ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2714/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data 1 februarie 2005 sub nr. 620/2005, contestatoarele T.E., M.S. și G.A. au solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, anularea Deciziei nr. 306 din 17 decembrie 2004 emisă de aceasta, cu consecința restituirii prin echivalent a bunurilor preluate în mod abuziv de către stat, astfel cum au fost enumerate în notificarea formulată, respectiv, despăgubiri bănești pentru fosta uzină de cherestea din comuna P., care a fost deținută de bunicul lor patern, K.Z., în asociere cu numitul R.B..

Prin Sentința civilă nr. 385 din 12 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004 emisă de intimata AVAS, care respinsese notificarea contestatoarelor pentru motivul nedovedirii calității de asociat a autorului la momentul naționalizării, a dispus obligarea intimatei la restituirea prin echivalent a fostei U.C. din județul Covasna, astfel cum a fost identificată și evaluată de expertul K.N., prin raportul de expertiză extrajudiciară din 12 decembrie 2002, către contestatoare, cu respectarea dispozițiilor art. 34 și următoarele din Legea nr. 10/2001 și a obligat intimata AVAS la plata sumei de 3.000.000 lei către contestatoarele T.E.

și G.A., cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că la data preluării uzinei de cherestea din județul Covasna (13 martie 1945), de către stat, aceasta era proprietatea S. "I.L.P.dr. K.Z. & Comp.", firmă înregistrată și reprezentată de Dr. Z.K. și B.B., coproprietarii firmei, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 9 martie 1934. Tribunalul a apreciat că a fost dovedită pe parcursul judecării cauzei, în cadrul cercetării judecătorești, atât calitatea de asociat la persoana juridică ce a fost naționalizată prin Legea nr. 119/1948 a autorului contestatoarelor, K.Z., așa cum reglementează art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 32.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 498 din 18 aprilie 2003, cât și calitatea de moștenitori ai acestuia, în persoana reclamantelor (ca descendente de grad II), astfel că acestora li se cuvine reparația prin echivalent, conform art. 32 și următoarele din Legea nr. 10/2001. În ce privește apărarea pârâtei în sensul că nu poate acorda despăgubiri bănești, așa cum au solicitat contestatoarele prin notificarea formulată, aceasta a fost înlăturată având în vedere dispozițiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 conform cărora conținutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptățite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta AVAS, invocând faptul că în mod greșit s-a reținut calitatea sa procesuală pasivă, că în mod greșit s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, întrucât în cauză reclamantele nu au depus acte din care să rezulte calitatea de moștenitoare ale persoanei care avea calitatea de acționar, copie de pe registrul acționarilor și ultimul bilanț contabil al societății, respectiv cel de la 31 decembrie 1947 și acte din care să rezulte că persoanele îndreptățite nu au primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a legii, nefiind făcută dovada că autorul lor a fost asociat al uzinelor de cherestea P., că în mod greșit a fost obligată pârâta AVAS la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1477/A din 31 octombrie 2005 pronunțată în Dosar nr. 2127/2005, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul intimatei AVAS împotriva sentinței civile sus-menționate, reținând că soluționarea cererii nu se putea face legal de instanța de judecată decât în contradictoriu cu unitatea care a emis decizia a cărei anulare se cere, numai astfel aceasta având posibilitatea să propună și să administreze probe în apărare.

Faptul că în prezent, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, instituția publică implicată în privatizare are doar dreptul de a propune prin decizie motivată măsurile reparatorii prin echivalent, în timp ce analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, nu poate duce la concluzia lipsei calității procesuale pasive a apelantei pârâte AVAS, în prezenta cauză. Legitimarea procesuală pasivă a apelantei pârâte rezultă din calitatea sa de unitatea emitentă a Deciziei nr. 306 din 17 decembrie 2004, a cărei anulare se solicită de intimatele contestatoare, și este susținută și de dispozițiile art. 24 alin. (32) din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005.

Referitor la critica privind tardivitatea depunerii actelor doveditoare de către contestatoare, instanța de apel a reținut că deși intimată a soluționat notificarea contestatoarelor cu depășirea termenului de 60 zile prevăzut de lege, nu s-a dovedit că ar fi solicitat anterior acestora completarea actelor anexate notificării, situație în care nu poate invoca tardivitatea depunerii înscrisurilor doveditoare de către contestatoare, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Actele depuse la dosar, enumerate de instanța de fond în considerentele hotărârii apelate, dovedesc calitatea autorului contestatoarelor de asociat al uzinei supusă naționalizării și vocația contestatoarelor la moștenirea rămasă de pe urma bunicului lor.

