ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2549/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 415 din 11 noiembrie

2008 Tribunalul Caraș-Severin a respins excepțiile prematurității cererii de

chemare în judecată, a necompetenței materiale a Tribunalului, precum și a

calității procesuale pasive a AVAS și a admis cererea formulată de reclamantul

C.I., obligând pârâta AVAS să acorde reclamantului, prin decizie motivată,

despăgubiri bănești în sumă de 933.833 RON pentru imobilele înscrise în CF 1025

Câlnic, CF 3028, CF 14820, CF 15368, CF 17585, CF 1984, CF 2002 Câlnic, în condițiile

Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că restituirea în natură a imobilelor în

litigiu este imposibilă, fiind ocupate de construcții și căi de acces la

acestea destinate desfășurării activității economice și au fost incluse în

capitalul social al societăților comerciale pârâte. A constatat că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul

că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, corespunzător

valorii de piață a imobilelor solicitate, așa cum a fost stabilită prin

raportul de expertiză tehnică de evaluare. În raport de aceste aspecte a

constatat că entitatea investită cu soluționarea notificării și care trebuie să

emită decizie motivată cu privire la această notificare este AVAS.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta AVAS, invocând nelegalitatea hotărârii

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu

privire la calitatea procesuală pasivă a apelantei, care ar fi competentă să

emită doar decizie de propunere de măsuri reparatorii către Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, în ipoteza în care bunul este

evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de entitatea

implicată în privatizare. De asemenea, a susținut că în cauză nu s-a realizat

procedura administrativă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001,

reclamantul nedepunând toate înscrisurile prevăzute de lege pentru soluționarea

notificării.

Instanța de apel a

admis apelul declarat de AVAS împotriva sentinței instanței de fond, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să emită decizie cu

propunere de măsuri reparatorii – despăgubiri bănești în cuantum de 933.833 RON

către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea

reclamantului C.I.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, fără temei legal, tribunalul a obligat

pârâta AVAS la emiterea unei decizii motivate prin care să acorde despăgubiri

bănești pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat, în condițiile în care

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate

prevăd că AVAS, în măsura în care este implicată în procesul de privatizare al

societății comerciale care deține imobile de domeniul Legii nr. 10/2001 are

exclusiv obligația de a formula propuneri de acordare de despăgubiri bănești

către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Celelalte critici au

fost respinse ca nefondate, motivat de faptul că nesoluționarea notificării nu

este imputabilă reclamantului și că acesta, fiind privat în exercițiul

drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001 din culpa pârâților în cauză, în mod

corect instanța de fond a evaluat cuantumul despăgubirilor bănești datorate

reclamantului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta AVAS, solicitând modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii în tot a apelului, desființarea sentinței

instanței de fond și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. A invocat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește actele și termenele în

care trebuie depuse acestea în procedura administrativă. Susține că în raport

de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 AVAS are obligația să emită o

decizie motivată pentru propunerea de acordare de despăgubiri, însă acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent, în mod direct de către instanța de

judecată, fără finalizarea procedurii administrative de către AVAS este

nelegală, iar nesoluționarea notificării de către AVAS s-a datorat faptului că

intimatul nu a respectat obligațiile legale prevăzute în art. 22 și 29 din

lege, în sensul că dosarul administrativ nu a fost completat cu toate actele

doveditoare. De aceea, apreciază că se află încă în termenul legal de analiză a

notificării și că nu există un fundament legal pentru a echivala lipsa

răspunsului cu o respingere a cererii de restituire.

O altă critică adusă

deciziei pronunțate în apel privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin.

(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin care se reglementează sursele de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, recurenta apreciind că nu

mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii prin echivalent, cu

atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada evidențierii imobilelor notificate în

patrimoniul unei societăți privatizate de AVAS la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 iar din actele dosarului nu rezultă dacă imobilul-construcție

exista fizic la momentul notificării.

