ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1263/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1263/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial

în Dosarul nr. 18546/3/2007 al Tribunalului București, reclamanții G.B.A., G.B.F.,

K.R. și T.H. au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

schimb autentificat din 08 decembrie 2008 de către B.N.P., M.G.O., A.A.J. și

Asociații, încheiat cu pârâta SC T.A.B. SA și obligarea pârâtei să le lase în

deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 9.017 mp

situat în București, sector 2, teren ce a făcut obiectul contractului de schimb

sus-menționat, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii s-a arătat că în cursul procesului înregistrat pe rolul

instanței, la 25 mai 2007, între SC T.A.B. SA și SC V.I. SRL s-a încheiat

contractul de schimb menționat, terenul ce face obiectul prezentului litigiu

ajungând în proprietatea ultimei societăți.

În aceste

condiții, reclamanții au susținut că respectivul contract este încheiat prin

fraudă la lege, ceea ce conduce la nulitatea absolută.

În drept

au fost invocate dispozițiile art. 948 și următoarele C. civ., art. 481 și

următoarele C. civ.

Prin

încheierea din ședința publică de la 07 iunie 2010, dată de Tribunalului

București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 18546/3/2007, s-a respins

cererea privind lărgirea cadrului procesual în sensul introduceri în cauză în

calitate de pârâtă a SC V.I. SRL și s-a disjuns cererea privind constatarea

nulității absolute a contractului de schimb autentificat din 08 decembrie 2008

și obligarea pârâtei SC V.I. SRL să lase imobilul în deplină proprietate

reclamanților, formându-se Dosarul nr. 28204/3/2010.

Prin

cererea precizatoare formulată la data de 22 noiembrie 2010, reclamanții au

indicat temeiurile de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată.

S-a

arătat că, în fapt, terenul în litigiu - în suprafață de 8.841,41 mp, real

9.017 mp face parte dintr-o suprafață mai mare care a aparținut S.A.R., „F.S.F."

- F.C.C. Terenul respectiv fusese adus ca aport în natură la capital, așa cum

rezultă din actul constitutiv al societății, încheiat în anul 1914.

S-a

arătat că, în timp, structura acționariatului s-a schimbat, societatea devenind

una de familie.

S.A.R., „F.S.F."

a fost naționalizată la data de 11 iunie 1948, în baza Legii nr. 119, tot

patrimoniul ei - inclusiv terenul - trecând în posesia Statului, poziția 25 din

anexa V din Lege.

S-a mai

precizat că de la momentul înființării și până la naționalizare, societatea s-a

mai numit și S.A.R., de Construcțiuni „F.S.F."

La data

naționalizării, „F.S.F." era o societate de familie, reprezentată de E.K.

ca administrator și F.G. ca director general. Dreptul acestora de reprezentare a

fost radiat urmare cererii de modificare din 28 iulie 1948.

După

naționalizare, fabrica și-a schimbat denumirea, din „F.S.F.” în F.C.C. -

cererea de modificare, publicată în M. Of. partea 1/A nr. 252 fin 29 octombrie 1948.

Reclamanții sunt succesorii în drepturi ai persoanei juridice „F.S.F.” -

societate de familie, conform structurii acționariatului de la data

naționalizării.

Drepturile

reclamanților au fost recunoscute de către Statul român, fiindu-le restituită

pe cale administrativă, de către Primăria Municipiului București, în temeiul

Legii nr. 10/2001, partea aflată în posesia acesteia.

Urmare

naționalizării, terenul a intrat în posesia I.M.C.C. Colentina (devenită

ulterior I.M.C. 7 Noiembrie), aflată în subordinea Consiliului Popular al

Municipiului București.

După

1990, terenul societății a fost împărțit mai multor persoane fizice și

juridice, inclusiv prin reconstituiri în baza Legii nr. 18/1991 făcute de către

Comisia Locală Dobroiești, jud. Ilfov, deși terenul a fost și este în

intravilanul Municipiului București.

Terenul

în litigiu a fost atribuit pârâtei SC T.A.B. SA, prin certificatul de atestare

a dreptului de proprietate din 14 octombrie 1997, emis de către M.A.A.

Pârâta SC

T.A.B. SA a devenit societate cu capital majoritar privat la data de 11 iunie 2007,

după introducerea de către reclamanți a cererii de chemare în judecată, prin

preluarea acțiunilor de la A.V.A.S. de către asociatul nou, SC V.F. SA S.R.L.

Cererea

de chemare în judecată, introdusă la data de 25 mai 2007 face obiectul Dosarului

nr. 18546/3/2007.

În drept,

au fost invocate dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 și următoarele din C.

civ., art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 9, art. 21 și următoarele, art. 45

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 481.

Prin

întâmpinarea formulată la data de 31 ianuarie 2011, la cererea de chemare în

judecată precizată, pârâta SC V.I. SRL a invocat următoarele apărări și

excepții:

Excepția

tardivității modificării capătului doi de cerere din acțiunea formulată de

reclamanți, în condițiile în care, abia la termenul de judecată din 22

noiembrie 2010, respectiv după prima de zi de înfățișare, aceștia își

completează acțiunea, în sensul că solicită revendicarea terenului în suprafața

de 9.017 mp situat în București, sector 2 și de la SC T.A.B. SA.

Prin

precizarea formulată și depusă la dosar la termenul de judecată din 22

noiembrie 2010, reclamanții și-au precizat temeiurile de fapt, însă au

modificat și cadrul procesual pasiv în ceea ce privește capătul doi de cerere,

formulând acțiunea în revendicare și față de pârâta SC S.T.A.B. SA, deși

inițial, numai capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractului de schimb autentificat din 08 decembrie 2008 de B.N.P., M.G.O.

urma a se judeca în contradictoriu cu această pârâtă.

În condițiile

legale invocate, completarea acțiunii în ceea ce privește capătul doi de cerere

din acțiunea reclamanților după prima zi de înfățișare apare ca fiind tardivă,

sens în care urmează a fi respinsă în consecința de instanța de judecată.

În ceea

ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de schimb

s-a susținut că este vădit nefondată.

