ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2456/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L., C. și D., solicitând instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/23.01.2005, prin care E. a vândut numitei C. dreptul de proprietate de 1/2 din 25.000 mp, situat în București, strada x nr. 201 - 205, cât și anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/13.04.2006, prin care C. a vândut către B. S.R.L. terenul în suprafață de 11.326/74 mp, situat în București, Strada x, nr. 201 - 205, în principal, pentru cauza ilicită (fraudă), conform art. 948 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. civ., deoarece terenul nu era în patrimoniul vânzătorilor la data vânzărilor și, în subsidiar, pentru dol, conform art. 960 din vechiul C. civ., deoarece cumpărătoarea B. a fost indusă în eroare de către vânzătoare. În subsidiar, în urma anulării contractelor de vânzare-cumpărare indicate la primul petit, a solicitat să se dispună radierea din evidența OCPI București - BCPI sector I, adică din CF x a sectorului 1 București, a dreptului de proprietate a reclamantului A., terenul în suprafață de 11.926,74 mp, situat în București, str. x. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2914/13 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins capătul principal al cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C. și D., pentru autoritate de lucru judecat. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins capetele subsidiare ale cererii de chemare în judecată, ca prescrise. A obligat reclamantul la plata către pârâții D. și B. S.R.L. a sumei de câte 4.500 RON, pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 544A din 1 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului și a obligat apelantul să plătească cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, redus, în sumă de 4.000 RON, fiecare, către intimatele pârâte B. S.R.L. și D..

Hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantul A..

În dezvoltarea criticilor, grefate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul a invocat, sub un prim aspect, că instanța de apel nu s-a pronunțat în privința motivelor de apel prin care reclamantul a prezentat elementele care dovedesc reaua-credință a cumpărătoarei C. la data încheierii contractului nr. x/29.01.2005, apte să conducă la respingerea autorității de lucru judecat. Arată că aceste elemente noi se referă la împrejurarea că C. a cumpărat de la E. terenul de 12.000 mp, prin contractul nr. x/2006, fără extras de carte funciară, renunțând expres la acesta conform declarației menționate în cuprinsul actului, conduită care are semnificația unei rele-credințe, deoarece la acea dată era notat, în cartea funciară, litigiul reclamantului cu E. în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sector 1 București; De asemenea, a arătat că pârâta S.C. B. a fost cumpărător de rea-credință, deoarece a cumpărat terenul cu sarcini.

Arată că aceste chestiuni au fost reliefate în acțiune, inclusiv prin cererea de apel, însă nu au fost invocate în cadrul acțiunii soluționate prin sentința civilă nr. 6215/17 aprilie 2016 modificată, prin decizia tribunalului, care a respins cererea sa, ca inadmisibilă.

Întrucât calea de atac a recursului este nedevolutivă și limitată la motivele de nelegalitate, recurentul solicită casarea pricinii și trimiterea, spre rejudecare, a procesului, pentru ca instanța să pună în dezbaterea părților această situație de fapt și de drept și să se pronunțe și pe aceaste susțineri.

Al doilea aspect semnalat de recurent pune în discuție nesocotirea prevederilor art. 430 C. proc. civ., instanța de apel reținând nelegal existența autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 6215/17.04.2006 a Judecătoriei Sectorul 1 București, întrucât nu sunt întrunite cerințele triplei identități de părți, obiect și cauză.

Explicitează recurentul că soluția, definitivă, în dosarul nr. x/2005 a fost cea dată de către Tribunalul București, prin decizia nr. 1964R/15.11.2006, prin care s-a constatat că este nul recursul formulat de A., a fost admis recursul formulat de E. și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea (disjunsă) a reclamantului.

Cu alte cuvinte, soluția, definitivă, în dosarul nr. x/2005 este de respingere, ca inadmisibilă, a cererii reclamantului, astfel încât, în lipsa stabilirii, în mod definitiv, a unei situații pe fondul cauzei, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat. Motivarea respingerii cererii reclamantului, din dosarul amintit, s-a bazat pe invocarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. de la 1865, adică pe temeiul acțiunii în constatarea unui drept, instanța statuând că avea la îndemână o acțiune în realizarea unui drept, ceea ce face să fie inadmisibilă acțiunea în constatare.

Or, față de această acțiune, pornită în dosarul nr. x/2005, reclamantul nu a formulat o acțiune în constatare, ci una în realizare, iar temeiul de drept nu a fost identic cu cel anterior.

În concluzia acestei critici, înscrise în pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut, nelegal, că între dosarul de față și cauza nr. x/2005 există identitate de obiect și cauză și, prin urmare, a reținut, eronat, incidența art. 430 C. proc. civ.

Recurentul învederează obiectul dosarului nr. x/2005 și arată că, în dosarul pendinte, a solicitat anularea a două contracte (spre deosebire de dosarul menționat în care, prin cererea completatoare a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat cu încheierea nr. x/2005), iar motivele și temeiurile de drept sunt diferite, în prezent fiind invocate dispozițiile art. 948 alin. (1) pct. 4 și 960 din vechiul C. civ.. Mai reproșează instanței de apel că a pus semnul egalității între două motive de anulare a actului, complet diferite, art. 15 din Legea nr. 54/1998 și art. 948 alin. (1) pct. 4 și 960 din vechiul C. civ.

