Decizia nr. 8/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 5361/2010 a Judecătoriei Deva

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva, sub nr. x/2010, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu B., anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 13/2010 al Executorului Bancar C..

Prin Sentința civilă nr. 5361 din 29 septembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Deva a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorul A., a fost anulată adresa de înființare a popririi emisă în data de 25 februarie 2010 în dosarul execuțional nr. x/2010 al Executorului Bancar C. și toate actele de executare subsecvente emise în același dosar. A fost respinsă în rest contestația la executare.

Recursul formulat de B. împotriva acestei sentințe a fost admis ca fondat de către Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 277/R din 21 martie 2011, fiind casată integral Sentința civilă nr. 5361/2010 a Judecătoriei Deva și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Calea de atac a apelului exercitată de contestatorul A. împotriva acestei decizii a fost respinsă ca inadmisibilă de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 627 din 22 septembrie 2011.

Recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 627 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă a fost respins ca inadmisibile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 3904 din 10 octombrie 2012.

La data de 9 octombrie 2017, contestatorul A. a declarat un nou recurs împotriva de Deciziei civile nr. 627 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casați și Justiție, secția a II-a civilă, sub Dosarul nr. x/2017.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și art. 20 (1) - (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și la dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Prevederile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, stabilesc că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, precum și dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, în cazul neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Față de dispozițiile legale evocate, se constată că la cererea de recurs formulată de contestatorul A. nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru, împrejurare față de care recurentul-contestator a fost citat pentru termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2018 cu mențiunea de a depune la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 4 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, obligație asupra căreia nu s-a conformat. Astfel că, în raport de împrejurarea că recursul nu a fost legal timbrat, precum și de faptul că în prezenta cauză nu operează scutirea de la plata taxelor de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului contestatorului A., ca netimbrat.