Nulitatea

absolută invocată de reclamanți intervine în cazul încheierii actului prin

fraudarea legii și a circuitului civil, prin încălcarea vădită și intenționată

a unor norme cu caracter imperativ și care, în mod direct, vătămă ordinea

publică. Pe de altă parte, frauda se săvârșește de părți în dauna terților, în

vederea (cu scopul urmărit al) realizării unui folos injust pentru cei ce

fraudează, astfel încât presupune intenția volitivă vădită de fraudare.

În speță,

reclamanții nu dovedesc intenția de fraudă la lege, respectiv reaua-credință

vădită a pârâtelor.

Coschimbașa

SC V.I. SRL a fost de bună credință la data semnării actului, iar tranzacția

încheiată s-a realizat cu titlu oneros.

Conform

dispozițiilor art. 943 C. civ., coroborate cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

buna credință se prezumă și constituie titlu, legiuitorul înțelegând să

consolideze titlurile pe care cumpărătorii de bună credință și cu titlu oneros

le-au dobândit.

În cauza

de față, buna credință valorează titlu, în condițiile în care SC S.T.A.B. SA nu

a făcut o liberalitate, iar pârâta SC V.I. SA a fost de buna credința la

încheierea actului.

Dreptul

de proprietate asupra imobilului s-a transmis în condiții de deplină

legalitate, neexistând vreun impediment legal de înstrăinare a acestuia.

La data

la care a intervenit contractul de schimb autentificat din 08 decembrie 2008 de

către B.N.P., M.G.O., A.A.J. și Asociații pârâta a dobândit în mod legal

proprietatea asupra terenului în cauza, în schimbul acestui transfer de

proprietate, transmițând, la rândul său, proprietatea asupra unui alt imobil,

în condiții de deplină legalitate și cu deplină bună credință.

Pârâta SC

V.I. SRL nu a avut la niciun moment cunoștință de faptul ca asupra terenului

primit în proprietate exista un litigiu pe rolul instanțelor de judecată, acest

fapt fiind atestat în chiar conținutul contractului.

Astfel,

SC S.T.A.B. SA, prin reprezentant, a asigurat pe coschimbașa pârâtă SC V.I. SRL

ca „nu a mai înstrăinat terenul pe care îl dă în schimb, că acesta nu a fost

scos din circuitul civil în baza vreunui act normativ de trecere în proprietate

publică, fiind în mod legal și continuu în proprietatea și posesia societății

de la data dobândirii și până în prezent, nu face obiectul unui litigiu,

revendicări sau urmăriri”.

Mai mult

decât atât, asupra imobilului situat în București, sector 2, nu figura în

cartea funciară înscrisă vreo interdicție de vânzare sau alta mențiune cum ar

fi existența vreunui litigiu, astfel încât - din punct de vedere legal -

tranzacția a fost posibilă, nefraudându-se vreo dispoziție legală sau măcar

morală.

Toate

aceste aspecte, dovedesc faptul ca SC V.I. SRL s-a comportat la data semnării

contractului ca un coschimbaș diligent, luându-și toate asigurările pentru

perfectarea schimbului, operațiunea în sine făcându-se în condiții de deplină

legalitate și bună credință, aceasta interesându-se de toate aspectele

esențiale ale tranzacției.

Din

actele depuse la dosarul notarial de schimb și din garanțiile date de către

vânzătoarea SC S.T.A.B. SA ar fi rezultat pentru orice parte diligentă că

operațiunea juridică se poate perfecta, fiind legală și morală, astfel încât,

în speța, nu se poate retine de către instanța de judecată o fraudă la lege,

sau o cauza imorală urmărită de către pârâtă la data încheierii actului.

S-a mai

arătat că, deși reclamanta încearcă să acrediteze ideea existenței unui

contract încheiat pro causa, încercând să dovedească o pretinsă conivență între

pârâta SC S.T.A.B. SA și SC V.I. SRL, nu face altceva decât să presupună, în

lipsa oricăror dovezi, existenta unor relații de rudenie sau pretinse asocieri între

societăți.

SC V.I.

SRL are ca asociat unic pe dl. N.N., neavând niciun fel de relevanță juridică

faptul că, în trecut, a avut și un alt asociat, în persoana SC V.F. SA S.R.L.,

societate juridică fără niciun fel de legătură cu cauza, terț desăvârșit și

absolut.

Aspectul

că SC V.F. SA S.R.L., societate asociată în cadrul SC S.T.A.B. SA are același

sediu social ca și SC V.I. SRL nu are niciun fel de relevanță juridică asupra

bunei credințe a părților, în condițiile în care legea permite ca mai multe

societăți să aibă sediul social în același imobil.

Faptul că

aceeași persoană este și reprezentanta pârâtei SC S.T.A.B. SA și este și

reprezentanta coschimbașei SC V.I. SRL în demersurile de obținere a aprobărilor

urbanistice nu are niciun fel de relevanță juridică, fiind cunoscut că

persoanele juridice își pot delega acei reprezentanți convenționali pe care îi

consideră de cuviință. Mai mult, în speță, interesul celor două părți era

convergent, respectiv acela de a obține aprobări urbanistice, sens în care nu

este nimic neobișnuit în a-și delega un singur reprezentant legal.

Cu

privire la declarația data de către C.M., pentru coschimbașa SC T.A.B. SA, la

încheierea contractului de schimb cu SC V.I. SRL, nu aduce nici un prejudiciu

reclamanților din prezenta cauza, valoarea juridica a acesteia putând fi

invocata numai de societatea SC V.I. SRL, în cadrul garanției de evicțiune,

având în vedere dispozițiile art. 1376 C. civ.

Deși se

afirmă de către reclamanți existenta unei cauze ilicite, în condițiile art. 966

C. civ., aceasta nu este circumstanțiată în raport de împrejurările cauzei,

făcându-se simple aprecieri generice.

Astfel,

contractul de schimb a fost încheiat de către ambele părți semnatare cu deplină

bună credință, părțile urmărind chiar scopul prevăzut în contract, acela al

schimbului de imobile, operațiunea juridică în sine nefiind contrară vreunei

legi aflate în vigoare la data semnării contractului.

