ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1573/2015

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4775 din 11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 11843/3/2008, s-a respins, pentru existența autorității de lucru judecat, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003, formulat de reclamanții SC E. SRL, B.C. și SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC T.C.

SRL și, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității hotărârii AGA a SC U. SA din 07 iunie 2006. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate, iar, conform art. 166 C. proc. civ., excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății, chiar și înaintea instanței de recurs.

În speță, tribunalul a constatat că există tripla identitate de părți, obiect și cauză între petitul capătului 1 al acțiunii pendinte și petitul cererii conexe soluționate în cadrul Dosarului nr. 17458/3/2005 prin Sentința civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007, irevocabilă prin respingerea recursului (Decizia nr. 3993 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă). Prin Sentința civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007 s-a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 3222/2005 reclamanta SC S.S. SRL a chemat în judecată pârâtele SC U. SA, SC E.P.D. SRL ȘI U.A. România SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 567 din 09 februarie 2001 încheiat între U. SA, în calitate de vânzător, și E.P.D.

SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect activul construcție în suprafață de 250 mp situat în București, Complexul A., sector 3, terenul aferent construcției în suprafață de 125 mp cotă indiviză, teren în suprafață de 70 mp situat în București, Complexul A., sector 3; nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1559 din 30 mai 2003 încheiat între SC E.P.D. SRL - vânzător și SC U.A. România SRL - cumpărător, având ca obiect imobilul din București, B-dul C. Complex A. Corp B, sector 3; nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 de BNP Societatea Civilă M. încheiată între SC U. SA - vânzător și SC U.A.

România SRL - cumpărător, având ca obiect imobilul din București, B-dul C., Complex A. Corp B, sector 3. Instanțele au reținut că, după încheierea Contractului nr. 3470/2000 și încasarea a mai mult de jumătate din prețul vânzării, vânzătoarea SC U. SA nu și-a respectat obligațiile în sensul că nu a folosit sumele rezultate din vânzare în scopul stabilit în contract, plata datoriilor vânzătorului către bugetul de stat, expunând astfel vânzătoarea la deschiderea procedurilor la executare silită și eventuala rezoluțiune a contractului, nu a permis punerea în posesie a imobilului către cumpărătoare, motiv pentru care aceasta a formulat acțiunea în revendicare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2621/2005 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Acțiunile frauduloase ale SC U. SA prin administratorul T.A.V.N. au continuat cu vânzarea de către U. SA a imobilului proprietatea reclamantului către un terț de rea-credință SC E.P.D. SRL reprezentată de T.A.V., soția administratorului SC U. SA. Reaua-credință a rezultat din faptul că administratorul și asociatul unic al noului cumpărător cunoștea la data de 09 februarie 2011 situația juridică a imobilului deoarece avea, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 567 din 09 februarie 2001, calitatea de administrator la SC T.O.I. SRL, societatea care deținea calitatea de asociat cu o cotă de participare de 56,11% din capitalul social al U. SA. Vânzarea către SC U.A. SRL a fost considerată nulă și pentru motivul că nu a existat o aprobare prealabilă, iar o eventuală aprobare ulterioară a vânzării nu putea acoperi o nulitate absolută reprezentată prin lipsa aprobării prealabile AGA și absența acționarului principal care nu a fost convocat.

Dobânditoarea SC U.A. România SRL a fost apreciată de rea-credință deoarece nu a solicitat aprobarea prealabilă a vânzării de către AGA U. SA în condițiile în care era public aspectul privind situația acționarului majoritar prin publicarea în M. Of. a încheierii din 30 februarie 2002 de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. Tribunalul a observat că reclamanta a invocat, iar prima instanță, sesizată cu problema nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003, a analizat validitatea actului juridic din perspectiva unor motive de nulitate - lipsa obiectului, cauza ilicită, fraudarea legii, identice cu motivele invocate în acțiunea pendinte, modelul juridic al cererii și fundamentul juridic fiind aceleași.

În jurisprudență s-a statuat în mod consecvent că principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între același părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată de alt proces. În jurisprudență sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate.

