de Curtea de

Apel Cluj, recurentul-pârât, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. a susținut în esență următoarele:

- hotărârea

recurată este vădit netemeinică și esențial nelegală întrucât, instanța, deși

nu a fost investită cu analizarea pe fond a conținutului ordinului de trecere în

rezervă, a făcut totuși aprecieri cu privire la legalitatea actului

administrativ atacat, depășindu-și astfel prerogativele legal conferite.

- suspendarea

efectelor actului administrativ atacat este o măsură cu caracter excepțional

care se justifică numai datorită efectelor pe care actul respectiv le produce;

- nu a fost

demonstrată și dovedită de către reclamantul intimat îndeplinirea cumulativă a

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, după cum nu s-a făcut

nici dovada că reclamantul ar fi înregistrat pe rolul instanței de judecată o

cauză având ca obiect anularea actului administrativ a cărui suspendare a

solicitat-o.

3.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul nu

este fondat.

Examinând

actele dosarului și hotărârea atacată raportat la criticile recurentului-pârât

și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că nu se impune

nici casarea și nici modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în

continuare arătate.

Actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se

bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității fiind el însuși titlu

executoriu.

Principiul

legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile

administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se

întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe

de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare,

în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un

anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari,

întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie

să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de

aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca

fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna

autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a asigura respectarea

principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică

sau judecătorul se află în proces de evaluare a aspectelor de fond vizând actul

contestat, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.

Raportat la

cele două principii incidente în materie - al legalității actului și al

executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie în adevăr o

situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege, după cum a arătat și recurentul-pârât.

În legislația

internă, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul

acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public,

astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).

Preocupări,

în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au

existat și la nivel european, prin perspectiva acestora (ex. R(89)/8,

referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă)

instanța putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor

și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube

grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de

nelegalitate a acestuia.

Contrar

celor susținute de recurentul-pârât și raportat la cele mai sus învederate, în

cauza de față prima instanță nu și-a depășit cu nimic prerogativele legale

conferite, în sensul că nu a procedat, așa cum greșit s-a susținut, la o analiză

efectivă a legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat,

respectiv a ordinului de trecere în rezervă a reclamantului intimat.

Evidențiind

contradicțiile rezultate între concluziile procedurii disciplinare menționate

în referatul întocmit în acest sens și gravitatea sancțiunii disciplinare

aplicate, în condițiile în care inițial s-a propus și solicitat sancționarea reclamantului-intimat

numai cu mustrare scrisă, Înalta Curte apreciază că instanța fondului nu și-a depășit

cu nimic prerogativa legal conferită, respectiv aceea de a examina numai sumar

legalitatea actului administrativ în discuție, în această procedură specială,

distinct reglementată.

Constatările

primei instanțe, pe baza cărora s-a și concluzionat corect în sensul îndeplinirii

cerinței cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

republicată, nu prejudecă fondul cauzei, cum eronat susține recurentul, mai cu

seamă că s-a demonstrat și împrejurarea existenței unui dosar separat, având ca

obiect cererea de anulare a actului administrativ atacat (dosarul nr.

1884/33/2009 – fila 13 dosar recurs).

Actele

dosarului și de altfel ansamblul circumstanțelor cauzei atestă totodată, după

cum corect a stabilit și prima instanță, și îndeplinirea condiției privind iminența

pagubei, raportat la împrejurarea necontestată că, în ipoteza executării imediate

a ordinului de trecere în rezervă, reclamantul intimat și-ar pierde unica sursă

de venit, ceea ce semnifică evident producerea unui grav prejudiciu.

Reținând,

față de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a

legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 405/2009 din 24

august 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

februarie 2010.