ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5564/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5564/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 101/LM din 24 ianuarie 2012 a

hotărât următoarele:

A luat act de

renunțarea la judecată a reclamantului T.Ș;

A admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația Națională a

Aviatorilor Pensionari, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara

și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de această parte;

A admis excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a Ministerului Finanțelor Publice, a Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, a Guvernului României și a Casei Naționale de

Pensii Publice, respingând acțiunea civilă formulată de reclamanți în

contradictoriu cu aceste părți;

A respins excepțiile

inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității de reprezentant a Asociației

Națională a Aviatorilor Pensionari, a autorității de lucru judecat, a lipsei

capacității juridice civile a Guvernului României;

A admis în parte

acțiunea reclamanților și a anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise

reclamanților în baza Legii nr. 119/2010, după cum urmează: Decizia nr. 178958

din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara

reclamantului B.V; Decizia nr. 207617 din 1 septembrie 2010 emisă de către

pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului C.S.; Decizia nr.

217139 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii

Hunedoara reclamantului F.A.; Decizia nr. 216020 din 1 septembrie 2010 emisă de

către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantei I.M.; Decizia nr.

214094 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii

Hunedoara reclamantului L.M.Gh.; Decizia nr. 213579 din 1 septembrie 2010 emisă

de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului M.Z.A.;

Decizia nr. 220254 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană

de Pensii Hunedoara reclamantului S.Gh.; Decizia nr. 53583 din 1 septembrie

2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului

S.Gh.

A admis în parte

acțiunea de asigurări sociale formulată și precizată de Asociația Națională a

Aviatorilor Pensionari și a anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise

reclamanților în baza Legii nr. 119/2010, după cum urmează: Decizia nr. 172915

din 18 august 2010 emisă de către pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București reclamantului M.D.I.; Decizia nr. 190725 din 18 august 2010 emisă de

către pârâta Casa de Pensii a Municipiului București reclamantului Ș.A.

A menținut în plată

deciziile privind acordarea pensiilor de serviciu cuvenite fiecărui reclamant

în baza Legii nr. 223/2007, după cum urmează: Decizia nr. 178958 din 17 martie

2008 emisă reclamantului B.V.; Decizia nr. 207617 din 14 aprilie 2008 emisă

reclamantului C.S.; Decizia nr. 217139 din 13 august 2009 emisă reclamantului

F.A.; Decizia nr. 299898 din 31 octombrie 2008 emisă reclamantei I.M.; Decizia

nr. 214094 din 2 februarie 2009 emisă reclamantului L.M.Gh.; Decizia nr. 213579

din 3 ianuarie 2009 emisă reclamantului M.Z.A.; Decizia nr. 172915 din 25 iunie

2009 emisă reclamantului M.D.I.; Decizia nr. 220254 din 24 februarie 2010 emisă

reclamantului S.Gh.; Decizia nr. 190725 din 18 iunie 2009 emisă reclamantului

Ș.A.; Decizia nr. 53583 din 17 martie 2008 emisă reclamantului S.Gh.

A obligat pârâta Casa

Județeană de Pensii Hunedoara să plătească fiecăruia dintre reclamanții B.V.,

C.S., F.A., I.N.M., L.M.Gh., M.Z.A., S.Gh. și S.Gh., diferența dintre pensia

stabilită prin deciziile de acordare a pensiei de serviciu și pensia stabilită

prin deciziile de recalculare, menționate anterior, începând cu data de 1

septembrie 2010 și până la data de 1 august 2011;

A obligat pe pârâta

Casa de Pensii a municipiului București să plătească reclamanților M.D.I. și

Ș.A., diferența dintre pensia stabilită prin deciziile de acordare a pensiei de

serviciu și pensia stabilită prin deciziile de recalculare, menționate

anterior, începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data de 1 august

2011;

A respins în rest

acțiunea precizată.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerului

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Hunedoara și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, împotriva chematului în

garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Hunedoara;

A disjuns capetele de

cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul

României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de

Pensii Publice, Casa de Pensii a Municipiului București și Casa Județeană de Pensii

Hunedoara, având ca obiect anularea deciziilor de revizuire emise în baza

O.U.G. nr. 59/2011, obligarea pârâților la repunerea în plată pe viitor a

pensiilor avute de reclamanți conform deciziilor anterioare emise în baza Legii

nr. 223/2007 și obligarea pârâților la plata diferențelor dintre pensiile

încasate în baza deciziilor date conform O.U.G. nr. 59/2011 și pensiile

stabilite în beneficiul reclamanților prin deciziile anterioare de pensionare

emise conform Legii nr. 223/2007, începând cu data de 1 august 2011 și până la

data punerii în executare a hotărârii judecătorești astfel pronunțate, ca efect

al anulării deciziilor emise pe O.U.G. nr. 59/2011 și dispune formarea unui nou

dosar cu termen la data de 6 martie 2012, pentru când vor fi citate părțile.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtele Casa Județeană de Pensii Hunedoara și Casa

de Pensii a municipiului București.

Învestită cu

soluționarea recursului a fost Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru

conflicte de muncă și asigurări sociale.