Așadar, instanțele sesizate ulterior nu ar trebui să mai repună în discuție constatările jurisdicționale anterioare. Prin Hotărârea pronunțată în cauza Beian contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Statul Român, constatând că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse. Față de considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și, în consecință, primul capăt al acțiunii având ca obiect nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 a fost respins pentru existența autorității de lucru judecat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC U. SA din data de 07 iunie 2006, tribunalul a reținut că Adunarea Generală a Acționarilor a fost convocată pentru data de 06 iunie 2006 prin publicarea convocatorului în ziarul "R.L." din data de 22 mai 2005 și în M. Of., fiind respectate dispozițiile art. 117 - 118 din Legea nr. 31/1990. Hotărârea a fost adoptată la a doua convocare, la data de 07 iunie 2006, în prezența acționarilor reprezentând o cotă de 25,16% din capitalul social. Singurul motiv de nulitate invocat de reclamanți a vizat neparticiparea lichidatorului judiciar la lucrările adunării, însă nu a fost indicat un text de lege care să reglementeze o altă modalitate de convocare a unui acționar aflat în procedura insolvenței, atât dispozițiile Legii nr. 31/1990, cât și cele din Capitolul III ale Legii nr. 85/2006 nefăcând nicio distincție în această ipoteză.

Împotriva acestei soluții, reclamanții SC E. SRL și B.C., respectiv SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL au declarat apel solicitând anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță. Prin Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelanții SC E. SRL și B.C., respectiv SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 4775 din 11 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 11843/3/2008 în contradictoriu cu intimata SC T.C. SRL prin administrator judiciar V.C.

SPRL. Curtea a apreciat, ca nefondat, apelul pentru următoarele considerente: Sub aspectul autorității de lucru judecat reținută pentru primul capăt de cerere în raport cu Sentința civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului conform Deciziei civile nr. 566 din 22 noiembrie 2010 și a recursului prin Decizia nr. 3993 din 07 decembrie 2011, Curtea a constatat că prima instanță a redat fragmentele relevante din considerentele acestor hotărâri care evidențiau faptul că în litigiul anterior s-a invocat și analizat cauza ilicită și frauda la lege din perspectiva vânzării bunului imobil către o societate deținută de soția administratorului statutar.

În argumentarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 22 februarie 2011, s-a reiterat cauza ilicită ca motiv de nulitate a Contractului nr. 1560/2003 decurgând din acțiunea frauduloasă a soților T. care a prilejuit revânzarea unui bun imobil, deși aceștia, în calitate de reprezentanți ai celor două societăți implicate în vânzare și soți cunoșteau situația juridică a acestui bun și actele de înstrăinare anterior încheiate. Aceste aspecte de fapt se regăseau și în cererea de chemare în judecată depusă în Dosarul nr. 3222/2005 ce a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007 și reanalizată prin Decizia civilă nr. 566 din 22 noiembrie 2010 pronunțată în apel, nulitatea invocată în acel dosar neavând ca unic motiv lipsa de obiect cum au susținut apelanții în prezent.

Simpla reformulare a acelorași aspecte circumscrise acelorași motive de nulitate, nu înlătură incidența autorității de lucru judecat cauza cererii de chemare în judecată rămânând aceiași. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea hotărârii AGA din 07 iunie 2006, prima instanță a analizat motivul legat de neparticiparea reprezentantului legal al unuia dintre acționari, respectiv lichidatorul judiciar al SC T.O.I. SRL, negăsind că se impunea o modalitate distinctă de convocare a acestuia. Cu prilejul reiterării motivului de nulitate privitor la neîntrunirea cvorumului prin absența acționarului SC T.O.I. SRL, apelanții au omis faptul că hotărârea a fost adoptată în data de 07 iunie 2006 la a doua convocare conform dispozițiilor art. 112(2) din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data adunărilor) tocmai urmare a neîntrunirii procentului de 50% la prima convocare.

Celelalte critici legate de scopul ilicit, fraudulos urmărit de administratorul statutar în conceperea acestei hotărâri, în încercarea de a consolida ilegalitățile anterioare nu-și mai găseau justificarea unei analize distincte în condițiile respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1560/2003 pentru cauză ilicită. Totodată, aspectele privind oportunitatea măsurilor adoptate nu puteau face obiectul cenzurii instanței în cadrul acțiunii în anulare ce poate avea în vedere doar motive nelegalitate. Împotriva Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au formulat recurs reclamanți SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL, administratorul special F.V.