Printr-o altă critică recurentul susține că nu există autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1469/29.01.2007, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă, prin respingerea apelului și anularea recursului, astfel că decizia de apel încalcă dispozițiile art. 430 și 431 C. proc. civ., motiv de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Obiectul dosarului nr. x/2006 l-a constituit acțiunea în anularea contractului de vânzare nr. x/13.04.2006, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 7/1996. Procesul s-a finalizat pe excepția lipsei de interes, prin sentința nr. 1469/28.12.2009 a Judecătoriei Sector 1 București, iar nu pe fondul cauzei, fiind apreciat că reclamantul nu justifică un interes legitim de anulare a contractului, respectiv în lipsa anularii contractului de vânzare anterior, autentificat sub nr. x/2005, între E. și C.. Neformulându-se o altă cerere de anulare a contractului de vânzare anterior, autentificat cu nr. x/2005, între E. și C., într-adevăr, nu există interes, dar această cerere de anulare a fost formulată în cauza de față, astfel încât, în prezent, există interesul de a acționa, deoarece prezenta acțiune aduce reclamantului un folos practic direct, deoarece dacă titlurile pârâților s-ar desființa, iar reclamantul ar deveni proprietar, rămânând singurul dobânditor cu titlu valabil.

Susține recurentul că, în dosarul nr. x/2006, părțile, obiectul și cauza sunt diferite de cele din procesul de față, motivele de nulitate raportându-se la aspectul că prețul indicat în contract era derizoriu față de valoarea de piață, iar vânzarea a fost fictivă lipsind consimțământul și cauza actului juridic. În schimb, în cauza de față, din punct de vedere al obiectului și cauzei, reclamantul a solicitat anularea ambelor contracte, iar ca fundament legal a invocat, în anularea celor două contracte, în principal, pentru cauză ilicită (fraudă la lege), în conformitate cu art. 948 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. civ., deoarece terenul nu era în patrimoniul vânzătorilor, la data vânzărilor subsecvente și, în subsidiar, pentru dol, conform art. 960 din același cod, deoarece cumpărătoarea, B. S.R.L., a fost indusă în eroare de către vânzătoare. Este de observat că sunt diferite temeiurile de drept, respectiv Legea 7/1996 versus art. 948 și 960 din vechiul C. civ.

Întrucât premisele pe care instanța s-a pronunțat pe excepție, în dosarul nr. x/2006, sunt diferite în raport de cauza pendinte, reclamantul arată că a formulat o nouă cerere de anulare a contractului de vânzare nr. x/2005, întemeiată pe alte motive.

În consecință, cum cele două hotărâri anterioare, raportat la care s-a invocat autoritatea de lucru judecat, nu au fost pronunțate pe fondul cauzei, ci pe excepții, iar față de situația existentă la data pronunțării pe excepție situația invocată în procesul pendinte este diferită, cauza și obiectele proceselor sunt diferite, consideră că soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat este una nelegală.

Printr-un alt motiv se invocă nelegalitatea deciziei atacate în legătură cu soluția dată pe aspectul prescripției, pentru capetele subsidiare ale cererii de chemare în judecată, în opinia recurentului fiind încălcate prevederile art. 2523 și 2517 C. civ., întrucât instanța de apel a respins, nelegal, apelul și a menținut soluția de admitere a excepției prescripției față de cererea de anulare a contractului pentru dol.

Consideră că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut acest dol, adică de la data la care i-a comunicat Curtea de Apel București decizia nr. 743 A din 2017, fiind incidente dispozițiile noului C. civ. și nu cele ale Decretului nr. 167/1958.

Susține că, deși prima instanță a reținut corect faptul că termenul de prescripție începe să curgă "de la data la care a fost cunoscut acest motiv de nulitate, respectiv a fost descoperit dolul’’ aceasta dată a fost plasată greșit, în timp, de către instanțele anterioare, arătând că momentul la care a cunoscut motivul de nulitate nu a fost momentul formulării cererilor de chemare în judecată în anul 2006/2007, ci data comunicării deciziei nr. 743A/2017, în dosarul nr. x/2007, având ca obiect acțiunea reclamantului în revendicare, prin comparare de titluri.

Printr-o ultimă critică se impută instanței de apel încălcarea prevederilor art. 909 alin. (1) și 2523 C. civ. în ce privește respingerea apelului din perspectiva soluției de admitere a excepției prescripției față de cererea, subsidiară, privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L., motiv de casare subsumabil art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel a făcut unele raționamente în sensul raportului dintre acest petit și petitele anterioare, însă fără a se pronunța pe chestiunea prescripției acestui petit. Termenul de prescripție a acțiunii în rectificarea cărții funciare începe să curgă din momentul în care se va anula contractul de vânzare – cumpărare nr. x/29.01.2005. Astfel, dacă acțiunea, în fond, (acțiunea în anularea titlului în baza căruia a fost făcută înscrierea în cartea funciară) este imprescriptibilă, consideră că și acțiunea în rectificarea cărții funciare este imprescriptibilă.

Or, Curtea de Apel nu a invocat care ipoteză dintre prevederile art. 908 și 909 din C. civ. ar fi incidente în speța de față, iar prevederile art. 908 alin. (1) pct. 1 și alin. (3) sunt clare, respectiv acordă posibilitatea celui îndreptățit să solicite rectificarea cărții funciare nu doar după admiterea acțiunii de fond, ci și concomitent cu aceasta.

