ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1162/2020

Constatarea nulității absolute a clauzei abuzive prevăzute la art. 4.3 din Contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x din 16 iunie 2008 - respectiv posibilitatea acordată discreționar pârâtelor de a modifica nivelul dobânzii după bunul plac;

Constatarea nulității absolute a clauzei abuzive inserate la art. 5.1 lit. c), respectiv plata "comisionului de administrare lunar" de 0,15% ce a fost achitat de reclamanți începând cu scadența a 13-a. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtelor la refacerea graficului cu privire la comisionul de administrare, suma reprezentând acest comision fiind în cuantum total de 213,13 CHF, plătibili în 336 tranșe lunare egale, pe toată perioada derulării contractului, respectiv suma de 0,63 CHF (șaizeci și trei cenți) lunar;

În urma constatării nulității absolute a clauzei abuzive de la art. 5.1 lit. c) (cu efect retroactiv) se solicită obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanți a sumei de 17.266,55 CHF, reprezentând comision de administrare achitat pentru perioada 27 iulie 2009 - 25 septembrie 2016, așa cum rezultă prin adunarea sumelor achitate lunar de reclamanți conform planului de rambursare credit. Solicită obligarea pârâtelor la plata comisionului efectiv încasat de fiecare dintre acestea până la momentul actual, așa cum rezultă din decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București, respectiv 5572,41 CHF cea de-a doua pârâtă și 11694,14 CHF cea de-a treia pârâtă (cu mențiunea că prima pârâtă nu a încasat comision până la cedarea contractului), în echivalent în RON la data plății. De asemenea, sumele respective solicită să fie purtătoare ale aceleiași dobânzi pe care pârâtele au încasat-o pentru creditul acordat în această perioadă, astfel încât solicită restituirea sumelor actualizate cu această dobândă, precum și cu sumele ce vor fi achitate în continuare cu titlu de comision, până la restituirea efectivă, urmând să fie stabilit cuantumul exact printr-o expertiză contabilă. În subsidiar, se solicită restituirea sumei achitate în plus cu titlu de comision (în aceleași condiții și cu aceeași dobândă), în cazul stabilirii că suma reprezentând comisionul de administrare este în cuantum total de 213,13 CHF;

Constatarea nulității absolute a clauzei abuzive inserate la art. 5.1 lit. d), respectiv plata comisionului de rambursare anticipată;

Constatarea nulității absolute a clauzei abuzive inserate la art. 5.2, respectiv posibilitatea acordată discreționar pârâtelor de revizuire a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării creditului "în funcție de politica sa de creditare";

Constatarea nulității absolute a clauzei abuzive inserate la art. 8.6, respectiv posibilitatea acordată discreționar pârâtelor de modificare unilaterală a clauzelor "privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente". Constatarea faptului că această clauză este abuzivă decurge în mod firesc din constatarea ca fiind abuzivă a clauzelor privitoare la modificarea unilaterală și discreționară a valorii ratelor de credit și a ratei dobânzii curente;

Constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive inserate la art. 8.14 și 8.15, respectiv inserarea în acest contract a renunțării la beneficiul termenului și posibilitatea acordată discreționar pârâtelor de a constata "cazul de culpă" și a trece la executarea silită, în condițiile arătate în acele articole;

