ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1573/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1573/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4775 din 11 iunie

2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr.

11843/3/2008, s-a respins, pentru existența autorității de lucru judecat,

capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003, formulat de

reclamanții SC E. SRL, B.C. și SC U. SA prin administrator judiciar Casa de

Insolvență T. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL și, ca neîntemeiat,

capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității hotărârii AGA a SC U.

SA din 07 iunie 2006.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1201

C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată

are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași

părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate, iar, conform art.

166 C. proc. civ., excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți

sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății, chiar și înaintea

instanței de recurs.

În speță, tribunalul

a constatat că există tripla identitate de părți, obiect și cauză între petitul

capătului 1 al acțiunii pendinte și petitul cererii conexe soluționate în cadrul

Dosarului nr. 17458/3/2005 prin Sentința civilă nr. 15463 din 20 decembrie

2007, irevocabilă prin respingerea recursului (Decizia nr. 3993 din 07

decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă).

Prin Sentința civilă

nr. 15463 din 20 decembrie 2007 s-a reținut că, prin cererea înregistrată sub

nr. 3222/2005 reclamanta SC S.S. SRL a chemat în judecată pârâtele SC U. SA, SC

E.P.D. SRL ȘI U.A. România SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 567 din 09 februarie 2001 încheiat între U. SA, în

calitate de vânzător, și E.P.D. SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect

activul construcție în suprafață de 250 mp situat în București, Complexul A.,

sector 3, terenul aferent construcției în suprafață de 125 mp cotă indiviză,

teren în suprafață de 70 mp situat în București, Complexul A., sector 3;

nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1559 din 30 mai 2003 încheiat între SC E.P.D. SRL - vânzător și SC U.A.

România SRL - cumpărător, având ca obiect imobilul din București, B-dul C.

Complex A. Corp B, sector 3; nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 de BNP Societatea

Civilă M. încheiată între SC U. SA - vânzător și SC U.A. România SRL -

cumpărător, având ca obiect imobilul din București, B-dul C., Complex A. Corp

B, sector 3.

Instanțele au reținut

că, după încheierea Contractului nr. 3470/2000 și încasarea a mai mult de

jumătate din prețul vânzării, vânzătoarea SC U. SA nu și-a respectat

obligațiile în sensul că nu a folosit sumele rezultate din vânzare în scopul

stabilit în contract, plata datoriilor vânzătorului către bugetul de stat,

expunând astfel vânzătoarea la deschiderea procedurilor la executare silită și

eventuala rezoluțiune a contractului, nu a permis punerea în posesie a

imobilului către cumpărătoare, motiv pentru care aceasta a formulat acțiunea în

revendicare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2621/2005 aflat pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Acțiunile frauduloase ale SC

U. SA prin administratorul T.A.V.N. au continuat cu vânzarea de către U. SA a

imobilului proprietatea reclamantului către un terț de rea-credință SC E.P.D.

SRL reprezentată de T.A.V., soția administratorului SC U. SA. Reaua-credință a

rezultat din faptul că administratorul și asociatul unic al noului cumpărător

cunoștea la data de 09 februarie 2011 situația juridică a imobilului deoarece

avea, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 567 din 09

februarie 2001, calitatea de administrator la SC T.O.I. SRL, societatea care

deținea calitatea de asociat cu o cotă de participare de 56,11% din capitalul social

al U. SA.

Vânzarea către SC

U.A. SRL a fost considerată nulă și pentru motivul că nu a existat o aprobare

prealabilă, iar o eventuală aprobare ulterioară a vânzării nu putea acoperi o

nulitate absolută reprezentată prin lipsa aprobării prealabile AGA și absența

acționarului principal care nu a fost convocat. Dobânditoarea SC U.A. România

SRL a fost apreciată de rea-credință deoarece nu a solicitat aprobarea

prealabilă a vânzării de către AGA U. SA în condițiile în care era public

aspectul privind situația acționarului majoritar prin publicarea în M. Of. a

încheierii din 30 februarie 2002 de deschidere a procedurii reorganizării

judiciare și a falimentului.

