ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5475/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29 septembrie 2004, reclamanții C.G., T.E., M.L., C.D.I., C.I. și C.D. au contestat decizia din 07 septembrie 2004 emisă de A.V.A.S., prin care a fost respinsă notificarea din 2001, cu motivația că petenții nu au depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra Fabricii de cherestea C.G. revendicată și care, actualmente, este evidențiată în patrimoniul SC F. SA Rădăuți. În motivarea contestației, reclamanții au arătat că decizia este nelegală, deoarece notificarea a fost însoțită de toate actele de stare civilă care făceau dovada că petenții sunt moștenitorii fostului proprietar tabular C.G., situație dovedită în special cu extrasul de carte funciară și cu inventarul de predare-primire a construcțiilor, utilajelor și materialului lemnos.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1027 din 24 noiembrie 2004, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând în esență, că notificarea a fost respinsă întrucât nu s-au depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului și care să facă dovada succesiunii petenților față de fostul proprietar. Totodată, petenții nu au făcut dovada calității de asociat sau de acționar a autorului lor și nici nu au depus bilanțul contabil, anterior momentului preluării de către stat. Apelul formulat de contestatori împotriva acestei sentințe, a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1315 din 13 septembrie 2005, care a reluat concluziile primei instanțe, în sensul că reclamanții nu au dovedit calitatea autorului lor de acționar sau asociat la fosta fabrică de cherestea preluată de stat.

Împotriva acestei hotărâri, a exercitat calea de atac a recursului reclamantul C.D., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și a arătat că, decizia pronunțată este dată cu încălcarea legii și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și nici asupra tuturor dovezilor administrate, hotărâtoare în opinia sa, pentru dezlegarea pricinii. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 2871 din 17 martie 2006, a admis recursul, a casat decizia atacată, a desființat sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la același Tribunal. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că nu au fost analizate actele depuse de părți la dosar și nu au fost corect apreciate și aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

La data de 21 august 2007, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a dispus completarea probatoriului cu acte și cu expertize tehnice care au identificat și evaluat imobilul în litigiu. Prin decizia civilă nr. 506 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis contestația, a anulat decizia contestată și a obligat pârâta să emită o nouă decizie pentru acordare de măsuri reparatorii conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, cererea formulată de petenți a fost dovedită atât din punct de vedere al calității acestora de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului revendicat, cât și referitor la identificarea și existența acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta a susținut că reclamanții nu au dovedit că imobilul revendicat a existat în patrimoniul autorului acestora, în condițiile legii, invocând dispozițiile art. 22 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 498/2003 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Totodată, s-au invocat și dispozițiile art. 10, art. 32 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, precum și prevederile pct. 20 din O.U.G. nr. 81/2007, act normativ care a modificat și completat Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Recurenta a concluzionat în sensul că, din analiza textelor legale menționate, rezultă în mod evident că A.V.A.S.

nu mai are competența legală de a stabili valoarea și acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai propune acordarea despăgubirilor, instituției competente în condițiile legii. Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă nu pentru criticile formulate de recurenta-pârâtă, ci pentru considerentele ce succed: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi aplicat atât pentru încălcarea unei norme de drept material, cât și pentru nesocotirea unei norme de drept procesual, în această din urmă situație, în măsura în care nu este incident vreun alt motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În speță, prin decizia civilă nr. 2871 din 17 martie 2006, Înalta Curte, admițând recursul, a casat decizia atacată și a desființat sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, trimițând cauza spre rejudecare la același Tribunal.

Prin urmare, Curtea de Apel București, procedând la rejudecarea cauzei, a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, nerespectarea atrăgând nulitatea hotărârii pronunțate. Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, a cărei eficiență nu poate fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanțele superioare. Neconformarea atrage casarea hotărârii, ca fiind pronunțată cu încălcarea legii. Cum în cauză, Curtea de apel nu s-a conformat deciziei de casare pronunțată de instanța superioară, recursul urmează a fi admis, decizia va fi casată, iar pricina va fi trimisă spre soluționare în primă instanță Tribunalului, astfel cum s-a dispus de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2871/2006.

Totodată, Curtea de apel, rejudecând cauza, a lipsit părțile de un grad de jurisdicție, întrucât în recurs se pot invoca exclusiv aspecte de nelegalitate și deci, nu se poate exercita un control complet asupra hotărârii atacate, actuala configurație a art. 304 C. proc. civ. nepermițând verificări asupra temeiniciei hotărârii și, prin urmare, reanalizarea probatoriului și a situației de fapt. Așadar, în speță, a fost nesocotit principiul dublului grad de jurisdicție, încălcându-se astfel dreptul părților de a beneficia de protecția juridică oferită de acest principiu. Pe cale de consecință, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în sensul garantării dublului grad de jurisdicție), precum și principiul dreptului la apărare, limitându-se, în acest fel, accesul la justiție.

Față de toate considerentele expuse, cauza va fi trimisă spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București , fără a se mai impune analizarea criticilor formulate de pârâta A.V.A.S. prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 506 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia pronunțată și trimite cauza spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.