ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3289/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3289/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 26 din 20 ianuarie 2009, pronunțată
de Tribunalul Dolj, secția comercială, s-a disjuns capătul de cerere având ca
obiect legalitatea referatului din 1994 emis de C.L.M. Craiova și înregistrarea
acestui capăt de cerere ca dosar separat, fiind acordat termen pentru
soluționare la 10 februarie 2009. A fost respinsă acțiunea formulată de
reclamantul T.A. împotriva pârâților SC C. SA, SC R.I. SRL și Ș.I.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că între părți au existat mai multe litigii
soluționate de Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba
Iulia, pârâtul Ș.I. având în cadrul acestora inițial calitatea de reprezentant
al SC C. SA, iar ulterior pe aceea de director și reprezentant SC R.I. SRL.
Aceste calități au fost consemnate în delegațiile emise de către SC C. SA și
contestate de către reclamant.
Instanța a apreciat că, în
ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea delegației din 21
martie 1997 aflată la dosarul nr. 452/1997 al Curții de Apel Alba Iulia,
anularea delegației din 18 noiembrie 1996 aflată la dosarul nr. 3533/1996 al
Tribunalului Hunedoara și anularea delegației din 4 decembrie 1995 aflată la
dosarul nr. 4582/1995 al Judecătoriei Deva, reclamantul nu a indicat motivul de
nulitate ce ar afecta valabilitatea acestuia, delegațiile contestate emanând de
la aceeași societate comercială și împuternicind aceeași persoană în vederea
reprezentării sale în diverse litigii.
Cu privire la capetele de
cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâtul Ș.I. a avut dublă
calitate în timpul procesului la Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara și
Curtea de Apel Alba Iulia, privind dosarul nr. 4582/1995 al Judecătoriei Deva,
respectiv a fost atât reprezentant al SC R.I. SRL, precum și reprezentantul SC
C. SA, a faptului că potrivit cererii de înscriere mențiuni emisă de O.R.C.,
pârâtul Ș.I. a fost cooptat ca asociat al SC R.I. SRL din 27 august 1993, a
faptului că s-a încălcat procedura de judecată, deoarece pârâții au făcut uz de
aceste delegații la Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel
Alba Iulia, obținând hotărâri judecătorești favorabile, prin care s-a anulat
titlul locativ deținut de T.A. pe spațiul comercial în suprafață de 173,66 mp
situat în Craiova, a faptului că, prin decizia nr. 124/A/2004, dosar nr. 31/2004
al Tribunalului Hunedoara, s-a făcut dovada de către vicepreședintele
Tribunalului Hunedoara, cu acte, că la fond, apel și recurs, Ș.I. este
directorul și reprezentantul SC R.I. SRL Craiova, a faptului că pârâtul Ș.I. a
apărut în instanță în dublă calitate, conform deciziei nr. 2125/1996 precum și
a deciziei nr. 1500/2002 ale Tribunalului Hunedoara, privind aceeași cauză, a
faptului că prin încheierea din 16 octombrie 2002, în dosarul nr. 3533/1996,
s-a făcut dovada cu acte că, la fond, apel și recurs, pârâtul Ș.I. este
reprezentantul pârâtei SC C. SA Craiova, a faptului că, prin sentința nr. 2800/1996
a Judecătoriei Deva, instanța nu a dispus evacuarea intimatului T.A. din
spațiul comercial din litigiu, a faptului că, la data de 16 iunie 1997 prin
procesul – verbal de executare, intimatul T.A. a fost evacuat abuziv din
spațiul comercial din litigiu, instanța a reținut că, în fapt, prin aceste
capete de cerere reclamantul nu a solicitat constatarea existenței inexistenței
unui drept, ci stabilirea unor situații de fapt.
Instanța a apreciat astfel
că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile admisibilității unei acțiuni în
constatare, aserțiunile reclamantului din cuprinsul acestor capete de cerere,
neîndreptățind instanța să le considere ca fiind cereri de constatare a
existenței sau inexistenței unui drept, ci drept cereri privind constatarea
unor situații de fapt.
În consecință, potrivit art.
111 C. proc. civ., s-a constatat că cererea este inadmisibilă în condițiile în
care prin conținutul său se solicită constatarea unei situații de fapt, iar nu
a unui drept.