Tribunalul a observat

că reclamanta a invocat, iar prima instanță, sesizată cu problema nulității absolute

a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003,

a analizat validitatea actului juridic din perspectiva unor motive de nulitate

- lipsa obiectului, cauza ilicită, fraudarea legii, identice cu motivele

invocate în acțiunea pendinte, modelul juridic al cererii și fundamentul

juridic fiind aceleași.

În jurisprudență s-a

statuat în mod consecvent că principiul puterii lucrului judecat împiedică nu

numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași

cauză și fiind purtat între același părți, ci și contrazicerea între două

hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre

judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară,

dată de alt proces. În jurisprudență sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a statuat că, unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței

dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune,

printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu

mai poată fi contestate. Așadar, instanțele sesizate ulterior nu ar trebui să

mai repună în discuție constatările jurisdicționale anterioare. Prin Hotărârea

pronunțată în cauza Beian contra României, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a condamnat Statul Român, constatând că sistemul judiciar românesc nu

asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunțarea în

cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse.

Față de

considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a apreciat ca întemeiată

excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și, în consecință,

primul capăt al acțiunii având ca obiect nulitatea absolută a Contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 a fost respins

pentru existența autorității de lucru judecat.

Cu privire la capătul

de cerere având ca obiect constatarea nulității Hotărârii Adunării Generale a

Acționarilor SC U. SA din data de 07 iunie 2006, tribunalul a reținut că Adunarea

Generală a Acționarilor a fost convocată pentru data de 06 iunie 2006 prin

publicarea convocatorului în ziarul "R.L." din data de 22 mai 2005 și

în M. Of., fiind respectate dispozițiile art. 117 - 118 din Legea nr. 31/1990.

Hotărârea a fost adoptată la a doua convocare, la data de 07 iunie 2006, în

prezența acționarilor reprezentând o cotă de 25,16% din capitalul social.

Singurul motiv de

nulitate invocat de reclamanți a vizat neparticiparea lichidatorului judiciar

la lucrările adunării, însă nu a fost indicat un text de lege care să

reglementeze o altă modalitate de convocare a unui acționar aflat în procedura

insolvenței, atât dispozițiile Legii nr. 31/1990, cât și cele din Capitolul III

ale Legii nr. 85/2006 nefăcând nicio distincție în această ipoteză.

Împotriva acestei

soluții, reclamanții SC E. SRL și B.C., respectiv SC U. SA prin administrator

judiciar Casa de Insolvență T. SPRL au declarat apel solicitând anularea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță.

Prin Deciziei nr. 692

din 1 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelanții SC E.

SRL și B.C., respectiv SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență

T. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 4775 din 11 iunie 2013 pronunțate de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 11843/3/2008 în

contradictoriu cu intimata SC T.C. SRL prin administrator judiciar V.C. SPRL.

Curtea a apreciat, ca

nefondat, apelul pentru următoarele considerente:

Sub aspectul

autorității de lucru judecat reținută pentru primul capăt de cerere în raport

cu Sentința civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007, rămasă irevocabilă prin

respingerea apelului conform Deciziei civile nr. 566 din 22 noiembrie 2010 și a

recursului prin Decizia nr. 3993 din 07 decembrie 2011, Curtea a constatat că

prima instanță a redat fragmentele relevante din considerentele acestor

hotărâri care evidențiau faptul că în litigiul anterior s-a invocat și analizat

cauza ilicită și frauda la lege din perspectiva vânzării bunului imobil către o

societate deținută de soția administratorului statutar.

În argumentarea

cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 22

februarie 2011, s-a reiterat cauza ilicită ca motiv de nulitate a Contractului

nr. 1560/2003 decurgând din acțiunea frauduloasă a soților T. care a prilejuit

revânzarea unui bun imobil, deși aceștia, în calitate de reprezentanți ai celor

două societăți implicate în vânzare și soți cunoșteau situația juridică a

acestui bun și actele de înstrăinare anterior încheiate. Aceste aspecte de fapt

se regăseau și în cererea de chemare în judecată depusă în Dosarul nr.

