ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2970/2011

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 254 din 24 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.A., excepție

invocată prin întâmpinare de pârâta SC A. SA Deva și a fost respinsă ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul M.A., având ca obiect constatarea nulității absolute

parțiale a hotărârii adunării generale a SC A. SA Deva.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul

M.A., a declarat apel ce a fost respins prin decizia comercială nr. 63 din 19 mai

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică,

hotărârea A.G.A. nr. 4/2004, atacată de reclamant reflectând în mod fidel cele consemnate

în procesul-verbal întocmit cu ocazia A.G.A. a SC A. SA.

În termen legal, reclamantul M.A. a declarat

recurs împotriva acestei hotărâri, recurs ce a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 341 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs

a constatat că atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu au analizat valabilitatea

tranzacției încheiată de SC A. SA cu numitul B.S.S., ci au analizat motivele de

nelegalitate a hotărârii A.G.A. SC A. SA în raport de criticile și temeiurile de

drept arătate de reclamant.

În condițiile în care din probatoriul administrat

nu rezultă că în Hotărârea nr. 4/2004 a fost adăugată sintagma „menținându-se pretențiile

față de d-nul M.A. în același dosar" sintagmă care să nu reflecte voința asociaților,

s-a constatat că instanța de apel în mod corect a respins criticile formulate de

apelant.

La data de 14 februarie 2011, în termen

legal, reclamantul M.A. a formulat cerere de revizuire a deciziei pronunțată în

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 5 C. proc. civ.,

potrivit motivelor dezvoltate prin cererea depusă la data de 1 iunie 2011 și a solicitat

desființarea hotărârii și rejudecând recursul să se dispună admiterea recursului

și constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 4/2004 emisă de pârâtă,

în sensul de a elimina din cuprinsul art. 4 a mențiunii “menținându-se pretențiile

față de d-nul M.A., în același dosar”.

În opinia revizuentului, instanța de recurs

s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra

unor lucruri care s-au cerut.

În motivarea cererii, referitor la nepronunțarea

instanței de recurs asupra unor lucruri care s-au cerut, revizuentul susține, în

esență, netemeinicia și nelegalitatea hotării în raport de faptul că instanța nu

s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii deduse judecății, respectiv nu s-a pronunțat

comparativ asupra cuprinsului procesului verbal de ședință al A.G.A. SC A. SA din

data de 30 iulie 2004 pct. 4.

În ceea ce privește critica vizând pronunțarea

instanței de recurs asupra unor lucruri care nu s-au cerut, consideră, în esență,

că instanța, fără să se fi cerut, a apreciat că tranzacția încheiată în data de

28 iunie 2004, întregește și ajută la stabilirea voinței acționarilor, peste cele

menționate în procesul verbal.

Sub aspectul instituit de dispozițiile

pct. 5 ale art. 322 C. proc. civ., revizuentul, arată că, după pronunțarea hotărârii

a intrat în posesia Hotărârii nr. 1 din 21 aprilie 2006 a A.G.A. a SC A. SA, care,

în opinia sa, dovedește faptul că voința prezumată a acționarilor nu a fost aceea

de a valida tranzacția ce a fost folosită la motivarea soluției de către instanța

de recurs.

Prin urmare, susține revizuentul, motivarea

instanței este profund eronată, având în vedere că tranzacția nu a fost aprobată

de A.G.A., astfel cum înțelege să dovedească cu actul nou, respectiv Hotărârea

nr. 1 din 21 aprilie 2006.

Intimata SC A. SA Deva nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor

art. 137 raportat la art. 322 și art. 326 alin. (3) C. proc. civ. excepția inadmisibilității

cererii de revizuire invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este

întemeiată și pe cale de consecință va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă,

pentru următoarele considerente:

Conform art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare,

precum și a unei hotărârii date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”,

se poate cere în cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text.

Astfel, în lumina dispozițiilor art. 322

C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere

și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre evocă fondul cauzei,

indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. ar

fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire.

Prin urmare, din textul de lege anterior

evocat rezultă că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea pentru

admisibilitatea oricărei cereri de revizuire a unei hotărâri pronunțate de o instanță

de recurs este aceea ca hotărârea respectivă să evoce fondul pricinii.

Legiuitorul a impus condiția ca această

instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de

fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea

altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare

din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății

decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește în

cazul de față, când instanța de recurs a respins recursul, ca nefondat, fără a pronunța

ea însăși o hotărâre asupra fondului cererii, ci numai a analizat motivele de casare

invocate de recurent.

Or, hotărârea prin care recursul a fost

respins, fără a se evoca fondul cauzei, menținându-se, implicit, situația de fapt

stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, nu este susceptibilă de

a fi atacată cu revizuire.

În consecință, respingând ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul M.A. cu menținerea în totalitate a stării de fapt,

astfel cum aceasta a fost statuată de către instanța de apel, decizia dată în recurs

nu întrunește condiția cerută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., situație în care

nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză calea de atac

extraordinară fiind inadmisibilă.

Față de considerentele anterior expuse,

văzând și cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire de față

fiind îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins recursul, ca nefondat,

în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ. va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată

de revizuentul M.A. împotriva deciziei nr. 341 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 5606/97/2009,

ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

octombrie 2011.