ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3289/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 26 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect legalitatea referatului din 1994 emis de C.L.M. Craiova și înregistrarea acestui capăt de cerere ca dosar separat, fiind acordat termen pentru soluționare la 10 februarie 2009. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T.A. împotriva pârâților SC C. SA, SC R.I. SRL și Ș.I. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între părți au existat mai multe litigii soluționate de Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, pârâtul Ș.I.

având în cadrul acestora inițial calitatea de reprezentant al SC C. SA, iar ulterior pe aceea de director și reprezentant SC R.I. SRL. Aceste calități au fost consemnate în delegațiile emise de către SC C. SA și contestate de către reclamant. Instanța a apreciat că, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea delegației din 21 martie 1997 aflată la dosarul nr. 452/1997 al Curții de Apel Alba Iulia, anularea delegației din 18 noiembrie 1996 aflată la dosarul nr. 3533/1996 al Tribunalului Hunedoara și anularea delegației din 4 decembrie 1995 aflată la dosarul nr. 4582/1995 al Judecătoriei Deva, reclamantul nu a indicat motivul de nulitate ce ar afecta valabilitatea acestuia, delegațiile contestate emanând de la aceeași societate comercială și împuternicind aceeași persoană în vederea reprezentării sale în diverse litigii.

Cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâtul Ș.I. a avut dublă calitate în timpul procesului la Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, privind dosarul nr. 4582/1995 al Judecătoriei Deva, respectiv a fost atât reprezentant al SC R.I. SRL, precum și reprezentantul SC C. SA, a faptului că potrivit cererii de înscriere mențiuni emisă de O.R.C., pârâtul Ș.I. a fost cooptat ca asociat al SC R.I. SRL din 27 august 1993, a faptului că s-a încălcat procedura de judecată, deoarece pârâții au făcut uz de aceste delegații la Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, obținând hotărâri judecătorești favorabile, prin care s-a anulat titlul locativ deținut de T.A.

pe spațiul comercial în suprafață de 173,66 mp situat în Craiova, a faptului că, prin decizia nr. 124/A/2004, dosar nr. 31/2004 al Tribunalului Hunedoara, s-a făcut dovada de către vicepreședintele Tribunalului Hunedoara, cu acte, că la fond, apel și recurs, Ș.I. este directorul și reprezentantul SC R.I. SRL Craiova, a faptului că pârâtul Ș.I. a apărut în instanță în dublă calitate, conform deciziei nr. 2125/1996 precum și a deciziei nr. 1500/2002 ale Tribunalului Hunedoara, privind aceeași cauză, a faptului că prin încheierea din 16 octombrie 2002, în dosarul nr. 3533/1996, s-a făcut dovada cu acte că, la fond, apel și recurs, pârâtul Ș.I. este reprezentantul pârâtei SC C. SA Craiova, a faptului că, prin sentința nr. 2800/1996 a Judecătoriei Deva, instanța nu a dispus evacuarea intimatului T.A.

din spațiul comercial din litigiu, a faptului că, la data de 16 iunie 1997 prin procesul – verbal de executare, intimatul T.A. a fost evacuat abuziv din spațiul comercial din litigiu, instanța a reținut că, în fapt, prin aceste capete de cerere reclamantul nu a solicitat constatarea existenței inexistenței unui drept, ci stabilirea unor situații de fapt. Instanța a apreciat astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile admisibilității unei acțiuni în constatare, aserțiunile reclamantului din cuprinsul acestor capete de cerere, neîndreptățind instanța să le considere ca fiind cereri de constatare a existenței sau inexistenței unui drept, ci drept cereri privind constatarea unor situații de fapt.

În consecință, potrivit art. 111 C. proc. civ., s-a constatat că cererea este inadmisibilă în condițiile în care prin conținutul său se solicită constatarea unei situații de fapt, iar nu a unui drept. Totodată, față de capetele de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de închiriere pe spațiul comercial în suprafață de 173,66 mp, situat în Craiova, evacuarea pârâților din spațiul comercial în suprafață de 173,66 mp, situat în Craiova și reintegrarea reclamantului T.A. în acest spațiu, iar în caz de neexecutare obligarea pârâților la plata fiecare către reclamant a sumei de 1.500 lei pe zi întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data executării prezentei hotărâri, să se dispună, prin încheiere, înaintea primului termen de judecată, sigilarea spațiului comercial în suprafață de 173,66 mp, până la data reintegrării reclamantului T.A.

în spațiu, instanța de fond a constatat în concluzie că spațiul comercial în litigiu este aflat în prezent în proprietatea privată a unei persoane juridice de drept privat, dreptul acesteia fiind consfințit prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, fiind neîntemeiată susținerea reclamantului în sensul că se impune anularea actelor reprezentând titlul locativ și de proprietate al pârâtei pentru faptul existenței în patrimoniul reclamantului a dreptului de folosință cu privire la spațiul comercial în litigiu, acest drept fiind în prezent inexistent, urmare a revocării actelor prin care organele administrației publice locale dispuseseră în acest sens. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect legalitatea referatului emis de C.L.M.

Craiova, în raport de competența specială de soluționare a acestuia și de dispozițiile art. 165 C. proc. civ., instanța de fond a disjuns capătul de cerere având ca obiect legalitatea referatului emis de C.L.M. Craiova și a dispus înregistrarea acestui capăt de cerere ca dosar separat, acordând termen pentru soluționarea acestuia la 10 februarie 2009. Prin decizia nr. 70 din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul T.A. împotriva sentinței mai sus menționate. În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la primul motiv de apel, privind tergiversarea soluționării cauzei de către instanța de fond, Curtea de Apel a apreciat că acesta este nefondat, având în vedere dispozițiile art. 25 C. proc.

civ., întrucât formularea unor cereri de abținere de către judecător nu are în vedere tergiversarea soluționării cauzei. În ce privește ce-a de-a doua critică referitoare la faptul că instanța de fond a interpretat eronat actele deduse judecății a căror nulitate se solicită, curtea de apel a constatat că apelantul nu a indicat în mod corect la ce aspecte se referă. În plus, chiar în ipoteza susținută de apelant, în care numitul Ștefănescu Ion ar fi avut în același timp dublă calitate, atât de reprezentant al pârâtei cât și în calitate de reprezentant al reclamantei, s-a apreciat că aceste aspecte trebuiau invocate la momentul respectiv. Faptul că aceeași persoană ar fi întrunit în același moment atât calitatea de reprezentant al reclamantei cât și calitatea de reprezentant al pârâtei constituie o apărare pe care apelantul reclamant trebuia să o invoce în cadrul litigiului respectiv, la acel moment.

De altfel, solicitarea privind anularea delegațiilor nu constituie o acțiune în sine distinctă, ci, după cum s-a arătat, o apărare pe care apelantul reclamant trebuia să o valorifice la momentul respectiv. În plus, aspectul invocat nu are relevanță asupra litigiilor de fond. Ca atare, problema încălcării dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., invocate de apelantul reclamant în cadrul motivelor de apel, referitoare la faptul că în apel nu se poate schimba calitatea părților, trebuia ridicată de apelant în cadrul litigiului în calea de atac și nu la momentul actual, într-o acțiune ulterioară. Aspectele invocate de apelant privind dubla calitate de reprezentant a aceleiași persoane cât și aspectele privind schimbarea calității părților în apel constituie în principiu motive de nulitate relativă, conform dispozițiilor art. 161 C. proc.

civ. Ca atare, nefiind motive de nulitate absolută, ci motive de nulitate relativă ele trebuiau invocate doar de către apelantul - reclamant și nu de către instanță din oficiu, la momentul respectiv când s-a soluționat în fond cauza. Totodată, Curtea de Apel nu a reținut ca fondată nici critica apelantului referitoare la faptul că instanța de fond avea obligația să judece acțiunea doar în baza actelor emise la acea dată și să nu ia în considerare hotărârile judecătorești pronunțate ulterior, deoarece o astfel de analiză ar putea conduce la o răsturnare a situației juridice statuată în mod irevocabil prin hotărâri judecătorești. S-a apreciat că este inadmisibilă o nouă judecată în situația în care s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care au analizat aspectele invocate de către apelant privind obținerea de către acesta a aprobării repartizării spațiului în baza Legii nr. 42/1990, referatul din 19 aprilie 1994 al C.L.M.

Craiova sau aspecte privind faptul că intimata - pârâtă SC R.I. SRL ar fi obținut doar un drept de folosință asupra spațiului. Referitor la critica privind nelegalitatea disjungerii capătului de cerere având ca obiect legalitatea referatului emis de C.L.M. Craiova, curtea de apel a apreciat că și acest capăt de cerere este nefondat în raport de competența specială de soluționare a acestuia. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate, iar în acest caz se sesizează prin încheiere motivată secția de contencios administrativ competentă.

În speță, în mod legal instanța de fond a disjuns capătul de cerere privind legalitatea referatului sus-menționat emis de C.L.M. Craiova, iar ulterior a scos cauza de pe rol și a înaintat cererea Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dolj spre competentă soluționare. Cu privire la ultima critică a apelantului referitoare la faptul că instanța de fond nu a luat în calcul proba cerută de reclamant, respectiv interogatoriul pârâților, Curtea de Apel a reținut că și această critică este nefondată. Astfel, în situația în care apelantul - reclamant aprecia că era necesară administrarea unei astfel de probe, acesta trebuia să depună la instanță interogatoriul cu menționarea expresă a întrebărilor în vederea comunicării pârâților pentru ca aceștia să răspundă în scris la interogatoriu, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc.