În considerarea criticilor expuse, recurentul a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel.

Intimata D. a invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Intimata B. S.R.L., prin întâmpinare, a arătat că toate criticile deduse judecății nu sunt subsumabile motivelor de casare înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în situația în care se va trece peste chestiunea nulității, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, în sumă de 5.000 RON.

Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată din 20 octombrie 2022, recurentul reclamant a arătat că ințelege să invoce un motiv de nulitate absolută a deciziei recurate, constând în faptul că actul a fost pronunțat, redactat și semnat numai de către un membru al completului de judecată, celălalt fiind pensionat. Or, potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea se semnează de către toți membrii completului de judecată. Lipsa semnăturii unui membru al completului de pe decizia pronunțată nu poate fi complinită în contextul în care judecătorul fondului s-a pensionat, împrejurare care echivalează cu lipsa motivării hotărârii, care nu este semnată de judecătorul care a participat la administrarea probelor, pronunțarea soluției și la ultima etapă a motivării.

Recurentul a solicitat anularea deciziei instanței de apel și trimiterea pricinii spre rejudecare.

În a doua parte a notelor scrise, recurentul a arătat că au apărut elemente noi, respectiv Decizia din 21 septembrie 2009 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza nr. 21000/2008 Haliu contra României.

Intimata B. S.R.L. a invocat excepția tardivității motivului nou de recurs constând în nesemnarea hotărârii de către un membru al completului din apel și a motivat că susținerile cu privire la invocarea hotărârii CEDO nu au făcut obiectul analizei instanței de apel, astfel că nu pot fi primite în prezenta cale de atac, fiind invocate omisso medio, direct în recurs, aspect ce contravine principiului legalității căilor de atac și dublului grad de jurisdicție.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 14 aprilie 2022 completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatele D. și B. S.R.L., întrucât criticile dezvoltate în cererea de recurs sunt susceptibile de a fi subsumate, pe anumite aspecte, motivelor de nelegalitate înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Drept urmare, a fost admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 544 A din 1 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fixând termen pentru judecata căii de atac în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte observă că, recurentul reclamant A., prin concluziile scrise, depuse la 14.10.2022, a invocat, printre altele, două noi motive de recurs, susținând că acestea ar constitui motive de ordine publică și ar atrage nulitatea deciziei recurate, potrivit art. 178 coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., respectiv:

- faptul că hotărârea atacată este redactată/semnată doar de unul dintre cei doi membri ai completului de judecată, care a semnat și pentru judecătorul, membru al completului de judecată, care s-a pensionat;

- au apărut motive noi privind situația de fapt, reclamantul făcând referi cu privire la încălcarea drepturilor sale din perspectiva Deciziei din 21 septembrie 2009 a Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza nr. 21000/2008 Haliu contra României.

Înalta Curte reține că aceste motive de recurs nu vor putea constitui obiect al controlului judiciar întrucât, deși recurentul pretinde că acestea se circumscriu unor motive de ordine publică, criticile au fost tardiv formulate, în raport de prevederile art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 485 C. proc. civ., care instituie obligația de a motiva recursul, înlăuntrul termenului de recurs, prin însăși cererea de recurs.

În cauză, decizia instanței de apel a fost comunicată reclamantului la 4 iunie 2021, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila x (verso) din dosarul Curții de Apel, iar recursul a fost declarat de reclamant la 2 iulie 2021, conform ștampilei aplicată pe plic, aflat la dosar ICCJ, fiind formulat în termenul defipt de lege.

Prin concluziile scrise, din 14.10.2022, recurentul supune analizei instanței de recurs motive noi, suplimentare, care deși nu au fost învederate prin cererea inițială de recurs, acesta pretinde că aspectele evocate ar atrage anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 178 coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Într-adevăr, alin. (3) al art. 489 prevede că "motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului…"

Așadar, legiuitorul, în cuprinsul normei sus evocate, a prevăzut posibilitatea invocării unor asemenea motive din oficiu doar de către instanța de judecată.

Este adevărat că deși art. 178 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel, concluzia desprinsă în interpretarea textului trebuie, însă, corelată și cu dispozițiile înscrise în art. 178 alin. (5) care stabilesc că toate cazurile de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca.

Prin urmare, orice motive noi de recurs puteau și trebuiau formulate de parte doar înlăuntrul termenului legal de declarare a căii de atac, astfel cum sunt și criticile reclamantului referitoare atât la semnarea hotărârii recurate doar de către unul dintre membrii completului de judecată, cât și la încălcarea drepturilor sale prin raportare la decizia pronunțată de Curtea Europeană în dosarul nr. x/2008 susținere semnalată, de altfel, de reclamant și în fața instanței de apel.

Or, toate aceste aspecte erau cunoscute de reclamant la momentul declarării și motivării recursului, exercitat în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ.. Așadar, orice motive noi, evocate de recurent, ulterior acestui moment, nu mai pot constitui obiect al controlului judiciar, fiind formulate tardiv, în cauză nefiind identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând legalitatea deciziei recurate, din perspectiva primului motiv de recurs, susceptibil de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (și nu pct. 5, evocat de recurent), în sensul că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat în privința motivelor de apel prin care reclamantul ar fi prezentat elementele noi, diferite de orice alt litigiu, care dovedesc reaua-credință a pârâților C. și S.C. B. la perfectarea actelor a căror anulare a solicita-o, Înalta Curte reține că susținerile recurentului se vădesc a fi nefondate.