Totodată, față de capetele
de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
contract de închiriere pe spațiul comercial în suprafață de 173,66 mp, situat
în Craiova, evacuarea pârâților din spațiul comercial în suprafață de 173,66
mp, situat în Craiova și reintegrarea reclamantului T.A. în acest spațiu, iar
în caz de neexecutare obligarea pârâților la plata fiecare către reclamant a
sumei de 1.500 lei pe zi întârziere, începând cu data rămânerii definitive a
hotărârii și până la data executării prezentei hotărâri, să se dispună, prin
încheiere, înaintea primului termen de judecată, sigilarea spațiului comercial
în suprafață de 173,66 mp, până la data reintegrării reclamantului T.A. în
spațiu, instanța de fond a constatat în concluzie că spațiul comercial în
litigiu este aflat în prezent în proprietatea privată a unei persoane juridice
de drept privat, dreptul acesteia fiind consfințit prin hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile, fiind neîntemeiată susținerea reclamantului în
sensul că se impune anularea actelor reprezentând titlul locativ și de
proprietate al pârâtei pentru faptul existenței în patrimoniul reclamantului a
dreptului de folosință cu privire la spațiul comercial în litigiu, acest drept
fiind în prezent inexistent, urmare a revocării actelor prin care organele
administrației publice locale dispuseseră în acest sens.
Cu privire la capătul de
cerere având ca obiect legalitatea referatului emis de C.L.M. Craiova, în
raport de competența specială de soluționare a acestuia și de dispozițiile art.
165 C. proc. civ., instanța de fond a disjuns capătul de cerere având ca obiect
legalitatea referatului emis de C.L.M. Craiova și a dispus înregistrarea
acestui capăt de cerere ca dosar separat, acordând termen pentru soluționarea
acestuia la 10 februarie 2009.
Prin decizia nr. 70 din 2
aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins, ca
nefondat, apelul declarat de reclamantul T.A. împotriva sentinței mai sus
menționate.
În pronunțarea acestei
soluții, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la primul motiv de
apel, privind tergiversarea soluționării cauzei de către instanța de fond, Curtea
de Apel a apreciat că acesta este nefondat, având în vedere dispozițiile art. 25
C. proc. civ., întrucât formularea unor cereri de abținere de către judecător
nu are în vedere tergiversarea soluționării cauzei.
În ce privește ce-a de-a
doua critică referitoare la faptul că instanța de fond a interpretat eronat
actele deduse judecății a căror nulitate se solicită, curtea de apel a
constatat că apelantul nu a indicat în mod corect la ce aspecte se referă. În
plus, chiar în ipoteza susținută de apelant, în care numitul Ștefănescu Ion ar
fi avut în același timp dublă calitate, atât de reprezentant al pârâtei cât și
în calitate de reprezentant al reclamantei, s-a apreciat că aceste aspecte
trebuiau invocate la momentul respectiv.
Faptul că aceeași persoană
ar fi întrunit în același moment atât calitatea de reprezentant al reclamantei
cât și calitatea de reprezentant al pârâtei constituie o apărare pe care
apelantul reclamant trebuia să o invoce în cadrul litigiului respectiv, la acel
moment. De altfel, solicitarea privind anularea delegațiilor nu constituie o
acțiune în sine distinctă, ci, după cum s-a arătat, o apărare pe care apelantul
reclamant trebuia să o valorifice la momentul respectiv. În plus, aspectul
invocat nu are relevanță asupra litigiilor de fond. Ca atare, problema încălcării
dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., invocate de apelantul reclamant
în cadrul motivelor de apel, referitoare la faptul că în apel nu se poate
schimba calitatea părților, trebuia ridicată de apelant în cadrul litigiului în
calea de atac și nu la momentul actual, într-o acțiune ulterioară.
Aspectele invocate de
apelant privind dubla calitate de reprezentant a aceleiași persoane cât și
aspectele privind schimbarea calității părților în apel constituie în principiu
motive de nulitate relativă, conform dispozițiilor art. 161 C. proc. civ. Ca
atare, nefiind motive de nulitate absolută, ci motive de nulitate relativă ele
trebuiau invocate doar de către apelantul - reclamant și nu de către instanță
din oficiu, la momentul respectiv când s-a soluționat în fond cauza.
