ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2970/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 254 din 24 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.A., excepție invocată prin întâmpinare de pârâta SC A. SA Deva și a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.A., având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii adunării generale a SC A. SA Deva. Împotriva acestei sentințe, reclamantul M.A., a declarat apel ce a fost respins prin decizia comercială nr. 63 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, hotărârea A.G.A.

nr. 4/2004, atacată de reclamant reflectând în mod fidel cele consemnate în procesul-verbal întocmit cu ocazia A.G.A. a SC A. SA. În termen legal, reclamantul M.A. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, recurs ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 341 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu au analizat valabilitatea tranzacției încheiată de SC A. SA cu numitul B.S.S., ci au analizat motivele de nelegalitate a hotărârii A.G.A. SC A. SA în raport de criticile și temeiurile de drept arătate de reclamant. În condițiile în care din probatoriul administrat nu rezultă că în Hotărârea nr. 4/2004 a fost adăugată sintagma „menținându-se pretențiile față de d-nul M.A.

în același dosar" sintagmă care să nu reflecte voința asociaților, s-a constatat că instanța de apel în mod corect a respins criticile formulate de apelant. La data de 14 februarie 2011, în termen legal, reclamantul M.A. a formulat cerere de revizuire a deciziei pronunțată în recurs, invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 5 C. proc. civ., potrivit motivelor dezvoltate prin cererea depusă la data de 1 iunie 2011 și a solicitat desființarea hotărârii și rejudecând recursul să se dispună admiterea recursului și constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 4/2004 emisă de pârâtă, în sensul de a elimina din cuprinsul art. 4 a mențiunii “menținându-se pretențiile față de d-nul M.A., în același dosar”.

În opinia revizuentului, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut. În motivarea cererii, referitor la nepronunțarea instanței de recurs asupra unor lucruri care s-au cerut, revizuentul susține, în esență, netemeinicia și nelegalitatea hotării în raport de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii deduse judecății, respectiv nu s-a pronunțat comparativ asupra cuprinsului procesului verbal de ședință al A.G.A. SC A. SA din data de 30 iulie 2004 pct. 4. În ceea ce privește critica vizând pronunțarea instanței de recurs asupra unor lucruri care nu s-au cerut, consideră, în esență, că instanța, fără să se fi cerut, a apreciat că tranzacția încheiată în data de 28 iunie 2004, întregește și ajută la stabilirea voinței acționarilor, peste cele menționate în procesul verbal.

Sub aspectul instituit de dispozițiile pct. 5 ale art. 322 C. proc. civ., revizuentul, arată că, după pronunțarea hotărârii a intrat în posesia Hotărârii nr. 1 din 21 aprilie 2006 a A.G.A. a SC A. SA, care, în opinia sa, dovedește faptul că voința prezumată a acționarilor nu a fost aceea de a valida tranzacția ce a fost folosită la motivarea soluției de către instanța de recurs. Prin urmare, susține revizuentul, motivarea instanței este profund eronată, având în vedere că tranzacția nu a fost aprobată de A.G.A., astfel cum înțelege să dovedească cu actul nou, respectiv Hotărârea nr. 1 din 21 aprilie 2006. Intimata SC A. SA Deva nu a formulat întâmpinare. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 raportat la art. 322 și art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și pe cale de consecință va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărârii date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”, se poate cere în cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text. Astfel, în lumina dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc.

civ. ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire. Prin urmare, din textul de lege anterior evocat rezultă că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea pentru admisibilitatea oricărei cereri de revizuire a unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs este aceea ca hotărârea respectivă să evoce fondul pricinii. Legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește în cazul de față, când instanța de recurs a respins recursul, ca nefondat, fără a pronunța ea însăși o hotărâre asupra fondului cererii, ci numai a analizat motivele de casare invocate de recurent. Or, hotărârea prin care recursul a fost respins, fără a se evoca fondul cauzei, menținându-se, implicit, situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire. În consecință, respingând ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.A. cu menținerea în totalitate a stării de fapt, astfel cum aceasta a fost statuată de către instanța de apel, decizia dată în recurs nu întrunește condiția cerută de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză calea de atac extraordinară fiind inadmisibilă. Față de considerentele anterior expuse, văzând și cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire de față fiind îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins recursul, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ. va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul M.A. împotriva deciziei nr. 341 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 5606/97/2009, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.