ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1878/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la 22 decembrie 2016, reclamanții A. și B. le-au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A., D. N.V. și D. (ROMANIA) S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzei de la art. V pct. 5.1 lit. c) din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. 106798 din 11 august 2008, ca urmare a caracterului abuziv; să repună părțile în situația anterioară, cu consecința obligării pârâtelor la plata către reclamanți a sumelor percepute cu titlu de comision de administrare; să le oblige pe pârâte la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5040/2017 din 30 iunie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. N.V. și D. (ROMÂNIA) S.A.; a constatat nulitatea absolută a clauzei inserate la art. V, pct. 5.1. lit. c) din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. 106798 din 11 august 2008; a obligat-o pe pârâta C. S.A. să le restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de administrare aferente contractului de credit, începând cu prima rată achitată până la 31 martie 2009 - data cesiunii creanței către D. N.V.; a obligat-o pe pârâta D. N.V. să le restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de administrare aferente contractului de credit, începând cu data cesiunii creanței către aceasta - 31 martie 2009 până la 5 decembrie 2011 - data cesiunii creanței către D. (ROMÂNIA) S.A.) și a obligat-o pe pârâta D. (ROMÂNIA) S.A să le restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de administrare aferente contractului de credit, începând cu data cesiunii creanței către aceasta - 5 decembrie 2011; au fost obligate pârâtele la plata în solidar către reclamanți a sumei de 3.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, pronunțată în același dosar, Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 5040/2017, în sensul că a obligat-o pe fiecare pârâtă la plata către reclamanți a dobânzii legale datorată conform propriei obligații stabilite prin sentință, începând cu data perceperii comisionului de administrare și până la data restituirii efective. A respins ca neîntemeiate celelalte solicitări din cererea de completare.

Împotriva acestei sentințe, C. S.A., D. N.V. și D. (ROMÂNIA) S.A. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar împotriva încheierii de la 7 noiembrie 2017 a declarat apel pârâta D. (ROMÂNIA) S.A.

Prin decizia civilă nr. 2350/A din 5 noiembrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței de primă instanță și împotriva încheierii de completare de dispozitiv; au fost obligate apelantele la plata sumei de 1.160 de RON fiecare către intimatul A., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, pârâtele au declarat recursuri, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, luând act de faptul că recurentele C. S.A. și D. N.V. nu s-au conformat dispozițiilor instanței de a preciza valoarea obiectului cererii de recurs și de a achita taxa judiciară de timbru aferentă, a apreciat că desfășurarea normală a cursului judecății este împiedicată din culpa recurentelor sus-menționate și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata până la momentul îndeplinirii obligațiilor stabilite.

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, pârâtele D. N.V. și C. S.A. au declarat recurs.

În motivare, au prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și au susținut că încheierea atacată este netemeinică și nelegală, atât timp cât D. (ROMÂNIA) S.A. a depus o taxă de timbru în cuantum de 1.194,96 RON, aferentă comisionului de administrare achitat de intimați de la data semnării contractului de credit până la data formulării recursului.

În acest sens, au arătat că, potrivit art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013, "în cazul cererilor sau al acțiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună sau dacă drepturile ori obligațiile lor au aceeași cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar."

Așa fiind, în mod legal recurenta D. (ROMÂNIA) S.A. a cuantificat taxa judiciară de timbru și a timbrat recursul, având în vedere că este vorba de aceeași cauză, iar obiectul procesului este unul comun, vizând același contract de credit cesionat succesiv.

Potrivit recurentelor, obligațiile impuse au fost deja îndeplinite, astfel că nu existau motive legale de suspendare a judecării cauzei.

În final, au arătat că instanța de recurs, suspendând judecata, a încălcat principiul legalității, consacrat de art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării recursului și pe cea a lipsei calității de reprezentant, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

La termenul din 15 iulie 2020 au fost respinse excepțiile nulității recursului, întemeiate pe aspectul netimbrării și pe lipsa calității de reprezentant și a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prealabil, se constată că recurentele nu au indicat temeiul de drept al căii de atac pe care au promovat-o, însă dezvoltarea criticilor din cererea de recurs vizează în esență greșita aplicare a dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., cu raportare la dispozițiile art. 35 alin. (10 din O.U.G. nr. 80/2013 și la art. 59 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură, așa cum de altfel s-a propus și prin raport.

