ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la 31 octombrie 2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. și D. S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. V pct. 5.1. lit. c) din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x din 12 februarie 2008, privind comisionul de administrare credit și să oblige pârâta D. S.A. la restituirea sumei de 97.80 CHF, plătită în perioada cuprinsă între februarie 2008 și martie 2009 și a pârâtei C. la restituirea sumei de 4.667,65 CHF, plătită în perioada cuprinsă între aprilie 2009 și octombrie 2016, cât și a sumelor ce vor fi achitate ulterior, până la data eliminării acestui comision din contractul de credit;
să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. V pct. 5.1. lit. b) din contractul de credit, privind comisionul de acordare credit, în sumă de 1.304 CHF și să oblige pârâta D. S.A. la restituirea acestei sume;
să oblige pârâtele la plata către reclamanți a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate, cu titlu de comision de administrare credit și comision de acordare credit, până la data restituirii acestor sume;
să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 193/2000, Legea nr. 190/1999, O.G. nr. 21/1992 și O.G. nr. 13/2011.
Prin Sentința civilă nr. 5.042 din 7 iunie 2017, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D. S.A.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 5.1 lit. b) din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x din 12 februarie 2008; a obligat pârâta D. S.A. la restituirea către reclamanți a sumei de 1.304 CHF, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, încasată cu titlu de comision de acordare, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data plății și până la data restituirii; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 5.1 lit. c) din același contract; a obligat pârâta D. S.A. la restituirea către reclamanți a sumei de 97,8 CHF, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, încasată cu titlu de comision de administrare, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data plății și până la data restituirii; a obligat pârâta C. la restituirea către reclamanți a sumei de 4.667,65 CHF, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, încasată cu titlu de comision de administrare, cât și a sumelor încasate cu acest titlu ulterior introducerii prezentei acțiuni, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data achitării plății și până la data restituirii; a obligat pârâtele la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 de RON.
Împotriva acestei sentințe, pârâtele C. și D. S.A. au declarat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 5.171A din 14 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelantele-pârâte C. și D. S.A. împotriva sentinței primei instanțe și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și, în urma rejudecării, respingerea apelului, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimatele-pârâte C. și D. S.A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 297R din 8 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 noiembrie 2018.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în M. Of. , conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia civilă nr. 5.171A din 14 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului București este Curtea de Apel București rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 5.171A din 14 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2019.