ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5564/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 101/LM din 24 ianuarie 2012 a hotărât următoarele: A luat act de renunțarea la judecată a reclamantului T.Ș; A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de această parte; A admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Finanțelor Publice, a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a Guvernului României și a Casei Naționale de Pensii Publice, respingând acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceste părți; A respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității de reprezentant a Asociației Națională a Aviatorilor Pensionari, a autorității de lucru judecat, a lipsei capacității juridice civile a Guvernului României; A admis în parte acțiunea reclamanților și a anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise reclamanților în baza Legii nr. 119/2010, după cum urmează: Decizia nr. 178958 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului B.V;

Decizia nr. 207617 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului C.S.; Decizia nr. 217139 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului F.A.; Decizia nr. 216020 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantei I.M.; Decizia nr. 214094 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului L.M.Gh.; Decizia nr. 213579 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului M.Z.A.; Decizia nr. 220254 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului S.Gh.; Decizia nr. 53583 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara reclamantului S.Gh.

A admis în parte acțiunea de asigurări sociale formulată și precizată de Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari și a anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise reclamanților în baza Legii nr. 119/2010, după cum urmează: Decizia nr. 172915 din 18 august 2010 emisă de către pârâta Casa de Pensii a Municipiului București reclamantului M.D.I.; Decizia nr. 190725 din 18 august 2010 emisă de către pârâta Casa de Pensii a Municipiului București reclamantului Ș.A.

A menținut în plată deciziile privind acordarea pensiilor de serviciu cuvenite fiecărui reclamant în baza Legii nr. 223/2007, după cum urmează: Decizia nr. 178958 din 17 martie 2008 emisă reclamantului B.V.; Decizia nr. 207617 din 14 aprilie 2008 emisă reclamantului C.S.; Decizia nr. 217139 din 13 august 2009 emisă reclamantului F.A.; Decizia nr. 299898 din 31 octombrie 2008 emisă reclamantei I.M.; Decizia nr. 214094 din 2 februarie 2009 emisă reclamantului L.M.Gh.; Decizia nr. 213579 din 3 ianuarie 2009 emisă reclamantului M.Z.A.; Decizia nr. 172915 din 25 iunie 2009 emisă reclamantului M.D.I.; Decizia nr. 220254 din 24 februarie 2010 emisă reclamantului S.Gh.; Decizia nr. 190725 din 18 iunie 2009 emisă reclamantului Ș.A.; Decizia nr. 53583 din 17 martie 2008 emisă reclamantului S.Gh.

A obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara să plătească fiecăruia dintre reclamanții B.V., C.S., F.A., I.N.M., L.M.Gh., M.Z.A., S.Gh. și S.Gh., diferența dintre pensia stabilită prin deciziile de acordare a pensiei de serviciu și pensia stabilită prin deciziile de recalculare, menționate anterior, începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data de 1 august 2011; A obligat pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București să plătească reclamanților M.D.I. și Ș.A., diferența dintre pensia stabilită prin deciziile de acordare a pensiei de serviciu și pensia stabilită prin deciziile de recalculare, menționate anterior, începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data de 1 august 2011; A respins în rest acțiunea precizată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerului Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara; A disjuns capetele de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii Publice, Casa de Pensii a Municipiului București și Casa Județeană de Pensii Hunedoara, având ca obiect anularea deciziilor de revizuire emise în baza O.U.G.

nr. 59/2011, obligarea pârâților la repunerea în plată pe viitor a pensiilor avute de reclamanți conform deciziilor anterioare emise în baza Legii nr. 223/2007 și obligarea pârâților la plata diferențelor dintre pensiile încasate în baza deciziilor date conform O.U.G. nr. 59/2011 și pensiile stabilite în beneficiul reclamanților prin deciziile anterioare de pensionare emise conform Legii nr. 223/2007, începând cu data de 1 august 2011 și până la data punerii în executare a hotărârii judecătorești astfel pronunțate, ca efect al anulării deciziilor emise pe O.U.G. nr. 59/2011 și dispune formarea unui nou dosar cu termen la data de 6 martie 2012, pentru când vor fi citate părțile. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Casa Județeană de Pensii Hunedoara și Casa de Pensii a municipiului București.

