ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7274/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7274/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 4625 din 20 iunie 2002

reclamantul D.G. a chemat în judecată pârâtele SC P. SA și SC R. SA solicitând

să se constate că trecerea în patrimoniul statului a cotei indivize de ⅓

din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, s-a făcut în

mod abuziv, să se constate că trecerea imobilului în patrimoniul SC P. SA prin

includerea sa în capitalul social al societății ca aport în natură s-a făcut cu

încălcarea normelor legale în vigoare, să se dispună obligarea acestei pârâte

la emiterea deciziei de restituire în natură a cotei indivize de ⅓ din

imobilul alcătuit din teren în suprafață de 1280,77 mp contravaloarea cotei de

⅓ din dreptul de proprietate în cazul în care partajarea nu ar fi

posibilă.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în

esență, că imobilul a aparținut reclamantului autorului S.T. a cărui avere a

fost scoasă în întregime la licitație, iar la momentul declarării falimentului

proprietarul avea doi fii minori, astfel că rezerva acestora în cote ideale de

⅓ nu a făcut obiectul executării silite a proprietarului declarat în

faliment.

S-a mai arătat că s-a adresat cu

notificare atât către SC R. SA cât și către SC P., care însă nu au fost

rezolvate.

Prin sentința civilă nr. 858 din 7

octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a

respins acțiunea în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 1545 din 30

noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a desființat sentința și s-a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare cauza a fost

înregistrată sub nr. 5869/3/2006 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă.

Prin sentința civilă nr. 546 din 4

mai 2005 pronunțată în acest din urmă dosar s-a admis acțiunea precizată și s-a

constatat că a fost preluată fără titlu, de către stat, cota de ⅓ din

imobilul construcție și teren situat în București; s-a constatat că pârâta SC

P. SA nu deține un titlu valabil asupra cotei de ⅓ din imobilul respectiv

și a fost obligată această pârâtă să emită decizie de restituire în natură în

favoarea reclamantului a lotului 1, astfel cum a fost identificat în anexa 1 a

raportului de expertiză efectuat în cauză, reprezentând ⅓ din terenul

situat în sector 1.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamantului S.T., iar

prin ordonanțele de adjudecare nr. 46 din 17 mai 1939 și respectiv nr. 72 din

12 iulie 1941 au trecut în patrimoniul S.N.C. SA imobilele situate în str. L.

nr. 15 și 17, în cotă de ⅓ în deplină proprietate și ⅓ în uzufruct.

Instanța de fond a reținut că nu a rezultat modalitatea în care imobilele au

intrat în patrimoniul statului și în ceea ce privește cota de ⅓ din

acestea, care, așa cum rezultă din certificatele de grefă nr. 31970/1945 și nr.

38866/1945 ale Tribunalului Ilfov, Secția Notariat, au constituit rezerva cuvenită

copiilor minori ai lui S.T.

Referitor la cel de-al doilea capăt

de cerere s-a reținut că pârâta SC P. SA, deși a recunoscut că imobilul se află

în patrimoniul său, nu a putut invoca un titlu legal și s-a limitat la a afirma

că acesta a fost adus ca aport la capitalul său de către SC R. SA, iar pe de

altă parte că nu există impedimente la restituirea în natură a imobilului,

astfel cum acesta a fost individualizat în raportul de expertiză.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel ambele pârâte.

În motivarea apelului său pârâta SC

P. SA a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele

aspecte:

- pentru a se judeca primul capăt de

cerere referitor la preluarea abuzivă a imobilului, instanța trebuia să dispună

introducerea în cauză a statului;

- reclamantul nu a făcut dovada că

el sau autorii său erau proprietari la data preluării imobilului, astfel că nu

se putea reține că imobilul a fost preluat fără titlu legal de la reclamant ;

- deși capătul doi al acțiunii nu a

fost motivat în drept sau în fapt instanța l-a admis, soluție ce a fost la

rândul său nemotivată;

- instanța civilă nu era competentă

să se pronunțe asupra legalității aportului social la constituirea unei

societăți comerciale; în mod greșit instanța a reținut că SC P. SA este

succesoarea în drepturi a SC R. SA ;

- prin admiterea capătului trei de

cerere instanța a încălcat dispozițiile art. 20, art. 27 și art. 10 din Legea

nr. 10/2001, SC R. SA fiind privatizată integral anterior intrării în vigoare a

acestei legi;

- reclamantul nu a introdus în

termenul legal acțiune în anularea privatizării SC R. SA și, prin urmare,

restituirea în natură nu mai este posibilă.

Pârâta SC R. SA a susținut, în

esență, că în mod greșit instanța a reținut că SC P. SA este succesoarea în

drepturi a SC R. SA, aceasta din urmă existând și în prezent ca societate

comercială cu drepturi și obligații proprii. Singura relație dintre SC R. SA și

SC P. SA este dată de faptul că prima are calitatea de acționar la cea de-a

doua.

Prin decizia civilă nr. 72/A din 16

martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-au admis apelurile și s-a

schimbat în tot sentința în sensul că acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

În motivarea acestei decizii s-au

reținut, în esență, că întregul mecanism procesual declanșat de reclamant ce

are ca finalitate obligarea uneia dintre pârâte de a restitui acestuia o cotă

ideală din dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001

este ineficient pentru obținerea rezultatului dorit, deoarece, potrivit acestei

legi, reclamantul poate obține doar măsuri reparatorii în echivalent, întrucât,

la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul se afla în patrimoniul

unei societăți comerciale privatizate integral. Se arată că SC R. SA, în

patrimoniul căreia se afla evidențiat imobilul solicitat a fost supusă

procesului de privatizare în baza Legii nr. 55/1995, transmițându-se către

persoane fizice un număr de acțiuni corespunzător unei cote de 60% din

capitalul social a societății. Restul de 40% din acțiuni a fost vândut de

Fondul Proprietății de Stat în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni

nr. 1193/1997.

Se reține că, realizându-se în anul

1998 privatizarea integrală a SC R. SA, rezultă că și SC P. SA la care a fost

adus ca aport social imobilul a devenit o societate comercială la care Statul

Român nu a mai deținut, indirect, nici o cotă de capital social.

În continuare, se face o prezentare

și o analiză a textelor legale incidente în cauză, respectiv art. 20, art. 27

alin. (1) și (2), art. 46, art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 29 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001, având în vedere și modificările aduse acestor

prevederi și se concluzionează că reclamantul nu poate obține restituirea în

natură a imobilului pe calea Legii nr. 10/2001, indiferent dacă imobilul a fost

preluat cu titlu sau fără titlu de către stat, având în vedere aplicabilitatea

actualului art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel a declarat recurs reclamantul, care a invocat drept temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu

privire la fiecare capăt de cerere, iar pe de altă parte cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, susține recurentul, instanța

de apel își întemeiază soluția de admitere a apelurilor și respingere a tuturor

celor trei capete de cerere pe un singur motiv, acela că reclamantul nu poate

obține restituirea în natură a cotei sale din imobil deoarece pârâtelor nu le

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind societate comercială cu

capital privat. Acest motiv privește doar capătul trei al acțiunii, respingerea

primelor două capete de cerere nefiind motivate în nici un fel, iar pe de altă

parte acest motiv vizează în realitate calitatea procesuală pasivă a pârâtelor

și nu temeinicia acțiunii.

În sensul prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că decizia recurată a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 2

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a fost preluat de stat fără

titlu sau fără un titlu valabil, reclamantul și-a păstrat calitatea de

proprietar până în prezent, situație în care se puteau acorda despăgubiri decât

dacă imobilul a fost expropriat în condițiile legii; se susține că în cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 având în vedere, pe

lângă cele menționate, și împrejurarea să intimatele nu pot prezenta nici un

titlu al autorului lor cu privire la imobil și că trecerea în patrimoniul SC P.

SA s-a făcut prin vânzarea-cumpărarea acțiunilor emise în urma aducerii ca

aport a bunului, iar ca dreptul de proprietate asupra unui bun să poată fi adus

aport în natură la capitalul social al unei societăți este necesar ca acesta să

fie proprietatea asociatului care îl aduce aport la capital în temeiul unui

titlu valabil.

Intimatele-pârâte au formulat

întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de

reclamant.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul

considerentelor ce succed.

În sensul motivului de nelegalitate

reglementat prin dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în cauză.

Astfel, deși se face o analiză

pertinentă a prevederilor art. 27 (actual art. 29) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, se concluzionează în mod

eronat că acest text de lege, în forma actuală, se aplică raportului juridic

dedus judecății.

Din interpretarea sistematică a

Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,

rezultă că legiuitorul a înțeles să facă distincția între notificările deja

soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi și notificările care nu

erau încă soluționate.

Pentru aceste din urmă situații, și

chiar dacă au fost emise decizii sau dispoziții și acestea se aflau pe rolul

instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, ca urmare a atacării lor

cu contestație, se aplică reglementările legale în vigoare de la acea dată și

până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În speță, acțiunea a fost introdusă

la data de 20 iunie 2002 și era motivată, printre altele și de faptul că

pârâtele nu soluționase în nici un fel notificările adresate în temeiul Legii

nr. 10/2001.

În atare situație, în cauză devin

incidente prevederile art. 27 în forma anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 247/2005.

Aplicabilitatea acestui text de lege

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două elemente: preluarea

proprietății cu titlu valabil și faptul evidențierii în patrimoniul unei

societăți privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.

Dacă cea de a doua condiție este

îndeplinită în cauză, nu același lucru se poate spune despre preluarea

proprietății de către stat.

Reținând aplicabilitatea actualului

art. 29 din lege care nu mai face nici o diferențiere în ce privește modul în

care imobilul a fost preluat de stat și ulterior înstrăinat prin procesul de

privatizare, instanța de apel nu s-a preocupat în nici un fel de lămurirea

acestui aspect, respectiv dacă imobilul în litigiu a fost trecut în

proprietatea statului cu sau fără titlu valabil.

Această chestiune nu a fost lămurită

pe deplin nici de instanța de fond, în considerentele sentinței reținându-se că

din actele și lucrările dosarului nu rezultă modalitatea în care imobilele au

intrat în patrimoniul statului, astfel că în lipsa unui act întocmit în

conformitate cu prevederile legale tribunalul a reținut ca fiind dovedit faptul

negativ invocat de reclamant al intrării imobilului în patrimoniul statului

fără titlu.

Stabilirea exactă a modalității în

care imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului, respectiv cu sau

fără titlu valabil, este esențială în rezolvarea speței, într-un caz sau altul

fiind aplicabile dispoziții legale diferite.

Nelămurirea aspectelor menționate

împiedică Înalta Curte să realizeze controlul de legalitate cerut pe calea

recursului, având în vedere că, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte

de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în

care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite.

Față de considerentele expuse,

urmează a se admite recursul și a se casa decizia pronunțată în apel cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea

lămuririi aspectelor menționate și aplicării normelor de drept corespunzătoare,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 și cu observarea

art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 72A din 16 martie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2007.