ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9396/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9396/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 2

iunie 2001, D.G. a solicitat SC P. SA, în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001, restituirea în natură a cotei indivize de ⅓ din imobilul situat

în București, sector 1, compus din teren și construcțiile edificate pe acesta.

În subsidiar, pentru eventualitatea

în care imobilul nu poate fi restituit în natură, s-au solicitat despăgubiri

bănești corespunzătoare cotei indivize de ⅓, valoare estimată la suma de

500.000 dolari SUA.

O notificare similară fusese

adresată de cel în cauză și SC P.J. SA, care la data formulării cererii de

restituire deținea imobilul, ulterior patrimoniul acesteia fiind inclus în

capitalul social al SC P. SA.

Întrucât unitățile deținătoare nu

s-au conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în

redactarea anterioară republicării acesteia, la 2 septembrie 2005) aceleași

solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 20 iunie 2002 – în

contradictoriu cu SC P. SA și SC P.J. SA – în motivarea căreia reclamantul a

arătat că nemișcătorul a aparținut autorilor săi S. și S.T., cota ideală de ⅓

fiind abuziv scoasă la licitație, alături de restul imobilului, întrucât

aparținea celor doi fii minori ai proprietarilor și nu putea face obiectul

procedurii de executare silită.

Ca atare, prin aceeași cerere

introductivă, reclamantul a solicitat instanței să constate că trecerea în

patrimoniul statului a cotei indivize de ⅓ din dreptul de proprietate

asupra imobilului, s-a făcut în mod abuziv iar, pe de altă parte, să constate

că trecerea nemișcătorului în patrimoniul SC P. SA, prin includerea acestuia în

capitalul social al societății, ca aport în natură, s-a făcut cu încălcarea

normelor legale în vigoare, la data constituirii acestei societăți.

Persoana îndreptățită a mai

solicitat instanței să oblige pârâta SC P. SA să emită decizie de restituire în

natură a cotei indivize de ⅓ din imobil, compus din teren în suprafață de

1280,77 mp și construcțiile aflate pe acesta iar în situația când restituirea

în natură nu este posibilă, să fie obligată la plata contravalorii cotei

aferentă dreptului său de proprietate, la valoarea de circulație.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 858 din 7

octombrie 2004, a respins acțiunea, reținând că reclamantul nu a probat

calitatea sa procesuală activă în condițiile în care în cauză, s-a făcut dovada

împrejurării că există și alți moștenitori ai defuncților T.P. și N., care ar

putea pretinde aceleași drepturi ca și notificatorul.

Apelul formulat de reclamant, a fost

admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr.

1545 din 30 noiembrie 2005 a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, reținând că în mod greșit litigiul a fost soluționat

pe excepție, reclamantul având calitatea procesuală activă de a solicita a i se

răspunde, de către intimată, solicitării formulate în baza Legii nr. 10/2001,

cererea de sistare a eventualei stări de indiviziune depinzând de soluționarea

pozitivă a procedurii inițiată de petent.

În rejudecare, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința nr. 546 din 4 mai 2006, a admis acțiunea și

a constatat că a fost preluată fără titlu de către stat, cota de ⅓ din

imobilul, construcție și teren, situat în București, sector 1.

A constatat totodată că pârâta SC P.

SA nu deține un titlu valabil asupra acestei părți din imobil, iar pe cale de

consecință, a obligat-o să emită, în favoarea reclamantului, decizie de

restituire în natură a lotului nr. 1, astfel cum acesta a fost identificat în

Anexa 1 a raportului de expertiză efectuat în cauză, reprezentând ⅓ din

imobilul situat în sector 1.

A respins, ca neîntemeiată, cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că din actele și lucrările dosarului nu rezultă

modalitatea în care imobilele au intrat în patrimoniul statului iar în ceea ce

privește cota de ⅓ aceasta a constituit rezerva cuvenită copiilor minori

ai lui S.T., astfel cum rezultă din certificatele de grefă emise în anul 1945,

de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat.

În ceea ce o privește pe pârâta SC

P. SA, se mai arată, deși a recunoscut că nemișcătorul se află în patrimoniul

său, nu a putut invoca un titlu legal, limitându-se la a afirma că imobilul a

fost adus ca aport la capitalul social, de către SC P.J. SA

Apelurile declarate de pârâte

împotriva acestei hotărâri, au fost admise de Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală care, prin

decizia nr. 72/A din 16 martie 2007, a schimbat în tot sentința, iar pe fond a

respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că, în considerarea dispozițiilor art. 29

din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr.

247/2005, reclamantul nu poate pretinde restituirea în natură a imobilului, el

având doar dreptul la despăgubiri, în condițiile Legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Prin decizia nr. 7274 din 1

noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul reclamantului D.G. și casând decizia atacată, a

trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București, reținând că în mod

greșit s-a concluzionat de către această instanță că prevederile art. 27

(actual art. 29) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005,

se aplică raportului juridic dedus judecății.

Astfel, se arată, cum acțiunea a

fost introdusă la 20 iunie 2002 și era motivată, printre altele și de faptul că

pârâtele nu soluționaseră notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, în

cauză devin incidente prevederile art. 27 în forma anterioară modificărilor

aduse prin Legea nr. 247/2005.

