ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 719/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe roiul Tribunalului Hunedoara sub nr. 5851/97 din 13 octombrie 2010, reclamanta P.F.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, solicitând să se dispună anularea deciziei din 17 septembrie 2010 de recalculare a pensiei, menținerea în vigoare a pensiei de serviciu stabilită prin decizia din 9 iulie 2009 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu avută și pensia recalculată începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la punerea în executare a hotărârii rămase definitive și irevocabile.

Prin sentința civilă nr. 1677 din 28 iunie 2011, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 7 iulie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea reclamantei și, anulând decizia din 17 septembrie 2010, a dispus menținerea în plată a deciziei din 9 iulie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara. Prin aceiași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferența dintre pensia stabilită prin decizia din 9 iulie 2010 și pensia stabilită prin decizia din 9 iulie 2009 începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data punerii în executarea sentinței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2487 clin 11 iunie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Hunedoara și a fost modificată, în tot, sentința, în sensui că a fost respinsă acțiunea reclamantei P.F.G. În motivarea acestei decizii, instanța a reținut, în esență, că, în urma recalculării, pensia intimatei este în cuantum de 1.215 RON (decizia din 17 septembrie 2010), situându-se peste nivelul pensiei medii la nivel de țară în cuantum de aproximativ 700 RON și cu mult peste nivelul pensiei minime de 350 RON, stabilită pentru anul 2011 prin art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Dacă se raportează pensia intimatei la salariile persoanelor aflate în activitate, se constată că salariul mediu brut pe economie stabilit pentru anul 2011 este de 2.022 RON, confonn art. 15 din Legea nr. 287/2010, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de aproximativ 1.414 RON, iar salariul minim brut pe țară pentru anul 2011 a fost fixat la 670 RON, prin art. 1 din H.G. nr. 1193/2010.

În consecință nu se poate considera că nivelul pensiei intimatei, astfel cum a fost recalculat ar lipsi-o de mijloacele de subzistență și nici că măsura este discriminatorie deoarece din examinarea conținutului legii de pensionare (Legea nr. 119/2000) reiese că, în realitate, categoria profesională din care face parte intimata nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte categorii socio-profesionale, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nici o distincție și să le supusă unui regim de stabilire și calculare unitar, aplicabil tuturor celorlalți beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

C.E.D.O., în hotărârea pronunțată în cauza Muller c. Austriei, 1972 a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul asigurărilor sociale „acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul ia o pensie într-un anumit cuantum”. În jurisprudența C.E.D.O., s-a reținut că „întrucât drepturile pecuniare ale reclamanților ce decurgeau din contribuțiile plătite la sistemul de asigurări sociale (partea contributivă a pensiei) au rămas neatinse, nu a existat o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție (cauza Rasmunssen vr. Polonia). În materie de pensie, C.E.D.O.

a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensie și/sau altor beneficii de asigurări sociale fara a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1: aproximativ 43% (T. c. Suediei); aprox.

38% (Jankovic c Croația, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta -10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului, consumului de electricitate, căldură, gaz etc., 50% din prețul asigurării pentru automobile, Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, și reducerea fusese necesară pentru ca suma celor 3 pensii să nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice, Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri între 30 și 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005). Mai recent, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Măria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghetu împotriva României (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), C.E.D.O.

a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Împotriva acestei decizii, reclamanta P.F.G. a exercitat dinnou calea de atac a recursului. Cauza a fost suspendată la data de 8 martie 2013, pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar, la 31 ianuarie 201.4, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol și a solicitat judecata în lipsă. Înalta Curte, Ia termenul din 28 februarie 2014, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art 137 C. proc.

civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de îa care nu se poate deroga. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege. hotărârile altor organe cu activitate jurisdîcțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ. Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.F.G. împotriva deciziei nr. 2487 din 11 iunie 2012 a Curții de Apel Alba-lulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2014.