La termenul de

judecată din data de 8 martie 2013 avocatul M.U., pentru reclamanți, a

solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Europene de Justiție a Uniunii

Europene cu întrebări preliminare referitoare la incidența în cauză a

jurisprudenței acesteia, care în cauzele Saieva v. Caisse; Mario Viva v. Fonds

National de retraite des Ouvriers Mineurs a statuat că „prestațiile acordate în

temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât plățile în conformitate

cu regulamentul nou, acestea nu trebuie reduse”, constatare incidenței în cauză

a prevederilor Directivei 2003/41/CE privind activitățile și supravegherea

instituțiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaționale precum și suspendarea

cauzei în temeiul art. 2 alin. (2) și (8) din Legea nr. 340/2009, până la

pronunțarea hotărârii preliminare de către CJUE cu privire la întrebările

formulate.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus prin

Încheierea de ședință din 8 martie 2013 respingerea cererii de sesizare a

Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unei întrebări

preliminare; a respins cererea reclamanților de suspendare a cauzei până la

soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor

preliminare; a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu cererea de recurs

formulată de reprezentanta reclamanților împotriva Încheierii de ședință din 8

martie 2013 și a fixat termen de judecată la data de 19 aprilie 2013; a dispus

înaintarea dosarului Înaltei Curți în vederea soluționării cererii de recurs.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a apreciat că

instanța europeană poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele

competențelor atribuite, iar cerințele referitoare la protecția drepturilor

fundamentale sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare

dreptul Uniunii. Totodată, Curtea Europeană nu este competentă să se pronunțe

cu privire la divergențele de opinie în interpretarea sau aplicarea normelor de

drept național, care nu sunt norme de drept ale Uniunii și nici nu pun în

aplicare vreo normă europeană.

Curtea de Apel a

reținut că prin maniera de formulare a solicitării, reclamanții (intimații) au

dorit, de fapt, să obțină o „decizie de îndrumare” a instanței naționale din

partea instanței europene în soluționarea cauzei, ceea ce excede competența

CJUE, fiind astfel inadmisibilă. Întrebarea preliminară vizează exclusiv

probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar și nu

aspecte de drept național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Împotriva Încheierii

de ședință din data de 8 martie 2013 au declarat recurs reclamanții B.V., C.S.,

F.A., I.M., L.M.Gh., M.Z.A., M.D.I., S.Gh., S.A., S.Gh., întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.

După expunerea

situației de fapt și a unor considerații generale privind principiile și

tratatele comunitare, recurenții au criticat, în esență, modul în care Curtea

de Apel a interpretat normele comunitare, aceasta fiind obligată, în opinia

dumnealor, să dispună trimiterea întrebărilor preliminare Curții de Justiție a

Uniunii Europene. Au susținut că actele normative interne aflate în vigoare la

data aderării României la U.E. trebuie puse în acord cu normele juridice

europene într-un termen rezonabil iar în situația conflictului dintre norma

internă și norma comunitară, prioritară în aplicare este, întotdeauna, norma

juridică internațională.

Intimata Casa

Județeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a arătat că în

speță nu se pune problema interpretării unei dispoziții de drept comunitar,

soluția procesuală a Curții de Apel fiind la adăpost de critică. În același

sens s-a exprimat, prin întâmpinare, și intimatul Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale.

La termenul de

judecată din data de 2 decembrie 2013 s-a dezbătut excepția inadmisibilității

recursului în raport de dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/1990,

pe care Înalta Curte analizând-o cu prioritate, față de dispozițiile art. 137

C. proc. civ. o va admite, pentru considerentele care succed:

În cauza de față se

reține incidența dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că

pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională.

Prin urmare, o

hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi de atac decât cele

expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte căile de atac a hotărârilor

judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile

legii.

În speță, prin

hotărârea/încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a Curții de

Justiție a Uniunii Europene formulată în faza de recurs, deci într-o etapă

procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă, în conformitate

cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că și

încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii

Europene este, de asemenea, irevocabilă.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs,

fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.

Întrucât, în speță,

hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu

care Curtea de Apel Alba Iulia a fost învestită, are caracterul de hotărâre

irevocabilă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici

încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii

Europene nu poate fi atacată cu recurs, fiind și ea irevocabilă.

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile legii speciale deschid

recurenților posibilitatea de a ataca cu recurs respingerea cererii lor de sesizare

a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unor întrebări

preliminare.

Contrar susținerilor

recurenților, dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, text

invocat de recurenți ca temei de drept al motivului de recurs, nu justifică

admisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, art. 2 din

Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în

baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană

prevede: „(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita

Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar

asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă

la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35

parag. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază

că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri

în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre

nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea

Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu

preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei

hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi

suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este

obligatorie.”

Alin. (5) al art. 2

din acest act normativ, invocat de recurenți în susținerea admisibilității căii

de atac, prevede: „Încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării

judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 72 de

ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei

lipsă.»

Se constată că legea

specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care

instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții

de Justiție.

Așa cum a rezultat

din expunerea rezumată a cauzei, prin încheierea recurată s-a dispus respingerea

cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu consecința

continuării judecății.

În acest context al

analizei, se reține că această încheiere nu se circumscrie dispozițiilor art. 2

alin. (5) din Legea nr. 340/2009, astfel încât textul normativ indicat nu poate

justifica admisibilitatea recursului exercitat în cauză.

Față de

considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în

baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.V., C.S., F.A., I.M., L.M.Gh.,

M.Z.A., M.D.I., S.Gh., S.A., S.Gh. împotriva Încheierii din 8 martie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM