ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4448/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4448/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 7677 din 30 octombrie

2001, reclamanta M.S. a chemat în judecată pe pârâta SC V. SA București,

solicitând anularea hotărârii nr. 10 din 13 septembrie 2001 adoptată de Consiliul

de Administrație al societății pârâte, restituirea în natură a cotei de 1/6 din

imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 1182 mp și

construcțiile edificate pe el, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că este persoană îndreptățită să beneficieze de restituirea în natură

reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind nepoată de soră predecedată a

proprietarului inițial al imobilului.

Cu privire la nelegalitatea

hotărârii emisă de pârâtă, prin care aceasta a respins cererea de restituire în

natură formulată de reclamantă, conform notificării din 19 iulie 2001 se arată

că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, în baza unui act de

rechiziție, contrar motivării hotărârii, în care se invocă un titlu valabil;

deasemeni, se arată că pârâta nu a făcut o ofertă de restituire prin

echivalent, ofertă la care era obligată în ipoteza respingerii cererii de

restituire în natură.

Pârâta a formulat o întâmpinare prin

care a invocat lipsa calității procesuale a reclamantei, încălcarea

principiului unanimității și lipsa de temeinicie a acțiunii.

Prin sentința nr. 162 din 5

februarie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis

excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, s-a admis acțiunea și s-a anulat

hotărârea emisă de pârâtă, respingându-se cererea de restituire în natură ca

inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale

active a fost examinată sub aspectul identității dintre persoana care a

formulat notificarea prevăzută de lege și persoana care a formulat acțiunea și

din punctul de vedere al vocației generale a reclamantei de persoană

îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de legea

specială, conform dispoziției cuprinse în art. 4 alin. (3) din lege, examen

care a condus la concluzia că reclamanta are calitate procesuală.

Instanța a stabilit că, în lipsa

dispoziției din art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanta nu ar fi

avut calitate procesuală deoarece, ca efect al constatării nulității absolute

parțiale a certificatului de moștenitor nr. 645 din 10 aprilie 1992 (prin

decizia nr. 1750/A din 16 mai 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă), singurele succesoare ale defunctului A.Ș.G. (decedat la 14 octombrie 1991)

sunt C.V.F. și N.A., reclamanta fiind înlăturată de la succesiune ca urmare a

renunțării exprese la moștenirea mamei sale A.C., care era moștenitoare directă

a defunctului A.Ș.G., proprietarul inițial al imobilului în litigiu.

S-a reținut însă că, reclamanta a

încălcat principiul unanimității, formulând singură acțiunea, deși mai existau

și alți coproprietari, ceea ce, în plan procesual constituie o condiție de

inadmisibilitate a acțiunii, motiv pentru care a admis această excepție.

În susținerea acestei excepții se

arată în sentință că, în raport de înscrisurile depuse s-a stabilit că imobilul

a fost donat de bunicul reclamantei celor doi fii ai săi, respectiv lui Ș.A. și

lui H.A., prin actul autentificat sub nr. 8527 din 28 martie 1943 de Notariatul

Tribunalului Ilfov.

Se mai arată că, pentru respectarea

principiului unanimității și, implicit, pentru admisibilitatea acțiunii,

reclamanta trebuia să formuleze notificarea împreună cu cele două moștenitoare

ale defunctului Ș.A., dar și cu moștenitorii lui H.A., ceea ce în cauză nu s-a

realizat.

În final, instanța de fond a

stabilit că, prin admiterea excepției inadmisibilității, cu argumentarea

expusă, consecința firească este admiterea acțiunii, anularea hotărârii pârâtei

și respingerea cererii de restituire în natură.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 317 din 10 septembrie 2002; s-a anulat sentința și s-a

reținut cauza pentru soluționarea pe fond.

S-a reținut că, prin interpretarea

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în ipoteza existenței mai multor

persoane îndreptățite, cum este cazul coproprietății, oricare dintre aceste

persoane își poate valorifica dreptul la măsurile reparatorii reglementate de

lege, deci inclusiv la restituirea în natură în limita cotei-părți ce i se

cuvine, principiul unanimității neavând aplicare în materie.

O interpretare în sensul că acțiunea

ar trebui formulată de toți coproprietarii ar contraveni scopului reparator al

Legii nr. 10/2001; un asemenea scop nu s-ar realiza dacă s-ar condiționa

formularea cererii de restituire de către toți coproprietarii pentru că este

posibil ca nu toți să opteze pentru măsuri reparatorii.

