ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 1 august 2006, reclamanta P.L.I. a solicitat, în contradictoriu cu B.I., B.P. și Municipiul Arad prin Primar, să se constatate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5387 din 19 august 2003 încheiat între pârâții, persoane fizice și SC R. SA Arad, cu privire la apartamentul nr. 7 din Arad. Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 621 din 16 mai 2007 a respins acțiunea reclamantei P.L.I. împotriva pârâților B.P., B.I., Municipiul Arad prin Primar pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

A fost respinsă de către tribunal excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul B.P., reținându-se că aceasta a făcut dovada că este unica moștenitoare acceptantă a moștenirii după defunctul proprietar M.I., potrivit certificatului de moștenitor nr. 106/2006 emis de Notarul public T.C. S-a reținut de către instanța de fond, potrivit raportului de expertiză tehnică, că având în vedere procesul verbal de preluare din 20 aprilie 1950, nu sunt date certe despre existența sau inexistența construcției anexă în litigiu, iar sarcina probei revine reclamantei, care nu a dovedit existența anexei la data naționalizării. Recursul declarat de reclamanta P.L.I. împotriva sentinței tribunalului a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 1127 din 25 octombrie 2007. S-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

S-a reținut în esență de către instanța de control judiciar că tribunalul nu și-a exercitat rolul activ impus de art. 129 și art. 130 C. proc. civ. Rejudecând după casare, Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 362 din 8 aprilie 2008 a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta P.L.I. împotriva pârâților B.I. și B.P. și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5387 din 19 august 2003 încheiat între pârâții B. și SC R. SA cu privire la apartamentul nr. 7 din Arad. S-a reținut că din înscrisurile depuse la dosar, precum și potrivit opiniei expertului, reiese că imobilul în litigiu s-a construit după anii 1905 – 1920, existând deci la data naționalizării.

S-a constatat că deși antecesorul reclamantei a formulat notificare la 8 octombrie 2001, pârâtul Municipiul Arad prin SC R. SA a vândut pârâților B.I. și B.P. apartamentul în litigiu, motiv pentru care contractul de vânzare-cumpărare este sancționat cu nulitatea absolută deoarece a nesocotit interdicția de înstrăinare prevăzută de art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, modificată și republicată. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 64 din 27 ianuarie 2009 a admis recursul declarat de pârâții B.P. și B.I. împotriva sentinței civile nr. 362 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta P.L.I.

S-a reținut că acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, art. III Titlul I din Legea nr. 247/2005 și ale Legii nr. 10/2001. Astfel, în raport de dispozițiile cuprinse la art. III din Titlul I din Legea nr. 247/2001, acțiunea introdusă la 1 august 2006 este tardivă, respectiv cu depășirea termenului de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv 25 iulie 2005, iar luarea la cunoștință de către antecesorul reclamantei la 27 mai 2004 s-a realizat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta P.L.I., solicitând admiterea acestuia, desființarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului.

A arătat că a fost recalificată calea de atac din recurs în apel la termenul de judecată din 23 septembrie 2008 și a fost efectuată o nouă expertiză tehnică în construcții. La termenul de judecată din 27 ianuarie 2009 s-a recalificat din nou calea de atac din apel în recurs, instanța omițând că s-au efectuat deja în dosar probe, ceea ce este inadmisibil în recurs. S-a precizat totodată că la admiterea excepției tardivității acțiunii, instanța a omis a observa că acțiunea reclamantei a fost înregistrată prin scrisoare recomandată predată la poștă în data de 21 iulie 2006, respectiv înăuntrul termenului prevăzut de articolul III al Titlului I din Legea nr. 247/2005, motiv pentru care s-a solicitat desființarea deciziei atacate și menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 362/2008 pronunțată de Tribunalul Arad.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor de mai jos. Prin acțiunea civilă întemeiată în drept pe dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, art. III Titlul I din Legea nr. 247/2005 și art. 50 din Legea nr. 10/2001, reclamanta P.L.I. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5387 din 19 august 2003. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 5387/2003, încheiat între SC R. SA, în calitate de vânzător și B.I. și B.P., în calitate de cumpărători, prețul locuinței, conform fișei tehnice de calcul este de 34.422.265 lei (vechi). În cauză s-au efectuat mai multe expertize, ultima fiind cea dispusă de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 6634.1/108/2006.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. M.K. în dosarul nr. 6634/108/2006 al Tribunalului Arad, valoarea tehnică actualizată a clădirii este de 231.989.177 lei (vechi), iar a suprafeței utile boxă de 9.667.327 lei (vechi). La termenul de judecată din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în raport de faptul că valoarea imobilului, respectiv apartamentul nr. 7 este sub un miliard, a recalificat calea de atac împotriva sentinței civile nr. 362 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, ca fiind recurs nu apel. Se reține totodată că urmare punerii în discuția părților a aspectului privind valoarea imobilului în litigiu, apărătorul reclamantei a arătat că valoarea acestuia este cea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Conform art. 282 1 C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (noi), în materie civilă. În raport de prevederile cuprinse în textul de lege menționat și având în vedere și dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului, precum și valoarea imobilului în litigiu, se reține că în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a calificat calea de atac exercitată ca fiind cea a recursului. Față de considerentele de mai sus, se reține că nu mai poate fi analizat motivul de recurs referitor la respectarea termenului prevăzut de articolul III al Titlului I din Legea nr. 247/2005 pentru formularea acțiunii.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.L.I. împotriva deciziei nr. 64 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.