civ. Numai în situația în care pârâții ar fi refuzat să răspundă la interogatoriu, fără motive temeinice, atunci apelantul reclamant avea posibilitatea legală să uzeze de dispozițiile art. 225 C. proc. civ.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamantul T.A., susținând, în esență, următoarele: reclamantul își menține în recurs toate motivele formulate în apel; întrebările reclamantului privind interogatoriul părților se regăsesc în cererea de chemare în judecată; judecătorii care s-au pronunțat în cauză (și sunt menționați) nu au precizat temeiul juridic în baza căruia o persoană poate reprezenta într-un proces atât reclamanta, cât și pârâta pe care inițial a chemat-o în judecată – lipsa acestui temei însemnând că una din delegațiile de reprezentare au caracter fals; în mod eronat instanța de apel a reținut că este inadmisibilă o nouă judecată în situația în care s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile; la fel ca și instanța de fond, instanța de apel a interpretat eronat actele deduse judecății a căror anulare se solicită; au fost interpretate greșit dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. în soluționarea cauzei; instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, invocarea dispozițiilor art. 161 C. proc. civ. fiind inoportună. De asemenea, reclamantul nu a cerut instanței să constate nulitatea absolută sau relativă privind actele deduse judecății, ci a făcut dovada că documentele de reprezentare în instanțe, emise pe numele Ș.I. sunt false, motiv pentru care a solicitat anularea lor. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 304 și urm. C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, admiterea apelului și admiterea acțiunii. Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor formulate în recurs de către reclamantul T.A., în raport de actele dosarului și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele: În primul rând, este de precizat că reclamantul nu formulează motive propriu-zise de recurs, ci își exprimă mai degrabă nemulțumirea față de soluțiile adoptate de instanțe, deoarece nu critică hotărârile pronunțate în cauză, ca fiind nelegale, pentru motivele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. În ce privește fondul cauzei, se constată că toate susținerile reclamantului din apel au făcut obiectul examinării instanței și au primit o judicioasă dezlegare și o motivare a soluției corespunzătoare probatoriului administrat și aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății.

Astfel, critica privind greșita neluare în considerare, ca probă cerută de reclamant, a interogatoriului pârâților este neîntemeiată, întrucât a fost analizată de instanța de apel, care a decis corect că în măsura în care reclamantul nu a depus la instanță interogatoriul cu menționarea expresă a întrebărilor, pentru a fi comunicate pârâților și pentru ca aceștia să răspundă în scris la interogatoriu, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi reținut refuzul pârâților de a răspunde la interogatoriu, în sensul dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant.

În ceea ce privește susținerea conform căreia judecătorii care s-au pronunțat în cauză nu au precizat temeiul juridic în baza căruia au apreciat că o persoană poate reprezenta în proces atât pe reclamantă, cât și pe pârâtă, se observă că și această critică este neîntemeiată, atât timp cât instanța de apel a arătat în considerentele deciziei pronunțate că dubla calitate de reprezentare invocată de reclamant constituie o apărare pe care reclamantul trebuia s-o valorifice în cadrul litigiului respectiv, la acel moment.

Susținerea privind greșita luare în considerare a hotărârilor judecătorești irevocabile ulterior pronunțate, când instanța, în accepțiunea reclamantului, trebuia să aibă în vedere doar actele emise la momentul de referință este de asemenea neîntemeiată, atât timp cât, așa cum corect a apreciat și instanța de apel, o astfel de abordare restrictivă ar fi de natură să conducă la răsturnarea unei situații juridice statuate irevocabil prin hotărâri judecătorești, fiind inadmisibilă o nouă judecată asupra unor aspecte ce au fost analizate și soluționate irevocabil.

Nici susținerea referitoare la interpretarea eronată de către instanțe a actelor deduse judecății a căror anulare se solicită nu poate fi primită întrucât reclamantul nu a arătat la ce anume aspecte se referă în mod corect și nici nu a solicitat constatarea existenței sau inexistenței unui drept, ci stabilirea unor situații de fapt, - împrejurare în care corect s-a apreciat că cererea este inadmisibilă în condițiile art. 111 C. proc. civ. Contrar susținerii recurentului - reclamant privind interpretarea eronată a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în speță, nu se constată că au fost greșit aplicate sau interpretate eronat dispozițiile legale menționate, deoarece faptul că în apel nu se poate schimba calitatea părților trebuia semnalat de apelant în cadrul litigiului respectiv și nu printr-o acțiune ulterioară – așa cum, de asemenea corect, a apreciat și instanța de apel.

Tot corect s-a apreciat și că aspectele legate de schimbarea calității părților în apel reprezintă, în principiu, motive de nulitate relativă și nu absolută, ce potrivit dispozițiilor art. 161 C. proc. civ., trebuiau invocate de apelantul - reclamant la momentul în care s-a soluționat cauza în fond și nu de către instanță din oficiu. Prin urmare, invocarea acestor dispoziții legale în motivarea dată deciziei nu este inoportună și nici nu rezultă că prin invocarea acestor dispoziții instanța s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

În fine, recurentul - reclamant mai susține că nu a cerut instanței constatarea nulității absolute sau relative privind actele deduse judecății, ci anularea delegațiilor de reprezentare ale numitului Ș.I., dar nu a arătat motivele de nulitate avute în vedere, ca afectând valabilitatea lor, - din actele dosarului rezultând că aceste delegații sunt emise de aceeași societate și împuternicesc aceeași persoană să reprezinte societatea în diverse litigii. În consecință, reținându-se că recurentul - reclamant T.A. nu a formulat în recurs nicio critică de natură să conducă la casarea sau modificarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și recursul declarat în cauză de reclamantul T.A.

se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.A., împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 70 din 2 aprilie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2009.