Totodată, Curtea de Apel nu
a reținut ca fondată nici critica apelantului referitoare la faptul că instanța
de fond avea obligația să judece acțiunea doar în baza actelor emise la acea
dată și să nu ia în considerare hotărârile judecătorești pronunțate ulterior,
deoarece o astfel de analiză ar putea conduce la o răsturnare a situației
juridice statuată în mod irevocabil prin hotărâri judecătorești. S-a apreciat că
este inadmisibilă o nouă judecată în situația în care s-au pronunțat hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile care au analizat aspectele invocate de
către apelant privind obținerea de către acesta a aprobării repartizării
spațiului în baza Legii nr. 42/1990, referatul din 19 aprilie 1994 al C.L.M.
Craiova sau aspecte privind faptul că intimata - pârâtă SC R.I. SRL ar fi
obținut doar un drept de folosință asupra spațiului.
Referitor la critica privind
nelegalitatea disjungerii capătului de cerere având ca obiect legalitatea
referatului emis de C.L.M. Craiova, curtea de apel a apreciat că și acest capăt
de cerere este nefondat în raport de competența specială de soluționare a
acestuia.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările
ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter
individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în
cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții
interesate, iar în acest caz se sesizează prin încheiere motivată secția de
contencios administrativ competentă.
În speță, în mod legal
instanța de fond a disjuns capătul de cerere privind legalitatea referatului
sus-menționat emis de C.L.M. Craiova, iar ulterior a scos cauza de pe rol și a
înaintat cererea Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului
Dolj spre competentă soluționare.
Cu privire la ultima critică
a apelantului referitoare la faptul că instanța de fond nu a luat în calcul
proba cerută de reclamant, respectiv interogatoriul pârâților, Curtea de Apel a
reținut că și această critică este nefondată. Astfel, în situația în care
apelantul - reclamant aprecia că era necesară administrarea unei astfel de
probe, acesta trebuia să depună la instanță interogatoriul cu menționarea
expresă a întrebărilor în vederea comunicării pârâților pentru ca aceștia să
răspundă în scris la interogatoriu, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C.
proc. civ. Numai în situația în care pârâții ar fi refuzat să răspundă la
interogatoriu, fără motive temeinice, atunci apelantul reclamant avea
posibilitatea legală să uzeze de dispozițiile art. 225 C. proc. civ.
Împotriva deciziei Curții de
Apel a declarat recurs reclamantul T.A., susținând, în esență, următoarele: reclamantul
își menține în recurs toate motivele formulate în apel; întrebările
reclamantului privind interogatoriul părților se regăsesc în cererea de chemare
în judecată; judecătorii care s-au pronunțat în cauză (și sunt menționați) nu
au precizat temeiul juridic în baza căruia o persoană poate reprezenta într-un
proces atât reclamanta, cât și pârâta pe care inițial a chemat-o în judecată –
lipsa acestui temei însemnând că una din delegațiile de reprezentare au
caracter fals; în mod eronat instanța de apel a reținut că este inadmisibilă o
nouă judecată în situația în care s-au pronunțat hotărâri judecătorești
irevocabile; la fel ca și instanța de fond, instanța de apel a interpretat
eronat actele deduse judecății a căror anulare se solicită; au fost interpretate
greșit dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în soluționarea cauzei;
instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut,
invocarea dispozițiilor art. 161 C. proc. civ. fiind inoportună. De asemenea,
reclamantul nu a cerut instanței să constate nulitatea absolută sau relativă
privind actele deduse judecății, ci a făcut dovada că documentele de
reprezentare în instanțe, emise pe numele Ș.I. sunt false, motiv pentru care a
solicitat anularea lor.
În consecință, în temeiul
dispozițiilor art. 304 și urm. C. proc. civ., solicită admiterea recursului,
casarea ambelor hotărâri, admiterea apelului și admiterea acțiunii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susținerilor
formulate în recurs de către reclamantul T.A., în raport de actele dosarului și
de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele:
În primul rând, este de
precizat că reclamantul nu formulează motive propriu-zise de recurs, ci își
exprimă mai degrabă nemulțumirea față de soluțiile adoptate de instanțe,
deoarece nu critică hotărârile pronunțate în cauză, ca fiind nelegale, pentru
motivele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C.
proc. civ.