Obiectul recursului este reprezentat de încheierea din 23 septembrie 2019, prin care curtea de apel a făcut aplicarea art. 242 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că recurentele-pârâte nu s-au conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a preciza valoarea contestată în recurs și de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului pe care l-au promovat recurentele se prevalează de îndeplinirea obligației de precizare a valorii contestate și de achitare a taxei judiciare de timbru, în sumă de 1.194,96 RON, de către o altă recurentă, semnatară a unei cereri de recurs distincte de a lor, din perspectiva art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013, invocând nelegalitatea încheierii din 23 septembrie 2019 și a aplicării eronate a sancțiunii procedurale reglementate de art. 242 alin. (1) C. proc. civ., dată fiind identitatea de obiect și cauză a pretențiilor derivate din același contract de credit, cel de facilitate de credit și de garanție nr. 106798 din 11 august 2008. Criticile nu pot fi primite.

În cauză, din analiza actelor de la dosar reiese că la curtea de apel au fost înregistrate două cereri de recurs distincte, formulate de părți diferite, unul fiind recursul promovat de pârâtele D. N.V. și C. S.A. și celălalt recursul declarat de pârâta D. (ROMÂNIA) S.A., curtea de apel obligând părțile să-și îndeplinească obligațiile legale referitoare la timbraj în raport cu cererea de recurs promovată de fiecare.

Instanța supremă reține că pentru plata în solidar a taxei judiciare de timbru, în raport cu art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013, este necesară întrunirea cumulativă a două condiții, anume să fie vorba de cereri sau acțiuni introduse împreună, în comun de mai multe persoane, iar obiectul procesului să fie un drept ori o obligație comună sau drepturile ori obligațiile lor să aibă aceeași cauză sau între ele să existe o strânsă legătură.

Se constată că pârâtele nu au promovat o singură cerere de recurs și că obligațiile lor nu sunt comune, întrucât prin hotărârea primei instanțe acestea sunt obligate distinct la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, în funcție de perioada în care au încasat acest comision, potrivit contractului de credit, respectiv fiecărui contract de cesiune, singura dispoziție comună din hotărârea instanței de fond fiind cea privitoare la nulitatea clauzei referitoare la comisionul de administrare și la plata solidară a cheltuielilor de judecată (această din urmă obligație devenind divizibilă în decizia pronunțată în apel).

În acest context și în lipsa dovezii unei solidarități pasive, se constată că obligația instituită în sarcina recurentelor din cauza de față, legată strict de cuantificarea obiectului cauzei, nu are nimic în comun cu obligația celeilalte recurente, astfel încât nu se poate reține că aceasta din urmă a adus la îndeplinire obligația de a timbra pentru toate cererile de recurs de la dosar, cu atât mai puțin cu cât această recurentă nu și-a exprimat poziția în acest sens și nu a adus la cunoștința curții de apel că a făcut o plată a taxei judiciare de timbru care să le profite și celorlalte recurente.

De altfel, susținerea din recursul de față legată de plata făcută de D. (ROMÂNIA) S.A. pentru toate cererile de recurs nu este confirmată de aceasta din urmă, care în prezentul recurs nu și-a exprimat poziția în acest sens, deși stă în proces ca parte, i s-au comunicat recursul și raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și avea această posibilitate atât în procedura de filtrare a recursului, cât și în procedura desfășurată în ședință publică.

Prin urmare, instanța supremă constată că nu sunt întrunite cumulativ cerințele de la art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că apreciază ca nefondate criticile recurentelor sub aspectul nelegalității luării măsurii suspendării judecării cauzei în baza art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Aceasta întrucât procesul civil implică nu numai drepturi în beneficiul părților, ci și obligații în sarcina acestora, iar potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Cum recurentele nu au depus diligențele necesare de a înștiința instanța cu privire la valoarea obiectului cererii în vederea stabilirii și achitării taxei judiciare de timbru, în condițiile și termenul de 10 zile stabilit de instanță, potrivit comunicărilor efectuate la 15 aprilie 2019, iar obligația nu a fost îndeplinită nici până la termenul din 23 septembrie 2019, Înalta Curte cănstată că în mod judicios a dat eficiență curtea de apel prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., încheierea pronunțată în contextul evocat fiind dată cu respectarea principiului legalității, consacrat de art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că încheierea pronunțată a fost dată cu stricta respectare a dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. și că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte D. N.V. și C. S.A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Respinge cererea formulată de intimații-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.