ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 546/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4481 din 27

martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I.M. în contradictor

cu pârâții M.B., B.R.D. – G.S.G. și S.C.N. și, în

consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a

contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3176 din 18

noiembrie 1998 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat

sub nr. 3500 din 9 decembrie 1998 privind clauza referitoare la taxa de

concesiune pentru teren, aferentă apartamentului din imobilul situat în

București, B-dul Unirii, respingând, ca neîntemeiate, celelalte cereri

având ca obiect constatarea nulității contractului de asociere nr. 41

din 12 mai 1995.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 508 din 6 noiembrie 2008,

a admis apelul declarat de pârâtul M.B. împotriva sentinței pe care a schimbat-o

în tot în sensul că a respins cererea astfel cum a fost modificată ca

neîntemeiată.

Instanța de apel și-a

întemeiat soluția pe prezumția ca începând cu anul 1991 terenul pe

care a fost ridicat ansamblul de locuințe din Bd. Unirii a intrat în

patrimoniul M.B., reținând că reclamanta intimată nu a produs

niciun titlu care să răstoarne sub aspect probator puterea acestei

prezumții și apreciind ca întemeiată critica apelantului conform

căreia reclamanta a preluat prin cumpărare apartamentul din ansamblul

de locuințe din B-dul Unirii dreptul de concesiune aferent apartamentului,

însoțit de obligația corelativă a plății

redevenței conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.

În contra acestei decizii a declarat

recurs reclamanta I.M. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului, cu

consecința menținerii sentinței tribunalului ca legală

și temeinică.

Înalta Curte, verificând

regularitatea investirii sale, a invocat excepția tardivității

declarării recursului, la termenul din 22 octombrie 2009, excepție în

raport de care recurenta a solicitat repunerea în termen.

În motivarea cererii de repunere în

termen, recurenta arată că instanța de apel a dispus comunicarea

deciziei atacate la fostul domiciliu ales deși la dosar prin cererea de

comunicare a motivelor de apel a indicat un alt domiciliu ales.

Cât privește comunicarea

hotărârii atacate la propriul domiciliu, nu a avut

cunoștință de aceasta deoarece la data de 14 martie 2008

și-a schimbat domiciliul, așa încât în raport de art. 103 C. proc.

civ., solicită admiterea repunerii în termen.

Înalta Curte, cu privire la cererea

de repunere în termen, constată că în fața instanței de

apel, reclamanta a fost citată atât la domiciliul ales, respectiv al

avocatului R.C., cât și la propriul domiciliu, decizia

pronunțată fiindu-i comunicată la ambele domicilii.

Cum cererea indicată de

recurentă, de la dosarul de apel reprezintă o cerere prin care

avocatul R.C. a solicitat să-i fie comunicată cererea de apel iar nu

o cerere prin care să solicite a se lua act de schimbarea domiciliului, se

constată că aceasta nu întrunește condițiile art. 98 C.

proc. civ.

În raport de această

situație dar și față de faptul că susținerea

recurentei cu privire la schimbarea propriului domiciliu nu întrunește

exigența art. 103, nefăcând dovada că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei, Înalta Curte va respinge

cererea de repunere în termen.

În ce privește cererea de

recurs se constată că aceasta a fost tardiv declarată.

Astfel, decizia atacată cu

recurs i-a fost comunicată recurentei, la data de 28 noiembrie 2008, iar

cererea de recurs a fost înregistrată la curtea de apel, la data de 12

martie 2009, data recomandatei, 11 martie 2009, cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Așa fiind, față de

prevederea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care dispune în sensul că

neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage

decăderea, Înalta Curte va respinge recursul astfel promovat ca tardiv

declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în

termenul de recurs.

Respinge recursul declarat de

reclamanta I.M., împotriva deciziei nr. 508 din 6 noiembrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.