Examinând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat,

urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Din actele dosarului

rezultă că reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilul înscris

în CF 37 Câlnic, nr. top 531/b, în suprafață de 11.809 mp, cu notificarea

înregistrată la 13 august 2001 sub nr. 207 la Primăria Municipiului Reșița,

care a transmis această notificare către recurenta-pârâtă AVAS, pentru

soluționare, ca entitate implicată în procesul de privatizare a societăților

comerciale Caraș, Carmetchim și Cartex, intimate-pârâte în prezenta cauză. La

28 martie 2007 AVAS a retransmis notificarea Primăriei Reșița.

Așadar, de la

momentul înregistrării notificării și până la introducerea acțiunii de către

reclamantul C.I. (18 septembrie 2007) a trecut o perioadă de mai bine de șase

ani în care cererea sa de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 nu a fost soluționată.

Dispozițiile art. 25

alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

stabilesc un termen de 60 zile de la data înregistrării notificării sau, după

caz, a depunerii actelor doveditoare, pentru soluționarea notificării de către

entitatea învestită potrivit legii, prin emiterea unei decizii sau dispoziții

motivate prin care să propună acordarea de despăgubiri persoanei îndreptățite.

Absența răspunsului,

după trecerea unei perioade semnificative de timp, ce depășește cu mult

termenul legal de 60 zile, are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor

reparatorii, ce trebuie cenzurat de instanță, pentru că nicio dispoziție legală

nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit de a se adresa instanței

competente. Acest drept este prevăzut de însăși legea fundamentală care, în

art. 21 alin. (2) dispune că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului

oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale

legitime.

Susținerea

recurentei-pârâte că și la acest moment se află în termenul legal de analiză a

notificării se află în totală contradicțiile cu principiile de drept enunțate,

astfel încât ea nu va fi primită.

În același timp, nu

poate fi primită nici critica referitoare la pretinsa încălcarea a

dispozițiilor art. 22 și 29 din Legea nr. 10/2001 prin soluționarea de către

instanță a notificării.

În spiritul

reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, în situația refuzului

entității investite cu soluționarea notificării de a emite decizie/dispoziție

motivată în termenul prevăzut de lege, se impune ca instanța investită să evoce

fondul și să constate, în baza probelor administrate, dacă este sau nu

întemeiată cererea de acordare a măsurilor reparatorii. Reluarea procedurilor

cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau

ca prematur introdusă ar contraveni și principiul soluționării cauzei într-un

termen rezonabil, consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit

parte.

Înalta Curte

apreciază ca nefondată și critica referitoare la faptul că recurenta-pârâtă nu

avea obligația legală de a emite decizia motivată constând în acordarea de

despăgubiri, în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, față de

faptul că nu s-a făcut dovada evidențierii imobilului în litigiu în patrimoniul

unei societăți privatizate de AVAS.

Instanța de fond a

făcut o amplă analiză a actelor depuse la dosar din care a rezultat modul în

care societățile pârâte au dobândit în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990

și ale H.G. nr. 834/1991, respectiv prin contracte de vânzare-cumpărare de

acțiuni de la FPS, autorul actualului AVAS, dreptul de proprietate asupra

terenurilor în litigiu. Față de existența și multitudinea actelor care atestă

transmisiunea dreptului de proprietate în patrimoniul societăților comerciale

privatizate de AVAS, susținerea că în cauză nu s-ar fi făcut dovada

evidențierii imobilului în litigiu în patrimoniul unei societăți privatizate de

AVAS, nu este decât o dovadă a caracterului vădit nefondat al motivului de

nelegalitate invocat.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut

aplicabilitatea dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică

care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, instituția care în

speță este recurenta AVAS.

Critica referitoare

la lipsa dovezii că imobilul-construcție exista fizic la momentul formulării

notificării nu poate fi primită, neavând legătură cu cauza de față, care

privește numai acordarea despăgubirilor pentru un imobil-teren.

În consecință, în

complinirea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., pentru considerentele ce

preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

ca legală a deciziei instanței de apel.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

împotriva Deciziei nr. 93 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.