Or, aplicabilitatea acestui text de

lege este condiționată de preluarea proprietății cu titlu valabil, aspect

nelămurit în cauză, deși este de esența litigiului.

În rejudecare, Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin decizia nr. 213/A din 23 septembrie 2008, a respins ca

nefondate apelurile pârâtelor, reținând în esență că descendenții lui S.T., autorul

reclamantului, erau la data preluării imobilului de către stat, proprietari ai

cotei de ⅓ ce formează obiectul solicitărilor din prezenta cauză,

indicarea în evidențele fiscale a tatălui ca proprietar deplin al imobilelor

fiind explicabilă prin cota majoritară deținută de acesta și prin dreptul

tatălui de administrare legală a patrimoniului copiilor, până la majorat.

Tot astfel, se mai arată,

reclamantul a făcut dovada calității sale de unic moștenitor al defunctului T.N.

(unul din fiii lui S.T.) precum și a calității de moștenitor prin retransmitere,

al celui de-al 2-lea proprietar, T.P.C., fapt suficient pentru dovedirea

legitimării procesuale active în cauză.

Cât privește modul de preluare al

bunului de către stat instanța de control judiciar a constatat că imobilul de

la nr. 17 a fost preluat fără titlu valabil, la fel și cel de la nr. 15, care a

figurat în evidențele fiscale ca teren viran, fiind menționat ca atare și în

ordonanța de adjudecare nr. 72, neputând intra astfel în sfera de aplicare a Legii

nr. 119/1948.

Această constatare, are drept

consecință inaplicabilitatea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în

forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 247/2005, a căror incidență

în cauză a fost stabilită cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare a

instanței supreme.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal ambele pârâte, SC P.J. SA și SC P. SA.

În recursul său, SC P.J. SA,

invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că în mod

greșit s-a reținut calitatea sa procesuală pasivă, întrucât în prezent,

imobilul nu mai este evidențiat în patrimoniul său.

Întemeindu-și calea extraordinară de

atac, pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâta SC P. SA

critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- în mod greșit s-a reținut că nu

deține un titlu valabil asupra cotei de ⅓ din imobilul în litigiu, în

condițiile în care un asemenea capăt de cerere nu a fost formulat de către

contestator, instanța acordând mai mult decât s-a cerut.

- deși instanța de fond nu s-a

pronunțat în mod explicit asupra capătului de cerere vizând legalitatea

includerii imobilului, în capitalul social al SC P. SA, prin soluția admiterii

contestației apare implicit ca fiind admisă această cerere deși, în decizia de

casare a instanței supreme se reține că imobilul a fost evidențiat corect în

patrimoniul societății.

- greșit s-a apreciat că nu se mai

justifică cercetarea calității de persoană îndreptățită a contestatorului, pe

considerentul că s-ar încălca limitele rejudecării stabilite prin decizia nr.

7274 din 1 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv

efectul puterii de lucru judecat al deciziei nr. 1545 din 30 noiembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Astfel, se arată, erau suficiente

elemente din care instanța putea trage concluzia că cele două imobile nu mai

aparțineau, la data „înființării statului comunist” autorilor contestatorului,

căruia i s-a reținut greșit calitatea de persoană îndreptățită.

- instanța a obligat-o pe pârâtă să

emită o decizie de restituire în natură a lotului 1, care reprezintă o

suprafață determinată, dispunându-se astfel și ieșirea din indiviziune, fără ca

reclamantul să fi cerut acest lucru.

- s-a analizat și legalitatea

titlului statului, deși reclamantul, de asemenea, nu a formulat o asemenea

cerere, chestiune care de altfel nu putea fi cercetată fără ca Statul, prin

reprezentantul său legal să fie parte în proces.

- s-a „imputat” pârâtei faptul că nu

a făcut dovada modului în care arăta imobilul la data naționalizării, dovadă ce

incumba reclamantului.

De altfel, se arată, în anul 1965,

imobilul a fost renovat de stat, fiind, în proporție de 98%, un imobil nou.

Recursurile se privesc ca nefondate,

urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.

Cu referire la recursul formulat de SC

P.J. SA;

Din actele cauzei rezultă că

reclamantul D.G. a declanșat procedura prealabilă instituită prin dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificând atât SC P.J. SA cât și SC P. SA, cu

cererea de restituire în natură a cotei indivize de ⅓ din imobilul situat

în București, Sector 1.

Urmare nerespectării de către

persoanele juridice notificate a dispozițiilor art. 23 din lege, în redactarea

anterioară modificării, persoana îndreptățită s-a adresat instanței, cererile

fiind formulate în contradictoriu cu ambele pârâte.

Tot astfel, în soluționarea acestor

cereri, instanța a avut de cercetat legalitatea actelor de includere a

imobilului în capitalul social al SC P. SA prin constituirea acestuia ca aport

în natură la data dobândirii de către SC P.J. SA a calității de asociat a SC P.

SA.