În raport de aceste înscrisuri și de dispozițiile art. 4 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se cere, în mod corect instanța de fond a apreciat că intimatele contestatoare sunt îndreptățite la restituirea prin echivalența bunurilor proprietatea autorului lor, în condițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 8999 din 8 noiembrie 2006 pronunțată în Dosar nr. 29685/1/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei AVAS împotriva deciziei anterior menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că potrivit art. 32 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, în forma aplicabilă la data introducerii acțiunii, persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacțională pe piața de capital, iar acțiunile se vor acorda, la cererea persoanei îndreptățite, de către instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale.

Alin. (3) al art. 32 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanțelor publice, în situația în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate. S-a reținut că în speța dedusă judecății nu s-a stabilit dacă patrimoniul fostei uzine de cherestea a fost preluat de una din societățile privatizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Instanța supremă a constatat că se impune astfel casarea deciziei pronunțate în apel pentru ca, în rejudecare, să se stabilească cine este unitatea deținătoare care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate și dacă aceasta a fost privatizată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin Decizia civilă nr. 685/A din 29 septembrie 2008 pronunțată în Dosar nr. 29685/1/2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul intimatei AVAS împotriva Sentinței nr. 385 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, în rejudecare, instanța de apel a constatat că reclamantele nu au identificat, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1169 C. civ., persoana juridică care, după naționalizare, a preluat patrimoniul SN P., județ Covasna la care antecesorul intimatelor a fost asociat și nu au dovedit că patrimoniul acestei societăți a fost preluat de societăți care au fost privatizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau care se află încă în patrimoniul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a precizat că, deși instanța a solicitat atât apelantei, dar și intimatelor, depunerea de înscrisuri în dovedirea modalității de preluare a patrimoniului S.N.

I.L. din P., județul Covasna sau a împrejurării ca acest patrimoniu ar fi fost preluat de societăți privatizate de AVAS, părțile solicitate au declarat că nu dispun de astfel de documente, în afara celor depuse deja la dosar. Prin Decizia civilă nr. 2024 din 4 martie 2011 pronunțată în Dosar nr. 10101/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantele M.S., T.E. și G.A., împotriva deciziei mai sus arătate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că, deși prin decizia anterioară de casare s-a stabilit în sarcina instanței de rejudecare obligația de a verifica dacă patrimoniul fostei uzine de cherestea P., județ Covasna a fost preluat de una dintre societățile comerciale privatizate de AVAS sau care se mai află încă în portofoliul intimatei, în îndeplinirea acestei îndrumări, date fiind dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., instanța de apel a procedat la emiterea a doua adrese: una către reclamante și una către pârâta AVAS. Dacă AVAS a răspuns că nu deține asemenea date, prin adresa ce se regăsește la dosar de apel, reclamanta intimata M.S. a semnalat că la prima instanță au fost depuse extrasele de carte funciară din care reiese că cel puțin o parte din patrimoniul fostei uzine de cherestea (terenul) a fost trecut în patrimoniul S.M.A. din localitate, societate care s-a aflat în portofoliul antecesoarelor AVAS-ului. În privința construcțiilor, aceeași reclamantă a precizat că acestea au trecut în patrimoniul Statului Român, în baza Legii nr. 91/1945 și a Decretului nr. 228/1948, fiind în prezent distruse sau demolate.

Din copia înscrisurilor cauzei reiese cu certitudine că autorul reclamantelor a avut calitatea de asociat la fosta uzină de cherestea P., județ Covasna, imobil înscris inițial în CF, că ulterior, după naționalizare, aceeași proprietate se transnotează în CF, Județ Covasna, pentru ca în iunie 1994, după emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, terenul să se transnoteze în CF, nou înființată, în favoarea SC A. SA. În consecință, în cauză existau probe certe privind circuitul juridic al imobilului ulterior naționalizării, instanța de rejudecare având să verifice situația la zi, prin solicitarea de relații de la pârâta AVAS cu privire la patrimoniul SC A. SA și eventuala privatizare a acesteia, dar și Primăriei localității Zagon, Județ Covasna care este în măsură să furnizeze relații referitoare la societatea care a preluat uzina de cherestea, dar și în ce privește soarta juridică a construcțiilor ce se aflau pe teren.