În dezvoltarea criticii formulate, recurentul a arătat că a supus atenției instanței de apel noi elemente care dovedesc reaua credință a cumpărătoarei C. la data încheierii contractului nr. x/29.01.2005, în sensul că actul respectiv a fost perfectat fără extras de carte funciară deși, la acea dată, litigiul ce forma obiectul dosarului nr. x/2004 era notat în cartea funciară. S-a pretins, totodată, că instanța de apel nu a examinat nici motivul nou adus în discuție prin acțiunea de față, care viza contestarea valabilității contractului nr. x/2006, în sensul încheierii actului cu rea-credință de către pârâta S.C. B., întrucât cumpărătoarea luase la cunoștință de notarea în cartea funciară a litigiului ce forma obiectul dosarului nr. x/2004 al Judecătoriei Sector 1.

Susține că aceste aspecte noi prezentate, atât în acțiune, cât și în cererea de apel, nu au fost analizate, deși erau apte să conducă la respingerea excepției autorității de lucru judecat. Din această perspectivă, apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ce reglementează obligația instanței de a arăta, în motivare, argumentele pentru care s-au admis ori s-au respins toate dintre motivele și susținerile părților.

Contrar celor arătate de recurent, hotărârea instanței de apel fundamentează, prin argumentele menționate în cuprinsul său, soluția de respingere a apelului, critica nefiind sub incidența ipotezei de modificare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii atacate.

Din examinarea considerentelor deciziei recurate reiese că instanța de apel a verificat legalitatea sentinței primei instanțe, din perspectiva soluției date excepției privind autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește solicitarea reclamantului care viza anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2005 și nr. y/2006 pe motiv de fraudă la lege, analiză realizată de instanța de prim control judiciar din perspectiva criticilor care negau existența triplei identități de părți (sub aspectul că în procesele anterioare nu au figurat toate părțile din dosarul de față), obiect (pe motiv că, spre deosebire de procesele anterioare, în acțiunea pendinte a solicitat anularea ambelor contracte de vânzare-cumpărare, prin aceeași cerere) și de cauză (justificat de împrejurarea că a fost invocat un alt motiv de fraudă la lege, față de cel care a fost analizat în litigiile anterioare) .

În esență, în considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel a arătat, cu referire la cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.01.2005 că, anterior promovării litigiului de față, prin sentința civilă nr. 6215/17.04.2006 a Judecătoriei Sector 1 București (irevocabilă prin decizia civilă nr. 1964R/15.11.2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă), a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții E. și C. privind anularea contractului menționat, pentru cauză ilicită - fraudă la lege și lipsa consimțământului, fiind respinsă și cererea de rectificare a cărții funciare.

Examinând demersul judiciar de față, instanța de apel a avut în vedere că reclamantul a investit instanța cu aceleași pretenții care au fost tranșate în cadrul litigiului soluționat prin hotărârea judecătorească evocată, astfel că, între cele două litigii, există identitate de părți, obiect și cauză.

Din această perspectivă, instanța de apel a argumentat că cerințele impuse de lege pentru a reține autoritatea lucrului judecat sunt îndeplinite, în sensul că, între cele două litigii, există identitate de părți, atât în privința reclamantului, cât și a pârâtelor C. și D., care este succesoarea pârâtului-decedat E.. S-a avut în vedere, totodată, din perspectiva îndeplinirii condiției care vizează identitatea de părți, că autoritatea de lucru judecat nu este înlăturată, în privința solicitării care vizează anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, de împrejurarea că, în dosarului de față, pe lângă pârâtele C. și D., figurează ca pârât și S.C. B. S.R.L., atât timp cât calitatea procesuală a societății-pârâte a fost reținută în cererea reclamantului privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, cerere care, de altfel, a fost examinată din perspectiva valorificării celor statuate prin sentința civilă nr. 1469/2007 a Judecătoriei Sector 1 București.

Relativ la condiția referitoare la identitatea de obiect, instanța de apel a concluzionat că și această condiție este îndeplinită, fiind argumentat faptul că, în ambele litigii, reclamantul a solicitat, prin acest capăt de cerere, anularea aceluiași contract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/23.01.2005, iar alăturarea altor capete de cerere în cauza de față, în raport de procesul inițial, nu este în măsură a înlătura identitatea de obiect între cele două litigii, de vreme ce fiecare capăt de cerere a fost analizat în mod separat.

Și critica reclamantului prin care susținea neîndeplinirea condiției referitoare la identitatea de cauză (pe motiv că s-ar fi invocat un alt motiv de fraudă la lege, față de litigiile anterioare) a fost examinată și înlăturată în mod argumentat.