3222/2005 ce a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 15463 din 20 decembrie

2007 și reanalizată prin Decizia civilă nr. 566 din 22 noiembrie 2010

pronunțată în apel, nulitatea invocată în acel dosar neavând ca unic motiv

lipsa de obiect cum au susținut apelanții în prezent. Simpla reformulare a

acelorași aspecte circumscrise acelorași motive de nulitate, nu înlătură

incidența autorității de lucru judecat cauza cererii de chemare în judecată

rămânând aceiași.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind anularea hotărârii AGA din 07 iunie 2006, prima

instanță a analizat motivul legat de neparticiparea reprezentantului legal al

unuia dintre acționari, respectiv lichidatorul judiciar al SC T.O.I. SRL,

negăsind că se impunea o modalitate distinctă de convocare a acestuia.

Cu prilejul

reiterării motivului de nulitate privitor la neîntrunirea cvorumului prin

absența acționarului SC T.O.I. SRL, apelanții au omis faptul că hotărârea a

fost adoptată în data de 07 iunie 2006 la a doua convocare conform

dispozițiilor art. 112(2) din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data

adunărilor) tocmai urmare a neîntrunirii procentului de 50% la prima convocare.

Celelalte critici

legate de scopul ilicit, fraudulos urmărit de administratorul statutar în

conceperea acestei hotărâri, în încercarea de a consolida ilegalitățile

anterioare nu-și mai găseau justificarea unei analize distincte în condițiile

respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității Contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1560/2003 pentru cauză ilicită. Totodată, aspectele

privind oportunitatea măsurilor adoptate nu puteau face obiectul cenzurii

instanței în cadrul acțiunii în anulare ce poate avea în vedere doar motive

nelegalitate.

Împotriva Deciziei

nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, au formulat recurs reclamanți SC U. SA prin administrator judiciar

Casa de Insolvență T. SPRL, administratorul special F.V. și SC E. SRL

solicitând admiterea recursului iar în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

teza a treia, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de fond.

În motivarea

recursului s-a arătat că în speța este incident motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens se

susține că, în ceea ce privește soluția instanței de fond referitoare la

excepția autorității de lucru judecat, s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 163 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat,

reținându-se în mod eronat deplina identitate de obiect, părți și cauză între

prezentul litigiu și obiectul, părțile și cauza Dosarului nr. 17458/3/2005.

Soluția criticabilă a

instanțelor de fond pleacă de la greșita interpretare și aplicare a noțiunii de

"cauza a acțiunii civile" fapt ce a determinat reținerea identității

de cauză între cele două acțiuni civile în discuție, respectiv prezenta acțiune

și cea care a făcut obiectul dosarului 17458/3/2005.

Arată recurentele că,

și în primul litigiu și în cel de-al doilea, au fost invocate ca temeiuri de

drept ale formulării acțiunii dispozițiile legale cu privire la frauda legii și

cauza ilicită, însă, în circumstanțierea faptică a celor două temeiuri de drept

au fost invocate alte motive de fraudă și de cauză ilicită a actului juridic

civil.

Astfel, se susține

că, în Dosarul nr. 17458/3/2005 reclamanta SC S.S. SRL (societate absorbită de

actuala apelanta SC E. SRL) invocând titlul de proprietate reprezentat de

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3470/2001 încheiat cu SC U. SA, a solicitat

a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare

titlului sau pentru lipsa obiectului.

Practic, instanțele

de judecată, au fost chemate a judeca situația juridică ivită din împrejurarea

că SC U. SA ar fi vândut de două ori același imobil, o dată către autoarea lui

SC S.S. SRL. (Contractul nr. 3470/2001), pe de altă parte către SC T.C. SRL, o

parte din imobilul în cauză (Contractul nr. 1560/2003, contract ce face

obiectul și al prezentei judecăți) și, respectiv, către SC E.P.D. SRL, o altă

parte din imobilul în cauză (Contractul nr. 567/2001), aceasta din urmă la

rândul ei transmițând partea din imobil dobândită tot către SC T.C. SRL

(Contractul nr. 1559/2003).

Cauza ilicită ca

motiv de nulitate, a fost invocată doar din perspectiva vânzării de două ori a

aceluiași bun.