Întrucât prima instanță a soluționat

pricina pe excepția inadmisibilătății, fără a intra în cercetarea fondului,

instanța de apel, constatând greșita soluționare a anulat sentința și a reținut

cauza pentru a se evoca fondul.

Prin decizia civilă nr. 47 din 20

ianuarie 2004, pronunțată de aceeași instanță, ca urmare a examinării cauzei pe

fond s-a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Deasemeni, prin aceeași decizie s-a

admis cererea de intervenție accesorie în favoarea intimatei pârâte formulată

de N.A. și de C.V.F.

Instanța a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța a reținut următoarele:

Reclamanta și-a justificat calitatea

de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 cu

legăturile de rudenie față de unul dintre foștii proprietari ai imobilului,

respectiv față de A.Ș.G., acesta fiind fratele mamei reclamantei și neavând

succesori pe linie directă.

Prin decizia nr. 1750/A din 16 mai

2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea

absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 645/1992 și a

suplimentului la acesta nr. 2674/1992, reținându-se că singurele succesoare ale

defunctului A.Ș.G. sunt intervenientele și că reclamanta nu putea veni la

succesiune prin reprezentarea mamei sale, care era sora defunctului deoarece a

renunțat în mod expres și irevocabil la moștenirea acesteia. Decizia a devenit

irevocabilă prin constatarea nulității recursului declarat împotriva ei.

Art. 4 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au

acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii

pentru bunurile care fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.

Față de actul de renunțare la

moștenire, care devine irevocabil după împlinirea termenului de opțiune

succesorală și față de caracterul indivizibil al dreptului de opțiune

succesorală, instanța de apel a reținut că art. 4 alin. (3) vizează numai

situația celor care nu au făcut acte de acceptare a succesiunii, nu și pe cei

care au renunțat.

Instanța a conchis că reclamanta nu

se încadrează în prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a

respins acțiunea. În mod corelativ, a considerat că este admisibilă cererea de

intervenție accesorie, conform art. 55 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 47 din 20

ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat

recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv se arată

că instanța a interpretat și a aplicat greșit textul art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

Recurenta critică interpretarea

instanței în sensul că textul vizează situația celor care nu au făcut acte de

acceptare a moștenirii și nu și pe cea a renunțătorilor, considerând că a

adăugat la lege, ceea ce nu este permis. Se susține că, dacă legiuitorul ar fi

dorit o astfel de interpretare ar fi prevăzut-o în mod expres; dimpotrivă,

intenția legiuitorului a fost să confere drepturi tuturor persoanelor cu

vocație succesorală, indiferent de poziția pe care au avut-o la deschiderea

succesiunii.

Instanța a ignorat faptul că mama

reclamantului nu a renunțat niciodată la moștenirea fratelui ei A.Ș.G. și,

deasemeni, nici reclamanta nu a renunțat la succesiunea unchiului său, față de

care are drepturi prin reprezentare.

Prin dispozițiile art. 4 alin. (3)

din lege, reclamanta este repusă în drepturi față de moștenirea unchiului său,

chiar dacă renunțase la moștenirea mamei sale, pe care o reprezintă.

Se susține că eroarea instanței

constă în faptul că a echivalat renunțarea la moștenirea mamei cu renunțarea la

moștenirea unchiului.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează.

Prin actul autentificat sub nr. 8529

din 28 martie 1942, autorul Ș.C.A. a donat fiilor săi nuda proprietate cu

privire la imobilul situat în București. Cei doi fii erau Ș.S.A. și H.S.A.

Ș.C.A. a decedat la data de 9 martie

1958, având ca moștenitori legali, pe lângă cei doi fii și trei fiice,

respectiv pe N.E., A.C. și C.V.F. (intervenienta în cauză), conform

certificatului de moștenitor nr. 196 din 11 iulie 1958.

Unul dintre donatari, respectiv H.A.

moare la 20 februarie 1980 și lasă ca moștenitoare pe fiica sa N.A.

(intervenientă în cauză); soția supraviețuitoare A.M. a renunțat la moștenire

(certificat de moștenitor nr. 678 din 16 mai 1980).

Al doilea donatar, respectiv Ș.A. moare

la 14 octombrie 1991, iar în certificatul de moștenitor nr. 645 din 10 aprilie 1992

se trec ca moștenitoare intervenienta C.V.F. în calitate de soră, intervenienta

N.A. în calitate de nepoată de frate predecedat și reclamanta M.S. în calitate

de nepoată de soră predecedată, în condițiile în care defunctul nu a avut

succesori pe linie directă.