Astfel, procedând la verificarea acestui motiv de apel, Curtea de Apel reținut că, atât în primul dosar, cât și în cererea de față, reclamantul a invocat, același motiv de nulitate a contractului, respectiv frauda la lege, identitatea de cauză nefiind înlăturată chiar dacă în primul proces a fost invocat un text de lege, iar în litigiul de față, un alt temei legal. S-a avut în vedere că verificarea identității de cauză impune a se examina cauza de nulitate, indiferent care este norma de drept ce se pretinde a fi încălcată, drept pentru care a apreciat îndeplinită și condiția privind identitatea de cauză, atât timp cât cauza celor două cereri de chemare în judecată este reprezentată de încheierea unui act juridic civil prin fraudă la lege.

Verificarea soluției date excepției autorității lucrului judecat a fost realizată și în privința cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2006 în raport de cele statuate prin sentința civilă nr. 1469/29.01.2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2006, prin care s-a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C., având ca obiect anularea aceluiași contrat de vânzare-cumpărare.

Instanța de apel a avut în vedere că, în cuprinsul acestei din urmă hotărâri, a fost reținut că reclamantul A. este terț de contractul a cărui nulitate o solicită și nu justifică un interes legitim, personal și actual în formularea cererii întrucât, prin anularea contractului, reclamantul nu obține niciun folos practic, atât timp cât cererea acestuia referitoare la constatarea nulității titlului de proprietate a vânzătoarei C. a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6215/2006 a Judecătoriei Sector 1 București.

Și în privința acestui capăt de cerere instanța de apel a apreciat că este îndeplinită condiția identității de părți și obiect între cele două dosare, dar și cea a identității de cauză, care s-a bazat pe existența cumpărătorului de rea-credință și același motiv de nulitate a contractului, care viza cauza ilicită și frauda la lege. S-a avut în vedere că, deși în litigiul anterior s-a statuat asupra unei excepții procesuale, autoritatea de lucru judecat nu este înlăturată, de vreme ce problema de drept și argumentele aduse în sprijinul cererii de față sunt identice, fiind tranșată, definitiv, chestiunea valabilității titlului de proprietate al vânzătoarei din contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se cere. În acest context, instanța de apel a apreciat că, și în prezentul litigiu, reclamantul nu ar obține niciun folos practic prin anularea contractului nr. x/2006, perfectat între C. și S.C. B., întrucât bunul s-ar întoarce în patrimoniul vânzătoarei, ca efect al repunerii părților în situația anterioară și nu în cel al reclamantului.

În consecință, contrar susținerilor recurentului, nu se poate reține că instanța de apel nu a procedat la examinarea efectivă a tuturor motivelor și argumentelor prezentate în susținerea cererii de apel sau ar fi pronunțat o soluție a cărei fundamentare, în examinarea criticilor formulate, nu se regăsește în considerente. Motivarea instanței de apel respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Curtea raportându-se la hotărârile judecătorești pe care le-a considerat relevante în soluționarea litigiului de față și la efectele acestora, din perspectiva autorității lucrului judecat, acestea făcând parte din raționamentul juridic al instanței, care a condus la respingerea apelului declarat de reclamant.

Împrejurarea că instanța de apel a înlăturat corect sau nu susținerile recurentului cu privire la soluția dată excepției privind autoritatea de lucru judecat urmează a fi analizate de prezenta instanță în cadrul cercetării următorului motiv de recurs fundamentat pe art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ. (și nu a pct. 5, evocat de recurent), care se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susținut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul reținerii greșite a excepției privind autoritatea de lucru judecat întrucât, pe de o parte, litigiile anterioare nu au fost soluționate pe fond, ci pe excepția inadmisibilității și cea a lipsei de interes iar, pe de altă parte, că nu există identitate de obiect și cauză, pentru a reține autoritatea de lucru judecat întrucât, în prezenta cauză, a fost formulată o acțiune în realizare, fundamentată pe un alt motiv care vizează frauda la lege.

Susținerile recurentului sub aspectul reținerii greșite a autorității lucrului judecat, derivând din cele statuate prin hotărârile judecătorești anterioare, respectiv sentința civilă nr. 6215/17.04.2006 și sentința civilă nr. 1469/29.01.2007, ambele pronunțate de Judecătoria Sector 1 București, se vădesc a fi nefondate.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "(1) nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect."

În condițiile art. 432 C. proc. civ., excepția autorității lucrului de judecat este de ordine publică, întrucât poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.

Această reglementare exprimă grija legiuitorului de a proteja stabilitatea raporturilor juridice dezlegate jurisdicțional, o nouă judecată asupra acestora fiind exclusă - fie pentru a le confirma, ceea ce ar fi inutil, fie pentru a le infirma, ceea ce ar fi inadmisibil.

Autoritatea de lucru judecat privește și hotărârile prin care s-au admis excepții peremptorii, întrucât art. 430 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea autorității lucrului judecat, existând identitate de părți, obiect și cauză între cererile care au format obiectul dosarului nr. x/2005, respectiv obiectul dosarului nr. x/2006 și cererea ce face obiectul litigiului de față, ceea ce denotă o aplicare corectă a dispozițiilor înscrise în art. 431 C. proc. civ.

Astfel, cum corect s-a reținut prin decizia recurată, părțile sunt aceleași ca și în litigiile precedente, respectiv reclamantul A. și pârâții D. (succesoarea lui E.), C. și S.C. B. SRL), obiectul este identic, întrucât scopul urmărit de reclamant vizează aceeași pretenție, respectiv anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare), iar cauza litigiului de față este identică (cauza ilicită și frauda la lege) cu cea a litigiilor soluționate anterior.

