ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 719/2014

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin acțiunea de asigurări sociale

înregistrată pe roiul Tribunalului Hunedoara sub nr. 5851/97 din 13 octombrie 2010,

reclamanta P.F.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara,

solicitând să se dispună anularea deciziei din 17 septembrie 2010 de recalculare

a pensiei, menținerea în vigoare a pensiei de serviciu stabilită prin decizia din

9 iulie 2009 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu

avută și pensia recalculată începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la punerea

în executare a hotărârii rămase definitive și irevocabile.

Prin sentința

civilă nr. 1677 din 28 iunie 2011, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din

7 iulie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale

a admis acțiunea reclamantei și, anulând decizia din 17 septembrie 2010, a dispus

menținerea în plată a deciziei din 9 iulie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de

Pensii Hunedoara.

Prin aceiași sentință,

pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferența dintre pensia stabilită

prin decizia din 9 iulie 2010 și pensia stabilită prin decizia din 9 iulie 2009

începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data punerii în executarea sentinței.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara

solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei

ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 2487 clin 11 iunie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, a fost admis recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Hunedoara

și a fost modificată, în tot, sentința, în sensui că a fost respinsă acțiunea reclamantei

P.F.G.

În motivarea acestei

decizii, instanța a reținut, în esență, că, în urma recalculării, pensia intimatei

este în cuantum de 1.215 RON (decizia din 17 septembrie 2010), situându-se peste

nivelul pensiei medii la nivel de țară în cuantum de aproximativ 700 RON și cu mult

peste nivelul pensiei minime de 350 RON, stabilită pentru anul 2011 prin art. 7

din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului

bugetar. Dacă se raportează pensia intimatei la salariile persoanelor aflate în

activitate, se constată că salariul mediu brut pe economie stabilit pentru anul

2011 este de 2.022 RON, confonn art. 15 din Legea nr. 287/2010, ceea ce înseamnă

un salariu mediu net de aproximativ 1.414 RON, iar salariul minim brut pe țară pentru

anul 2011 a fost fixat la 670 RON, prin art. 1 din H.G. nr. 1193/2010.

În consecință

nu se poate considera că nivelul pensiei intimatei, astfel cum a fost recalculat

ar lipsi-o de mijloacele de subzistență și nici că măsura este discriminatorie deoarece

din examinarea conținutului legii de pensionare (Legea nr. 119/2000) reiese că,

în realitate, categoria profesională din care face parte intimata nu a fost supus

unui regim diferențiat față de alte categorii socio-profesionale, legiuitorul alegând

să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nici o distincție și să le

supusă unui regim de stabilire și calculare unitar, aplicabil tuturor celorlalți

beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

C.E.D.O., în hotărârea

pronunțată în cauza Muller c. Austriei, 1972 a subliniat faptul că, deși art. 1

din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane

care a contribuit la sistemul asigurărilor sociale „acest text nu poate fi interpretat

în sensul că acea persoană ar avea dreptul ia o pensie într-un anumit cuantum”.

În jurisprudența

C.E.D.O., s-a reținut că „întrucât drepturile pecuniare ale reclamanților ce decurgeau

din contribuțiile plătite la sistemul de asigurări sociale (partea contributivă

a pensiei) au rămas neatinse, nu a existat o încălcare a art. 1 din Primul Protocol

adițional la convenție (cauza Rasmunssen vr. Polonia). În materie de pensie, C.E.D.O.

a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensie și/sau altor beneficii de

asigurări sociale fara a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului

nr. 1: aproximativ 43% (T. c. Suediei); aprox. 38% (Jankovic c Croația, 12 octombrie

2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce

decurgeau din acesta -10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului,

consumului de electricitate, căldură, gaz etc., 50% din prețul asigurării pentru

automobile, Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale

(reclamantul mai primea alte 2 pensii, și reducerea fusese necesară pentru ca suma

celor 3 pensii să nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile

publice, Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri între 30 și 50% din cuantumul

unei alocații speciale pentru văduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei,

decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).

Mai recent, prin

decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate

Ana Măria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghetu împotriva

României (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), C.E.D.O. a constatat

neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul

public, în temeiul Legii nr. 119/2010.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta P.F.G. a exercitat dinnou calea de atac a recursului.

Cauza a fost suspendată

la data de 8 martie 2013, pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., iar, la 31 ianuarie 201.4, recurenta-reclamantă a formulat

cerere de repunere pe rol și a solicitat judecata în lipsă.

Înalta Curte,

Ia termenul din 28 februarie 2014, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității

recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art 137 C.

proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative,

de îa care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor

art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege. hotărârile altor organe

cu activitate jurisdîcțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile

date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste

dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe

de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi

atacată cu recurs.

În speță, decizia

atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă

potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă

de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de

art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie

derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se

chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași

cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute

de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum

și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea

ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă,

conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță

de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins

în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamanta P.F.G. împotriva deciziei nr. 2487 din 11 iunie

2012 a Curții de Apel Alba-lulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 28 februarie 2014.