Ulterior, la data de 23 decembrie

1992 se emite un supliment cu nr. 2674 din 1992 la certificatul de moștenitor

nr. 645/1992, care vizează completarea masei succesorale.

Reclamanta apare ca succesoare a

defunctului Ș.A. prin reprezentarea mamei sale A.C., sora defunctului,

predecedată la 8 octombrie 1985.

Prin decizia nr. 1750/A din 16 mai

2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea

absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 645 din 10 aprilie 1992 și

a suplimentului nr. 2674/1992, respectiv s-a stabilit că singurele succesoare

ale defunctului A.Ș. (decedat la 14 octombrie 1991) sunt intervenientele.

Instanța a reținut că reclamanta nu

poate veni la moștenirea unchiului său prin reprezentarea mamei sale deoarece a

renunțat expres la moștenirea după aceasta, conform declarației autentice nr.

62/1986. S-a făcut aplicarea prevederilor art. 696, art. 697 și art. 698 C. civ.

Această decizie a devenit

irevocabilă prin constatarea nulității recursului declarat împotriva ei, prin

decizia nr. 3950 din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Într-adevăr, în certificatul de

moștenitor nr. 333 din 2 aprilie 1986, emis cu privire la defuncta A.C. se

stabilește că moștenitorii săi sunt cei doi copii ai reclamantei, întrucât

aceasta din urmă a renunțat la succesiune.

În acest context, instanța de apel a

reținut că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, motiv pentru care a respins acțiunea.

O primă mențiune se impune în sensul

că decizia civilă nr. 1750/A din 16 mai 2000 a Tribunalului București nu are

relevanță în cauză, ea vizând o situație anterioară Legii nr. 10/2001, care

este o lege cu caracter reparator, cuprinzând dispoziții speciale privind

persoanele îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii, precum și pe

moștenitorii și pe succesibilii acestora.

Pe de altă parte, nu este lipsit de

importanță faptul că decizia menționată mai sus cuprinde o argumentație

juridică întemeiată pe dispozițiile art. 696, art. 697 și art. 698 C. civ. care

nu au legătură cu reclamanta și nici nu se bucură de autoritate de lucru

judecat. Aceste texte vizează raporturile succesorale cu mama sa și, nicidecum,

cu unchiul său, la a cărui succesiune nu a renunțat nici ea și nici mama sa.

Aceasta din urmă a decedat anterior fratelui său, deci nu putea să renunțe la o

succesiune care nu era deschisă, iar reclamanta a acceptat-o în aceleași

condiții ca și intervenientele, conform mențiunilor din certificatul de

moștenitor nr. 645/1992.

Reclamanta se încadrează perfect în

situația reglementată de art. 668 alin. (2) C. civ., potrivit căruia “poate

cineva reprezenta pe acela la a cărui succesiune a renunțat”. Mai exact,

reclamanta poate să vină la succesiunea unchiului ei prin reprezentarea mamei

sale la a cărei succesiune a renunțat.

În acest context, reclamanta este

persoană îndreptățită potrivit dispoziției cuprinse în art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

Dar chiar și în ipoteza avută în

vedere de instanța de apel, respectiv cea în care reclamanta este un succesibil

care nu a acceptat succesiunea (pentru că o renunțare expresă la aceasta nu a

fost), ea se bucură de regimul favorabil instituit de Legea nr. 10/2001, fiind

repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac

obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii

pentru aceste bunuri, așa cum stabilește art. 4 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Toate discuțiile legate de situația

renunțărilor și interpretarea textului art. 4 alin. (3) sub acest aspect nu-și

găsesc relevanța în cauză pentru că reclamanta nu a renunțat la moștenirea

unchiului său.

De la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, reclamanta nu poate avea alt statut juridic decât de

succesoare, în condițiile art. 4 alin. (2) sau de succesibilă în condițiile

art. 4 alin. (3), fiind îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii

prevăzute de lege, alături de ceilalți succesori ai fostului proprietar al

imobilului în litigiu.

Pentru aceste considerente, se va

admite recursul, se va casa decizia instanței de apel și, întrucât nu s-a

examinat fondul cauzei, instanța reținând lipsa legitimării active a reclamantei,

se va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare [art. 312 alin. (1), (2),

(3), și (5) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.S. împotriva deciziei nr. 47 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.