Având în vedere că prin decizia anterioară de casare s-au stabilit ca obiective ale rejudecării identificarea unității care a preluat patrimoniul fostei uzine de cherestea și dacă această societate face parte dintre cele care au fost sau vor fi privatizate de AVAS, instanța supremă a constatat că aspectele ținând de calitatea reclamantelor de moștenitoare ale autorului lor (K.Z.) care a avut calitatea de asociat la fosta uzină de cherestea, ca și cele privind existența în patrimoniul acestei societăți în nume colectiv a unui imobil ce a fost preluat abuziv de stat prin naționalizare (în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001), sunt chestiuni care au intrat în puterea lucrului judecat, după epuizarea primului ciclu procesual.

Din contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1939 reiese că însăși societatea în nume colectiv (având doi coproprietari, autorul reclamantelor - K.Z. și B.B., ceea ce oferă indicii cu privire la întinderea măsurilor reparatorii ce s-ar cuveni reclamantelor) a avut calitatea de cumpărătoare, care figurează, de altfel, în calitate de proprietară tabulară în CF. Prin urmare, instanța de casare a stabilit că la acest moment se impune verificarea cerințelor specifice prevăzute de art. 31, urmând a se observa că după modificarea acestui text prin Legea nr. 302/2009, AVAS este entitate învestită cu soluționarea notificării și în ipoteza în care actuala societate deținătoare a imobilului nu ar putea fi identificată, nu mai există sau nu a existat o asemenea continuitate (forma anterioară a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prevăzând că, în aceste ipoteze, măsurile reparatorii se propuneau prin ordin al ministrului finanțelor publice).

Prin Decizia nr. 274/A din 6 noiembrie 2013, pronunțată în Dosar nr. 6003/2/2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Sentinței nr. 385/2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, în rejudecare, a reținut că pentru a stabili în posesia cărei entități se află în prezent imobilul preluat abuziv de către stat de la autorul reclamantelor-intimate și, deci, cine are calitate procesuală pasivă, este necesară administrarea mai multor probe, respectiv, adrese de verificare a patrimoniului SC A.C. SA, adresă către Primăria Z. Covasna pentru indicarea societății care a preluat uzinele de cherestea P.. S-a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare pe acțiuni din 6 iulie 1998, prin care 40% din capitalul social al SC A. Covasna SA a fost înstrăinat către cumpărătorul Z.G..

Având în vedere dificultățile întâmpinate cu stabilirea unității deținătoare în prezent a imobilului preluat abuziv de către stat, instanța de apel a dispus la termenul din 8 mai 2012 efectuarea în cauză a unei expertize topografice având ca obiective identificarea terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 12 august 1939 pe numele lui K.Z.

(prin laturi și vecinătăți în raport de nr. top indicate în contract, respectiv, dimensiunile specificate în act), să se precizeze dacă acest imobil a fost înscris (în ce proporție) în CF nr. x inițial, iar, după naționalizare, în CF nr. y, ulterior CF z; dacă terenul aparține în întregime sau nu SC A. SA Covasna ori altei societăți (având în vedere mențiunile din cuprinsul CF și situația de fapt), urmând ca expertul să se raporteze la toate înscrisurile din dosar, să precizeze dacă, înainte sau după preluare, terenul a aparținut Întreprinderii Lemnului din P.. Expertiza s-a efectuat prin comisie rogatorie prin Judecătoria Târgu Secuiesc.

Din conținutul raportului de expertiză a rezultat că imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din data de 12 august 1939 a aparținut Industriei Lemnului P. înainte de preluarea terenului, conform înscrierilor din CF nr. x - P. de la B+, Încheierea nr. 456 din 19 aprilie 1934 făcută în baza contractului de vânzare-cumpărare din 9 martie 1934. După preluarea abuzivă de către stat imobilul înscris în CF nr. x P. s-a dezmembrat în mai multe parcele cu numere topografice diferite ce au fost evidențiate nominal în raportul de expertiză topografică, din concluziile căruia rezultă că suprafețele de teren de 3.129 mp nr. topo xx, de 565 mp nr. topo yy, de 381 mp nr. topo zz au fost înregistrate în CF nr. z P. în favoarea SC A. Covasna SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

SC A. Covasna SA a fost privatizată de către AVAS conform contractului de privatizare depus la dosar. Ulterior, SC A. Covasna SA și-a schimbat denumirea în SC A. P. SA și a vândut la data de 1 iunie 2007 terenurile de mai sus către SC B. SRL. Restul imobilului ce a aparținut autorului reclamantelor a ajuns la Primăria P., la SC I.L. P. și la CAP P., care parțial l-a transmis către SC I. SRL, parțial către B.B.M., B.L.L. și SC B.I. SRL. Față de aceste constatări făcute prin raportul de expertiză topografică, instanța de apel a constatat că în prezent imobilul preluat de la autorul reclamanților se află parțial la societăți comerciale cu răspundere limitată, la persoane fizice și la B.B.M., după ce parțial s-a aflat la SC A. Covasna SA, societate privatizată de către AVAS.

