ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5475/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la

data de 29 septembrie 2004, reclamanții C.G., T.E., M.L., C.D.I., C.I. și C.D.

au contestat decizia din 07 septembrie 2004 emisă de A.V.A.S., prin care a fost

respinsă notificarea din 2001, cu motivația că petenții nu au depus acte

doveditoare ale dreptului de proprietate asupra Fabricii de cherestea C.G.

revendicată și care, actualmente, este evidențiată în patrimoniul SC F. SA

Rădăuți.

În motivarea contestației, reclamanții au arătat că decizia

este nelegală, deoarece notificarea a fost însoțită de toate actele de stare civilă

care făceau dovada că petenții sunt moștenitorii fostului proprietar tabular C.G.,

situație dovedită în special cu extrasul de carte funciară și cu inventarul de predare-primire

a construcțiilor, utilajelor și materialului lemnos.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința

nr. 1027 din 24 noiembrie 2004, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând

în esență, că notificarea a fost respinsă întrucât nu s-au depus acte doveditoare

ale dreptului de proprietate asupra imobilului și care să facă dovada succesiunii

petenților față de fostul proprietar. Totodată, petenții nu au făcut dovada calității

de asociat sau de acționar a autorului lor și nici nu au depus bilanțul contabil,

anterior momentului preluării de către stat.

Apelul formulat de contestatori împotriva acestei sentințe,

a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia

nr. 1315 din 13 septembrie 2005, care a reluat concluziile primei instanțe, în sensul

că reclamanții nu au dovedit calitatea autorului lor de acționar sau asociat la

fosta fabrică de cherestea preluată de stat.

Împotriva acestei hotărâri, a exercitat calea de atac a

recursului reclamantul C.D., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10

C. proc. civ. și a arătat că, decizia pronunțată este dată cu încălcarea legii și

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și nici asupra

tuturor dovezilor administrate, hotărâtoare în opinia sa, pentru dezlegarea pricinii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă

nr. 2871 din 17 martie 2006, a admis recursul, a casat decizia atacată, a desființat

sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și a trimis cauza

spre rejudecare la același Tribunal.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că

nu au fost analizate actele depuse de părți la dosar și nu au fost corect apreciate

și aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

La data de 21 august 2007, cauza a fost reînregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a dispus completarea

probatoriului cu acte și cu expertize tehnice care au identificat și evaluat imobilul

în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 506 din 21 octombrie 2009, Curtea

de Apel București a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți și a schimbat

în tot sentința apelată, în sensul că a admis contestația, a anulat decizia contestată

și a obligat pârâta să emită o nouă decizie pentru acordare de măsuri reparatorii

conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că,

cererea formulată de petenți a fost dovedită atât din punct de vedere al calității

acestora de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului revendicat, cât și

referitor la identificarea și existența acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta A.V.A.S.,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că reclamanții

nu au dovedit că imobilul revendicat a existat în patrimoniul autorului acestora,

în condițiile legii, invocând dispozițiile art. 22 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 498/2003

privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

Totodată, s-au invocat și dispozițiile art. 10, art. 32

alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, precum și prevederile

pct. 20 din O.U.G. nr. 81/2007, act normativ care a modificat și completat Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Recurenta a concluzionat în sensul că, din analiza textelor

legale menționate, rezultă în mod evident că A.V.A.S. nu mai are competența legală

de a stabili valoarea și acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai propune

acordarea despăgubirilor, instituției competente în condițiile legii.

Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva art. 304

pct. 9 C. proc. civ., însă nu pentru criticile formulate de recurenta-pârâtă, ci

pentru considerentele ce succed:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate fi aplicat atât pentru încălcarea unei norme de drept material,

cât și pentru nesocotirea unei norme de drept procesual,

în această din urmă situație, în măsura în care nu este incident vreun alt motiv

de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, prin decizia civilă nr. 2871 din 17 martie 2006,

Înalta Curte, admițând recursul, a casat decizia atacată și a desființat sentința

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, trimițând cauza spre rejudecare

la același Tribunal.

Prin urmare, Curtea de Apel București, procedând la rejudecarea

cauzei, a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., potrivit cărora, în caz

de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului,

nerespectarea atrăgând nulitatea hotărârii pronunțate.

Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, a cărei eficiență nu poate fi

concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor

adoptate de instanțele superioare. Neconformarea atrage casarea hotărârii, ca fiind

pronunțată cu încălcarea legii.

Cum în cauză, Curtea de apel nu s-a conformat deciziei

de casare pronunțată de instanța superioară, recursul urmează a fi admis, decizia

va fi casată, iar pricina va fi trimisă spre soluționare în primă instanță Tribunalului,

astfel cum s-a dispus de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2871/2006.

Totodată, Curtea de apel, rejudecând cauza, a lipsit părțile

de un grad de jurisdicție, întrucât în recurs se pot invoca exclusiv aspecte de

nelegalitate și deci, nu se poate exercita un control complet asupra hotărârii atacate,

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ. nepermițând verificări asupra temeiniciei

hotărârii și, prin urmare, reanalizarea probatoriului și a situației de fapt.

Așadar, în speță, a fost nesocotit principiul dublului

grad de jurisdicție, încălcându-se astfel dreptul părților de a beneficia de protecția

juridică oferită de acest principiu.

Pe cale de consecință, s-a încălcat dreptul la un proces

echitabil statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în sensul

garantării dublului grad de jurisdicție), precum și principiul dreptului la apărare,

limitându-se, în acest fel, accesul la justiție.

Față de toate considerentele expuse, cauza va fi trimisă

spre soluționare în primă instanță la

Tribunalul

București

, fără a se mai impune analizarea

criticilor formulate de pârâta A.V.A.S. prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei

nr. 506 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia pronunțată și trimite cauza spre soluționare

în primă instanță la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.