S-a

arătat că părțile contractului de schimb au avut în vedere dispozițiile legale

aplicabile în materie la data semnării actului, verificându-se toate condițiile

legale ce urmau a fi întrunite și niciuna dintre părțile contractului nu au

urmărit la data perfectării sale vreun interes contrar legii sau ordinii

publice, că nu a fost prejudiciat vreun interes public sau privat, dimpotrivă,

acționând în conformitate cu legislația în materie și respectând toate

condițiile necesare întocmirii acestei operațiuni, iar la data semnării

contractului de schimb nu a existat niciun fel de impediment legal care să se

poată opune tranzacției încheiate sau care să lipsească actul juridic civil

încheiat de cauza sa - ca și condiție esențială a actului juridic.

În ceea

ce privește capătul doi de cerere din acțiunea reclamanților, privitoare la

obligarea pârâtei să lase reclamanților în deplina proprietate și liniștită

posesie terenul în suprafața de 9.017 mp situat în București, sector 2, s-a

invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Astfel,

s-a susținut că în condițiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., din Legea nr. 10/2001,

reclamanții sunt exceptați de la restituirea în natură, în condițiile Legii nr.

10/2001, sub motivul că autorul acestora nu ar fi deținut întregul pachet de

acțiuni care a format capitalul social al S.C. F.S.F.

Terenul

și construcția situate în str. L.S.F. au aparținut societății anonime „F.S.F., F.C.C.”,

iar nu autorului reclamanților.

De

asemenea, terenul revendicat a fost adus ca aport în natură la capitalul social

al societății anonime, așa cum rezultă din Actul Constitutiv al acestei

societăți, încheiat în anul 1914. Astfel, prin aportarea terenului la capitalul

societății, acesta a fost dobândit în proprietate de către societatea F.S.F.i.

Reclamanții nu au făcut dovada faptului ca sunt succesorii în drepturi ai

persoanei juridice F S. și F., structura acționariatului cuprinzând și alte

persoane decât autorii reclamanților.

Pe lângă

autorii reclamanților, în cadrul societății anonime „F.S.F. - F.C.C.”, mai

existau și alți acționari, așa cum rezultă din Registrul acționarilor

societății din data de 30 septembrie 1941. Astfel, după cum chiar reclamanții

recunosc acționarii A.S. și V.N. au deținut 2% din acțiuni, situație rezultata

de altfel și din certificatul din 25 noiembrie 1944, depus de reclamanți în Dosarul

nr. 18546/3/2007.

Din chiar

susținerile reclamanților, rezultă că restul acționariatului societății anonime

„F.S.F.- F.C.C.” s-a compus din rudele cele mai apropiate, societatea devenind

una de familie, dar înregistrând însă și alte persoane ca și acționari.

Astfel,

în condițiile în care, în cadrul societății „F.S.F. - F.C.C." au mai

existat și alți acționari decât autorul reclamanților de astăzi și cum nu s-a

făcut dovada că reclamanții ar fi moștenitorii legali ai acestor persoane, în

condițiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., din Legea nr. 10/2001 modificată,

reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea imobilului în natură.

În ceea

ce privește excepția inadmisibilității capătului doi din acțiunea introductiva

de instanța, în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a susținut că

instanța de judecată urmează să constate ca reclamanții nu au formulat

notificarea prevăzută de legea specială pentru terenul care face obiectul

revendicării din această cauză.

Pe de

altă parte, din Notificarea din 17 august 2001, formulată și depusă conform

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, rezultă că reclamanții s-au

adresat Primăriei Municipiului București cu solicitarea de restituire în natură

a „imobilelor (ateliere și mijloace fixe) fostei societăți anonime de

construcții cu sediul social în str. L.S., actualmente str. G., precum și a

întregii suprafețe de teren de 60 ha, proprietatea societății”.

Astfel,

cum acțiunea în restituire îndreptată împotriva pârâtei vizează terenul situat

în sector 2, nu există identitate de obiect între suprafața revendicată și

suprafața pentru care s-a formulat notificarea.

În lipsa

procedurii administrative obligatorii prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

acțiunea de față apare ca inadmisibilă.

Pe fondul

acțiunii, a solicitat respingerea acesteia ca fiind nefondată.

S-a

arătat că atât pârâta, cât și autoarea sa, SC S.T.A.B. SA au fost de bună

credință, stăpânind bunul revendicat ca un bun proprietar și comportându-se ca

atare.

SC

S.T.A.B. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat în

baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca

regii autonome și societăți comerciale și a Hotărârii nr. 834/1991 privind

stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat. Astfel, a fost eliberat societății Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafața de

8.841,41 mp

În

condițiile legii, titlul de proprietate fiind emis de către M.A.A. este un act

cu caracter administrativ, perfect valabil.

În speță,

titlul de proprietate asupra terenului, pentru suprafața de 8.841,41 mp este un

titlu perfect valabil, care își produce depline efecte juridice. În aceste

condiții, restituirea în natură nu mai este posibilă, suprafața solicitată

aflându-se în proprietatea pârâtei pe baza unui titlu valabil.

Conform

celor reținute în încheierea de la 11 octombrie 2010 (fila 42), au fost

respinse excepțiile lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamanților

și excepția netimbrării cererii, invocate de pârâta SC V.I. SRL.

S-au

încuviințat probele cu înscrisuri și interogatoriu pentru toate părțile, la

data de 28 martie 2011 pârâtele înțelegând să renunțe la proba cu

interogatoriul reclamanților. Răspunsurile pârâtelor la interogatoriul propus

de reclamanți au fost depuse la dosar (filele 166-171).

Prin sentința

civilă nr. 1311 din 5 iulie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins excepțiile invocate de pârâte, ca neîntemeiate, a admis acțiunea, a

constatat nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat din 08

decembrie 2008 de B.N.P., „A.A.J.” și a obligat pârâtele să lase reclamanților

în deplină proprietate și liniștita posesie imobilul-teren de 9.017 mp situat

în București, sectorul 2.

Asupra

excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, tribunalul a

reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 10 martie 1912

de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, numitul I.C.D. a cumpărat suprafața de 20

ha teren identificat pe baza planului întocmit la acea dată, parte integrantă

din contract, în scopul înființării unei fabrici de cărămidă.

La data

de 09 iunie 1914, suprafața de 20 ha teren situat în vatra Mânăstirii

Plumbuita, lângă satul Colentina, pe care se afla construită fabrica de

cărămidă, este adusă ca aport la constituirea capitalului social al societății

denumită „S.A.R.C., fost F.S.F.”, astfel cum rezultă din actul constitutiv al

acesteia. Ca atare, terenul în cauză a devenit proprietatea societății nou

înființate, intrând în patrimoniul acesteia.