În consecință, în mod corect a

apreciat instanța de apel asupra necesității participării în proces a pârâtei SC

P.J. SA ale cărei operațiuni juridice legate de momentul asocierii cu SC P. SA,

s-a solicitat a fi verificate sub aspectul legalității, prin cererea

introductivă, numai în acest mod hotărârea putându-i fi opozabilă, în

condițiile în care – până la data asocierii – imobilul a fost evidențiat în

patrimoniul acesteia.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâta SC P. SA;

Prin cel de-al doilea petit al

cererii introductive, formulată la 20 iunie 2002, reclamantul a solicitat

instanței în mod neechivoc, să constate că trecerea imobilului situat în

București, sector 1, în patrimoniul SC P. SA, prin includerea în capitalul

social al acestei societăți, ca aport în natură, s-a făcut cu încălcarea

normelor legale în vigoare la data constituirii acestei societăți.

Acest petit, ca și cel vizând

constatarea preluării abuzive de către stat a cotei de ⅓ din dreptul de

proprietate asupra imobilului, este accesoriu, și a fost corect apreciat ca

având caracterul unei chestiuni prejudiciale, față de cererea principală având

ca obiect contestația formulată urmare refuzului nejustificat al persoanelor

juridice notificate de a răspunde notificărilor formulate de persoana

îndreptățită, prin care solicitase restituirea în natură a cotei ideale din

imobil ce a aparținut autorului său.

Tot astfel, în condițiile în care

cercetarea acestor petite, tinde în mod evident spre lămurirea chestiunii – de

esența litigiului – vizând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului,

participarea în proces a Statului Român nu se justifică, inclusiv din perspectiva

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din lege, potrivit cărora cererea de restituire

se adresează persoanei juridice deținătoare a imobilului iar nu entității care

l-a preluat abuziv.

În acest context, al cercetării (pe

parcursul celor trei cicluri procesuale) petitelor formulate în mod neechivoc

de către reclamant, prin cererea introductivă, nu se poate susține că

instanțele ar fi depășit limitele sesizării sau ar fi acordat mai mult decât

s-a cerut.

De altfel, față de cele reținute în

decizia de casare a instanței supreme care, analizând incidența în cauză a

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării

prin Legea nr. 247/2005, a statuat că utilă cauzei este doar analiza preluării

cu sau fără titlu a imobilului, pentru a se putea aprecia judicios asupra

admisibilității cererii de restituire în natură, instanța de control judiciar,

a apreciat în mod corect, că aspectul esențial presupus de cercetarea petitului

2 al cererii introductive, a fost deja dezlegat.

Nefondată este și critica vizând

necercetarea calității de persoană îndreptățită a reclamantului, pe

considerentul că s-ar încălca efectul puterii de lucru judecat al unei decizii

anterioare, dată de aceeași instanță de control judiciar și respectiv limitele

rejudecării stabilite prin hotărârea instanței supreme.

Astfel, deși reține în mod judicios

că în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 1545 din 30 noiembrie 2005 a

Curții de Apel București, s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a

notificatorului, chestiune intrată în puterea lucrului judecat, în condițiile

în care nu a făcut obiectul deciziei instanței supreme (care de altfel a casat

hotărârea dată în apel în cel de-al 2-lea ciclu procesual, stabilind și

limitele rejudecării) instanța de control judiciar, într-o motivare amplă, reia

în discuție probele administrate în cauză și care atestă, fără echivoc, că la

data preluării de către stat, proprietari ai cotei de ⅓ din imobilul în

litigiu, erau copiii lui S.T., drept constituit prin hotărâre irevocabilă (sentința

nr. 78/1907 a Tribunalului Ilfov, secția I-a) în temeiul dispozițiilor art. 285

C. civ., normă în vigoare la data pronunțării acestei hotărâri, introdusă prin

Legea din 15 martie 1906.

De altfel, probele atestă că

adjudecarea definitivă asupra „S.N.C.”, viza doar cota de ⅔ din imobilele

de la nr. 15 și 17 și dreptul de uzufruct în cotă de ⅓, cotă ce aparținea

celor doi minori rezultați din căsătorie.

Or, prima instanță a obligat pârâta

să emită decizie de restituire în natură în favoarea reclamantului, a lotului

nr. 1, astfel cum acesta a fost identificat prin Anexa 1 a expertizei V.G., lot

ce reprezintă cota de ⅓ solicitată pe calea notificării, neputându-se aprecia

că prin aceasta s-ar fi operat o „ieșire din indiviziune” asupra bunului,

nesolicitată prin cererea introductivă, mai ales din perspectiva dispozițiilor

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește îmbunătățirile

efectuate la construcția edificată pe terenul în litigiu, în mod corect

instanța a reținut că pârâta nu a produs alte probe care să contrazică

mențiunile cuprinse în autorizația nr. 5 E din 5 mai 1995, ce se refereau

explicit doar la lucrări de „consolidare, extindere, reparații și revitalizare

unitate de producție”, neexistând elemente care să conducă la concluzia

edificării unui imobil nou, în raport de cel existent pe teren la data

preluării.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâtele SC P. SA și SC P.J. SA împotriva deciziei nr. 213/A din

23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.