ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2018

Prin cererea formulată la data de 24.11.2016, petenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS a solicitat lămurirea sentinței nr. 385/12.04.2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a Civilă, definitivă și irevocabilă (potrivit deciziei nr. 274/A/6.11.2013 a Curții de Apel București și respectiv, deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

S-a arătat, în motivarea cererii, că dispozițiile hotărârii referitoare la măsurile reparatorii sunt imposibil de executat, având în vedere modificările succesive aduse Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 9.01.2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de lămurire a sentinței civile nr. 385/2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu sunt aplicabile prev. art. 281

1

din vechiul C. proc. civ.

Astfel, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 385/12.04.2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă a fost anulată decizia nr. 306/17.12.2004 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a dispus obligarea acesteia la restituirea prin echivalent a fostei A. din județul Covasna (așa cum a fost aceasta identificată și evaluată prin expertiza efectuată în cauză), către contestatoare, cu respectarea dispozițiilor art. 34 și următoarele din Legea nr. 10/2001.

În motivare, s-a reținut și că "în ce privește apărarea pârâtei în sensul că nu poate acorda despăgubiri bănești, cum au solicitat contestatoarele prin notificarea formulată, aceasta a fost înlăturată având în vedere dispozițiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "persoana îndreptățită poate negocia cu instituția publică implicată în privatizare (în speță, AVAS) și alte forme de măsuri reparatorii în echivalent".

Prin urmare, conținutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de către AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptățite.

Prin decizia nr. 1477/31.10.2005, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de AVAS împotriva sentinței civile nr. 385/2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 8999/8.11.2006, a admis recursul declarat de AVAS împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Reluând judecata, Curtea de Apel București a pronunțat decizia nr. 685A/29.09.2008, prin care a admis apelul AVAS și a schimbat în tot sentința civ. nr. 385/12.04.2005, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiate.

Soluția a fost schimbată prin decizia civilă nr. 2024/4.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia a fost admis recursul declarat de reclamantele B., C. și D. și, urmare a casării, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Curtea de Apel București a pronunțat decizia nr. 274A/6.11.2013, prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, soluție devenită irevocabilă potrivit deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond, învestită cu soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 385/2005, a reținut că, potrivit considerentelor deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a soluționat în mod irevocabil dosarul anterior, AAAS nu a fost obligată direct la plata unei sume, iar pe de altă parte, obligația de restituire prin echivalent se va face potrivit cadrului legal actual reprezentat de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013.

Cum hotărârea trebuie privită în mod unitar, prin prisma considerentelor, inclusiv ale deciziei finale pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în opinia primei instanțe, lămurirea cerută de AAAS este lipsită de obiect în condițiile în care problema ridicată a primit un răspuns prin chiar considerentele deciziei nr. 2714/15.10.2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 229 A din 8 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de petentă împotriva încheierii tribunalului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, pornind de la prevederile art. 2811 din C. proc. civ., că obiectul cererii de lămurire a hotărârii îl poate constitui, pe de o parte, determinarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii, precum și înlăturarea dispozițiilor contradictorii din dispozitiv.

Totodată, prin lămurirea hotărârii nu poate să fie modificat dispozitivul, ci acesta doar se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanță prin hotărârea respectivă. În alte cuvinte, întrucât lămurirea nu este un mijloc procedural destinat a anula sau modifica hotărârea, în această procedură nu pot să fie examinate aspecte care privesc fondul cauzei și care ar fi de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească altfel decât prin căile de atac.

Aceasta, întrucât procedura lămuririi a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

În cauză, curtea a constatat că prin dispozitivul sentinței a cărei lămurire se solicită, a fost anulată decizia nr. 306/17.12.2004 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a dispus obligarea acesteia la restituirea prin echivalent a fostei A. din județul Covasna, cu respectarea dispozițiilor art. 34 și următoarele din Legea nr. 10/2001.