Imobilul

a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și

de transporturi, în baza căreia a fost naționalizată Î.F.S.F.S.A.R., cu

întregul său patrimoniu.

Structura

acționariatului societății la nivelul anului 1944 rezultă din certificatul

aflat la fila 57 dosar, reclamanții dovedind pe de-o parte că toți acționarii

societății naționalizate sunt membrii ai aceleiași familii în accepțiunea art. 18

lit. a) din Legea nr. 10/2001 și, pe de altă parte, că au calitatea de

moștenitori legali ai respectivilor acționari.

Astfel, S.F.,

decedat la 08 octombrie 1946, a fost căsătorit cu S. (născută S.) H.E.,

decedată, fiind moștenit, conform certificatului de moștenitor din 08 februarie

2007 de nepoatele de fiu predecedat E.S., K.E.H.H. și G.A.

S.E.,

decedat, este fiul lui S.F., fiind căsătorit cu S.B. și având două fiice, K.E.H.H.

și G.A., astfel cum atestă certificatul de calitate de moștenitor din 22

noiembrie 2000 (fila 45).

S.H. (E.),

decedată la 12 mai 1953 a fost soția lui S.F., fiind moștenită de cele două

strănepoate de soră predecedată, R.S. (prima soție a lui S.F. care, ulterior

decesului acesteia, s-a recăsătorit cu sora primei soții). K.E.H.H. și G.A.

sunt fiicele lui S.E. (E.), acesta fiind copilul din prima căsătorie a lui S.F.

cu R., sora celei de-a doua soții, H.E., moștenită așa cum s-a arătat de cele

două strănepoate, fiicele copilului sorei sale.

S.B.,

născută H., decedată, a fost soția lui S.E., fiind moștenită de cele două fiice

ale lor, K.E.H.H. și G.A., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de

moștenitor din 2000 (fila 45).

K.L.

(născută S.) care apare de asemenea în structura acționariatului, este una și

aceeași persoană cu E.K., conform declarației de notorietate, a decedat, fiind

nepoata lui S.F., de pe urma fiului predecedat L.S.K.L. a fost moștenită de

fiul său, P.D.K., conform certificatului de moștenitor eliberat de Tribunalul

Frankfurt am Main secția moșteniri, apostilat.

G.T., una

și aceeași persoană cu G.J.D.H., nascută S., divorțată G., conform declarației

de notorietate, a decedat la 14 noiembrie 1992, aceasta fiind fiica lui S.L.

(fiul lui S.F.), așadar nepoata de fiu predecedat a lui S.F. și soră cu K.L.

G.J.D.H. a fost moștenită de copiii săi, M.L.D., născut G. și V.D.G.

K.E., cunoscut

ca și K.K.E., conform declarației de notorietate, decedat la 11 decembrie 1986,

a fost ginerele lui S.E., fiind căsătorit cu fiica acestuia, E.K. (K.E.H.H.).

Acesta a fost moștenit de soția sa, K.E.H.H., și de cei doi fii, R. (R.) E.K. și

H.T., născută K., potrivit certificatului de moștenitor depus la fila 69 dosar.

Cei doi au calitatea de reclamanți în dosarul de față.

G.F., una

și aceeași persoană cu F.A.G. a decedat, potrivit certificatului de moștenire

colectiv fila 67, fiind moștenit de F.B.G. și A.G.B., ambii având calitatea de

reclamanți în prezenta cauză. F.A.G. a fost ginerele lui E.S., fiind căsătorit

cu fiica acestuia, A.G., născută S., A.G. a decedat la 03 noiembrie 1988, fiind

moștenită de soțul său, F.A.G., și cei doi copii, reclamanții din cauză,

anterior menționați (certificat colectiv de moștenire eliberat de Tribunalul de

primă instanță din Munchen - fila 70).

H.R.,

cunoscut și ca H.R.E.A. a decedat, moștenitoare fiind fiica acestuia, H.H.M.,

conform certificatului de calitate de moștenitor din 1966 - fila 66. Acesta a

fost fratele B.S., născută H., soția lui E.S.

N.V. și S.A.,

ginerele respectiv fiul lui A.S. (fratele H.S., născut S.), deși apar în

structura acționariatului la nivelul anului 1944, nu mai figurează ca acționari

la data naționalizării societății, conform listei acționarilor din 14 mai 1948

- fila 63, în privința lui Seewaldt Alexadru reținându-se că acesta a decedat

la 25 mai 1924, deci cu mult înaintea naționalizării.

Potrivit

listei acționarilor prezenți la adunarea generală din mai 1948, acțiunile

deținute de F.S., decedat la 08 octombrie 1946 și E.S., decedat, anterior

actului naționalizării, au fost distribuite între rudele acestora: H.S. (soția

lui F.S.), B.S. (soția lui E.S.), G.G. (nepoata lui F.S.), K.E. (nepoata lui

F.S.), K.E. și G.A. (fiicele lui E.S.), G.F. și E.K. (ginerii lui E.S.).

Autorii

reclamanților, acționarii societății al cărei patrimoniu a fost naționalizat,

au fost membrii aceleiași familii, prin noțiunea de familie, în sensul art. 18 lit.

a) din lege, înțelegându-se acea entitate compusă din rudele în linie directă

fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv,

la care se adaugă soțul sau soția.

Față de

considerentele expuse, tribunalul a constatat că este neîntemeiată excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților, aceștia fiind persoane

îndreptățite la restituirea în natură a terenului, conform art. 3 C. proc.

civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) și 18 lit. a) - interpretat per a

contrario. Astfel, sunt îndreptățite, în înțelesul legii, la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele

fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în

proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, respectiv moștenitorii

legali ai acestora; măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent dacă

persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor

și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în

care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite

asociate erau membri ai aceleiași familii.

Așa cum

s-a arătat reclamanții sunt descendenții familiei S. ai cărei membri erau

acționarii societății de la care imobilul a fost preluat în baza Legii nr.

119/1948. Terenul revendicat urmează astfel regimul juridic al Legii nr.