și SC E. SRL solicitând admiterea recursului iar în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. teza a treia, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea recursului s-a arătat că în speța este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens se susține că, în ceea ce privește soluția instanței de fond referitoare la excepția autorității de lucru judecat, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 163 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, reținându-se în mod eronat deplina identitate de obiect, părți și cauză între prezentul litigiu și obiectul, părțile și cauza Dosarului nr. 17458/3/2005.

Soluția criticabilă a instanțelor de fond pleacă de la greșita interpretare și aplicare a noțiunii de "cauza a acțiunii civile" fapt ce a determinat reținerea identității de cauză între cele două acțiuni civile în discuție, respectiv prezenta acțiune și cea care a făcut obiectul dosarului 17458/3/2005. Arată recurentele că, și în primul litigiu și în cel de-al doilea, au fost invocate ca temeiuri de drept ale formulării acțiunii dispozițiile legale cu privire la frauda legii și cauza ilicită, însă, în circumstanțierea faptică a celor două temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă și de cauză ilicită a actului juridic civil. Astfel, se susține că, în Dosarul nr. 17458/3/2005 reclamanta SC S.S.

SRL (societate absorbită de actuala apelanta SC E. SRL) invocând titlul de proprietate reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3470/2001 încheiat cu SC U. SA, a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare titlului sau pentru lipsa obiectului. Practic, instanțele de judecată, au fost chemate a judeca situația juridică ivită din împrejurarea că SC U. SA ar fi vândut de două ori același imobil, o dată către autoarea lui SC S.S. SRL. (Contractul nr. 3470/2001), pe de altă parte către SC T.C. SRL, o parte din imobilul în cauză (Contractul nr. 1560/2003, contract ce face obiectul și al prezentei judecăți) și, respectiv, către SC E.P.D. SRL, o altă parte din imobilul în cauză (Contractul nr. 567/2001), aceasta din urmă la rândul ei transmițând partea din imobil dobândită tot către SC T.C.

SRL (Contractul nr. 1559/2003). Cauza ilicită ca motiv de nulitate, a fost invocată doar din perspectiva vânzării de două ori a aceluiași bun. Prin hotărârile pronunțate instanțele au analizat și au administrat probatorii exclusiv din această perspectivă, a încheierii a două vânzări ale aceluiași imobil către doi cumpărători diferiți, respectiv valabilitatea prin comparație a celor două vânzări succesive. Spre deosebire de litigiul menționat, în care nulitatea Contractului nr. 1560/2003 urma a fi analizată în cadrul unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri, în prezenta speța s-a supus cercetării judecătorești chiar Contractul nr. 1560/2003 și se invocă motive de nevalabilitate intrinseci ale acestuia, din perspectiva cauzei ilicite la încheierea acestui contract, respectiv împrejurarea că acest contract a fost încheiat de administratorul statutar de la acea dată a SC U. SA, în conivență cu cumpărătoarea SC T.C.

SRL, în scopul golirii SC U. SA de patrimoniul imobiliar, în dauna creditorilor și în favoarea administratorului și a soției acestuia. Chiar dacă și în primul litigiu și în cel de-al doilea au fost invocate ca temeiuri ale formulării acțiunii frauda legii și cauza ilicită, în funcție de circumstanțierea faptică a celor două temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă și de cauza ilicită. Având în vedere cele arătate, susțin recurentele că între cele două litigii nu există identitate de cauză a acțiunii judecătorești, astfel că, în mod greșit instanța de fond a reținut, iar instanța de apel a reținut că, în speță, ar exista o identitate de cauză a celor două acțiuni civile, astfel încât să se poată aprecia că ar fi incidență autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere de chemare în judecată recurentele arată că prin acțiunea introductivă s-a solicitat instanței de judecată și anularea hotărârii AGA din data de 07 iunie 2006, adunare ținută și instrumentată de administratorul statutar T.A., fără participarea acționarului majoritar SC T.O. SRL - aflată în faliment și fără ca lichidatorul judiciar să fi dat vreodată un mandat de reprezentare altei persoane și că această AGA, a cărei nulitate absolută se solicită a se constata, a fost concepută ca un instrument prin care administratorul statutar T.A., a încercat să-și consolideze actele frauduloase pe care le săvârșise în cadrul societății.