Prin hotărârile

pronunțate instanțele au analizat și au administrat probatorii exclusiv din

această perspectivă, a încheierii a două vânzări ale aceluiași imobil către doi

cumpărători diferiți, respectiv valabilitatea prin comparație a celor două

vânzări succesive.

Spre deosebire de

litigiul menționat, în care nulitatea Contractului nr. 1560/2003 urma a fi

analizată în cadrul unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri, în

prezenta speța s-a supus cercetării judecătorești chiar Contractul nr.

1560/2003 și se invocă motive de nevalabilitate intrinseci ale acestuia, din perspectiva

cauzei ilicite la încheierea acestui contract, respectiv împrejurarea că acest

contract a fost încheiat de administratorul statutar de la acea dată a SC U.

SA, în conivență cu cumpărătoarea SC T.C. SRL, în scopul golirii SC U. SA de

patrimoniul imobiliar, în dauna creditorilor și în favoarea administratorului

și a soției acestuia.

Chiar dacă și în

primul litigiu și în cel de-al doilea au fost invocate ca temeiuri ale

formulării acțiunii frauda legii și cauza ilicită, în funcție de circumstanțierea

faptică a celor două temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă

și de cauza ilicită.

Având în vedere cele

arătate, susțin recurentele că între cele două litigii nu există identitate de

cauză a acțiunii judecătorești, astfel că, în mod greșit instanța de fond a

reținut, iar instanța de apel a reținut că, în speță, ar exista o identitate de

cauză a celor două acțiuni civile, astfel încât să se poată aprecia că ar fi

incidență autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere de chemare în judecată recurentele arată că

prin acțiunea introductivă s-a solicitat instanței de judecată și anularea

hotărârii AGA din data de 07 iunie 2006, adunare ținută și instrumentată de

administratorul statutar T.A., fără participarea acționarului majoritar SC T.O.

SRL - aflată în faliment și fără ca lichidatorul judiciar să fi dat vreodată un

mandat de reprezentare altei persoane și că această AGA, a cărei nulitate

absolută se solicită a se constata, a fost concepută ca un instrument prin care

administratorul statutar T.A., a încercat să-și consolideze actele frauduloase

pe care le săvârșise în cadrul societății.

Cu privire la acest

aspect instanța de fond a reținut că această neparticipare nu ar fi reprezentat

un motiv de nelegalitate a hotărârii AGA, în condițiile în care nu s-ar fi

invocat "o altă modalitate de convocare". Instanța de fond a

amestecat în această motivare chestiuni legate de legalitatea convocării și

chestiuni legate de legalitatea constituirii cvorumului în vederea adoptării

hotărârii AGA în condițiile în care reclamantele nu au invocat faptul că s-ar

fi impus o altă modalitate de convocare pentru acționarul majoritar aflat în

procedura insolvenței ci s-a susținut faptul că fără participarea acestui

acționar majoritar, AGA nu se putea întruni în condiții de legalitate și adopta

niciun fel de hotărâri.

Instanța de fond,

deși a reținut că AGA a cărei nulitate se solicită a fost adoptată cu

participarea a doar 25,16% din capitalul social contrar dispozițiilor statutului

SC U. SA care impuneau la a doua convocare un minim de 50%, a constatat, în mod

nelegal, că această adunare ar fi fost în mod legal constituită și fără

participarea acționarului majoritar SC T.O. SRL (deținător a 58, 611% din

capitalul social).

Instanța de apel a

menținut soluția instanței de fond apreciind că "Cu prilejul reiterării

motivului de nulitate privitor la neîntrunirea cvorumului prin absența

acționarului SC T.O. SRL apelanții omit faptul că hotărârea a fost adoptată în

data de 07 iunie 2006 la a doua convocare conform dispozițiilor art. 112 (2)

din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data adunărilor tocmai urmare a

neîntrunirii procentului de 50 % la prima convocare".

