ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2018

Prin acțiunea înregistrată, la data de 15 octombrie 2010, la Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2010, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara a solicitat instanței să constate că pârâta i-a reținut din pensie prin poprire sume peste cuantumul legal de 1/3 prevăzut de dispozițiile art. 409 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, totodată, obligarea pârâtei la plata sumei ce urmează a fi precizată. Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 2019/LM/2010 din 16 decembrie 2010, a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Deva.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva. Prin Sentința civilă nr. 8234 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Deva, a fost anulată ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul A..

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat de către Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 433/R/2012 din 27 aprilie 2012.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de reclamantul A. a fost anulat ca netimbrat de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin Decizia nr. 584/2012 din 15 noiembrie 2012.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1637 din 13 mai 2014.

La data de 9 octombrie 2017, reclamantul A. a declarat un nou recurs împotriva Deciziei nr. 584/2012 din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub Dosarul nr. x/2017.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și art. 20 (1) - (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și la dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, invocată din oficiu, și a reținut: Prevederile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, stabilesc că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, precum și dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, în cazul neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Față de dispozițiile legale evocate, se constată că la cererea de recurs formulată de reclamantul A. nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru, împrejurare față de care recurentul-reclamant a fost citat pentru termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2018 cu mențiunea de a depune la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 4 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, obligație asupra căreia nu s-a conformat. Astfel că, în raport de împrejurarea că recursul nu a fost legal timbrat, precum și de faptul că în prezenta cauză nu operează scutirea de la plata taxelor de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului reclamantului A., ca netimbrat.