ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2680/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 12.10.2016 și disjunsă la data de 19.10.2016 sub numărul de dosar x/2016, astfel cum a fost modificată la data de 14.11.2016, reclamanții A. și B., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și intimata-pârâtă D.:

- să se constate nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la punctul 8 din condițiile particulare, respectiv de la punctul 4.1 lit. a) și lit. b) din condițiile generale la Contractul de credit nr. 240/30.08.2007 și să se dispună eliminarea acestora din contract,

- să fie obligate pârâtele la restituirea către împrumutați a sumelor plătite nedatorat cu titlu de comision de gestionare/administrare, în baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate, de la data semnării contractului de credit și până la plata efectivă a acestora și dobânda legală aferentă,

- să fie obligate pârâtele la restituirea către împrumutați a sumelor plătite nedatorat cu titlu de comision de întocmire, în baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate și dobânda legală aferentă,

- să se constate nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la art. 1 alin. (1).2 pct. 1.3.1 din actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr. 240/30.08.2007, precum și plata de către împrumutați a unui comision lunar de administrare a creditului din orice alt act adițional subsecvent și să se dispună eliminarea acestora din actele adiționale subsecvente,

- să fie obligate pârâtele la restituirea către împrumutați a sumelor plătite nedatorat cu titlu de comision de gestionare/administrare, în baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate, de la data intrării în vigoare a actelor adiționale și până la plata efectivă a acestora și dobânda legală aferentă.

Prin Sentința civilă nr. 1957/2017 pronunțată la 17 martie 2017 de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și intimata-pârâtă D., ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 1436/A/2017 din 30 octombrie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis apelul formulat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și intimata-pârâtă D., și pe cale de consecință:

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 4.1 lit. a) și b) din condițiile generale și art. 8 din condițiile particulare privind comisionul de întocmire dosar și comisionul lunar de gestionare a creditului, din Contractul de credit nr. 240/30.08.2007 încheiat de părți.

A obligat pârâta la restituirea către reclamanți a sumei încasate cu titlu de comision de întocmire dosar și a sumei percepute cu titlu de comision lunar de gestionare credit pentru perioada 30.08.2007 - 20.09.2010, sume la care se va adăuga dobânda legală aferentă începând cu data fiecărei plăți și până la restituirea integrală a debitului.

A respins cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâta privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 1 alin. (1).3.1 din Actul adițional nr. 1 din data de 20.09.2010, încheiat la Contractul de credit nr. 240/30.08.2007 și cererea de restituire a comisionului lunar de administrare, cu dobânda legală aferentă.

Împotriva deciziei menționate anterior, au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B. și recurenta-pârâtă C. S.A.

Prin adresa din 19 martie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Specializat Cluj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată modificată.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Specializat Cluj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursurilor, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1436/A/2017 din 30 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - NN