Decizia nr. 10/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2544/2009 a Judecătoriei Deva

Prin cererea înregistrată, la data de 6 ianuarie 2009, la Judecătoria Deva, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. SA, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la depunerea mai multor înscrisuri, precum și obligarea acesteia la încasarea sumei creditului neachitat, fără perceperea de penalități și dobânzi. Prin Sentința civilă nr. 2544 din 18 mai 2009, Judecătoria Deva a anulat ca netimbrată cererea având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA București.

Recursul formulat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe civile a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 269/R din 5 martie 2010.

Contestația în anulare declarată de A. împotriva acestei decizii a fost respinsă ca nefondată de către Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 194/R/2011 din 15 februarie 2011.

Apelul declarat de contestatorul A. împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin Decizia comercială nr. 47/2011 din 25 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

Recursul declarat de contestatorul A. împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 108 din 19 ianuarie 2012.

La data de 9 octombrie 2017, contestatorul A. a declarat un nou recurs împotriva Deciziei comerciale nr. 47/2011 din 25 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și art. 20 (1) - (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și la dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, invocată din oficiu, și a reținut: Prevederile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, stabilesc că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, precum și dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, în cazul neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Față de dispozițiile legale evocate, se constată că la cererea de recurs formulată de contestatorul A. nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru, împrejurare față de care recurentul-contestator a fost citat pentru termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2018 cu mențiunea de a depune la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 4 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, obligație asupra căreia nu s-a conformat. Astfel că, în raport de împrejurarea că recursul nu a fost legal timbrat, precum și de faptul că în prezenta cauză nu operează scutirea de la plata taxelor de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului contestatorului A., ca netimbrat.