Astfel, raportat la ceea ce interesează petenta sub aspectul punerii în executare a hotărârii pronunțate, curtea a reținut, în esență, din cuprinsul dispozitivului, obligarea acesteia la restituirea prin echivalent, către contestatoare, a fostei A. din județul Covasna, așa cum a fost aceasta identificată și evaluată prin raportul de expertiză efectuat.

S-a constatat ca atare, că dispozitivul sentinței este clar sub aspectul măsurilor dispuse de aceasta, neexistând contradicții care să conducă la imposibilitatea executării sale. S-a avut în vedere că și în legislația ulterioară ce a modificat sau completat Legea nr. 10/2001, se regăsește această sintagmă "restituire prin echivalent", înscrisă în dispozitivul sentinței ce se cere a se lămuri.

De altfel, așa cum și instanța de fond a reținut, în cel de-al treilea ciclu procesual, petenta a formulat un motiv de critică în recurs legat de obligarea sa la plata de despăgubiri bănești față de contestatoare, iar instanța de recurs, respingând calea de atac, a reținut că această critică nu se justifică.

În acest sens, instanța supremă a precizat în considerentele sale "că nu obligarea la plata directă a despăgubirilor bănești în favoarea contestatoarelor a urmărit-o prin hotărârea sa prima instanță, ceea ce rezultă și din aceea că, înlăturându-se apărarea AVAS, care a susținut că nu poate acorda despăgubiri bănești după cum s-a solicitat prin notificare, s-a arătat că, în acord cu dispozițiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma de la acea dată a legii, conținutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptățite".

A mai lămurit Înalta Curte, prin aceleași considerente, faptul că aspectul pus în discuție, prin această critică de recurs, reprezintă o chestiune privitoare la executarea hotărârii judecătorești ce a recunoscut contestatoarelor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar această activitate nu poate avea loc decât în cadrul și în conținutul legal actual dat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013. Mai mult, instanța supremă a precizat că prin hotărârea de primă instanță, astfel cum a fost validată în apel, în sarcina recurentei nu au fost stabilite alte obligații decât cele care revin acesteia în calitate de unitate deținătoare, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 302/2009.

Or, raportat și la aceste considerente ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a apreciat că drepturile recunoscute contestatoarelor și obligațiile corelative ale intimatei sunt lămurite pe deplin, neputându-se invoca un impediment la executarea hotărârii de fond din această perspectivă.

Împotriva deciziei a declarat recurs Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că soluția se bazează pe o interpretare greșită a prevederilor legale.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispozitivului hotărârii a cărei lămurire s-a cerut, s-a dispus obligarea instituției recurente la restituirea prin echivalent a fostei A. din județ Covesna, iar potrivit considerentelor hotărârii se menționează că măsurile reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AAAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptățite.

S-a susținut că în acest moment, dispozițiile hotărârii a cărei lămurire se cere sunt imposibil de aplicat, având în vedere modificările succesive ale Legii nr. 10/2001.

Aceasta întrucât potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, s-a reglementat în mod cert regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se asupra surselor de finanțare, cuantumului și procedurii de acordare a despăgubirilor (Titlul VII al Legii nr. 247/2005).

În acest sens, s-a arătat că dispozițiile art. 13 din Capitolul III al Legii nr. 247/2005 prevăd că "pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005".

Intimata D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în speță, nu se susține vreo neclaritate a soluției care să facă necesară lămurirea acesteia prin intermediul demersului procedural promovat, nefiind întrunite cerințele art. 281

1

C. proc. civ.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora având în vedere următoarele considerente:

Pretinzând caracterul nelegal al soluției instanțelor de fond care au respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 2811 C. proc. civ., recurenta susține o greșită aplicare a prevederilor legale în materie, având în vedere că sentința ar fi imposibil de executat față de modificările succesive intervenite asupra Legii nr. 10/2001.

