ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4804/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 5 septembrie 2002, reclamanții B.C., V.C. și C.L. au chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru care prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților să le plătească cu titlu de despăgubiri suma de 1.000.000 Euro, pentru fabrica de cherestea, două mori acționate mecanic și un teren de sub acesta construcții în suprafață de 17.400 mp, situate în orașul Buhuși, județul Bacău, preluate abuziv de la antecesorii acestora de către Statul Român. Cauza a parcurs două cicluri procesuale.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1585 din 1 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți, pe motiv că pârâții erau obligați să emită o dispoziție motivată, prin care să soluționeze cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar acțiunea formulată direct în instanță pentru obligarea pârâților la plata despăgubirilor nu putea fi primită. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 187/A din 27 martie 2003 a respins apelul declarat de reclamanți. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1150 din 18 februarie 2005 a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București pentru soluționarea fondului cauzei, reținându-se că procedura administrativă a fost parcursă de reclamanți.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 639 din 5 mai 2006, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta A.V.A.S. să soluționeze notificarea. A respins acțiunea în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a reținut, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora stabilirea și plata despăgubirilor va urma procedura specială instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și pârâta A.V.A.S. În motivarea apelului, reclamantele au arătat că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut respectiv a obligat pârâta A.V.A.S.

să soluționeze notificarea, precizând că prin acțiunea introductivă de instanță a solicitat restituirea imobilelor prin echivalent, în titluri de valori, precizată de art. 27 din Legea nr. 10/2001. Pârâta A.V.A.S. a criticat sentința prin aceea că nu a emis dispoziția motivată întrucât reclamantele nu au depus la dosarul administrativ toate actele doveditoare. Prin decizia nr. 830 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. A respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut că prima instanță trebuia să analizeze fondul cauzei, să se pronunțe asupra drepturilor reclamantelor, să stabilească dacă acestea sunt persoane îndreptățite la despăgubiri, să calculeze aceste despăgubiri și să oblige pârâta la emiterea dispoziției în vederea acordării despăgubirilor, în raport de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei din urmă decizie a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând faptul că în mod greșit a fost admis apelul reclamanților pe considerentul ca instanța de fond să calculeze despăgubirile încălcând competența de stabilirea și calculare a despăgubirilor date în atribuțiile unui alt organ administrativ, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 13 și art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 5457 din 3 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reținând în considerentele deciziei că instanța a fost învestită cu soluționarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent întrucât pârâta A.V.A.S. nu și-a respectat obligația de a soluționa cererea ce i-a fost adresată, ajungându-se astfel ca pe cale judecătorească, să se stabilească dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora, cuantum ce nu este definitiv, pentru că prin trimiterea la legea nouă se are în vedere cuantumul final al despăgubirilor care se stabilește de Comisia Centrală.

În rejudecare, reclamanții și-au modificat acțiunea (f.13) solicitând obligarea pârâtelor la restituirea prin echivalent în titluri de despăgubiri în valoare de 1.959.185 Euro, în termen de 30 zile de la data pronunțării sentinței pentru imobilele: teren în suprafață de 25000 mp, fabrica de cherestea, moara țărănească cu două perechi de pietre, moară comercială, aflată la stadiul de montaj a utilajelor, valoare care cuprinde și despăgubirile pentru lipsa de folosință suferită. Prin sentința civilă nr. 309 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a respins acțiunea principală față de acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă și în consecință: a admis în parte cererea principală formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a obligat pârâta A.V.A.S.

la emiterea unei dispoziții privind acordarea către reclamanți a unor despăgubiri în valoare de 434.152 Euro, pentru imobilele construcții, fabrică de cherestea, moară și teren în suprafață de 17.628 mp, în orașul Buhuși, (în echivalent lei la data plății). A respins restul solicitărilor reclamanților ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a constatat că reclamanții au calitate de moștenitori de pe urma defuncților E.D.V. și D.V. așa cum rezultă din actele de stare civilă aflate în dosarul 5433/2006 al Curții de Apel București, care au stăpânit suprafața de 17.628 mp teren și a construcțiilor fabrică de cherestea și moară, preluate abuziv de Statul Român.

