ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5201/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile a

reținut următoarele:

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 606 din 18 iunie 2004, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC M. SA; a

respins acțiunea formulată de reclamanții R.I.M., C.I.M. și

R.I.A. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă; acțiunea reclamanților, având drept obiect, astfel cum a

fost precizat și completat, constatarea preluării abuzive, fără titlu a

apartamentelor din București, și a

cotelor

părți comune ale imobilului; obligarea pârâtului M. SA să

se pronunțe

prin decizie motivată asupra notificării nr. 638 din 11 iunie 2001 trimisă în

temeiul Legii nr. 10/2001; constatarea legalității

acțiunii de privatizare a societății pârâte și obligarea la restituirea

în

natură a bunului, a fost respinsă ca neîntemeiată; cererea de

intervenție principală formulată de F.N.P. și

D.J.E.

, având drept obiect revendicarea unei părți din același imobil, a

fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea

hotărârii se arată că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 92/1950, că pârâta este o societate pe acțiuni, cu capital

integral privat, urmare privatizării efectuate în 1994 conform legii, fiind

astfel debitor de bună credință

al

imobilului și, drept urmare are un titlu preferabil celui prezentat de

reclamanți,

situație în care reclamanții și intervenienții pot solicita obligarea pârâtei

să emită o decizie motivată prin care să se facă o ofertă în baza art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, prin decizia nr. 1028/A din 6 mai 2005, a

respins,

ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și de

interveniente pentru motivele ce succed.

Tribunalul s-a

pronunțat asupra modalității în care imobilul a trecut în proprietatea

statului, deoarece nu s-a pus în discuție valabilitatea Decretului nr. 92/1950,

deoarece în cererea de față se

formulează

contestație împotriva adresei nr. 2741 din 11 iulie 2001 emisă

de către

SC M. SA, făcându-se doar referire la faptul că se

susține valabilitatea titlului în dispozițiile Decretului nr. 92/1950.

Nici cea de-a doua

critică nu este întemeiată deoarece SC M. SA s-a privatizat în temeiul și cu

respectarea actelor

normative în vigoare,

că statul nu mai este acționar în societate și „nu

îi sunt aplicabile

nici dispozițiile Legii nr. 10/2001 raportate la art. 480-481 C. civ.".

Se arată că, față de

cele arătate, este nefondată și critica

referitoare

la greșita aplicare a dispozițiilor art. 46 alin. (2) și art. 20 din

Legea

nr. 10/2001.

Aceleași considerente

sunt arătate și în motivarea respingerii apelului declarat de interveniente.

Se mai arată

că și ultima critică, referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța

asupra capetelor de cerere, este nefondată,

avându-se

în vedere mențiunea din dispozitivul hotărârii, de

respingere a acțiunii principale, precizate, ca neîntemeiată.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamanții și intervenientele.

Reclamanții

critică decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304

pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. pentru următoarele

considerente:

-   Hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar atunci când există ele sunt

contradictorii atunci când se afirmă valabilitatea titlului statului, deși

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.

-      Instanța a

ignorat probele ce conduceau la ideea inaplicabilității Decretului 92/1950,

carnetul de muncă al autorului

lor,

contractele de închiriere pentru destinația de birouri a imobilului

solicitat,

dovezile de deportare ale întregii familii.

-    Instanțele au

aplicat în mod greșit dispozițiile art. 46 pct. 2

actual art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atunci când au dat

preferință

titlului statului, față de dispozițiile art. 27 din lege.

Intervenientele

critică decizia din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7, 9 și 10 C. proc. civ., invocând în fapt aceleași critici.

Analizând hotărârea

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile

sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Obiectul litigiului

îl reprezintă, conform precizărilor și

completărilor

reclamanților (filele 53, 81, 90 și 190 din dosarul primei

instanțe),

constatarea preluării abuzive, fără titlu de către stat a apartamentelor

situate în București; obligarea pârâtului SC M. SA să se pronunțe prin decizie

motivată asupra notificării nr. 638 din 11 iunie 2001; constatarea legalității

acțiunii de privatizare a societății pârâte și obligarea la restituirea în

natură.

Obiectul

cererii formulate de intervenienții principali îl reprezintă revendicarea unor

apartamente din același imobil și lipsa titlului valabil al statului.

Conform

dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii au obligația de a se

pronunța asupra obiectului cererii

deduse

judecății, cu indicarea, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ.

, a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Examinând

hotărârile pronunțate de instanțele de fond se constată că nu au făcut obiectul

dezbaterii capetele de cerere

referitoare la

lipsa titlului statului, în sensul neîndeplinirii condițiilor

cerute de

actul de preluare, Decretul nr. 92/1950, obligarea pârâtei de a emite

decizie/dispoziție asupra notificării, precum și asupra acțiunii în revendicare

formulate de interveniente deoarece instanța s-a pronunțat doar asupra cererii

de restituire în natură formulate de reclamanți.

Instanța de

apel, față de criticile exprimate în apel, în sensul nepronunțării asupra

tuturor capetelor de cerere arată că pronunțarea

a existat atunci deoarece apare mențiunea, în dispozitivul sentinței,

de

respingere a acțiunii.

Numai că o

asemenea mențiune nu este suficientă cât timp din considerente rezultă că

instanța nu s-a preocupat de a examina mijloacele, argumentele și elementele de

probă indicate de părți,

neexistând nici

măcar o motivare implicită a cererilor formulate.

Considerentele

instanței de apel asupra problemelor de drept sunt generice fără raportare la

probatoriile și argumentele aduse de apelanți.

Astfel cu privire la nulitatea actelor de privatizare datorită relei

credințe a pârâtei, se

arată doar că societatea „s-a privatizat în temeiul și cu respectarea actelor

normative în vigoare", formulă ce semnifică

nemotivarea soluției adoptate.

Înalta Curte,

reținând că instanțele fie nu s-au pronunțat asupra unor capete de cerere, art.

304 pct. 5 C. proc. civ., fie nu au motivat în condițiile art. 261 C. proc.

civ. hotărârea, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursurile declarate.

Î

n temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va fi casată decizia pronunțată în apel

deoarece a soluționat procesul fără a

cerceta întreg fondul cauzei și fără a motiva

soluția pronunțată.

Pentru

aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., vor fi admise apelurile reclamanților și

intervenientelor

și, drept consecință, sentința va fi desființată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de reclamanții C.I.A.M.

și R.I.A. și intervenții D.J.E.

, F.N.P. împotriva deciziei civile nr.

1028 A din 6 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe

care o casează.

Admite apelurile

declarate de reclamanți și intervenienți împotriva sentinței nr. 606 din 18

iunie 2004 a Tribunalului București secția a III-a civilă.

Desființează

sentința și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 26 iunie 2007.