ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10246/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea formulată pe data de 3 iunie 2008 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul V.I. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Municipal Constanța, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la restituirea cotei indivize de 1/3 din imobilul situat în Constanța, imobil compus din suprafața totală de 80 mp și beci în suprafață de 10,14 mp împrejmuit cu soclu din zidărie și lemn în lungime de 47,80 mp. În subsidiar, a solicitat obligarea Primarului Municipiului Constanța la emiterea unei dispoziții care să cuprindă măsuri reparatorii în echivalent, dacă restituirea în natură nu este posibilă.

Prin sentința civilă nr. 1566 din 9 decembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea reclamantului V.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Municipal Constanța. A dispus obligarea pârâților către reclamant la restituirea în natură a cotei indivize de 3/16 din imobilul situat în Municipiul Constanța, imobil compus din suprafața utilă de 80 mp și beci în suprafață de 10,14 mp împrejmuit cu soclu din zidărie și lemn în lungime de 47,80 ml, astfel cum a fost identificat prin Decizia nr. 85/1989 a fostului Consiliu Popular al județului Constanța, cu plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 10/2001, reclamantul dovedindu-și atât calitatea de persoană îndreptățită, cât și preluarea abuzivă a imobilului de către stat, în condițiile art. 2 lit. i) din lege. Împotriva hotărârii respective, la data de 3 martie 2009, au declarat apel pârâții, care a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 131/C din 11 mai 2009. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către pârâți, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 4 alin. (1) din H.G.

nr. 250/2007, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă existența unui titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire, în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat, iar ulterior coproprietarii pot uza de dreptul comun pentru a ieși din indiviziune. Împotriva hotărârii respective‚ la data de 16 iunie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâții, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, iar pe fond, respingerea cererii formulate de reclamantul V.I., invocând în drept dispozițiile 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea a criticat decizia recurată, susținându-se că în mod greșit s-a reținut că reclamantul poate solicita, în baza Legii nr. 10/2001, o cotă indiviză de 3/16 din imobilul situat în Constanța, imobil preluat de către stat prin Decizia nr. 85 din 1 martie 1989 a fostului Consiliu Popular Constanța emisă în baza Decretului nr. 223/1974. S-a susținut că reclamantul nu poate solicita, iar instanțele nu pot dispune restituirea unei cote-indivize dintr-un imobil, în lipsa unei individualizări a acestuia, întrucât nu se cunoaște care este partea din bun privit în materialitatea sa, asupra căruia reclamantul deține un drept de proprietate. Sub acest aspect, s-a învederat faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 4 alin. (1) din H.G.

nr. 250/2007 întrucât, pe de o parte, aceste prevederi sunt aplicabile doar în faza administrativă de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu și în baza judiciară, iar pe de altă parte, trebuia să se dispună restituirea întregului imobil, iar, ulterior, pe calea ieșirii din indiviziune să se materializeze cota de 3/16 cuvenită reclamantului. Analizând recursul declarat de pârâți prin prisma motivului de modificare invocat (prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), Înalta Curte, va constata că este nefondat, și-l va respinge, avându-se în vedere următoarele argumente: Astfel, susținerile recurenților că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007 prin care s-au aprobat Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, sau că aceste dispoziții legale au fost interpretate greșit de către instanța de apel, sunt nefondate.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se reține faptul că, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun. Aceleași prevederi sunt reluate și prin dispozițiile art. 4 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Prin urmare, rezultă din aceste prevederi legale că, în procedura specială a Legii nr. 10/2001, atât în faza administrativă, cât și în cea judiciară, unitatea deținătoare, sau instanța, pot dispune restituirea în natură a unei cote ideale de drept, dintr-un bun imobil solicitat ce constituie obiectul de aplicare a acestei legi, cu caracter reparatoriu.

Sub acest aspect, legea nu face nicio distincție, în ceea ce privește aplicarea procedurii în faza administrativă, față de etapa judiciară. În speță, situația este chiar mai clară câtă vreme reclamantul și-a întemeiat cererea pe Dispoziția nr. 85 din 1 martie 1989 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 de către fostul Consiliu Popular al județului Constanța, din care reiese că s-a preluat, fără plată, în proprietatea statului, de la numitul V.I. cota de 3/16 din imobilul situat în Constanța, imobil ce constituie obiectul litigiului. Câtă vreme a fost preluată de către stat, de la reclamant, cota de 3/16 din acest imobil, în mod corespunzător, decizia de restituire poartă asupra aceleiași cote indivize de proprietate.

Se constată astfel că sunt neîntemeiate susținerile recurenților, potrivit cărora, nu era posibilă restituirea în natură a unei cote ideale dintr-un bun imobil indiviz și că instanțele au interpretat greșit dispozițiile legale invocate de către instanța de apel. De asemenea, nu era necesar individualizarea părții din imobil ce corespunde cotei de 3/16 pretinse de către reclamant, întrucât această individualizare se va realiza prin intermediul dreptului comun, printr-o acțiune civilă de ieșire din indiviziune. Față de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat de către recurenți, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța împotriva deciziei nr. 131/C din 11 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2009.