ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3927/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 330 din 30 noiembrie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții

Consiliul județean Gorj și A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 148 din 17

iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă.

Instanța a reținut, în privința apelului

declarat de A.V.A.S., că tribunalul a soluționat corect excepția lipsei

calității procesuale pasive a acestei părți. S-a arătat că A.V.A.S. nu a fost

obligată în vreun fel la restituirea în natură a imobilului, ci în mod generic

a fost obligată la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate la notificarea

autorului reclamanților.

SC C. SA este o societate comercială

privatizată ce face parte din categoria celor la care se referă art. 29 și nu

art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât la data intrării în vigoare a acestei

legi statul nu era acționar.

Art. 29 alin. (1) și (3) nu are în vedere

restituirea în natură a imobilului și nici stabilirea direct de despăgubiri de

către instituția ce a făcut privatizarea, ci propunerea de acordare de

despăgubiri.

In acest caz, nu A.V.A.S. este obligată

ca prin dispoziție să stabilească despăgubirile, cum de altfel instanța de fond

nici nu a dispus, ci trebuie doar să soluționeze notificarea într-o modalitate

sau alta.

Nu a fost considerată întemeiată nici

critica vizând excepția prematurității. A.V.A.S. nu a comunicat reclamanților

că este necesar a-și completa dosarul cu acte doveditoare în vederea

soluționării notificării astfel că, raportat la momentul primirii notificării de

către aceasta, până la data pronunțării sentinței s-a împlinit termenul de

soluționare și nici pe parcursul judecății apelanta pârâtă nu a înțeles să-și

îndeplinească obligația de a răspunde la notificare.

Nu a fost considerată întemeiată

susținerea conform căreia instanța nu este competentă să soluționeze cauza

decât în măsura în care s-a emis deja dispoziția de către unitate, în caz

contrar acțiunea fiind prematură. Instanța nu a soluționat pe fond cauza, în

sensul analizării îndreptățirii reclamanților și a tranșării dreptului

acestora, neasimilând lipsa răspunsului cu un răspuns negativ ce să conducă la

o veritabilă judecare pe fondul dreptului cu lipsa emiterii unei dispoziții, ci

a obligat în mod corect apelantele pârâte la soluționarea notificării și

emiterea unei dispoziții.

Nu a fost considerată întemeiată nici

critica referitoare la neclaritatea dispozitivului sentinței, aceasta nereprezentând

un motiv de nelegalitate care să conducă la schimbarea soluției, iar pe de altă

parte, limitele soluționării de către fiecare a notificării sunt stabilite prin

notificare.

2.1. Motive

A.V.A.S. a declarat recurs, întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând

următoarele aspecte:

A.V.A.S. nu are calitate procesuală

pasivă și nu poate dispune restituirea în natură a imobilelor revendicate de

foștii proprietari. Această competență revine exclusiv unității deținătoare a

imobilului.

Acțiunea privind obligarea A.V.A.S. să

soluționeze notificarea este prematur formulată pentru că în cadrul procedurii

administrative reclamanții nu au depus actele doveditoare ale calității lor de

proprietari. Competența instanței poate interveni numai în măsura în care se

emitea decizia sau dispoziția motivată prin finalizarea procedurii

administrative, această decizie putând să facă obiectul analizei instanței

judecătorești.

Se impune a se analiza legalitatea

evidențierii imobilului în patrimoniul societății comerciale.

Dispozitivul sentinței civile nu este

clar, în sensul că instanța de fond nu a stabilit care dintre pârâți are

obligația de a emite decizie motivată cu privire la imobilul revendicat.

Astfel, se creează o premisă a îmbogățirii fără justă cauză prin obligarea

pârâților de a soluționa notificarea.

A.V.A.S. nu are competența de a acorda

măsuri reparatorii.

2.2. Analiza făcută de instanța de recurs

Recursul nu este întemeiat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță

reclamanții W.C. și B.I.R. au solicitat obligarea pârâților Primarul

Municipiului Târgu-Jiu, Municipiul Târgu-Jiu, Prefectura Gorj, Prefectul

județului Gorj, Consiliul Județean Gorj, Spitalul Județean T.V. și SC C. SA la

emiterea unei dispoziții/decizii motivate la notificarea formulată de autorul

comun, L.C., la 8 mai 2001 privind terenul în suprafață totală de 3.000 mp

situat în Târgu Jiu, str. Eroilor, teren ocupat de SC C. SA și de Spitalul

Județean Tudor Vladimirescu.

Prima instanță a obligat A.V.A.S. să

emită decizie/dispoziție motivată pentru suprafața de teren evidențiat în

patrimoniul SC C. SA iar instanța superioară de fond a arătat că întrucât A.V.A.S.

nu a fost obligată la restituire în natură, excepția lipsei calității

procesuale a acestei părți nu este întemeiată.

Pronunțând această soluție, instanțele de

fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 și

au respectat principiul disponibilității, de vreme ce reclamanții nu au cerut

obligarea A.V.A.S. ori a unui alt intimat la restituirea terenului în natură.

Întrucât nici A.V.A.S. nu a contestat

faptul că SC C. SA ar fi fost privatizată la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, se reține incidența textului arătat.

Acțiunea depusă de contestator nu este

prematur formulată, în sensul invocat de către recurentă - nesocotirea

prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Conform acestui text, actele doveditoare

ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau

acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care

atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția

demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire

decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării

notificării.

Expresia „soluționarea notificării"

trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia în oricare din cele

două etape - administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau

judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu

interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar

însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție consacrat de

art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea

probelor administrate în fața persoanei juridice notificate, pentru că ar fi

contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției.

Singura sancțiune prevăzută de legea

specială, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita

în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art.

22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Nu este întemeiată nici critica

privitoare la faptul că ar trebui analizată legalitatea evidențierii imobilului

în patrimoniul societății comerciale parte în litigiu.

Aceasta s-ar putea face numai în cadrul

unui litigiu în care să se conteste legalitatea privatizării.

Pe de altă parte, susținerea conform

căreia dispozitivul sentinței nu este clar nu întrunește cerințele art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Dispozitivul se completează că

considerentele iar instanța de apel a arătat cât se poate de clar, păstrând

sentința, în ce limite trebuie să se pronunțe fiecare intimat.

In fine, critica în sensul că A.V.A.S. nu

are competența de a acorda măsuri reparatorii conform Legii nr. 247/2005 nu

este întemeiată de vreme ce această parte a fost obligată doar să emită decizie

prin care să se pronunțe asupra notificării depuse de autorul reclamanților.

Față de cele ce preced, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

In raport de dispozițiile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată către

intimații reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 330 din 30 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta-pârâtă la 2000 lei

cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți B.I.R. și W.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

iunie 2010.