10/2001, fiind preluat în mod abuziv, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din

Lege.

Tribunalul

a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți, totodată, să beneficieze de

restituirea în natură a terenului revendicat, atât din perspectiva

dispozițiilor art. 18 lit. a) sus citate, cât și din interpretarea prevederilor

art. 21, având în vedere că la data intrării în vigoare a legii terenul

revendicat se afla în patrimoniul unei societăți comerciale la care statul era

acționar majoritar. Împrejurarea că ulterior societatea pârâtă SC T.A.B. SA a

fost integral privatizată, statul cedându-și cota majoritară la data de 07

iunie 2007 nu constituie un impediment la restituirea în natură, art. 21 alin.

(1) făcând în mod expres referire ca moment de referință la data intrării în

vigoare a legii.

E

xcepția inadmisibilității a

fost respinsă cu motivarea că reclamanții au deschisă calea acțiunii în

justiție în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra terenului ce a

fost abuziv preluat de către stat, evidențiat în patrimoniul SC T.A. SA

Berceni.

Astfel,

s-a constatat că reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001,

înregistrată sub nr. 3499/2001 la Primăria Municipiului București, solicitând

restituirea a 20 ha teren (astfel cum a fost restrânsă) - fila 73 dosar, precum

și a imobilelor (ateliere și mijloace fixe) ale fostei societăți. Notificarea a

făcut obiectul Dosarului nr. 14790/2001.

Conform

adresei Primăriei Munucipiului București din 12 decembrie 2007 în baza

expertizei topografice extrajudiciare întocmite de exp. T.C., a fost

identificat terenul ce face obiectul notificării din 2001. Terenul ce face

obiectul prezentului litigiu a fost identificat ca suprapunându-se cu „parcela M.”,

fiind vorba de o suprafață de teren ce a făcut obiectul reconstituirii

dreptului de proprietate în favoarea numitului M.M.

S-a

constatat că, prin sentința civilă nr. 410 din 05 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, definitivă prin respingerea apelului și

irevocabilă prin perimarea recursului, s-a dispus anularea titlului de

proprietate din 1995 eliberat de Comisia Municipiului București și S.A.I.

pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pe numele lui M.M. și s-a constatat

nulitatea absolută a actelor de înstrăinare subsecvente. S-a mai reținut că în

respectivul litigiu pârâta S.T.A.B. a avut calitatea de intervenientă, în

considerentele hotărârii reținându-se că „se explică emiterea certificatului din

1997 prin care M.A.A a atestat dreptul de proprietate al intervenientei asupra

terenului în litigiu, situat în, sector 2. Este evident că acest teren se află

la dispoziția M.A.A. și nu în patrimoniul C.A.P. Dobroești.”

Întrucât

procedura administrativă nu a fost finalizată cu privire la această suprafață

de teren, la data de 25 mai 2007, reclamanții au formulat în instanță o acțiune

având ca obiect restituirea imobilului, în contradictoriu cu Primăria

Municipiului București și cu S.T.A. Berceni, acțiune ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 18546/3/2007, din care s-a disjuns prezenta cerere întrucât pe parcursul

soluționării respectivei cauze s-a constatat că între pârâtele din prezentul

litigiu a intervenit contractul de schimb autentificat din 08 decembrie 2008

prin care terenul revendicat a fost transmis pârâtei SC V.I. SRL.

Ca atare,

excepția inadmisibilității prezentei cereri este vădit nefondată, atât din

perspectiva demersurilor efectuate de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001,

câtă vreme nu s-a soluționat notificarea, reclamanții având posibilitatea de a

solicita instanței să stabilească dacă sunt persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii, așa cum reține de altfel și instanța supremă în Decizia nr. 20/2007

dată în recurs în interesul legii, cât și din perspectiva identității existente

între terenul revendicat și acela ce a făcut obiectul contractului de schimb a

cărui anulare se cere.

Astfel,

coroborând cele constatate în sentința civilă nr. 410 din 05 aprilie 2000

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin care s-a anulat

titlul de proprietate eliberat numitului M.M., cu expertiza extrajudiciară

efectuată în dosarul administrativ constituit în baza Legii nr. 10/2001, precum

și cu concluziile expertizei administrate în Dosarul nr. 18546./3/2007 având ca

obiect acțiunea în revendicare, Tribunalul a reținut că terenul revendicat de

reclamanți este unul și același cu cel ce a făcut obiectul titlului de

proprietate anulat - „parcela M.”, trecut în patrimoniul SC T.A.B. SA, în baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 14

octombrie 1997 fiind chiar cel transmis în proprietatea pârâtei SC V.I. SRL

prin contractul de schimb autentificat din n08 decembrie 2008. Expertiza

efectuată de exp. B.E. stabilește că terenul astfel identificat, situat la

adresa I.G., face parte din fostul teren ce a aparținut S.A.S.F., din

măsurători rezultând o suprafață de 9.102 mp.

Pe fondul

cauzei, Tribunalul a reținut că acțiunea este întemeiată.

Astfel,

constatând conform celor expuse că reclamanții sunt persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii, pârâtei S.T.A. Berceni îi revenea obligația, în

conformitate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să dispună restituirea

în natură a terenului revendicat. În loc să procedeze în consecință, pârâta a

înstrăinat terenul, încheind cu pârâta SC V.I. SRL contractul de schimb

autentificat din 08 decembrie 2008.

Acest

contract este lovit de nulitate absolută, în primul rând ca efect al aplicării

dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - sub sancțiunea

nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după

caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea,

concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea,

locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou

chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile -

terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

S-a constatat că respectivul contract a fost încheiat

înainte de soluționarea procedurii administrative declanșate prin notificarea

formulată de reclamanți și în timp ce pe rolul instanței se afla Dosarul nr. 18546/3/2007

având ca obiect revendicarea respectivului teren de la unitatea deținătoare.

Pe de altă parte, s-a apreciat că respectivul contract de

schimb are o cauză ilicită fiind în mod vădit încheiat cu scopul fraudării

intereselor reclamanților, niciuna dintre părțile contractante neputând invoca

buna credință.