Cu privire la acest aspect instanța de fond a reținut că această neparticipare nu ar fi reprezentat un motiv de nelegalitate a hotărârii AGA, în condițiile în care nu s-ar fi invocat "o altă modalitate de convocare". Instanța de fond a amestecat în această motivare chestiuni legate de legalitatea convocării și chestiuni legate de legalitatea constituirii cvorumului în vederea adoptării hotărârii AGA în condițiile în care reclamantele nu au invocat faptul că s-ar fi impus o altă modalitate de convocare pentru acționarul majoritar aflat în procedura insolvenței ci s-a susținut faptul că fără participarea acestui acționar majoritar, AGA nu se putea întruni în condiții de legalitate și adopta niciun fel de hotărâri.

Instanța de fond, deși a reținut că AGA a cărei nulitate se solicită a fost adoptată cu participarea a doar 25,16% din capitalul social contrar dispozițiilor statutului SC U. SA care impuneau la a doua convocare un minim de 50%, a constatat, în mod nelegal, că această adunare ar fi fost în mod legal constituită și fără participarea acționarului majoritar SC T.O. SRL (deținător a 58, 611% din capitalul social). Instanța de apel a menținut soluția instanței de fond apreciind că "Cu prilejul reiterării motivului de nulitate privitor la neîntrunirea cvorumului prin absența acționarului SC T.O.

SRL apelanții omit faptul că hotărârea a fost adoptată în data de 07 iunie 2006 la a doua convocare conform dispozițiilor art. 112 (2) din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data adunărilor tocmai urmare a neîntrunirii procentului de 50 % la prima convocare". Cu alte cuvinte instanța de apel, aplicând dispozițiile Legii nr. 31/1990 în forma în vigoare la data adunării a apreciat ca pentru legala întrunire a adunării la a doua convocare, conform dispozițiilor art. 112 (2) hotărârile s-ar adopta indiferent de valoarea acțiunilor reprezentate în adunare, chiar dacă statutul societății prevedea un cvorum mai mare și pentru adunarea la a doua convocare.

Soluția instanței de apel se bazează pe aplicarea eronată a dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 31/1990, apreciind în mod eronat că acest text de lege ar avea prevalentă față de dispozițiile statutului U. care stipulează, în mod expres, că și la a doua convocare cvorumul trebuie să fie o participare de cel puțin 1/2 din acționarii societății. Adoptând aceasta soluție instanța de apel a făcut o greșită interpretare a raportului juridic dintre norma generală în materia societăților comerciale (Legea nr. 31/1990) și norma specială care guvernează raportul între acționarii unei societăți comerciale, respectiv statutul acesteia. Atâta timp cât, prevederea din statutul societății U. SA conform căreia pentru adoptarea hotărârilor AGA se impune o participare, la a doua convocare, de cel puțin 1A din acționari, nu este o prevedere expres interzisă de lege, atunci voința acționarilor este legală și aplicabilă.

Pe de altă parte, între norma generală (Legea nr. 31/1990) și norma specială (statutul societății) prevalează norma specială, astfel încât, în speță, pentru legalitatea hotărârii AGA din 07 iunie 2006, chiar și la a doua convocare se impunea o participație de minim 50% dintre acționarii societății, condiție care nu ar fi putut fi îndeplinită în absența acționarului majoritar SC T.O. SRL.

Ca o consecință a raționamentelor mai sus menționate instanța de apel, a considerat inoportună analizarea celorlalte critici formulate de subscrisa cu privire la AGA din 07 iunie 2010 "legate de scopul ilicit, fraudulos urmărit de administratorul statutar în conceperea acestei hotărâri nu-și mai găseau justificarea unei analize distincte în condițiile respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1560/2003 pentru cauza ilicită." În mod nepermis și neprocedural, trecând peste principiul disponibilității care guvernează procesul civil, deși a fost investită de reclamanți cu două capete de cerere distincte, primul privind nulitate contract și cel de-al doilea, nulitate hotărâre AGA, pentru care reclamanții au invocat motive de nulitate distincte, independente pentru fiecare dintre cele două acte juridice supuse cercetării judecătorești, instanța a refuzat a analiza motivele de nelegalitate invocate pentru hotărârea AGA, ca o consecință a respingerii primului capăt de cerere.

