ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3680/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 28 martie 2008, reclamanta C.E., a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care ce se va pronunța să se subroge pârâtei în mod direct și întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului situat în București, sect. 6 să se acorde în compensare alte bunuri sau servicii sau să se propună acordarea de despăgubiri de către Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în subsidiar să fie obligată pârâta să elibereze dispoziția privind soluționarea dosarului nr. 28549 din 2 august 2002 privind construcția demolată situată la aceeași adresă.

In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a formulat notificare pentru dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate privind imobilul demolat de la adresa de mai sus, în termen legal iar de-a lungul timpului a efectuat nenumărate demersuri pentru care nu a primit niciun răspuns. In drept au fost invocate dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituția României, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003. Prin sentința civilă nr. 232 din 18 februarie 2009 Tribunalul București, s ecția a V a civilă, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă Primăria Municipiului București să emită o dispoziție privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul - construcție situat în București, sect.

6, ținând seama de valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Î mpotriva sentinței a declarat apel Municipiul București pentru următoarelor motive: a) instanța a ignorat dispozițiile Legii nr. 247/2005 obligând Municipiul București să țină seama, la momentul emiterii dispoziției motivate de valoarea stabilită în raportul de expertiză; b)conform art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005 valoarea imobilului se stabilește de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; c) în raport de dispozițiile legale instanța nu putea decât să oblige pârâtul să înainteze dosarul către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr. 556 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtului, reținând următoarele: Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificată - notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor însoțite de deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor.

Instanța de fond nu a încălcat dispozițiile legale menționate, ci le-a aplicat, obligând Municipiul București să emită o decizie în baza Legii nr. 10/2001 și să stabilească în această decizie valoarea despăgubirilor la nivelul stabilit prin expertiza efectuată în cauză, deoarece conform textului de lege discutat, Municipiul București trebuie să facă o propunere motivată de acordare a despăgubirilor.

Prin faptul că instanța s-a pronunțat atât asupra dreptului reclamantei, cât și asupra cuantumului despăgubirilor - în baza unei expertize achitată de reclamantă (care nu ar fi avut această obligație în cazul în care cererea sa ar fi fost soluționată de Municipiul București, instituție care, conform Legii nr. 247/2005 pentru a face o propunere de despăgubiri trebuia să dispună efectuarea unei expertize, pe spezele sale) instanța a soluționat ea însăși notificarea, iar ceea ce s-a dispus împotriva Municipiului București nu reprezintă decât obligarea la îndeplinirea atribuțiilor sale prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, în sensul de a emite decizia, astfel cum a fost obligată, cu propunerea de despăgubiri la nivelul sumei stabilită de instanță și de a trimite această decizie(care este deja motivată prin hotărârea instanței) Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Atribuțiile Comisiei Centrale și cum va proceda aceasta ulterior nu reprezintă obiectul prezentului apel care a analizat numai obligațiile legale ale Municipiului București. Î mpotriva menționatei decizi pârâtul Municipiul București prin Primarul General a declarat și motivat în termenul legal recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici - pe care, le-a dedus aproape identic și instanței de apel - respectiv: Se susține, în ceea ce privește stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, întinderea și cuantumul despăgubirilor, că acestea se stabilesc de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Arată pârâtul că în raport de dispozițiile invocate, respectiv legea nr. 247/2005, art. 16, capitolul 5 din Titlul VII dispoziția contestata urmează a fi analizata de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata ce va efectua procedura de specialitate si va întocmi raportul de evaluare pe care îi va transmite Comisiei Centrale, raport ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri. In baza acestui raport Comisia Centrala va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite titlu de despăgubire până la concurenta sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse doar în cazul deciziilor/ordinelor emise in temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001 în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, situație ce nu se regăsește în speța de față. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs si a dispozițiilor legale incidente,Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed: Reclamanta a investit instanța cu o acțiune, în condițiile încălcării de către unitatea învestită cu soluționarea notificării, ce nu a fost soluționată până în prezent.

Ori potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, titularul notificării are deschisă calea acțiunii în justiție pentru valorificarea dreptului său la reparație. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte, observă că, atât instanța de fond cât și cea de apel prin soluțiile date, nu au făcut decât să soluționeze notificarea reclamantei, iar ceea ce s-a dispus împotriva Municipiului București nu reprezintă decât obligarea la îndeplinirea atribuțiilor sale prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, în sensul de a emite decizia, astfel cum a fost obligată, cu propunerea de despăgubiri la nivelul sumei stabilită de instanță și de a trimite această decizie (care este deja motivată prin hotărârea instanței) Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Distinct de toate acestea, se înțelege deci, că pârâtul nu a fost obligat la valoare, ci soluția dată este un punct de pornire în demersul reclamantei. Așadar, stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, întinderea și cuantumul despăgubirilor, se stabilesc de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul de față urmează a fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 556 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2010.