În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, instanța a avut în vedere raportul de expertiză juridică nr. 6845 din 16 noiembrie 2005 (f.113 din dosarul 2671/2005 al Curții de Apel București) cât și raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de același expert (f.67 din dosarul 5433/3/2006 al Curții de Apel București) din care rezultă că valoarea terenului și a imobilelor construcții, fabrică de cherestea, moară și teren în suprafață de 17628 mp și de 434.152 Euro (în echivalent) la data plății, 126.932 Euro + 307.020 Euro = 434.152 Euro). Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susținut în esență că decizia recurată este nelegală sub aspectul obligării sale la emiterea unei dispoziții privind acordarea de către intimatele-reclamante a unor despăgubiri, în valoare de 434.152 Euro (în echivalent lei data plății, întrucât dispozițiile art. 33 din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, au abrogat art. 30 și art. 34-40 din Legea nr. 10/2001 republicată, devenind incidente și dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007 care a modificat și completat Titlul VII din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, astfel încât A.V.A.S. nu mai are competența legală de a stabili valoarea și acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai a propune acordarea despăgubirilor.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâta-recurentă critică decizia prin aceea că instanțele de fond și de apel au constatat greșit că, raportul de expertiză tehnică extra-judiciară efectuat în dosarul nr. 2671/2005, este o probă câștigată cauzei potrivit art. 160 C. proc. civ., întrucât acest raport nu îndeplinește condițiile impuse de lege, pentru un mijloc de probă, nefiind admis, încuviințat, administrat și analizat în condițiile art. 167 art. 112, art. 115, art. 168 și art. 169 C. proc. civ. A mai susținut recurenta-pârâtă, că soluționarea notificării de către această instituție se prorogă dacă în urma analizei actelor doveditoare depuse de persoana îndreptățită, se constată că acestea sunt insuficiente pentru fundamentarea deciziei.

Că, în acest sens sunt și dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora în situația în care persoana îndreptățită nu a depus odată cu notificarea toate actele doveditoare, termenul de soluționare se prorogă până la data depunerii acestora, astfel încât instanțele nu pot trece peste procedura administrativă specială și obligatorie ce trebuie analizată de entitatea investită prin lege cu soluționarea notificării. În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței prin respingerea acțiunii față de A.V.A.S. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 315 C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1150 din 18 februarie 2005 a admis recursul declarat de reclamante a casat decizia civilă nr. 187 A din 27 martie 2003 a Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecarea apelului reținând că refuzul A.V.A.S. de a emite dispoziția motivată conduce la concluzia că procedura administrativă a fost parcursă de către reclamante, iar acestea au deschisă calea de a se adresa instanței de judecată cu acțiune în pretenții pentru stabilirea măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite.

În rejudecare, prin decizia nr. 1592 din 28 noiembrie 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul reclamantelor și a trimis din nou cauza spre rejudecare, tribunalului pentru soluționarea fondului cauzei. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 639 din 5 mai 2006 Tribunalul București, secția a III-a, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți obligând pârâta A.V.A.S. să soluționeze notificarea reclamantelor.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 830 din 12 decembrie 2007, a admis apelul reclamantelor, a desființat sentința nr. 639 din 5 mai 2006 a Tribunalului București și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, întrucât instanța trebuia să analizeze fondul cauzei, să se pronunțe asupra drepturilor reclamantelor, să stabilească dacă acestea sunt persoane îndreptățite la acordarea despăgubirilor, să calculeze aceste despăgubiri și să stabilească obligația pârâtelor de a emite dispoziție în vederea acordării despăgubirilor în raport de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Această din urmă hotărâre a rămas irevocabilă ca urmare a deciziei nr. 5457 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În raport de cele mai sus expuse, rezultă în mod evident, problemele de drept ce au fost dezlegate de instanța de control judiciar și care au devenit obligatorii pentru judecătorii fondului, respectiv soluționarea fondului cauzei, stabilirea drepturilor, calcularea despăgubirilor și obligarea pârâtei la emiterea dispoziției cu valoarea acordării despăgubirilor în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Așadar, criticile formulate de recurenta-pârâtă A.V.A.S. fiind nefondate recursul va fi respins conform art. 312 alin.(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 612 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.