ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4510/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 858 din 07 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâtele SC P.A. SA și SC P. SA reținând lipsa calității procesuale active a reclamantului, față de împrejurarea că există și alți moștenitori care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și notificatorul. Apelul declarat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 1545 din 30 noiembrie 2005, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul are calitatea procesuală activă să solicite a i se răspunde la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și că cererea de sistare a eventualei stări de indiviziune depinde de soluționarea pozitivă a procedurii inițiate de petent.

Rejudecând cauza Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 546 din 04 mai 2006, a admis acțiunea reclamantului și a constatat că preluarea cotei de 1/3 din imobil, construcție și teren, situat în București, sector 1, s-a făcut fără titlu. A constatat că titlul pârâtei SC P.A. SA nu este valabil și a obligat-o pe aceasta să emită reclamanților decizie de restituire în natură a lotului nr. 1, identificat în anexa 1 a raportului de expertiză, reprezentând 1/3 din imobilul situat în litigiu. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu rezultă modalitatea în care imobilele, construcție și teren, au trecut în proprietatea statului, iar cota de 1/3 din acestea a constituit rezerva cuvenită copiilor minori ai lui S.T.

În ceea ce privește pe pârâta SC P.A. SA s-a reținut că, deși aceasta recunoaște că imobilul se află în patrimoniul său, nu a putut invoca un titlu legal, limitându-se a afirma doar că acesta a fost adus ca aport la capitalul social de către SC P. SA. Prin decizia nr. 72/A din 16 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în tot sentința apelată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, că reclamantul nu era îndreptățit la restituirea în natură a imobilului, ci doar la acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale.

Prin decizia nr. 7274 din 01 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel, reținând că, în mod greșit, s-au aplicat prevederilor art. 27 (actual art. 29) din Legea nr. 10/2001 raportului juridic dedus judecății, deoarece aplicarea acestui text este condiționată de preluarea proprietății, cu titlu valabil, aspect care nu a fost lămurit de instanță. Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 213A din 23 septembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: - la data preluării imobilului, descendenții lui S.T., autorul reclamantului, erau proprietari în cote de 1/3 din imobil, - reclamantul a făcut dovada legitimării sale procesuale, fiind unicul moștenitor al defunctului T.N.

(unul din fiii lui S.T.) și moștenitor prin retransmitere al celui de al doilea proprietar T.P.C., - cu privire la modalitatea de preluare a bunului de către stat, s-a constatat că acesta, a fost preluat fără titlu valabil, - inaplicabilitatea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 247/2005 a fost stabilită cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare a instanței supreme. Prin decizia nr. 9396 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC P.A. SA și SC P. SA. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut următoarele: Cu privire la recursul formulat de SC P. SA, instanța a avut de verificat legalitatea actelor de includere a imobilului în capitalul social al SC P.A.

SA, ca aport în natură, la data la care aceasta a devenit asociată a SC P.A. SA. Apreciind asupra necesității participării în proces a acestei pârâte, instanța de apel, în mod legal a considerat că, numai în acest mod hotărârea îi poate fi opazabilă, deoarece până la data asocierii imobilul era evidențiat în patrimoniul său. În ceea ce privește recursul pârâtei SC P.A. SA, s-a apreciat că, față de obiectul cererii formulate de reclamant, participarea Statului Român în proces nu se justifică, deoarece nu este persoană juridică deținătoare a imobilului, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prin decizia de casare a instanței supreme s-a stabilit ca utilă cauzei doar analiza preluării cu sau fără titlu a imobilului, pentru a se putea aprecia judicios asupra admisibilității cererii de restituire în natură, apreciindu-se că, aspectul legat de nerespectarea normelor legale la includerea în capitatul social al SC P.A.

SA a imobilului în litigiu, a fost deja dezlegat. Deși problema calității de persoană îndreptățită a notificatorului a intrat în puterea lucrului judecat, instanța de apel, reluând în discuție probele administrate în cauză, a reținut că la data preluării de către stat, proprietari ai cotei de 1/3 din imobilul în litigiu erau copiii lui S.T., drept constituit prin hotărâre irevocabilă (sentința nr. 78/1907 a Tribunalului Ilfov.) Prima instanță a obligat pârâta să emită o decizie de restituire în natură, în favoarea reclamantului, a lotului nr. 1, identificat prin Anexa 1 la raportului de expertiză, lot ce reprezintă cota de 1/3 notificată de reclamant, neoperând în acest fel o ieșire din indiviziune asupra bunului.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, pârâta SC P. SA a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ., pe care însă nu a motivat-o. Contestația în anulare, va fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. În condițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi admisă atunci când, respingând recursul, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. La data de 11 decembrie 2009 pe rolul Înaltei Curți, a fost înregistrată contestația în anulare formulată de SC P. SA împotriva deciziei nr. 9396 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestatoarea a arătat în cuprinsul cererii că va depune motivele contestației în anulare după redactarea deciziei atacate, dar, deși a beneficiat de un termen, acordat la 06 mai 2010, pentru a le formula, acestea nu au fost depuse. În aceste condiții, instanța nu poate verifica incidența dispozițiilor legale menționate asupra hotărârii atacate și, prin urmare, pentru cele arătate, va respinge contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea SC P. SA împotriva deciziei civile nr. 9396 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.