Cu alte cuvinte

instanța de apel, aplicând dispozițiile Legii nr. 31/1990 în forma în vigoare

la data adunării a apreciat ca pentru legala întrunire a adunării la a doua

convocare, conform dispozițiilor art. 112 (2) hotărârile s-ar adopta indiferent

de valoarea acțiunilor reprezentate în adunare, chiar dacă statutul societății

prevedea un cvorum mai mare și pentru adunarea la a doua convocare.

Soluția instanței de

apel se bazează pe aplicarea eronată a dispozițiilor art. 112 din Legea nr.

31/1990, apreciind în mod eronat că acest text de lege ar avea prevalentă față

de dispozițiile statutului U. care stipulează, în mod expres, că și la a doua

convocare cvorumul trebuie să fie o participare de cel puțin 1/2 din acționarii

societății.

Adoptând aceasta

soluție instanța de apel a făcut o greșită interpretare a raportului juridic

dintre norma generală în materia societăților comerciale (Legea nr. 31/1990) și

norma specială care guvernează raportul între acționarii unei societăți

comerciale, respectiv statutul acesteia. Atâta timp cât, prevederea din

statutul societății U. SA conform căreia pentru adoptarea hotărârilor AGA se

impune o participare, la a doua convocare, de cel puțin 1A din acționari, nu

este o prevedere expres interzisă de lege, atunci voința acționarilor este

legală și aplicabilă.

Pe de altă parte,

între norma generală (Legea nr. 31/1990) și norma specială (statutul

societății) prevalează norma specială, astfel încât, în speță, pentru

legalitatea hotărârii AGA din 07 iunie 2006, chiar și la a doua convocare se

impunea o participație de minim 50% dintre acționarii societății, condiție care

nu ar fi putut fi îndeplinită în absența acționarului majoritar SC T.O. SRL.

Ca o consecință a

raționamentelor mai sus menționate instanța de apel, a considerat inoportună

analizarea celorlalte critici formulate de subscrisa cu privire la AGA din 07

iunie 2010 "legate de scopul ilicit, fraudulos urmărit de administratorul

statutar în conceperea acestei hotărâri nu-și mai găseau justificarea unei

analize distincte în condițiile respingerii capătului de cerere privind

constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1560/2003 pentru

cauza ilicită."

În mod nepermis și

neprocedural, trecând peste principiul disponibilității care guvernează

procesul civil, deși a fost investită de reclamanți cu două capete de cerere

distincte, primul privind nulitate contract și cel de-al doilea, nulitate

hotărâre AGA, pentru care reclamanții au invocat motive de nulitate distincte,

independente pentru fiecare dintre cele două acte juridice supuse cercetării

judecătorești, instanța a refuzat a analiza motivele de nelegalitate invocate

pentru hotărârea AGA, ca o consecință a respingerii primului capăt de cerere.

Cu alte cuvinte, instanța de apel, deși nu a pus în discuția părților o

excepție a lipsei de interes pentru soluționarea capătului 2 de cerere, practic

a reținut ca fiind lipsită de finalitate cercetarea acestui capăt de cerere,

întrucât ar fi respins capătul 1 din cererea de chemare în judecată.

Or, în realitate, așa

cum se poate observa și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, motivele

de nulitate invocate pentru fiecare din cele două capete de cerere priveau

aspecte intrinseci fiecăruia dintre cele două acte juridice distincte, fără a

exista o legătură de dependență între ele.

Susține astfel că, a

arătat alte aspecte în susținerea nelegalității acestei hotărâri AGA, pe care

T.A. singur a convocat-o, a prezidat-o, a semnat-o, și pe care instanța de fond

le-a ignorat cu desăvârșire, iar instanța de apel a refuzat să le analizeze ca

urmare creării legăturii de dependență arătate în paragraful anterior.

Față de necercetarea

acestor motive de nelegalitate se impune admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, astfel încât

să poată fi respectat principiul accesului la dublul grad de jurisdicție și cu

privire la soluția ce se va da și asupra acestor aspecte de nelegalitate.

Înalta Curte,

analizând recursul prin prisma motivelor invocate, constată că acesta este

fondat, motiv pentru care îl va admite pentru considerentele și în limitele

care vor fi expuse în continuare.

