ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 546/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 4481 din 27 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I.M. în contradictor cu pârâții M.B., B.R.D. – G.S.G. și S.C.N. și, în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3176 din 18 noiembrie 1998 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3500 din 9 decembrie 1998 privind clauza referitoare la taxa de concesiune pentru teren, aferentă apartamentului din imobilul situat în București, B-dul Unirii, respingând, ca neîntemeiate, celelalte cereri având ca obiect constatarea nulității contractului de asociere nr. 41 din 12 mai 1995. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 508 din 6 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de pârâtul M.B.

împotriva sentinței pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins cererea astfel cum a fost modificată ca neîntemeiată. Instanța de apel și-a întemeiat soluția pe prezumția ca începând cu anul 1991 terenul pe care a fost ridicat ansamblul de locuințe din Bd. Unirii a intrat în patrimoniul M.B., reținând că reclamanta intimată nu a produs niciun titlu care să răstoarne sub aspect probator puterea acestei prezumții și apreciind ca întemeiată critica apelantului conform căreia reclamanta a preluat prin cumpărare apartamentul din ansamblul de locuințe din B-dul Unirii dreptul de concesiune aferent apartamentului, însoțit de obligația corelativă a plății redevenței conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.M. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii sentinței tribunalului ca legală și temeinică. Înalta Curte, verificând regularitatea investirii sale, a invocat excepția tardivității declarării recursului, la termenul din 22 octombrie 2009, excepție în raport de care recurenta a solicitat repunerea în termen. În motivarea cererii de repunere în termen, recurenta arată că instanța de apel a dispus comunicarea deciziei atacate la fostul domiciliu ales deși la dosar prin cererea de comunicare a motivelor de apel a indicat un alt domiciliu ales.

Cât privește comunicarea hotărârii atacate la propriul domiciliu, nu a avut cunoștință de aceasta deoarece la data de 14 martie 2008 și-a schimbat domiciliul, așa încât în raport de art. 103 C. proc. civ., solicită admiterea repunerii în termen. Înalta Curte, cu privire la cererea de repunere în termen, constată că în fața instanței de apel, reclamanta a fost citată atât la domiciliul ales, respectiv al avocatului R.C., cât și la propriul domiciliu, decizia pronunțată fiindu-i comunicată la ambele domicilii. Cum cererea indicată de recurentă, de la dosarul de apel reprezintă o cerere prin care avocatul R.C. a solicitat să-i fie comunicată cererea de apel iar nu o cerere prin care să solicite a se lua act de schimbarea domiciliului, se constată că aceasta nu întrunește condițiile art. 98 C. proc.

civ. În raport de această situație dar și față de faptul că susținerea recurentei cu privire la schimbarea propriului domiciliu nu întrunește exigența art. 103, nefăcând dovada că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen. În ce privește cererea de recurs se constată că aceasta a fost tardiv declarată. Astfel, decizia atacată cu recurs i-a fost comunicată recurentei, la data de 28 noiembrie 2008, iar cererea de recurs a fost înregistrată la curtea de apel, la data de 12 martie 2009, data recomandatei, 11 martie 2009, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Așa fiind, față de prevederea art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., care dispune în sensul că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, Înalta Curte va respinge recursul astfel promovat ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de repunere în termenul de recurs. Respinge recursul declarat de reclamanta I.M., împotriva deciziei nr. 508 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.