În raport de aceste constatări s-a apreciat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 302/2009, pârâta AVAS având calitate procesuală pasivă în cauză, fiind entitatea care a privatizat SC A. Covasna SA și în consecință cea care trebuia să soluționeze notificarea reclamanților formulată în baza Legii nr. 10/2001. Referitor la criticile vizând lipsa calității reclamantelor de persoane îndreptățite, nedovedirea calității de asociat a autorului reclamantelor la uzinele de cherestea P. și nedovedirea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu, instanța de apel a constatat că acestea au fost irevocabil soluționate prin decizia de casare, care a reținut îndeplinirea acestor condiții, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. Referitor la critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel a reținut că, atâta vreme cât pârâta AVAS reprezintă partea căzută în pretenții, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS), formulând următoarele critici de nelegalitate: - Instanța de apel a procedat la o interpretate și aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că nu a observat că prin Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004 AVAS a respins notificarea contestatoarelor pentru motive pe care instanța de fond nu le-a luat în considerare, și anume, pentru că notificatoarele nu au făcut dovada calității de asociat a autorului lor la momentul naționalizării.

- În mod greșit pârâta AVAS a fost obligată la plata de despăgubiri bănești către contestatoare, în condițiile în care această entitate are obligații legale doar în temeiul art. 29 și 31 din Legea nr. 10/2001, respectiv, să emită decizie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, și numai pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral. Față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 165/2013, instituțiile cu atribuții exprese în ceea ce privește regimul stabilirii și evaluării plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care pot fi restituite în natură sunt Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu are obligația legală de acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a emite decizia motivată și a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale, în speță, Legea nr. 165/2013. Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La data de 14 octombrie 2014 intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că din conținutul acestuia se deduce că recurenta cunoaște care îi sunt atribuțiile în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, însă în loc să dea curs deciziei instanței de apel a preferat să declare un recurs, pentru a întârzia plata despăgubirilor cuvenite lor.

Cât privește calitatea de asociat a autorului în fosta Uzină de Cherestea P., au reamintit că prin Decizia de recurs nr. 2024/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată chiar în prezentul dosar, s-a reținut că acest aspect al cauzei a fost irevocabil probat și dezlegat. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare. Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat, potrivit celor ce urmează. Prin cea dintâi critică a recursului, AVAS a persistat în a susține că cele trei contestatoare nu ar fi făcut dovada calității de asociat a autorului lor la momentul naționalizării în fosta uzină de cherestea din satul P., comuna Zagon, județul Covasna, ce a fost înființată ca societate în nume colectiv, sub denumirea "I.L.

din P. dr. K.Z. & Comp", împrejurare din care recurenta a dedus motivul de nelegalitate a deciziei atacate, constând în interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Instanța de recurs reține că acest element al cauzei a fost cel avut în vedere de către recurenta-pârâtă la momentul emiterii Deciziei contestate nr. 306 din 17 decembrie 2004, notificarea contestatoarelor fiind respinsă întrucât s-a considerat de către entitatea învestită că nu s-a dovedit calitatea de asociat a autorului lor în societatea pentru care s-a formulat cererea de despăgubire.

Prin hotărârea de primă instanță pronunțată în cel dintâi ciclu procesual al cauzei, respectiv Sentința civilă nr. 385 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului București, care a anulat această dispoziție și a recunoscut dreptul contestatoarelor de a fi despăgubite, s-a stabilit, printre altele, că, pe parcursul cercetării judecătorești, acestea au dovedit atât calitatea de asociat la persoana juridică ce a fost naționalizată prin Legea nr. 119/1948 a autorului K.Z., cât și calitatea lor de moștenitoare în drepturi ale acestuia, ca descendenți de grad II.

