ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1734/2019

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva la 16 decembrie 2019 sub nr. x/2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. - Sucursala România, solicitând să fie obligată să calculeze corect dobânda și comisionul de administrare și să i se restituie sumele reținute cu titlu de comision de risc încasat pentru perioada 15.03.2007-31.12.2008.

Prin sentința civilă nr. 1080/2009 din 11 martie 2009, Judecătoria Deva a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 2165/CA/2009 din 16 noiembrie 2009, a declinat competenta în favoarea Judecătoriei Deva și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Prin sentința comerciala nr. 64/CC/2009 din 23 noiembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția Comercială a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, reținându-se că reclamantul și-a precizat acțiunea și că a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 RON, comision încasat în mod nelegal pentru perioada 15.03.2007-31.12.2008.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Deva la 16 decembrie 2009. Reclamantul și-a precizat acțiunea, contestând legalitatea comisionului de acordare a creditului, aplicarea de penalizări pentru întârzierile la plată, reținerile din pensie pentru plata ratelor neachitate și cesionarea "creditului".

Prin sentința civilă nr. 3731/2010 din 9 iunie 2010, Judecătoria Deva a respins acțiunea formulată de reclamant. Prin încheierea din 1 septembrie 2010, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind îndreptarea, lămurirea și completarea sentinței de fond formulată de reclamant.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva sus menționatei sentințe și încheieri a fost respins ca tardiv de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 343/R din 21 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2009.

Apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția Comercială, prin decizia comercială nr. 59/2011 din 17 iunie 2011.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei comerciale nr. 59/2011 din 17 iunie 2011 a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 288 din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2009.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei comerciale nr. 59/2011 din 17 iunie 2011 a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 30 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei comerciale nr. 59/2011 din 17 iunie 2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost înregistrat o nouă cerere de recurs formulată de reclamant, sub nr. x/2019.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și art. 20 (1-3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Prevederile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, stabilesc că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, precum și dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, în cazul neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Față de dispozițiile legale evocate, se constată că la cererea de recurs formulată de recurentul A. nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru, împrejurare față de care acesta a fost citat pentru termenul de judecată din 15 octombrie 2019 cu mențiunea de a depune la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 4 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, obligație asupra căreia nu s-a conformat. Astfel că, în raport de împrejurarea că recursul nu a fost legal timbrat, precum și de faptul că în prezenta cauză nu operează scutirea de la plata taxelor de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.