ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2047/2019

HOTĂRÂRE
13.11.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2047/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 8234 din data de 29 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Deva, a fost admisă excepția netimbrării acțiunii, invocată de către instanță și a fost anulată contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Hunedoara.

Prin Decizia civilă nr. 433/R/2012 din 27 aprilie 2012, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, recursul civil formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 8234 din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Deva.

Prin Decizia civilă nr. 584/2012 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, recursul civil formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 433/R/2012 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs, neîncadrată în drept, recurentul a solicitat admiterea căii de atac, întrucât instanța nu a luat în considerare actele și înscrisurile de la dosarul cauzei.

Înalta Curte, la termenul din 13 noiembrie 2019, a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., urmând a o admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul, sunt irevocabile.

În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., prin urmare hotărârea nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În consecință, împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de aceste dispoziții legale, recursul declarat împotriva unei decizii date de o instanță de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 299 alin. (1) și cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 584/2012 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 584/2012 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2018
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată, la data de 15 octombrie 2010, la Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2010, reclamantul A. în contr
ÎCCJ 2020-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 432/2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 666/2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Constatând că
ÎCCJ 2021-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2021
Ședința publică din data de 14 septembrie 2021 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numa
ÎCCJ 2020-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 885/2020
Ședința publică din data de 27 mai 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosaul nr. 659/97/2018, în baza art. 520 alin. (4) C
ÎCCJ 2018-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4124/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 475 din 8 mai 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1582 di
Sursă