ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4080/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 21.10.2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A., Sucursala Galați, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

1.1.clauza prevăzută la art. 8.1 din contractul de credit privind comisionul de întocmire dosar raportat la faptul că acesta este abuziv și încalcă prevederile Legii nr. 193/2000, anularea acestei clauze și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 600 de RON reprezentând comisionul de întocmire dosar încasat la data acordării creditului, actualizată cu dobânda legală de la data de 03.09.2007 și până la plata efectivă

1.2. clauza prevăzută la art. 8.2. din contractul de credit privind comisionul lunar de gestiune a creditului în procent de 0, 3% din valoarea creditului raportat la faptul că acesta este abuziv și încalcă prevederile Legii nr. 193/2000, anularea acestei clauze și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 4341, 25 de RON reprezentând comisionul lunar de administrare a creditului, actualizată cu dobânda legală de la data de 03.09.2007 și până la plata efectivă

1.3. clauza prevăzută de art. 9.2. din contractul de credit privind comisionul pentru nerespectarea clauzelor contractuale raportat la faptul că acesta este abuziv și încalcă prevederile Legii nr. 193/2000, anularea acestei clauze și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de bani reprezentând comisionul pentru nerespectarea clauzelor contractuale, încasat la data acordării creditului, actualizată cu dobânda legală de la data de 03.09.2007 și până la plata efectivă

1.4. clauza privind perceperea "dobânzii penalizatoare" pentru sume restante, penalități de întârziere, art. 9.1. din contract-3% +dobânda curentă

1.5. în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, cu modificările ulterioare, solicită să fie obligate pârâtele la modificarea convenției de credit, în sensul eliminării acestor clauze abuzive din contract, fiindcă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților

Prin sentința civilă nr. 9435 din 23 decembrie 2016 a Judecătoriei Galați, a fost admisă în parte cererea formulată și s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x din data de 03.09.2007 din condiții particulare:

- clauza prevăzută în art. 8 privind comisionul de întocmire dosar și comisionul lunar de gestionare a creditului în procent de 0, 3% din valoarea creditului

- clauza prevăzută în art. 9 privind dobânda penalizatoare și comisionul pentru nerespectarea clauzelor contractuale.

S-a dispus înlăturarea din contractul de credit nr. x din data de 03.09.2007 a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate cu titlu de comision de întocmire dosar, de comision lunar de gestionare a creditului și de comision pentru nerespectarea clauzelor contractuale, sume ce vor fi calculate potrivit prevederilor art. 628 alin. (2) din C. proc. civ. plus dobânda legală aferentă acestora de la data reținerii și până la data plății efective și integrale.

De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. și au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamant ca fiind nefondate.

Prin decizia civilă nr. 428 din 05 decembrie 2017, Tribunalul Galați a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 9435 din 23 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Galați.

A schimbat în parte sentința civilă nr. 9435 din 23 decembrie 2016 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare:

- a respins ca nefondată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute în art. 8 din contractul de credit nr. x/03.09.2007 referitor la comisionul de întocmire dosar și cererea de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de întocmire dosar;

- a respins ca nefondată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute în art. 9 din contractul de credit nr. x/03.09.2007 referitor la dobânda penalizatoare.

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Prin decizia civilă nr. 151/R din 18 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 428 pronunțată în data de 05 decembrie 2017 de Tribunalul Galați, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Galați, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a contractului, 30.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Galați revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 428/A/2017 din 05 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.