Astfel, s-a reținut că pârâta S.T.A. Berceni a cunoscut că

imobilul dat la schimb face obiectul revendicării, fiind parte în dosarul ce a

avut acest obiect, după cum și SC V.I. SRL a cunoscut sau cu minime diligențe

ar fi putut să cunoască acest lucru. Contractul a fost încheiat de conivență

între părți, acest aspect rezultând din legăturile comerciale strânse existente

între cele două societăți comerciale. SC V.F. SA este acționarul majoritar al S.T.A.B.,

SC V.I. SRL este asociatul cu cea mai mare cotă de participare la SC V.F. SA,

iar numita C.M. are deopotrivă calitatea de asociat și administrator al SC V.F.

SA. La încheierea contractului de schimb, S.T.A. Berceni a fost reprezentată de

numita C.M., fiind așadar puțin probabil ca societatea coschimbașă, SC V.I. SRL,

prin reprezentantul său, să nu fi cunoscut că imobilul primit la schimb face

obiectul unui litigiu vizând cererea de restituire formulată de moștenitorii

foștilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001.

Ca atare, s-a reținut că, atât din perspectiva dispozițiilor

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ce sancționează cu nulitatea absolută

necondiționată orice act de înstrăinare a imobilelor notificate potrivit legii,

cât și din perspectiva aplicării dispozițiilor dreptului comun, art. 948 pct. 4

și 968 C. civ., fiind încheiat pentru o cauză ilicită, contractul de schimb

autentificat sub nr. 2848/08 decembrie 2008 este lovit de nulitate.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel pârâtele SC V.I. SRL și S.C. SC T.A.B. SA,

solicitând desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare

la prima instanță, în vederea soluționării excepției prescripției dreptului la

acțiune, invocată de pârâte, sau, în situația în care instanța de apel va

considera această excepție ca fiind o excepție de fond, admiterea acesteia și,

în consecință, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, în condițiile art. 45 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001.

În

subsidiar, pe fondul cauzei, au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot

a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli

de judecată.

1.

Prioritar, apelantele au susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe

asupra a două din excepțiile tardivității și prescripției, neluând în seamă

aceste apărări și neoferind nici o soluție juridică asupra acestor chestiuni.

În condițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

instanța de fond a nesocotit dreptul la apărare al apelantelor, argumentele și

susținerile acestora nefiind luate în seamă, ca și când nu ar fi existat.

Ambele

excepții au fost susținute și în concluziile orale formulate în fața instanței

de judecată cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei și în concluziile scrise

formulate și depuse la dosar pentru pronunțarea amânată din data de 27 iunie 2011.

Menționarea

în dispozitivul sentinței apelate „respinge excepțiile” ca enunț generic, fără

ca în considerentele hotărârii să se regăsească și motivarea specifică fiecărei

excepții în parte echivalează cu o nepronunțare, ca urmare a omisiunii judecății

pe excepțiile invocate.

Pe fondul

cauzei, apelanții au susținut că instanța de fond, în mod eronat, a respins

excepția lipsei calității procesuale active a intimaților reclamanți la

restituirea în natură a imobilului revendicat, excepție ce a fost invocată de

apelantele pârâte, pe cale de întâmpinare, în condițiile art. 3 alin. (1) pct. b

din Legea nr. 10/2001, modificată, făcând astfel o greșită aplicare a legii.

2.

Instanța de fond în mod greșit a apreciat că autorii intimaților reclamanți,

acționari ai societății al cărei patrimoniu a fost naționalizat, au fost

membrii aceleiași familii, aplicându-se în mod greșit dispozițiile art. 3 alin.

(1) pct. b și art. 18 din Legea nr. 10/2001. Astfel, față de temeiul de drept

mai sus invocat, intimații reclamanți sunt în realitate exceptați de la

restituirea în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001.

În

condițiile în care, în cadrul societății „F.S.F. - F.C.C.” au mai existat și

alți acționari decât autorii intimaților reclamanți, aceștia nu sunt

îndreptățiți la restituirea imobilului în natură.

Instanța

de fond a omis să analizeze calitatea de acționar a persoanelor străine de

„familie”, în sensul art. 18 din Lege.

Relativ

la persoana acționarilor N.V. și S.A., instanța de fond a reținut doar că

acesta din urmă ar fi decedat în anul 1924, iar că N.V. nu ar mai figura ca

acționar al societății la data naționalizării. Aceste simple rețineri nu pot

conduce la concluzia neechivocă că acțiunile deținute de aceștia au trecut

automat în portofoliul acționarilor membri ai familiei S.

În mod

eronat, instanța a apreciat că N.V. nu mai face parte din acționariatul

societății la data naționalizării. Pentru a reține acest fapt, instanța de fond

a avut în vedere pretinse "liste" cuprinzând acționarii societății

din 1948, fără să țină seama că, în realitate, aceste liste vizau numai

acționarii prezenți la A.G.O. din 14 mai 1948 a societății S.F. S.A.R., așa cum

rezultă, de altfel, din simpla lecturare a înscrisului (aflat la fila 43 dosar

fond și citat de instanță).

Apelantele

au susținut că este în afara oricărui dubiu că, la nivelul anului 1948, mai

existau și alți acționari care nu au fost prezenți în cadrul A.G.A., pe care

instanța de judecată a fondului nu i-a avut în vedere.

greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului doi din

acțiunea introductivă de instanță, raportat la art. 22 din Legea nr. 10/2001,

în condițiile în care intimații reclamanți nu au formulat notificarea prevăzută

de legea specială pentru terenul care face obiectul revendicării din această

cauză.

Și cu

privire la acest aspect, instanța de fond se află într-o gravă eroare,

apelantele - pârâte necriticând „finalizarea procedurii administrative în

temeiul Legii nr. 10/2001”, ci însăși existența acestei proceduri pentru

obiectul determinat - teren de 9.017 mp.

Or, în

cauză nu s-a pus problema inadmisibilității dreptului reclamanților intimați de

a se adresa instanței de judecată ci a dovedirii îndeplinirii procedurii

administrative.

Astfel,

cum acțiunea în restituire îndreptata împotriva pârâtelor vizează terenul

situat în sector 2, rezultă că nu există identitate de obiect între suprafața

revendicată și suprafața pentru care s-a formulat notificarea.

În lipsa

procedurii administrative obligatorii prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

acțiunea intimaților apare ca fiind vădit inadmisibilă.

