ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4510/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 858 din 07 octombrie

2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată

de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâtele SC P.A. SA și SC P. SA

reținând lipsa calității procesuale active a reclamantului, față de

împrejurarea că există și alți moștenitori care ar putea pretinde aceleași

drepturi ca și notificatorul.

Apelul declarat de reclamant a fost

admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr.

1545 din 30 noiembrie 2005, a desființat sentința instanței de fond și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că reclamantul are calitatea procesuală activă să solicite a i

se răspunde la notificarea

formulată

în baza Legii nr. 10/2001 și că cererea de sistare a eventualei stări de

indiviziune depinde de soluționarea pozitivă a procedurii inițiate de petent.

Rejudecând cauza Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 546 din 04 mai 2006, a admis

acțiunea reclamantului și a constatat că preluarea cotei de 1/3 din imobil,

construcție și teren, situat în București, sector 1, s-a făcut fără titlu.

A constatat că titlul pârâtei SC P.A.

SA nu este valabil și a obligat-o pe aceasta să emită reclamanților decizie de

restituire în natură a lotului nr. 1, identificat în anexa 1 a raportului de

expertiză, reprezentând 1/3 din imobilul situat în litigiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că nu rezultă modalitatea în care imobilele, construcție și

teren, au trecut în proprietatea statului, iar cota de 1/3 din acestea a

constituit rezerva cuvenită copiilor minori ai lui S.T.

În

ceea ce privește pe pârâta SC P.A. SA s-a reținut că,

deși aceasta recunoaște că imobilul se află în patrimoniul său, nu a putut

invoca un titlu legal, limitându-se a afirma doar că acesta a fost adus ca

aport la capitalul social de către SC P. SA.

Prin decizia nr. 72/A din 16 martie

2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a admis apelurile

declarate de pârâte, a schimbat în tot sentința apelată și, pe fond, a respins

acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, așa cum

au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, că reclamantul nu era îndreptățit

la restituirea în natură a imobilului, ci doar la acordarea de despăgubiri, în

condițiile legii speciale.

Prin decizia nr. 7274 din 01 noiembrie

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a

casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel,

reținând că, în mod greșit, s-au aplicat prevederilor art. 27 (actual art. 29)

din Legea nr. 10/2001 raportului juridic dedus judecății, deoarece aplicarea

acestui text este condiționată de preluarea proprietății, cu titlu valabil,

aspect care nu a fost lămurit de instanță.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin decizia nr. 213A din

23

septembrie

2008, a respins ca nefondate apelurile

declarate de pârâte.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

- la data preluării imobilului, descendenții

lui S.T., autorul reclamantului, erau proprietari în cote de 1/3 din imobil,

- reclamantul a făcut dovada legitimării

sale procesuale, fiind unicul moștenitor al defunctului T.N. (unul din fiii lui

S.T.) și moștenitor prin retransmitere al celui de al doilea proprietar T.P.C.,

- cu privire la modalitatea de preluare

a bunului de către stat, s-a constatat că acesta, a fost preluat fără titlu valabil,

- inaplicabilitatea dispozițiilor art.

27 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 247/2005

a fost stabilită cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare a instanței

supreme.

Prin decizia nr. 9396 din 17 noiembrie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile declarate

de pârâtele SC P.A. SA și SC P. SA.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a

reținut următoarele:

Cu privire la recursul formulat de SC

P. SA, instanța a avut de verificat legalitatea actelor de includere a imobilului

în capitalul social al SC P.A. SA, ca aport în natură, la data la care aceasta a

devenit asociată a SC P.A. SA.

Apreciind asupra necesității participării

în proces a acestei pârâte, instanța de apel, în mod legal a considerat că, numai

în acest mod hotărârea îi poate fi opazabilă, deoarece până la data asocierii imobilul

era evidențiat în patrimoniul său.

În

ceea ce privește recursul pârâtei SC P.A. SA, s-a apreciat

că, față de obiectul cererii formulate de reclamant, participarea Statului Român

în proces nu se justifică, deoarece nu este persoană juridică deținătoare a imobilului,

conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia de casare a instanței supreme

s-a stabilit ca utilă cauzei doar analiza preluării cu sau fără titlu a imobilului,

pentru a se putea aprecia judicios asupra admisibilității cererii de restituire

în natură, apreciindu-se că, aspectul legat de nerespectarea normelor legale la

includerea în capitatul social al SC P.A. SA a imobilului în litigiu, a fost deja

dezlegat.

Deși problema calității de persoană îndreptățită

a notificatorului a intrat în puterea lucrului judecat, instanța de apel, reluând

în discuție probele administrate în cauză, a reținut că la data preluării de către

stat, proprietari ai cotei de 1/3 din imobilul în litigiu erau copiii lui S.T.,

drept constituit prin hotărâre irevocabilă (sentința nr. 78/1907 a Tribunalului

Ilfov.)

Prima instanță a obligat pârâta să emită

o decizie de restituire în natură, în favoarea reclamantului, a lotului nr. 1, identificat

prin Anexa 1 la raportului de expertiză, lot ce reprezintă cota de 1/3 notificată

de reclamant, neoperând în acest fel o ieșire din indiviziune asupra bunului.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs,

pârâta SC P. SA a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile

art. 317-318 C. proc. civ., pe care însă nu a motivat-o.

Contestația în anulare, va fi respinsă

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura

de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii.

În

condițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare

poate fi admisă atunci când, respingând recursul, instanța a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

La data de 11 decembrie 2009 pe rolul

Înaltei Curți, a fost înregistrată contestația în anulare formulată de SC P. SA

împotriva deciziei nr. 9396 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Contestatoarea a arătat în cuprinsul cererii

că va depune motivele contestației în anulare după redactarea deciziei atacate,

dar, deși a beneficiat de un termen, acordat la 06 mai 2010, pentru a le formula,

acestea nu au fost depuse.

În

aceste condiții, instanța nu poate verifica incidența dispozițiilor

legale menționate asupra hotărârii atacate și, prin urmare, pentru cele arătate,

va respinge contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată

de contestatoarea SC P. SA împotriva deciziei civile nr. 9396 din 17 noiembrie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

septembrie 2010.