În ceea ce privește cauza acțiunii civile, pornind de la definiția dată în literatura de specialitate, aceasta este reprezentată de faptele juridice sau materiale care constituie temeiul legal al dreptului cerut, fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părți îl valorifică împotriva celeilalte, trebuie observat că acest element al acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutat în complexitatea de circumstanțe care determină și întrețin voința părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Contrar susținerilor recurentului, în ceea ce privește cauza cererii sale având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.01.2005, înțeleasă ca situație de fapt calificată juridic, se observă că aceasta este identică cu cauza cererii anterioare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 și respinse, ca neîntemeiată. Aceeași situație se identifică și în privința cauzei cererii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2006, ce se vădește a fi identică cu cea a cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/2006, respinse, ca lipsită de interes.

În concret, prin sentința civilă nr. 6215/17.04.2005, pronunțată în dosarul nr. x/2005, Judecătoria Sector 1 București a respins, ca neîntemeiat (și nu ca inadmisibil, cum eronat susține recurentul), capătul de cerere formulat de reclamantul A. ce a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2005, încheiat între E. (autorul pârâtei D.) și C., pe motiv de cauză ilicită și fraudă la lege pentru încălcarea normelor înscrise în art. 948, art. 966 C. civ. și art. 15 din Legea nr. 54/1998.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că "pentru a se constata, însă, existența cauzei ilicite și, în consecință, fraudarea legii și a intereselor reclamantului (s.n. A.) la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (s.n. contractul nr. x/2005 dintre E. și C.) este necesară dovedirea complicității părților contractante în acest scop ori o asemenea probă nu s-a făcut în cauză cu privire la pârâta C.". Se mai retine în cuprinsul aceleiași hotărâri faptul că C. nu a avut cunoștința de existenta contractului încheiat de E. cu reclamantul A., cât și faptul că la data la care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x/29.01.2005 între E. și C. nu era notat niciun litigiu în cartea funciara, iar notarea litigiului nr. 24444/2005 în cartea funciară fiind realizată după încheierea contractului atacat.

Soluția dată cererii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1964R/15.11.2006, pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă.

De asemenea, se observă că, prin sentința civilă nr. 1469/29.01.2007, pronunțată în dosarul nr. x/2006, Judecătoria Sector 1 București a respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamantul A. ce a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/13.04.2006, încheiat între pârâții C. și S.C. B. S.R.L., pe motiv de cauză ilicită și fraudă la lege, reținându-se că interesul reclamantului nu se justifică, atât timp cât s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că titlul deținut de pârâta C. este valabil încheiat și, chiar în ipoteza în care s-ar admite acțiunea în anularea titlului pârâtei B., imobilul ar reintra în patrimoniul lui C. și nu în patrimoniul reclamantului A..

Această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1006A/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul București și decizia civilă nr. 435/13.03.2008 a Curții de Apel București.

Prin demersul judiciar de față, reclamantul A. (reclamant și în dosarele sus menționate, finalizate prin pronunțarea sentințelor civile nr. 6215/17.04.2006 și nr. 1469/29.01.2007) solicită, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. (pârâți și în dosarele anterioare), anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.01.2005, prin care E. a vândut lui C. dreptul de proprietate de 1/2 din 25.000 mp, situat in București, strada x nr. 201 - 205, cât și anularea contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.04.2006, prin care C. a vândut către S.C. B. S.R.L. terenul în suprafața de 11.326/74 mp, situat in București, Strada x nr. 201 - 205, în principal pentru cauza ilicită și fraudă la lege, conform art. 948 alin. (1) pct. 4 din C. civ. din 1864, deoarece terenul nu era în patrimoniul vânzătorilor la data vânzărilor succesive și, în subsidiar, pentru dol, conform art. 960 din C. civ. din 1864, deoarece comparatoarea B. a fost indusă în eroare de către vânzătoare.

Se constată, însă, că pretențiile deduse judecății în prezenta cauză se întemeiază pe aceleași elemente generatoare ale acțiunilor inițiale, având la bază aceeași fundamentare legală a situației de fapt, respectiv același cauză cu cea a cererilor promovate anterior, soluționate prin pronunțarea sentințelor civile nr. 6215/17.04.2006 și nr. 1469/29.01.2007 ale Judecătoriei Sector 1 București.

Examinarea hotărârilor judecătorești anterioare și a acțiunii ce face obiectul dosarului de față denotă existența triplei identități cerute de lege, pentru a reține autoritatea de lucru judecat, respectiv atât de părți și obiect, dar și de cauză, respectiv constatarea nulității, pentru cauză ilicită și fraudă la lege, a titlurilor de proprietate deținute de pârâta C., respectiv pârâta S.C. B. S.R.L., adică a celor două contracte de vânzare-cumpărare nr. x/2005 și nr. y/2006.