În ce privește fondul
cauzei, se constată că toate susținerile reclamantului din apel au făcut obiectul
examinării instanței și au primit o judicioasă dezlegare și o motivare a
soluției corespunzătoare probatoriului administrat și aplicării corecte a
dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății.
Astfel, critica privind
greșita neluare în considerare, ca probă cerută de reclamant, a
interogatoriului pârâților este neîntemeiată, întrucât a fost analizată de
instanța de apel, care a decis corect că în măsura în care reclamantul nu a
depus la instanță interogatoriul cu menționarea expresă a întrebărilor, pentru
a fi comunicate pârâților și pentru ca aceștia să răspundă în scris la
interogatoriu, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., nu
poate fi reținut refuzul pârâților de a răspunde la interogatoriu, în sensul
dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant.
În ceea ce privește
susținerea conform căreia judecătorii care s-au pronunțat în cauză nu au
precizat temeiul juridic în baza căruia au apreciat că o persoană poate
reprezenta în proces atât pe reclamantă, cât și pe pârâtă, se observă că și
această critică este neîntemeiată, atât timp cât instanța de apel a arătat în
considerentele deciziei pronunțate că dubla calitate de reprezentare invocată
de reclamant constituie o apărare pe care reclamantul trebuia s-o valorifice în
cadrul litigiului respectiv, la acel moment.
Susținerea privind greșita
luare în considerare a hotărârilor judecătorești irevocabile ulterior
pronunțate, când instanța, în accepțiunea reclamantului, trebuia să aibă în
vedere doar actele emise la momentul de referință este de asemenea
neîntemeiată, atât timp cât, așa cum corect a apreciat și instanța de apel, o
astfel de abordare restrictivă ar fi de natură să conducă la răsturnarea unei
situații juridice statuate irevocabil prin hotărâri judecătorești, fiind
inadmisibilă o nouă judecată asupra unor aspecte ce au fost analizate și
soluționate irevocabil.
Nici susținerea referitoare
la interpretarea eronată de către instanțe a actelor deduse judecății a căror
anulare se solicită nu poate fi primită întrucât reclamantul nu a arătat la ce
anume aspecte se referă în mod corect și nici nu a solicitat constatarea
existenței sau inexistenței unui drept, ci stabilirea unor situații de fapt, -
împrejurare în care corect s-a apreciat că cererea este inadmisibilă în
condițiile art. 111 C. proc. civ.
Contrar susținerii
recurentului - reclamant privind interpretarea eronată a dispozițiilor art. 294
C. proc. civ., în speță, nu se constată că au fost greșit aplicate sau
interpretate eronat dispozițiile legale menționate, deoarece faptul că în apel
nu se poate schimba calitatea părților trebuia semnalat de apelant în cadrul
litigiului respectiv și nu printr-o acțiune ulterioară – așa cum, de asemenea
corect, a apreciat și instanța de apel.
Tot corect s-a apreciat și
că aspectele legate de schimbarea calității părților în apel reprezintă, în
principiu, motive de nulitate relativă și nu absolută, ce potrivit
dispozițiilor art. 161 C. proc. civ., trebuiau invocate de apelantul -
reclamant la momentul în care s-a soluționat cauza în fond și nu de către
instanță din oficiu. Prin urmare, invocarea acestor dispoziții legale în
motivarea dată deciziei nu este inoportună și nici nu rezultă că prin invocarea
acestor dispoziții instanța s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au
cerut.
În fine, recurentul -
reclamant mai susține că nu a cerut instanței constatarea nulității absolute
sau relative privind actele deduse judecății, ci anularea delegațiilor de
reprezentare ale numitului Ș.I., dar nu a arătat motivele de nulitate avute în
vedere, ca afectând valabilitatea lor, - din actele dosarului rezultând că
aceste delegații sunt emise de aceeași societate și împuternicesc aceeași
persoană să reprezinte societatea în diverse litigii.
În consecință, reținându-se
că recurentul - reclamant T.A. nu a formulat în recurs nicio critică de natură
să conducă la casarea sau modificarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi
menținută ca fiind legală și recursul declarat în cauză de reclamantul T.A. se
va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul T.A., împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 70 din 2
aprilie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 decembrie 2009.