ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2012

Asupra recursului,din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâta C.B.E. Dublin, sucursala România, solicitând să fie obligată să calculeze corect dobânda și comisionul de administrare și să i se restituie comisionul de risc încasat pentru perioada 15 martie 2007 - 31 decembrie 2008. Expunând situația de fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de credit bancar, iar pârâta nu calculează corect dobânda, comisionul de administrare și comisionul de risc.

Prin sentința civilă nr. 1080/2009 s-a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, care și-a declinat competenta în favoarea Judecătoriei Deva și, în consecință, prin sentința comerciala nr. 64/CC/2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Deva, arătând că reclamantul si-a precizat acțiunea și că a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei, comisionul încasat în mod nelegal pentru perioada 15 martie 2007 - 31 decembrie 2008. După înregistrarea dosarului pe rolul Judecătoriei Deva, reclamantul și-a precizat acțiunea, contestând legalitatea comisionului de acordare a creditului, aplicarea de penalizări pentru întârzierile la plata, reținerile din pensie pentru plata ratelor neachitate si cesionarea „creditului”.

Prin sentința civilă nr. 3731 din 9 iunie 2010, Judecătoria Deva a respins acțiunea formulată de reclamant. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele : Părțile au încheiat un contract de credit prin care s-a convenit acordarea unui credit reclamantului în condițiile prevăzute în contract, iar potrivit prevederilor art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie sa o dovedească.

Reclamantul nu doar ca si-a formulat ambiguu acțiunea, făcând în cursul judecății mai multe „precizări” care reprezentau practic petite noi si din care se putea deduce că acțiunea practic nu are un obiect precis, ci constituie doar o încercare a reclamantului de a se sustrage de la executarea obligațiilor convenite, dar a insistat si asupra faptului că pârâta este cea care trebuie sa-si justifice legalitatea clauzelor din contract si a modului de calcul, insistând ca aceasta sa indice temeiul legal, care îi permite să insereze anumite clauze în contract și ignorând faptul ca în baza principiului libertății contractuale consacrat de art. 5 și 969 C. civ., părțile pot conveni asupra oricăror clauze, dacă nu se încalcă norme de ordine publică.

Având în vedere că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern D.C.E. nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii corecte și complete și obligația aplicării legislației interne într-o modalitate care să asigure atingerea scopului directivei, aceea de a proteja consumatorii în relația cu comercianții, instanțele naționale au obligația de a examina din oficiu și pe cale incidentală, nu numai în procedura special instituită de Legea nr. 193/2000, caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractele dintre comercianți și consumatori și de a înlătura aplicarea unei astfel de clauze în măsura în care reține caracterul abuziv.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza M.Q., C - 240/98). Concret, în speță, reclamantul contesta modul de calcul al dobânzii, comisionul de risc, comisionul de acordare a creditului comisionul de administrare, penalitățile calculate pentru întârziere, separat de dobândă reținerile din pensie pentru plata ratelor neachitate si cesionarea „creditului”. Referitor la reținerile din pensie pentru plata ratelor neachitate și cesionarea „creditului”, instanța a constatat că aceste aspecte fac obiectul contestației la executare, aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București (Dosar nr. 29778/299/2009).

Referitor la modul de calcul al dobânzii reclamantul nu a invocat și nici dovedit existenta vreunei greșeli de calcul, fata de „scadențar”, în care s-a prevăzut rata lunară și dobânda sau incidența vreunei clauze abuzive în contractul de credit. Penalitățile calculate ca urmare a întârzierii la plata creditului, sunt în acord cu cele convenite de părți prin contract (art. 8) iar clauza nu are un caracter abuziv, având o justificare rezonabila, în sensul că banca fiind comerciant, dobânda convenită de părți reprezintă „prețul împrumutului”, care trebuie să acopere costul creditului și profitul băncii. Dobânda nu are în astfel de contracte caracter sancționator, respectiv nu se calculează pentru întârzieri față de termenele convenite, ci pentru că se pune la dispoziția împrumutatului o sumă de bani care va fi returnată doar după un anumit termen.

În privința penalităților, acestea reprezintă daune cuvenite băncii, pentru întârzierile la plata ratelor. Comisionul de risc nu s-a dovedit că ar fi perceput de bancă, iar comisionul de administrare și de acordare a creditului nu încalcă nicio normă de ordine publică. Împotriva sus menționatei sentințe și a încheierii din 1 septembrie 2010, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind îndreptarea, lămurirea și completarea sentinței de fond, a formulat apel, calificat drept recurs, conform dispozițiilor art. 282 alin. (1) și art. 299 C. proc. civ., reclamantul C.A. Prin decizia nr. 343/ R din 21 martie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv, recursul formulat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamantul C.A., care a solicitat anularea deciziei atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Deva. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 59 din 17 iunie 2011, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamant. Prin cererea înregistrată, la data de 29 iulie 2011, reclamantul C.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei comerciale nr. 59 din 17 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a solicitat casarea deciziei și soluționarea cauzei pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 299, 304 și 312 alin. (2) – (4) C. proc. civ., cu precizarea că la primul termen de judecată va depune la dosar, pe larg, motivele de fapt și de drept ale cererii, însă ulterior a depus doar concluzii scrise la data de 27 ianuarie 2012. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 299 C. proc.

civ., invocate chiar de reclamant, constată că prin decizia comercială nr. 59 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială, s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 343/ R din 21 martie 2011 pronunțată de Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara, reținându-se în considerente, în mod legal, că în raport de valoarea obiectului acțiunii, prin regulatorul de competență și anume sentința comercială nr. 64/ CC din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, ca instanță de fond. În temeiul regulatorului de competență, cauza a parcurs cele două grade de jurisdicție în materie și anume judecata de fond la judecătorie și în recurs la Tribunalul Hunedoara, decizia pronunțată în recurs fiind irevocabilă.

Astfel fiind, apelul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile nr. 343/ R din 21 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost respins, în mod legal, ca inadmisibil, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia recurată deoarece potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului numai hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel, iar în speță reclamantul a atacat cu recurs o decizie irevocabilă. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată si motivată cu aplicarea corectă a legii și în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei comerciale nr. 59/2011 din 17 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.