ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2791/2018

Ședința publică din data de 13 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., - B. - AGENȚIA GRIGORESCU, a solicitat constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei prevăzute la pct. 8 referitoare la comisionul lunar de gestionare a creditului, din Contractul de Credit nr. x din 20.02.2008, precum și a clauzei prevăzute la pct. 4.1 lit. b). din Condițiile Generale ale Contractului de Credit nr. 29 din 20.02.2008, privind perceperea și modul de calcul a comisionului lunar de gestionare a creditului; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute ilegal cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului, sume încasate de la data semnării contractului și până în prezent; obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare luând în considerare petitul 1; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale asupra sumelor percepute în mod ilegal de la data plății și până la data restituirii efective a acestor sume și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin încheierea civilă din 30.06.2016 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a luat act de renunțarea pârâtei B. - Agenția Grigorescu la excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale în ceea ce o privește pe pârâta B. - Agenția Grigorescu.

Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 7331 din 18.08.2016 a admis cererea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu B. S.A; a constatat caracterul abuziv și dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 8 referitoare la comisionul lunar de gestionare a creditului, din Contractul de Credit nr. x din 20.02.2008, precum și a clauzei prevăzute la pct. 4.1 lit. b). din Condițiile Generale ale Contractului de Credit nr. x din 20.02.2008, privind perceperea și modul de calcul a comisionului lunar de gestionare a creditului; a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute ilegal cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului, sume încasate de la data semnării contractului și până în prezent; a dispus obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare luând în considerare petitul nr. 1 formulat prin cererea cu care a fost învestită instanța; a obligat pârâtele la plata dobânzii legale asupra sumelor percepute în mod ilegal de la data plății și până la data restituirii efective a acestor sume; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 8 alin. (1) din Condițiile Particulare la Contractul de Credit nr. x/20.02.2008, respectiv pct. 4.1. lit. al) din Condițiile Generale la Contractul de Credit nr. x/20.02.2008, privind comisionul de întocmire dosar; a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de comision de întocmire dosar, la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, de la data plății și până la data restituirii efective a acestor sume și au fost obligate pârâtele la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.

Tribunalul Specializat Cluj prin decizia civilă nr. 1156/A/2017 din 04 septembrie 2017, a admis apelul formulat de apelanta S.C. B. S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 30.06.2016 și împotriva sentinței civile nr. 7331 din 18.08.2016 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca pe care le-a schimbat în parte și pe cale de consecință a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C B. S.A.- AGENȚIA GRIGORESCU, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C B. S.A. în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 8 alin. (1) din condițiile particulare și la art. 4.1.lit. a) din condițiile generale ale contractului de credit nr. x/20.02.2008 încheiat de părți, privind comisionul de întocmire dosar, precum și cererea de restituire a comisionului de întocmire dosar, cu dobânda legală aferentă; a păstrat restul dispozițiilor încheierii de ședință din data de 30.06.2016 și ale sentinței judecătoriei; a obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale efectuate la fond și a obligat intimata-reclamantă A. la plata către apelantă a sumei de 638,02 RON din care taxa judiciară de timbru în cuantum de 165,05 RON aferentă pretențiilor admise și onorariul avocațial parțial în cuantum de 472,97 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. și pârâta B. S.A. au declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Specializat Cluj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 26 martie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 03 aprilie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 13 iunie 2018.

În ședința publică din data de 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Spăecializat Cluj în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Cluj căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenta-reclamantă A. și recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1156/A/2017 din 04 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2018.