În susținerea

recursului s-a invocat motivul de nelegalitate reglementat prin art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Din perspectiva

acestuia, criticile au vizat modul de soluționare de către instanțe a celor

două capete de cerere cu care reclamantele au învestit instanța, respectiv

constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1560 din 30 mai 2003 și constatarea nulității hotărârii AGA a SC U. SA

din 07 iunie 2006.

În ceea ce privește

primul capăt de cerere și anume, constatarea nulității absolute a Contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 recurentele au

criticat faptul că instanțele au reținut greșit autoritatea de lucru judecat

față de cele dispuse prin Sentința nr. 15463 din 20 decembrie 2007 pronunțată

în Dosarul nr. 17458/3/2005.

În ceea ce privește

al doilea capăt de cerere, recurenta a criticat faptul că instanțele,

considerându-l accesoriu primului, nu l-au mai analizat pe fond, fiind încălcat

astfel principiul disponibilității.

Înalta Curte,

constată că soluția dată asupra primului capăt de cerere este legală,

reținându-se în mod corect incidența art. 163 C. proc. civ., în conformitate cu

care nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect

și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Critica invocată din

această perspectivă se referă la lipsa identității de cauză între acțiunea

soluționată prin Sentința nr. 15463 din 20 decembrie 2007 și acțiunea dedusă

judecății, invocându-se că "în circumstanțierea faptică a celor două

temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă și de cauză

ilicită".

În concret recurenții

nu au fost în măsură să identifice și să dovedească elemente factuale diferite

față de cele din litigiul anterior, de natură să conducă la calificarea

acțiunii dedusă judecății pe o cauză juridică nouă.

Instanța de apel, în

mod corect, a procedat la analiza comparată a celor două situații de fapt

descrise în motivarea acțiunii din cele două litigii și a ajuns la concluzia că

resorturile cauzei sunt comune, însă sunt prezentate într-o manieră în care

doar la nivel de aparență motivele par diferite.

Autoritatea de lucru

judecat este un principiu de interes general potrivit căruia, ceea ce s-a

hotărât printr-un act de jurisdicție, se consideră că exprimă adevărul și

judecata nu mai poate fi reluată deoarece acest principiu pune capăt,

irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat de toate căile de atac

deschise și puse la dispoziția lor de către lege.

Este însă fondat

motivul de recurs privind faptul că instanțele nu au analizat cel de al doilea

capăt de cerere referitor la nulitatea hotărârii AGA a SC U. SA din 07 iunie

2006.

Referitor la critica

privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 112 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 31/1990 prin raportare la prevederile statutare referitoare la cerințele de

cvorum și de majoritate cerute pentru adoptarea hotărârii AGA, se constată că

instanța de apel nu prezintă o motivare suficientă a deciziei adoptate de

natură să confere garanția că toate argumentele prezentate de apelant au fost

avute în vedere atunci când a concluzionat că apelul nu este fondat din această

perspectivă. O atare situație echivalează cu necercetarea cauzei pe fond, dat

fiind caracterul devolutiv al apelului, în cadrul căruia instanța de apel

verifică stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță, astfel cum rezultă din art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Nu s-au analizat și,

eventual, nu s-au înlăturat motivat, susținerile referitoare la prevalenta

dispozițiilor statutare în raport cu dispozițiile legale (art. 112 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 31/1990) sub aspectul cerințelor de cvorum legal sau statutar

privind majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârii atacate.

Cât privește

celelalte critici referitoare la scopul ilicit urmărit de administratorul

statutar atunci când a adoptat hotărârea, în mod corect, instanța de apel a

reținut că aceste aspecte nu intră în sfera controlului de legalitate care se

efectuează în cadrul acțiunii în anularea hotărârii AGA.

Față de

considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2), (3), (5) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți SC U. SA prin

administrator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL, administratorul special F.V.

și SC E. SRL împotriva Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința casării deciziei

atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, numai în

ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenții-reclamanți SC U. SA prin administrator judiciar Casa de

Insolvență T. SPRL, administratorul special F.V. și SC E. SRL împotriva

Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 iunie 2015.

Procesat

de GGC - NN