Cu alte cuvinte, instanța de apel, deși nu a pus în discuția părților o excepție a lipsei de interes pentru soluționarea capătului 2 de cerere, practic a reținut ca fiind lipsită de finalitate cercetarea acestui capăt de cerere, întrucât ar fi respins capătul 1 din cererea de chemare în judecată. Or, în realitate, așa cum se poate observa și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, motivele de nulitate invocate pentru fiecare din cele două capete de cerere priveau aspecte intrinseci fiecăruia dintre cele două acte juridice distincte, fără a exista o legătură de dependență între ele. Susține astfel că, a arătat alte aspecte în susținerea nelegalității acestei hotărâri AGA, pe care T.A. singur a convocat-o, a prezidat-o, a semnat-o, și pe care instanța de fond le-a ignorat cu desăvârșire, iar instanța de apel a refuzat să le analizeze ca urmare creării legăturii de dependență arătate în paragraful anterior.

Față de necercetarea acestor motive de nelegalitate se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, astfel încât să poată fi respectat principiul accesului la dublul grad de jurisdicție și cu privire la soluția ce se va da și asupra acestor aspecte de nelegalitate. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, constată că acesta este fondat, motiv pentru care îl va admite pentru considerentele și în limitele care vor fi expuse în continuare. În susținerea recursului s-a invocat motivul de nelegalitate reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din perspectiva acestuia, criticile au vizat modul de soluționare de către instanțe a celor două capete de cerere cu care reclamantele au învestit instanța, respectiv constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 și constatarea nulității hotărârii AGA a SC U. SA din 07 iunie 2006. În ceea ce privește primul capăt de cerere și anume, constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 recurentele au criticat faptul că instanțele au reținut greșit autoritatea de lucru judecat față de cele dispuse prin Sentința nr. 15463 din 20 decembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 17458/3/2005.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, recurenta a criticat faptul că instanțele, considerându-l accesoriu primului, nu l-au mai analizat pe fond, fiind încălcat astfel principiul disponibilității. Înalta Curte, constată că soluția dată asupra primului capăt de cerere este legală, reținându-se în mod corect incidența art. 163 C. proc. civ., în conformitate cu care nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Critica invocată din această perspectivă se referă la lipsa identității de cauză între acțiunea soluționată prin Sentința nr. 15463 din 20 decembrie 2007 și acțiunea dedusă judecății, invocându-se că "în circumstanțierea faptică a celor două temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă și de cauză ilicită". În concret recurenții nu au fost în măsură să identifice și să dovedească elemente factuale diferite față de cele din litigiul anterior, de natură să conducă la calificarea acțiunii dedusă judecății pe o cauză juridică nouă. Instanța de apel, în mod corect, a procedat la analiza comparată a celor două situații de fapt descrise în motivarea acțiunii din cele două litigii și a ajuns la concluzia că resorturile cauzei sunt comune, însă sunt prezentate într-o manieră în care doar la nivel de aparență motivele par diferite.

Autoritatea de lucru judecat este un principiu de interes general potrivit căruia, ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție, se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată deoarece acest principiu pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat de toate căile de atac deschise și puse la dispoziția lor de către lege.

Este însă fondat motivul de recurs privind faptul că instanțele nu au analizat cel de al doilea capăt de cerere referitor la nulitatea hotărârii AGA a SC U. SA din 07 iunie 2006. Referitor la critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 112 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 prin raportare la prevederile statutare referitoare la cerințele de cvorum și de majoritate cerute pentru adoptarea hotărârii AGA, se constată că instanța de apel nu prezintă o motivare suficientă a deciziei adoptate de natură să confere garanția că toate argumentele prezentate de apelant au fost avute în vedere atunci când a concluzionat că apelul nu este fondat din această perspectivă. O atare situație echivalează cu necercetarea cauzei pe fond, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, în cadrul căruia instanța de apel verifică stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, astfel cum rezultă din art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. Nu s-au analizat și, eventual, nu s-au înlăturat motivat, susținerile referitoare la prevalenta dispozițiilor statutare în raport cu dispozițiile legale (art. 112 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990) sub aspectul cerințelor de cvorum legal sau statutar privind majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârii atacate. Cât privește celelalte critici referitoare la scopul ilicit urmărit de administratorul statutar atunci când a adoptat hotărârea, în mod corect, instanța de apel a reținut că aceste aspecte nu intră în sfera controlului de legalitate care se efectuează în cadrul acțiunii în anularea hotărârii AGA. Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2), (3), (5) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL, administratorul special F.V. și SC E. SRL împotriva Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL, administratorul special F.V. și SC E. SRL împotriva Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2015. Procesat de GGC - NN