Constatarea nulității absolute a clauzei abuzive inserate la art. 8.3 din Condițiile Generale de Creditare, respectiv posibilitatea acordată discreționar pârâtelor de a declara creditul scadent și de a avea posibilitatea să aplice sau nu, după bunul plac, prevederile art. 4.1 din Condiții, precum și dreptul discreționar al pârâtelor de a declara scadent creditul dacă acestea "constată că situația financiară a împrumutatului nu mai asigură condițiile de rambursare a creditului". Reclamanții solicită obligarea fiecărei pârâte la plata comisionului efectiv încasat corespunzător perioadei în care au avut calitatea de creditor, respectiv: - pârâta E., la suma de 5572,41 CHF, comision încasat de aceasta între data primei scadențe a acestei obligații (27 septembrie 2009) și data de 31 martie 2010; - pârâta S.C. C. S.A. la suma de 11694,14 CHF, comision încasat de aceasta între data de 31 martie 2009 și 25 septembrie 2016; - pârâta S.C. D. S.A. nu a încasat comision, întrucât în primul an, conform contractului, reclamanții nu au plătit acest comision. De asemenea, reclamanții solicită obligarea pârâtelor să achite sumele ce vor fi achitate în continuare cu titlu de comision până la restituirea efectivă și solicită ca toate sumele la care vor fi obligate pârâtele prin hotărârea care va fi pronunțată să fie convertite în echivalent RON, la data plății. B.Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 2381 din 19 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele D. S.A., E. și C. S.A.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor art. 5.1 lit. c) și d) și art. 5.2; a obligat pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor percepute cu titlu de comision de administrare și dobânda aferentă, astfel: - E.: 5956,14 CHF debit și 343,62 CHF dobândă (în RON la cursul BNR din ziua plății); - C. S.A.: 11860,12 CHF debit și 2561,33 CHF dobândă (în RON la cursul BNR din ziua plății), precum și la plata dobânzii până la achitarea integrală a debitului; a respins în rest cererea de chemare în judecată; a obligat pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 4000 RON, cheltuieli de judecată (onorariu avocat 3000 RON + onorariu expert 1000 RON). C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele D. S.A., E. și C. S.A. solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. c) și d) și art. 5.2 din Contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x din 16 iunie 2008. De asemenea, împotriva acestei sentințe au declarat apel incident reclamanții A. și B., solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, respectiv obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea sumelor arătate de prima instanță (achitate de reclamanți până la data efectuării expertizei, respectiv 25 aprilie 2017), precum și restituirea sumelor achitate în continuare cu titlu de comision, până la restituirea integrală a debitului, toate aceste sume fiind purtătoare a dobânzii menționate în cerere. D.Hotărârea instanței de apel. Prin decizia civilă nr. 1398 A din 27 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantele E., D. și C. S.A., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5.1 lit. c) reprezentând comisionul de administrare; a respins apelul incident formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2381 din 19 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. E.Considerentele instanței de apel. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele: Clauza ce reglementează comisionul de administrare, respectiv art. 5.1 lit. c) din contractul de facilitate de credit nr. x din 16 iunie 2008 nu este o clauză abuzivă. Acest comision de 0,15% plătibil începând cu a 13-a scadență nu reprezintă o dobândă mascată, fiindcă dobânda este percepută pentru lipsa de folosință a sumei puse la dispoziția clientului, în timp ce comisionul de administrare este solicitat pentru serviciile prestate de bancă în vederea administrării creditului. Prin această clauză nu a fost afectată situația juridică a reclamanților, aceștia nefiind puși într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național. Deși în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 50/2010, la art. 36 alin. (3) din acest act normativ se prevede posibilitatea perceperii unui comision de administrare, aspect care întărește concluzia că legiuitorul nu a considerat că acest comision ar trebui eliminat din contractele de credit bancar întrucât este abuziv. Curtea a apreciat că această clauză este clară și inteligibilă. Reclamanții au fost în măsură să prevadă, la data încheierii contractului de credit nr. x din 16 iunie 2008, care sunt consecințele juridice și economice pe care le implică perceperea unui comision de administrare lunar. Prin clauza referitoare la comisionul de administrare, care este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Comisionul de rambursare anticipată a creditului a fost eliminat din contract începând cu data de 19 septembrie 2010 potrivit O.U.G. nr. 50/2010. Prin apelul incident au fost făcute critici doar cu privire la clauzele prevăzute de art. 5.1 lit. c) și d) și art. 5.2. Apelul incident a fost respins, Curtea reținând că nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate sau ale îmbogățirii fără justă cauză. F.Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate: Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) și 6 din Legea nr. 193/2000 și respectiv art. 15 din Legea nr. 190/1999 și art. 75 și art. 78 din Legea nr. 296/2004, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Consumatorii reclamanți nu au avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei privind comisionul de administrare, iar această situație de abuz de putere dominantă și de necesitate pentru consumator de a accepta condițiile impuse de profesionistul instituției de credit a impus adoptarea legislației în materia protecției consumatorului. Referitor la pretinsele activități care urmau a fi desfășurate de bancă, acestea nu au fost descrise în cuprinsul clauzei care prevede comisionul de administrare. Acest comision este stabilit prin contract ca fiind "lunar" de 0,15% fără să se precizeze asupra cărei baze de calcul se aplică acest procent. Calculat și perceput lunar și repetitiv disimulează de fapt un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, corespunzător profitul băncii. Instanța de apel și-a însușit integral motivele de apel referitoare la comisionul de administrare, fără a analiza din propria perspectivă clauza contractuală care îl prevede și nu a analizat termenii clauzei pentru a stabili dacă aceștia au fost exprimați într-un limbaj ușor inteligibil. Se solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București. G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Curtea de Apel în analiza clauzei privind comisionul de administrare a aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile Legii nr. 193/2000 și nu a avut în considerare jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu. Cerința potrivit cu care o astfel de clauză trebuie redactată în mod clar și inteligibil impune și ca ea să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acel mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta. Curtea de Apel a reținut că valoarea comisionului de administrare și modalitatea de calcul au fost stipulate foarte clar, iar motivele perceperii acestui comision rezultă cu ușurință din analiza sa. În realitate, în contractul încheiat de părți, comisionul de administrare este stabilit ca fiind lunar de 0,15%, fără să se precizeze asupra cărei baze de calcul se aplică acest procent. Înalta Curte apreciază că nu instanța trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractului și nu din deducțiile părților sau ale judecătorului. Lipsa explicită a considerentelor pentru care au fost percepute comisioanele face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, trebuind să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestațiile părților, fapt care nu e permis în contracte care se află sub protecția legalității privind consumatorii. Lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestațiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistența unor astfel de contraprestații, deoarece, conform hotărârii CJUE pronunțată în cauza Gyula Kiss, enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiții și lipsa acestei enumerări nu lovește de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă în mod evident, indiferent de menționarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate. Așadar, Curtea de Apel trebuie să analizeze clauza privind comisionul de administrare prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000 și a jurisprudenței CJUE și nu din perspectiva O.U.G. nr. 50/2010 ale cărei prevederi nu sunt aplicabile contractului încheiat între părți. Faptul că legislația ulterioară prevede posibilitatea perceperii unui astfel de comision nu înseamnă că respectivul comision nu trebuie să respecte exigențele Legii nr. 193/2000 și ale jurisprudenței CJUE. Este de reținut în acest sens cauza Banca Espaniol, în care s-a reținut că "sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora". Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților". Curtea de Apel a reținut că în cauză, prin clauza referitoare la comisionul de administrare, care este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Reținând aceste considerente, Curtea de Apel nu a avut în considerare jurisprudența CJUE, respectiv cauza Mohamed Aziz în care s-au reținut următoarele: "Articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că noțiunea "dezechilibru semnificativ" în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive. Pentru a ști dacă dezechilibrul este creat "în contradicție cu cerința de bună-credință", este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale". Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile Legii nr. 193/2000. Așa fiind, recursul urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată în parte, cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecarea apelului pârâtelor E., D. și C. S.A. în privința clauzei prevăzute de art. 5.1 lit. c) din contractul de credit privind comisionul de administrare. Referitor la apelul incident, respectiv la soluția pronunțată asupra acestuia, recurenții-reclamanți nu au formulat critici de nelegalitate, susținând doar că "apelul băncilor ar fi trebuit respins, iar apelul nostru incident analizat sub aspectul temeiniciei sale și nu din perspectiva faptului că nu poate fi considerată abuzivă clauza din contractul de creditare referitoare la comisionul de administrare". Așa fiind, nu există motive de nelegalitate cu privire la acest aspect, asupra cărora Înalta Curte să facă o analiză din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Reținând că în speță sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar soluția asupra recursului este aceea de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare din perspectiva clauzei ce cuprinde comisionul de administrare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. astfel cum a fost susținut de apărătorul recurenților la momentul în care a avut cuvântul pe fondul recursului.