Din

această perspectivă, motivarea instanței de fond, în raport de Decizia 20/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul

legii este neavenită și fără legătură cu cauza, respectiv cu criticile

formulate de apelante.

În ceea

ce privește însă excepția inadmisibilității acțiunii, față de lipsa procedurii

prealabile cu privire la terenul revendicat de intimați, apelantele au susținut

că instanța de fond nu a dat nicio dezlegare juridică, soluția apărând ca vădit

nemotivată.

motiv de apel a vizat faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit că

terenul revendicat de intimații-reclamanți este unul și același cu terenul

aflat în patrimoniul apelantei SC S.T.A.B. SA.

Astfel,

există vădite neconcordanțe, de care instanța de fond nu a ținut seama, în ceea

ce privește suprafața revendicată, adresa imobilului revendicat și

amplasamentul imobilului revendicat.

Astfel,

pe de o parte, prin acțiunea în revendicare, intimații - reclamanți au

solicitat restituirea unui teren în suprafață de 9.017 mp, terenul fiind situat

în București, sector 2. Așa cum rezultă din titlul de proprietate al autoarei

pârâtelor, aceasta a dobândit prin contractul de schimb o suprafață de numai 8.841,41

mp

Este

vizibil faptul că între suprafața revendicată de intimați și suprafața de teren

deținută de pârâte există diferențe notabile, în tot cursul procesului

neputându-se face o identificare exactă a terenului revendicat. De altfel, apelantele

nu pot fi obligate la restituirea unei suprafețe de teren mai mare decât cea pe

care o dețin, în temeiul titlului de proprietate.

Referitor

la adresa la care este situat imobilul, s-a arătat că notificarea a fost

formulată pentru un imobil situat la nr. 9 pe str. G., iar acțiunea în

revendicare formulată vizează un imobil de la nr. 7A.

În mod

greșit, instanța de fond a înțeles să omologheze un raport de expertiză

efectuat într-o altă cauză, drept probă pe care să își susțină argumentele de

admitere a acțiunii formulate de reclamanți.

Prin

raportul de expertiză topo nu s-a dat un răspuns clar și indubitabil

obiectivelor stabilite, astfel încât acțiunea în revendicare nu ar fi putut fi

admisă în mod corect și legal. Cu toate acestea, instanța de fond a motivat

soluția vădit nefondată pe concluziile expertizei efectuate de expertul Balint

Emeric, într-un alt dosar (este vorba de Dosarul nr. 18546/3/2007), deși

aceasta cuprinde o serie de erori grave și imperfecțiuni juridice.

Instanța

de fond a reținut o situație de fapt total nedovedită prin probele administrate

în această cauză. Întreaga argumentație a instanței de fond este bazată pe

probele administrate în alte dosare. Dacă instanța ar fi apreciat că între cele

două cauze există legături indisolubile, ar fi trebuit să conexeze aceste

cauze, pentru ca probele administrate să fie utile ambelor pricini. Contrar

însă, instanța de fond a dispus respingerea cererii de conexare.

În mod

vădit eronat, expertiza a concluzionat că intimații - reclamanți sunt moștenitorii

lui I.C.D., acest fapt dovedind o dată în plus eroarea gravă în care s-a aflat

expertul.

motiv de apel invocat de apelanta SC S. SA vizează greșita aplicare a legii la

situația dedusă judecății în ceea ce privește anularea contractului de schimb

încheiat între apelantele din prezenta cauză, extinzând în mod artificial sfera

de cuprindere a acestui articol și la speța de față.

Astfel,

făcând trimitere la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a susținut că

ambele apelante au fost de bună credință la data încheierii actului de schimb.

Din

această perspectivă, s-a susținut că nici dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ.

și nici art. 968 C. civ. nu își găsesc aplicarea în cauză, instanța de fond

făcând o greșită aplicare a legii, apreciind în mod greșit buna credință a

contractantelor.

S-a

susținut că instanța de fond a reținut intenția de fraudă la lege a

apelantelor, în lipsa oricăror probe în acest sens, probe care să răstoarne în

mod vădit și indubitabil prezumția de bună credință existentă în favoarea lor.

Coschimbașa

SC V.I. SRL a fost de bună credință la data semnării actului, iar tranzacția

încheiată s-a realizat cu titlu oneros, aspect ce se încadrează în ipoteza

prevăzută de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dreptul

de proprietate asupra imobilului s-a transmis în condiții de deplină

legalitate, SC V.I. SRL nu a avut cunoștință de faptul că asupra terenului

primit în proprietate există un litigiu pe rolul instanțelor de judecată, acest

fapt fiind atestat în chiar conținutul contractului. S-a arătat că reținerea

instanței, în sensul că, prin minime diligențe, ar fi putut afla de existența

dosarului, este nejustificată, câtă vreme în chiar cuprinsul contractului există

o declarație dată de proprie răspundere a SC S. SA, din care rezultă cu

certitudine inexistența vreunui litigiu pe rolul instanțelor de judecată.

Asupra mobilului

situat în București, sector 2, nu figura în cartea funciară înscrisă vreo

interdicție de vânzare sau măcar vreo altă mențiune cum ar fi existența vreunui

litigiu.

La data

încheierii contractului de schimb, în 2008, exista deja obligativitatea notării

în cartea funciară, din oficiu, prin grija instanțelor de judecată, a

litigiilor privitoare la revendicarea proprietății imobiliare, astfel încât,

apelanta SC V.I. SRL a avut certitudinea că, în lipsa notării oricărui litigiu

în cartea funciară a imobilului, acestea nu există.

Pe de

alta parte, intimații - reclamanți înșiși ar fi putut să fie diligenți și să

noteze propriul litigiu în cartea funciară, însă nu au făcut acest fapt,

așteptând însă ca SC V.I. SRL să știe de acest litigiu.

Instanța

de fond nu a ținut seama de faptul că extrasul de C.F. din 04 decembrie 2008 prezentat

la data încheierii contractului pentru imobil era neafectat de sarcini.

S-a

criticat faptul că instanța de judecată nu a ținut seama de aceste acte,

nepronunțându-se motivat în acest sens.