A susține că nu există autoritate de lucru judecat pe motiv că în litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2005 a formulat o "acțiune în constatare" în privința nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, față de temeiul de drept evocat, respectiv art. 111 C. proc. civ., nu este în măsură să înlăture identitatea de obiect și cauză din prezentul litigiu, de vreme ce constatarea nulitatii absolute sau relative a unui act juridic reprezintă o cerere în realizare, iar nu în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, adică o acțiune în confirmare. De altfel, referirea recurentului la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii sale privind nulitatea contractului nr. x/2005 este eronată de vreme ce demersul judiciar care a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 a fost respins, ca neîntemeiat, prin sentința civilă nr. 6215/2006 a Judecătoriei Sector 1 București. Această soluție a fost menținută prin decizia civilă nr. 1964/R/2006 a Tribunalului Bucureși, hotârârea primei instanțe fiind modificată, în parte, doar în privința cererii reclamantului A. având ca obiect constatarea calității sale de proprietar, în temeiul contractului de vânzare bunuri viitoare, autentificat sub nr. x/2002, cerere respinsă, ca inadmisibilă, prin reținerea îndreptățirii reclamantului în promovarea unei acțiuni în realizarea dreptului său.

Cum reclamantul A. a fost parte în litigiile soluționate, definitiv, prin sentința civilă nr. 6215/17.04.2006, respectiv sentința civilă nr. 1469/29.01.200, ambele pronunțate de Judecătoria Sector 1 București, acesta nu mai poate pretinde, în cadrul demersului judiciar de față, nulitatea titlurilor de proprietate ale pârâților C. și B. bazată pe aceleași fapte și cauze generatoare (doar altfel descrise în detaliu, dar care vizează aceeași instituție sau categorie juridică pe care reclamantul își întemeiază pretenția) de nulitate a actelor juridice contestate și indiferent de denumirea acțiunii ori de adăugarea sau omiterea unor norme de drept în cuprinsul argumentației juridice incluse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, comparativ cu cele care au determinat acționarea în judecată a pârâților în cadrul litigiilor anterioare, finalizate prin hotărârile judecătorești sus evocate.

În această situație se opun dispozițiile art. 431 C. proc. civ., date fiind verificările jurisdicționale realizate deja în litigiile anterioare, astfel încât recurentul nu mai are posibilitatea să evoce, în cadrul prezentului litigiu, aspecte legate de stabilirea unor împrejurări de fapt și drept asupra cărora instanțele au statuat definitiv. Or, cum corect s-a reținut prin decizia recurată, în prezentul litigiul se identifică aceeași pretenție cu cea care a format obiectul litigiilor anterioare, adică anularea titlurilor de proprietate deținute de pârâții C. și S.C. B., întemeiate pe aceleași elemente generatoare de nulitate a actelor juridice contestate care vizează cauza ilicită și frauda la lege (doar descrise altfel în detaliu) imputate acelorași persoane, în calitate de pârâte.

De altfel, a admite că prin simpla schimbare, formală, a argumentației și temeiului de drept, indicat de reclamant, ar schimba însăși cauza pretențiilor sale deși, în realitate, cauza de nulitate este identică, iar calificarea juridică este, de asemenea (în realitate și în esență), identică, ar transforma autoritatea de lucru judecat într-o instituție iluzorie, ușor de eludat, ceea ce ar fi contrar principiului stabilității raporturilor juridice.

Faptul că în pricina care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1469/29.01.2007 a Judecătoriei Sector 1 a fost analizat numai interesul reclamantului în formularea cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006 nu este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat, din perspectiva neîndeplinirii condiției referitoare la identitatea de cauză, câtă vreme îndeplinirea condiției prevăzute de lege nu se raportează la excepțiile procesuale invocate în cauză, ci la elementele cererilor succesive de chemare în judecată. Or, cum corect s-a reținut prin decizia recurată, și în prezentul litigiu este justificată lipsa de interes a reclamantului în contestarea valabilității contractului nr. x/2006, încheiat între C. și S.C. B., întrucât se supun analizei aceeași pretenție și aceeași problemă de drept, iar aceasta nu mai poate fi analizată, încă o dată, în aceleași condiții. Situația avută în vedere în litigiul precedent nu este schimbată din perspectiva solicitării care vizează examinarea valabilității titlului de proprietate a pârâtei S.C. B., în contextul în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între E. și C. nu a fost desființat, iar o eventuală desființare a titlului pârâtei B. ar avea drept efect repunerea părților în situația anterioară și nu revenirea bunului în patrimoniul reclamantului.

Printr-un alt motiv de recurs, reclamantul a susținut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul încălcării prevederilor art. 2523 și art. 2517 C. civ., în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantului privind anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru dol. S-a arătat că, în privința actului contestat, perfectat între C. și S.C. B., atât prima instanță, cât și instanța de apel au plasat greșit, în timp, momentul de început al termenului de prescripție. A solicitat a se reține că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu este cel al formulării cererilor de chemare în judecată, respectiv anii 2006/2007, ci data la care i-a fost comunicată decizia nr. 743/A/2017, din dosarul nr. x/2007, prin care acțiunea sa în revedincare a fost respinsă.

Înalta Curte reține netemeinicia acestor critici, fundamentate pe motivul de casare înscris în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care vizează dezlegarea dată prescripției dreptului material la acțiune, cu referire la momentul de început al prescripție dreptului de a cere anularea contractului de vânzare-cumpărare perfectat între C. și S.C. B. S.R.L. pentru dol.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că termenul de prescripție de 3 ani a dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru viclenie (dol) începe să curgă, potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, incident în raport de art. 201 din Legea nr. 71/2011, de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu la împlinirea unui termen de 18 luni de la data încheierii actului.

