ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1428/2004

Deliberând asupra recursului declarat de reclamanta B.Z. împotriva deciziei nr. 509 A pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, la 10 decembrie 2002, în dosarul nr. 3166/2002, constată următoarele: Prin notificarea formulată în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanta B.Z. a solicitat SC M. SA restituirea în natură a imobilului (teren în suprafață de 5000 mp și construcții) situat în București, Șoseaua Dobroești. În cuprinsul notificării s-a afirmat că: terenul menționat a fost cumpărat în anul 1945 de către patru coproprietari; în anul 1946 unul dintre aceștia, N.I., a fost autorizat de către Primăria municipiului București să construiască pe teren o fabrică de confecții; în anul 1956 construcția și terenul au fost preluate abuziv de statul roman ajungând în cele din urmă în patrimoniul SC M. SA; iar la 31 mai 2001 N.I.

a decedat, unica sa moștenitoare fiind B.Z. Notificarea, comunicată prin intermediul Biroului executorilor judecătorești E.P., a fost înregistrată la SC M. SA la 29 august 2001. La 22 noiembrie 2001, B.Z. și SC M. SA au semnat un înscris intitulat „proces verbal de divergență” în cuprinsul căruia s-a menționat că reclamanta ar fi solicitat „contravaloarea cotei ce i se cuvine din terenul în suprafață de 5000 mp, respectiv o cotă de 1/3 parte - 1666 mp”. Tot în procesul verbal s-a consemnat că reprezentantul pârâtei: a apreciat „că negocierea este nelegală, deoarece nu sunt prezenți toți proprietarii terenului sau moștenitorii acestora” și a indicat că „nu este de acord să negocieze valoarea cotei solicitate” cu reclamanta în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive” care să cuprindă „recunoașterea dreptului sau de proprietate”.

La 27 februarie 2002, reclamanta B.Z. a formulat o acțiune prin care a solicitat ca pârâta SC M. SA să fie obligată să îi restituie în natură întregul imobil. Acțiunea întemeiată pe prevederile art. 2, art. 7 și art. 20 – art. 24 din Legea nr. 10/2001, precum și pe dispozițiile art. 480 C. civ., a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu numărul de dosar 1040/2002. La 18 aprilie 2002, SC M. SA a formulat o întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat printre altele și lipsa calității procesuale a reclamantei, precum și o cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S. solicitând ca în cazul admiterii acțiunii principale aceasta din urmă „să fie obligată la acordarea de despăgubiri, de valoare egală pierderilor” înregistrate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1161 pronunțată la 5 septembrie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce o privește pe B.Z., respingând în consecință acțiunea. Împotriva acestei sentințe a făcut apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, cu numărul de dosar 3166/2002. La termenul de la 10 decembrie 2002, cu prilejul dezbaterilor asupra apelului, instanța a pus din oficiu în discuția părților și chestiunea admisibilității acțiunii în raport cu temeiul de drept al acesteia și cu împrejurarea că a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 509/ A pronunțată la 10 decembrie 2002, aceeași instanță s-a pronunțat, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, respingând totodată apelul reclamantei.

Pronunțând această decizie instanța de apel a reținut în esență că, deși a făcut unele dintre demersurile administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001, reclamanta nu se află în situația de a se adresa instanței de judecată cu o acțiune având ca obiect revendicarea bunului litigios. S-a subliniat că în speță pârâta notificată nu a emis încă o dispoziție sau decizie susceptibilă de a fi contestată în fata instanțelor de judecată. În același context s-a evidențiat că reclamanta are și „posibilitatea obținerii pe cale judecătorească a obligării acestei unități SC M. SA să se pronunțe în forma prevăzută de Legea nr. 10/2001”. La 13 martie 2003, reclamanta B.Z. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 1490/2003.

În susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a afirmat că soluțiile pronunțate în cauză nu țin seama de împrejurarea că „Legea 10/2001 a fost adoptată pentru a îndrepta măsurile abuzive prin care statul socialst a trecut în proprietatea sa numeroase imobile”. S-a mai subliniat de către recurentă că în pofida dispozițiilor acestei legi pârâta „a refuzat atât restituirea în natură a imobilului solicitat, cât și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, și nu a emis nici o decizie motivată în raport cu notificarea trimisă”. În concluzie s-a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii. Intimata-pârâtă SC M. SA a solicitat respingerea recursului, depunând și o întâmpinare în cuprinsul căreia a susținut printre altele că în legătură cu imobilul revendicat de reclamantă au fost formulate notificări și de către alte persoane.

În sprijinul acestei aserțiuni au fost depuse și alte înscrisuri. În ceea ce o privește, intimata chemată în garanție A.P.A.P.S. nu s-a prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-a precizat în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză. Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea reține că instanța de apel a dat o corectă interpretare și aplicare prevederilor Legii nr. 10/2001 constatând că, în măsura în care SC M. SA nu a răspuns notificării care i-a fost adresată, dreptul reclamantei la acțiune în justiție se limitează la posibilitatea de a solicita eventuala obligare a pârâtei la emiterea deciziei sau dispoziției prevăzute de art. 24 din lege. Este, de asemenea, legitimă concluzia aceleiași instanțe potrivit căreia reclamanta nu a respectat integral procedura administrativă prealabilă pe care o inițiase, nefiind îndreptățită să formuleze o acțiune în revendicare.

Fată de la datele speței aceste aprecieri sunt justificate și în raport cu lipsa de consecventa a reclamantei care: în notificare a indicat ca ar avea vocația de a solicita restituirea integrala a imobilului compus din teren și construcții, cu ocazia întocmirii procesului verbal de divergență a precizat că solicita restituirea în natura sau prin echivalent doar a unei cote de 1/3 din teren, iar cu prilejul formulării acțiunii a revendicat din nou întregul imobil. Rațiunea respectării integrale a prevederilor Legii nr. 10/2001 referitoare la etapele procedurii administrative a fost demonstrată în recurs și prin depunerea de către SC M. SA a unor înscrisuri care atestă că, nu numai reclamanta ci și alte persoane au făcut la rândul lor demersuri întemeiate pe dispozițiile legii amintite și care, aparent, au ca obiect terenul revendicat în cauza de fată de către B.Z.

Reținând deci că în speță nu își găsesc incidența nici prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici alte dispoziții ale aceluiași articol, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.Z. împotriva deciziei nr. 509 A din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.