Învestită cu soluționarea recursului a fost Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

La termenul de judecată din data de 8 martie 2013 avocatul M.U., pentru reclamanți, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare referitoare la incidența în cauză a jurisprudenței acesteia, care în cauzele Saieva v. Caisse; Mario Viva v. Fonds National de retraite des Ouvriers Mineurs a statuat că „prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât plățile în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie reduse”, constatare incidenței în cauză a prevederilor Directivei 2003/41/CE privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaționale precum și suspendarea cauzei în temeiul art. 2 alin. (2) și (8) din Legea nr. 340/2009, până la pronunțarea hotărârii preliminare de către CJUE cu privire la întrebările formulate.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus prin Încheierea de ședință din 8 martie 2013 respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unei întrebări preliminare; a respins cererea reclamanților de suspendare a cauzei până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare; a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu cererea de recurs formulată de reprezentanta reclamanților împotriva Încheierii de ședință din 8 martie 2013 și a fixat termen de judecată la data de 19 aprilie 2013; a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți în vederea soluționării cererii de recurs.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a apreciat că instanța europeană poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competențelor atribuite, iar cerințele referitoare la protecția drepturilor fundamentale sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii. Totodată, Curtea Europeană nu este competentă să se pronunțe cu privire la divergențele de opinie în interpretarea sau aplicarea normelor de drept național, care nu sunt norme de drept ale Uniunii și nici nu pun în aplicare vreo normă europeană. Curtea de Apel a reținut că prin maniera de formulare a solicitării, reclamanții (intimații) au dorit, de fapt, să obțină o „decizie de îndrumare” a instanței naționale din partea instanței europene în soluționarea cauzei, ceea ce excede competența CJUE, fiind astfel inadmisibilă.

Întrebarea preliminară vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar și nu aspecte de drept național sau elemente particulare ale speței deduse judecății. Împotriva Încheierii de ședință din data de 8 martie 2013 au declarat recurs reclamanții B.V., C.S., F.A., I.M., L.M.Gh., M.Z.A., M.D.I., S.Gh., S.A., S.Gh., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009. După expunerea situației de fapt și a unor considerații generale privind principiile și tratatele comunitare, recurenții au criticat, în esență, modul în care Curtea de Apel a interpretat normele comunitare, aceasta fiind obligată, în opinia dumnealor, să dispună trimiterea întrebărilor preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Au susținut că actele normative interne aflate în vigoare la data aderării României la U.E. trebuie puse în acord cu normele juridice europene într-un termen rezonabil iar în situația conflictului dintre norma internă și norma comunitară, prioritară în aplicare este, întotdeauna, norma juridică internațională. Intimata Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a arătat că în speță nu se pune problema interpretării unei dispoziții de drept comunitar, soluția procesuală a Curții de Apel fiind la adăpost de critică. În același sens s-a exprimat, prin întâmpinare, și intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2013 s-a dezbătut excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/1990, pe care Înalta Curte analizând-o cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. o va admite, pentru considerentele care succed: În cauza de față se reține incidența dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi de atac decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În speță, prin hotărârea/încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că și încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene este, de asemenea, irevocabilă. Din interpretarea dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.

Întrucât, în speță, hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu care Curtea de Apel Alba Iulia a fost învestită, are caracterul de hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu poate fi atacată cu recurs, fiind și ea irevocabilă. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile legii speciale deschid recurenților posibilitatea de a ataca cu recurs respingerea cererii lor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unor întrebări preliminare. Contrar susținerilor recurenților, dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, text invocat de recurenți ca temei de drept al motivului de recurs, nu justifică admisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede: „(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie.” Alin. (5) al art. 2 din acest act normativ, invocat de recurenți în susținerea admisibilității căii de atac, prevede: „Încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.» Se constată că legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție. Așa cum a rezultat din expunerea rezumată a cauzei, prin încheierea recurată s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu consecința continuării judecății.

În acest context al analizei, se reține că această încheiere nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, astfel încât textul normativ indicat nu poate justifica admisibilitatea recursului exercitat în cauză. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.V., C.S., F.A., I.M., L.M.Gh., M.Z.A., M.D.I., S.Gh., S.A., S.Gh. împotriva Încheierii din 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM