ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 766/2014

Prin contestația formulată de C.G., T.E., M.L., C.D., C.I. și C.D., în contradictoriu cu A.V.A.S., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29 septembrie 2004, s~a solicitat anularea Deciziei nr. 64 din 7 septembrie 2004 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea din 25 iulie 2001, care a avut ca obiect solicitarea de restituire în natură a fabricii de cherestea Vicovu de Jos sau acordarea despăgubirilor în echivalent. Prin sentința nr. 1027 din 24 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația. Prin Decizia nr. 1315 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 13 septembrie 2005, a fost respins, ca nefondat, apefui declarat de apelanții C.D., C.G., T.E., M.L., C.I.

și C.S. împotriva sentinței nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Prin Decizia nr. 2871 din 17 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva Deciziei nr. 1315 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 13 septembrie 2005, pe care a casat-o, a admis apelul reclamanților și a desființat sentința nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin Decizia nr. 509 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanții C.G.D., T.E., M.L., C.I.

și C.S. împotriva sentinței nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care a fost schimbată în tot, în sensul ca s-a admis contestația, s-a anulat decizia contestată, iar pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de acordare a măsurilor reparatorii, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin Decizia nr. 5475 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2010 a fost admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 509 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre soluționare, în primă instanță, la Tribunalul București.

Prin sentința nr. 1447 din 10 iulie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, contestația formulată de reclamanții C.G.D., T.E., M.L., C.S. și C.I., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. și a anulat Decizia nr. 64/2004 eliberată de pârâtă, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri, prin echivalent, în favoarea reclamanților pentru imobilul compus din construcție și teren, situat în comuna Vicovu de Jos, județul Suceava, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Prin Decizia nr. 420/R din. 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclarnanți C.S., C.G.D., C.I., M.L.

și T.E. împotriva sentinței nr. 1447 din 10 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă A.V.A.S., s-a modificat, în parte, sentința, în sensul că s-a înlăturat obligarea recurentei A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor. Împotriva acestei decizii irevocabile au declarat recurs reclamantele T.E. și C.R., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 și art. 304 C. proc. civ. În motivare, au arătat ca sunt moștenitoarele defunctului C.G. proprietarul fabricii de cherestea Vîcovu de Jos, care a fost naționalizată de statul român, în perioada comunistă, la data de 11 iunie 1948. Apariția Legii nr. 165/2013 a deschis calea restituirii în natură a imobilului, cu atât mai mult cu cât acesta există și în prezent, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac exercitate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurîsdicțională. În speță, recurenții au formulat recurs împotriva Deciziei irevocabile nr. 420/R din 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care nu mai poate fi supusă reformării tot pe calea recursului, în raport de dispozițiile art. 299 C. proc.

civ., mai sus invocate. Astfel, obiectul cauzei deduse judecății constă în contestația formulată împotriva deciziei nr, 64 din 7 septembrie 2004 emisă de pârâta A.V.A.S., prin care a fost respinsă notificarea formulată de recurenți în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Actul normativ menționat a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Prin art. 12 din această lege s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apeiului, hotărârea de primă instanță rămânând supusă doar recursului.

Dispozițiile tranzitorii ale art. 26 din Legea nr. 202/2010 stipulează că prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a acesteia. Prevederile textului legal citat își găsesc aplicabilitatea în pricina de față, întrucât, deși Tribunalul București, secția I civilă, a pronunțat sentința nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 anterior apariției actului normativ indicat mai sus, aceasta a fost desființată prin Decizia nr. 2871 din 17 martie 2006 a instanței supreme.

În raport de împrejurarea mai sus menționată, precum și de dispozițiile art. 311 C. proc. civ. potrivit cărora „hotărârea casată nu are nieio putere", prima hotărâre dată în cauză este sentința nr. 1447 din 10 iulie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată ulterior adoptării Legii nr. 202/2010. Așa după cum s-a arătat deja, litigiul a fost soluționat printr-o hotărâre irevocabilă, care urmează regimul reglementat de prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., în care se stipulează că au acest caracter hotărârile date în recurs, indiferent de soluția pronunțată și chiar dacă au soluționat fondul pricinii. Față de acest aspect, coroborat cu împrejurarea că împotriva unei hotărâri judecătorești nu pot fi exercitate decât căile de atac prevăzute de lege în mod imperativ, potrivit principiului unicității căii de atac, recursul declarat în cauză va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta T.E., decedată și continuat de moștenitorii acesteia B.R., C.E., M.L., C.P.G., C.M. și C.A. și B.R. în nume propriu, împotriva Deciziei nr. 420/R din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2014.