S-a mai

susținut că, deși se reține de către instanța de fond existența unei cauze

ilicite, în condițiile art. 966 C. Civ., aceasta nu a fost circumstanțiată în

raport de împrejurările cauzei, în hotărâre, făcându-se simple aprecieri

generice, nemotivate în fapt și în drept.

În calea

de atac a apelului, Curtea a încuviințat pentru ambele părți proba cu acte și a

respins solicitarea apelantei de efectuare a unei expertize evaluatorii ca

nefiind utilă cauzei.

Prin Decizia

civilă nr. 178/A din 19 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate

apelurile formulate de pârâtele SC V.I. SRL și SC S.T.A. Berceni împotriva

sentinței civile nr. 1311 din 5 iulie 2011 a Tribunalului București, secția a

V-a civilă.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ce

privește susținerea apelantelor în sensul că instanța de fond a omis a se

pronunța asupra excepțiilor tardivității și prescripției dreptului la acțiune,

excepții cu privire la care apelantele au arătat că au fost susținute și în

concluziile orale formulate în fața instanței de judecată cu ocazia

dezbaterilor pe fondul cauzei și în concluziile scrise.

Curtea a constatat

că prin încheierea de ședință din 07 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr.

18546/3/2007 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, instanța de fond a

disjuns cererea completatoare privind constatarea nulității absolute a contractului

de schimb autentificat din 08 decembrie 2008 și obligarea pârâtei SC V.I. SRL

să lase imobilul în deplină proprietate reclamanților, stabilindu-se prim

termen pentru soluționarea cererii disjunse, în dosarul nou format, la data de

24 iunie 2010.

Numai că,

potrivit cererii completatoare care a stat la baza încheierii de disjungere,

depusă încă în Dosarul nr. 18546/3/2007, aflată la fila 5 în dosarul de fond

nou format, reclamanții au solicitat chemarea în judecată a SC V.I. SRL pentru

a se constata nulitatea absolută a contractului de schimb la care s-a făcut

referire mai sus, încheiat cu pârâta SC S.T.A.B. SA, precum și obligarea și a

acestei pârâte să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul

în suprafață de 9.017 mp situat în București, sector 2, teren ce a format

obiectul contractului de schimb. Or, conjuncția și din această cerere nu poate

fi interpretată decât în sensul că reclamanții au înțeles să solicite obligarea

împreună a celor două societăți comerciale, respectiv

SC

T.A.B. SA și SC V.I. SRL.

Mai mult,

la primul termen de judecată - 24 iunie 2010 - acordat în dosarul nou format ca

urmare a disjungerii, instanța de fond a amânat cauza pentru lipsă de apărare,

cerere formulată de către pârâta SC V.I. SRL.

În

ședința publică de la cel de-al treilea termen - 11 octombrie 2011 - instanța a

amânat cauza pentru a da posibilitate reclamanților să depună precizare la

cererea de chemare în judecată, sub aspectul elementelor de fraudă la lege.

La data de

22 noiembrie 2010, următorul termen de judecată, reclamanții au depus la dosar

cererea precizatoare (din conținutul acesteia rezultând fără dubiu obiectul

cererii de chemare în judecată), temeiul de drept al cererii, precum și pârâții

cu care înțeleg să se judece și pentru ce anume, cererea cuprinzând în detaliu elementele

de fraudă la lege.

Or, până

la acest moment, cauza nu s-a aflat la prima zi de înfățișare, astfel cum este

definită de 134 C. proc. civ., în care părțile legal citate, pot pune

concluzii, moment după care nu se mai pot face modificări ale acțiunii decât cu

acceptul părții adverse.

Prin

urmare, față de aceste considerente, Curtea a apreciat ca nefondată critica

referitoare la tardivitatea modificării capătului doi de cerere de către

reclamanți sub aspectul revendicării și de la SC S.T.A.B. SA a terenului în

suprafață de 9.017 mp situat în București, sector 2.

În mod

greșit au susținut apelantele că asupra acestei excepții instanța de fond nu

s-a pronunțat, atâta vreme cât aceasta este reținută în considerentele

hotărârii atacate, în dispozitivul acesteia prima instanță dispunând

respingerea excepțiilor invocate, ceea ce conduce implicit la concluzia că s-a

pronunțat și asupra acesteia. Mai mult, în considerentele hotărârii, cât și în

dispozitiv instanța de fond a dispus obligarea celor două pârâte la lăsarea în

deplină proprietate și posesie a imobilului în litigiu, ceea ce nu poate decât

echivala cu luarea în considerare a acestei cereri a reclamanților sub aspectul

persoanelor chemate în judecată prin cel de-al doilea capăt de cerere.

În ce

privește critica referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune

fundamentată pe dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, Curtea a reținut

că această excepție a fost invocată doar prin concluziile scrise depuse la

dosar la data de 24 iunie 2011, ulterior datei la care instanța a constatat

cauza în stare de judecată, a declarat închise dezbaterile și a acordat

cuvântul părților asupra excepțiilor și fondului cauzei deduse judecății,

situație care s-a produs la data de 20 iunie 2011. Ca urmare, în mod corect

instanța de fond nu a făcut nici o referire expresă la această excepție, o

situație contrară ar fi însemnat încălcarea dreptului reclamanților la apărare,

precum și a principiului contradictorialității.

Într-adevăr,

pârâtele au solicitat cu ocazia cuvântului pe fond în fața primei instanțe

admiterea excepțiilor invocate, fără a detalia asupra acestora, de unde rezultă

că pârâtele au solicitat admiterea excepțiilor care au și fost formulate de

către acestea până la această dată, și cu privire la care reclamanții au avut

posibilitatea de a pune concluzii, în virtutea respectării dreptului la apărare

și a principiului contradictorialității.

În ce privește invocarea, în calea de atac a apelului, a acestei

excepții a prescripției dreptului la acțiune, Curtea a constatat următoarele:

Într-adevăr, potrivit art. 45 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001:

„Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului

de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite

de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării”, iar potrivit

alineatului (5) al aceluiași articol.: „Prin derogare de la dreptul comun,

indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un

an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, termenul de un an fiind

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001.

Așa fiind, termenul prevăzut la alin. (5) al art. 45 din lege este

un termen special de prescripție care înlătură dreptul subiectiv la acțiune

pentru anularea sau constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare după

data de 14 augu