Curtea de Apel a avut în vedere că, în raport de momentul subiectiv (descoperirea manoperelor dolosive la încheierea actului), nu s-a făcut dovada că reclamantul a cunoscut existența manoperelor dolosive la încheierea contractului însă, în raport de momentul obiectiv, ce impune împlinirea unui termen de 18 luni de la încheierea actului juridic contestat, instanța de control judiciar a reținut că acțiunea reclamantului a fost promovată cu depășirea termenul de prescripție.

Contrar criteriului obiectiv, reținut de instanța de apel în determinarea momentului de început a cursului prescripție extinctive (nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului), recurentul pretinde existența unui singur reper (cel subiectiv) în marcarea începutului cursului prescripției, susținere ce este, însă, contrară normei înscrisă în art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

În contextul normativ evocat, rezultă că ipoteza susținută de recurent (s.n. cea a comunicării deciziei nr. 743/A/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2007) este irelevantă sub aspectul celor reținute de instanța de apel în legătură cu regimului prescripției extinctive (începutul acesteia), întrucât teza avansată de recurent se plasează în afara ipotezei normei incidente.

Fixarea, de către legiuitor, a unui moment obiectiv (al expirării celor 18 luni de la încheierea actului), de la care termenul de prescripție de 3 ani trebuie să înceapă să curgă are menirea, pe de o parte, de a asigura ocrotirea intereselor celor îndreptățiți să ceară anularea actului juridic pentru dol, iar pe de altă parte, asigurarea scopului și funcțiilor instituției prescripției extinctive. Or, în raport de data formulării acțiunii de față, în mod cum corect s-a reținut, prin decizia recurată, că termenul de prescripție s-a împlinit.

Sub un ultim aspect, recurentul a susținut, potrivit art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului de soluționarea a cererii, subsidiare, de radiere din evidențele OCPI a dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L. S-a pretins, în esență, că instanța de apel, prin decizia atacată, a expus un raționament privind raportul dintre acest petit și celelalte petite anterioare, fără a se pronunța pe chestiunea prescripției petitului subsidiar. Pretinde că au fost încălcate prevederile art. 909 alin. (1) și 2523 C. civ., întrucât dacă acțiunea în fond (acțiunea în nulitatea titlului în baza căruia a fost făcută înscrierea în cartea funciară) este imprescriptibilă, pe cale de consecință, și acțiunea în rectificarea cărții funciare este imprescriptibilă.

Susținerile recurentului nu sunt întemeiate, întrucât instanța de apel, în examinarea cererii de radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate a pârâtei B. a reținut, prioritar, sub aspectul regulilor procedurale, în complinirea motivării hotărârii fondului, că solicitarea reclamantului constituie o cerere subsidiară, subsecventă celei în constatarea nulității contractului contestat, ceea ce semnifică că rezolvarea acesteia depinde de soluția dată cererii principale. În atare context, instanța de apel a avut corect în vedere netemeinicia cererii de radiere, atât timp cât soluția dată cererii principale, în constatarea nulității titlului de proprietare a pârâtei, a fost păstrată, pentru argumentele arătate, în sensul respingerii acesteia.

Așadar, pentru considerentele de ordin suplimentar ce au fost avute în vedere în aplicarea regulilor procedurale, instanța de prim control judiciar a apreciat că soluția (de respingere) a cererii subsidiare se impune a fi menținută, chiar dacă a fost analizată, de către prima instanță, din perspectiva prescripției dreptului la acțiune, de vreme ce o eventuală respingere, ca neîntemeiată, a cererii reclamantului, în apelul declarat, ar conduce la agravarea situației acestuia în propria cale de atac. Or, tehnică judiciară îmbrățișată de instanța de apel este corectă întrucât raționamentul expus a vizat, în aplicarea principiului înscris în art. 481 C. proc. civ., o nouă argumentare a aceleiași soluții, de respingere, a cererii subsidiare.

În același timp, procedând la verificarea legalității hotărârii atacate, instanța de apel a reținut aplicarea judiciasă și a dispozițiilor înscrise în art. 908 și 909 C. civ., întrucât termenul de 3 ani prevăzut de lege pentru radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a pârâtei S.C. B. a început să curgă de la data intabulării dreptului intimatei în cartea funciară (14.04.2006), moment în raport cu care a reținut că acțiunea reclamantului înregistrată în 2018 este prescrisă.

Concluzia instanței de apel, în privința soluției date prescripției extinctive, se vădește a fi conformă dispozițiilor înscrise în art. 908 și art. 909 C. civ.

Acțiunea în rectificarea înscrierilor drepturilor reale imobiliare poate fi formulată pe cale principală sau accesorie, în această din urmă situație cererea în rectificare se promovează concomitent cu acțiunea de fond având ca obiect desființarea actului juridic ce a stat la baza înscrierii pretins a fi inexată.

În conformitate cu dispozițiile înscrise în art. 909 alin. (3), acțiunea în rectificare este prescriptibilă atunci când este promovată împotriva terțelor persoane care și-au înscris dreptul real, dobândit cu bună credință și printr-un act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, a cărei inexactitate și-ar avea sorgintea în cauze anterioare sau concomitente înscrierii acelui drept în cartea funciară. În aceste din urmă situații, norma legală sus menționa