Susținerile recurentei sunt lipsite de temei și ignoră conținutul dispoziției procedurale (art. 2811 C. proc. civ.) care au constituit fundamentul demersului judiciar al acesteia.

Conform textului menționat, se pot cere lămuriri asupra dispozitivului unei hotărâri atunci când acesta este neclar sub aspectul înțelesului, întinderii ori aplicării sale sau atunci când cuprinde dispoziții potrivnice, de natură să împiedice executarea silită sau să creeze dificultăți în procesul executării silite.

Or, așa cum în mod corect s-a reținut în etapele procesuale anterioare, niciuna din neclaritățile, a căror lămurire să fie adusă prin aplicarea textului art. 281

1

C. proc. civ., nu se regăsește în speță.

Astfel, potrivit sentinței nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, obiect al cererii de lămurire, s-a dispus obligarea AVAS (actualmente AAAS) la restituirea în echivalent, către reclamantele C. și D., a fostei A. din jud. Covasna (identificarea imobilului realizându-se conform raportului de expertiză întocmit).

În legătură cu această modalitate a restituirii prin echivalent, recurenta a formulat critici în dosarul respectiv, arătând că nu poate fi obligată la plata de despăgubiri bănești (ca formă de reparație prin echivalent pe care aceasta a identificat-o), critica sa fiind cenzurată sub aspectul legalității și respinsă ca atare de instanța de recurs în dosarul privind litigiul de fond.

Astfel, potrivit deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a reținut, respingându-se recursul declarat de AAAS, că prin hotărârea de primă instanță nu s-a dispus obligarea directă a acestei instituții la plata despăgubirilor bănești, ci s-a reținut incidența art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și faptul că în privința conținutului măsurilor reparatorii prin echivalent, acesta se stabilește de AAAS prin negociere cu persoanele îndreptățite.

În același sens, în conținutul acelorași considerente, s-a reținut și să aspectul adus în discuție este unul care vizează executarea hotărârii, iar aceasta nu se poate realiza decât în cadrul normativ dat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată și ale Legii nr. 165/2013.

Rezultă că aspectele vizând conținutul măsurilor reparatorii, ca formă de reparație prin echivalent la plata cărora a fost obligată AAAS, inclusiv cadrul normativ al punerii în executare a acestor măsuri, au fost lămurite deja în cadrul procesului anterior, de vreme ce au fost supuse judecății și au primit dezlegare jurisdicțională punctuală.

Or, sentința nr. 385/12.04.2005, cu dispozitivul acesteia, face corp comun cu considerentele lămuritoare, inclusiv cele aduse prin dezlegările instanței de recurs, care vin să întregească și să explice, odată în plus, soluția sub aspectul naturii și conținutului obligației stabilite, în acord cu cadrul normativ existent (privit și din perspectiva evoluției acestuia).

Promovând cererea de lămurire a dispozitivului sentinței, petenta AAAS nu deduce judecății neclarități în legătură cu dispozitivul sentinței nr. 385/12.04.2015 a Tribunalului București, secția a III-a civilă ci, în realitate, supune dezbaterii judiciare, în mod nepermis, aspecte care au făcut deja obiect de analiză și de dezlegare jurisdicțională în litigiul anterior.

Făcând din nou referire la modificările aduse Legii nr. 10/2001 și la imposibilitatea sa de a executa o hotărâre față de dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și față de instituirea unei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurenta ignoră în mod deliberat dezlegările date deja asupra acestor aspecte prin decizia nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fapt, prin demersul promovat, petenta AAAS tinde la punerea în discuție a autorității de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, susținerile sale vizând în realitate, nu lămurirea unei hotărâri, ci nemulțumiri în legătură cu modalitatea în care s-a dezlegat în litigiul anterior problema măsurilor reparatorii pe care le datorează.

Pentru toate aceste considerente, recursul a fost găsit nefondat și va fi respins în consecință.

În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON (onorariu avocat, conform chitanței de la dosar) către intimata D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 229 A din 8 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.06.2018.