Urmare a criticilor ce au făcut ulterior obiectul judecății în apel și în recurs și în limitele în care acestea au fost încuviințate - cercetarea judecătorească fiind direcționată spre a se lămuri calitatea AVAS de entitate învestită să soluționeze notificarea, prin verificarea împrejurării eventualei preluări a patrimoniului fostei uzine de cherestea P. de către o societate privatizată de către AVAS, astfel cum s-a decis prin Deciziile de recurs nr. 8.999 din 8 noiembrie 2006 și nr. 2024 din 4 martie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - s-a reținut de către instanța supremă, prin cea din urmă decizie de casare pronunțată în cauză, respectiv nr. 2024 din 4 martie 2011, că "aspectele ținând de calitatea reclamantelor de moștenitoare ale autorului K.Z., care a avut calitatea de asociat la fost uzină de cherestea, ca și cele privind existența în patrimoniul acestei societăți în nume colectiv a unui imobil ce a fost preluat abuziv de stat prin naționalizare (în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001) sunt chestiuni care au intrat în puterea lucrului judecat după epuizarea primului ciclu procesual". În virtutea acestor statuări ale instanței de recurs, și ele având un caracter obligatoriu pentru instanța de rejudecare în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., alături de cele privind necesitatea administrării unor noi probe, s-a reținut în mod corect de către Curtea de Apel București prin hotărârea supusă prezentului recurs că acele critici de apel ale AVAS vizând lipsa calității reclamantelor de persoane îndreptățite, nedovedirea calității de asociat a autorului la uzinele de cherestea P. și nedovedirea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu au fost irevocabil soluționate prin decizia de casare, care a reținut îndeplinirea acestor condiții.

Astfel fiind, critica recurentei AVAS, în sensul că instanța de apel nu ar fi observat că prin Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004 a fost respinsă notificarea contestatoarelor pentru motive pe care instanța de fond nu le-ar fi luat în considerare (cu referire concretă la nedovedirea calității de asociat a autorului contestatoarelor) apare ca fiind vădit nefondată sub un dublu aspect: în primul rând, instanța de fond a reținut că acest element al cauzei a fost dovedit în fața sa, pe parcursul cercetării judecătorești, nefiind real că ar fi ignorat motivul de respingere a notificării; în al doilea rând, instanța de apel nu a trecut neobservat aspectul semnalat, ci, dimpotrivă l-a reținut ca definitiv verificat și câștigat cauzei, pe baza constatării proprii a instanței de recurs (Decizie civilă nr. 2024 din 4 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Nici cea de-a doua critică formulată de recurentă, prin care a criticat obligarea sa la plata de despăgubiri bănești față de contestatoare, nu se dovedește a fi justificată. Astfel, se reține că dispozitivul Sentinței civile nr. 385 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului București - hotărârea judecătorească ce a fost validată ca urmare a judecății din apel finalizată prin hotărârea recurată - nu a stabilit o obligație cu un atare conținut în sarcina AVAS, ci anulând Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004, a obligat entitatea emitentă a acesteia (AVAS) la restituirea prin echivalent a fostei uzine de cherestea din satul P., comuna Zagon, județul Covasna.

Că nu obligarea la plata directă a despăgubirilor bănești în favoarea contestatoarelor a urmărit-o prin hotărârea sa prima instanță, rezultă și din acel considerent al sentinței prin care, înlăturându-se apărarea AVAS care a susținut că nu poate acorda despăgubiri bănești după cum s-a solicitat prin notificare, s-a arătat că, în acord cu dispozițiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 (în forma de la acea dată a legii), "conținutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptățite". Fiind vorba despre o chestiune privitoare la executarea hotărârii judecătorești ce a recunoscut contestatoarelor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în calitatea lor de succesoare în drepturi ale autorului K.Z., coasociat în fosta uzină de cherestea "I.L.

din P. dr. K.Z. & Comp" ce a deținut în proprietate imobilul înscris inițial în CF x P., desigur că această activitate nu poate avea loc decât în cadrul și în conținutul legal actual dat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, și ale Legii nr. 165/2013.

Astfel fiind, întrucât se constată că prin hotărârea de primă instanță, astfel cum a fost validată în urma judecății de apel, în sarcina recurentei nu au fost stabilite alte obligații, cu un alt conținut decât cele specifice care revin acesteia, în calitatea sa de entitate învestită prin lege cu soluționarea notificării - în virtutea dispozițiilor art. 31 ale Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 302/2009, și a faptului stabilit că o parte a terenului ce a aparținut fostei uzine de cherestea P., respectiv numerele topo xx, yy și zz, înregistrate în CF z P., a aparținut SC A. Covasna SA, societate ce a fost privatizată de AVAS - Înalta Curte apreciază că și cea de-a doua critică a recursului recurentei-pârâte este nefondată, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 274/A din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL