ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2144/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 03 februarie 2020, sub nr. x/2002, petenta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimații B. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cerere de lămurire a dispozitivul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2002, solicitând a lămuri această hotărâre sub aspectul bunurilor pentru care s-au acordat măsurile reparatorii.

În motivarea cererii, petenta a arătat că, S.C. A. S.R.L. a absorbit fosta C. S.R.L. și, potrivit art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, a dobândit, prin transfer cu titlu universal, toate drepturile și obligațiile acestei societăți ce derivă din raporturile cu fosta Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului.

S- a mai susținut că prin decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, în dosarul nr. x/2002, a fost admisă în parte contestația formulată de B. și de S.C. C. S.R.L., fiind admisă cererea de chemare în garanție a fostei AVAS, pe care a obligat-o să emită contestatorului și S.C. C. S.R.L. decizie cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile art. 6 alin. (4), art. 29 alin. (1)-(3), art. 31 din Legea 10/2001, republicată, pentru bunurile solicitate de contestator prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei "Țesătorii Isvoranu" Bacău, în cotă-parte de 2/3 din valoarea acestora.

Recursul declarat de fosta Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 9002 din 05 noiembrie 2009.

Petenta a mai indicat faptul că, urmare a refuzului fostei AVAS de a executa benevol decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, S.C. C. S.R.L. a urmat procedura legală pentru punerea în executare silită a acestei decizii și fosta AVAS a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012, pe care a transmis-o, împreună cu dosarul aferent, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților-Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data de 14 decembrie 2012, fiind format dosarul nr. x C. civ.

Întrucât Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluționat cauza până la expirarea termenului stabilit prin art. 34 alin. (1) din Legea 165/2013, petenta a arătat că, la data de 20 mai 2018, a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul x/2018, s-a constatat că nu sunt menționate expres în dispozitivul deciziei bunurile pentru care s-a dispus emiterea deciziei cu propunere de despăgubiri și acestea nu rezultă în mod clar și fără echivoc din cuprinsul considerentelor, sens în care a apreciat că se impune ca părțile să urmeze procedura reglementată de art. 281

1

C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost pronunțată decizia Curții de Apel Bacău, pentru ca instanța care s-a pronunțat asupra calității de persoană îndreptățită și asupra existenței și întinderii drepturilor părților să își lămurească propria hotărâre, atât sub aspectul bunurilor pentru care se acordă măsuri reparatorii, cât și asupra întinderii dreptului, respectiv dacă măsurile se acordă în cotă de 2/3 pentru ambele părți.

Prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul x/2018, Tribunalul București s-a edificat cu privire la cota de 2/3 din valoarea bunurilor solicitate de B. prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei "Țesătorii Isvoranu" Bacău.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. de la1865 și art. 27 C. proc. civ. actual.

Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2020 în cadrul aceluiași dosar, petentul D. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, în dosarul nr. x/2002, arătând că, în raport de indicațiile Tribunalului București și de circumstanțele concrete ale situației de fapt, lămurirea trebuie să privească următoarele aspecte:

În motivare petentul a prezentat pe larg situația de fapt a litigiului și a învederat că prin decizia civilă nr. 146/2008, a cărei lămurire o solicită, s-a dispus de către instanța de judecată anularea Dispoziției nr. 4196 din 07 iunie 2001 de respingere a notificării sale și, totodată, obligarea chematei în garanție (AVAS) să îi emită acestuia și societății S.C. C. S.R.L. Bacău (actuala S.C. A. SRL) decizie cu propunere de acordare de despăgubiri pentru bunurile solicitate de contestator prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei "Țesătorii Isvoranu" Bacău.

Ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 146/2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 9002 din 05 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, AVAS a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012 de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent către petent și S.C. C. S.R.L. Bacău, pentru cota de 2/3 din bunurile fostei Țesătorii Isvoranu Bacău.

Ulterior, decizia AVAS a fost înaintată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, unde s-a format dosarul administrativ nr. x/CC

Întrucât Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluționat dosarul administrativ sus-menționat în termenul reglementat de Legea nr. 165/2013, S.C. A. S.R.L. (succesoarea S.C. C. S.R.L. Bacău) a formulat la Tribunalul București o cerere de chemare în judecată, înregistrându-se astfel dosarul nr. x/2018, cerere prin care a solicitat instanței să se stabilească și să se acorde măsuri reparatorii prin puncte pentru cota de 2/3 din valoarea imobilelor fostei "Țesătorii Isvoranu" Bacău și să fie obligată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită în favoarea acestei societăți și a petentului (citat în cauză ca intervenient forțat) decizie de compensare prin puncte.

La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2020, Tribunalul București a dispus reclamantei și intervenientului să facă dovada înregistrării pe rolul Curții de Apel Bacău a unei cereri de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 146/2008, sub aspectul bunurilor pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii, tribunalul apreciind că nu poate proceda la lămurirea obiectivelor expertizei în lipsa lămuririi dispozitivului deciziei instanței învestite cu soluționarea contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât ar însemna ca, în procedura stabilirii obiectivelor expertizei, deci a administrării probelor în dosarul nr. x/2018, să realizeze de fapt o lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătorești, ceea ce nu este admisibil.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. de la 1865 și art. 27 C. proc. civ. actual.

Prin întâmpinarea înregistrată în data de 27 aprilie 2020, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) a solicitat respingerea cererii, ca tardiv formulată, iar pe fondul cererii, ca neîntemeiată.

La termenul din data de 17 iunie 2020, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității excepției tardivității, excepția tardivității și a apreciat că, prin susținerile formulate, intimata nu a invocat lipsa calității sale procesual pasive, aspectele apreciate de către petentul B. ca fiind subsumate acestei excepții urmând a fi verificate ca și apărări de fond.

Prin încheierea din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2002, au fost respinse cererile formulate de reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2002, ca neîntemeiate.

În motivare, această instanță a reținut că, prin dispozitivul deciziei a cărei lămurire se solicită, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită contestatorului B. și societății S.C. C. S.R.L. Bacău decizie cu propunere de acordare de despăgubiri pentru bunurile solicitate de contestator prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2011, având ca obiect restituirea fostei "Țesătorii Isvoranu" Bacău în cotă parte de 2/3 din valoarea acestora.

Întrucât prin încheierea din data de 27 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2002, instanța care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită a respins proba cu expertiză topo-cadastrală și construcții, solicitată de către reclamanți, în considerarea dispozițiilor art. 6, art. 29 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, ca nefiind pertinentă cauzei, Curtea de Apel Bacău a reținut că nu pot fi realizate, în cadrul procedurii de lămurire, probe respinse de instanță pentru soluționarea fondului cauzei, în contextul în care încă de la data promovării cererii de chemare în judecată s-a indicat imposibilitatea unei precizări exacte a imobilului solicitat din lipsa documentațiilor specifice procedurilor de naționalizare.

A mai apreciat instanța că respingerea cererii de efectuare a unei expertize pentru identificarea imobilelor ar fi putut constitui motiv pentru exercitarea unei căi de atac, după cum și aprecierea formulării utilizate în dispozitiv ca fiind în neconcodanță cu actele dosarului ar fi putut face obiectul unei critici de către persoanele interesate, or, verificând cererile de recurs formulate în cauză precum și decizia nr. 9002 din 05 noiembrie 2009, s-a constatat faptul că aceste aspecte nu au fost supuse cenzurii în calea de atac.

De altfel, instanța a mai reținut că dispozitivul hotărârii a fost executat integral de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin emiterea Deciziei nr. 52 din 04 aprilie 2012, aspect ce determină netemeinicia cererii de lămurire a dispozitivului, întrucât, potrivit deciziei nr. 1845 din 24 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, invocată ca practică judiciară, ulterior executării de bunăvoie de către părți, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, întrucât această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate, cât timp nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăți la executare.

Curtea de apel a reținut că, în procedura lămuririi nu se pot administra probe noi, neavute în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită, întrucât lămurirea nu implică o rejudecare a cauzei, iar ceea ce se solicită prin cererea de lămurire a dispozitivului este, în fapt, efectuarea unei veritabile operațiuni de judecată în sensul stabilirii a însuși obiectului cauzei.

Or, instanța, în cererea de lămurire a dispozitivului, nu poate efectua verificări pentru a cerceta dacă au existat modificări patrimoniale având în vedere faptul că notificarea a fost formulată în anul 2001 (fiind admisă cererea în raport de conținutul notificării care făcea trimitere la fabrica Isvoranu din starea în care se afla la data notificării), iar S.C. E. S.A., a suferit de la data înființării, din anul 1991, schimbări juridice esențiale, respectiv a fost divizată, care au afectat patrimoniul acesteia, neexistând un istoric al fluctuațiilor patrimoniale și nicio evidență clară scriptică a bunurilor ce se regăseau în patrimoniul acesteia în anul 2001 și provenite ca urmare a naționalizării fostei fabrici Isvoranu.

Astfel, lămurirea dispozitivului unei hotărâri presupune doar clarificarea dispozitivului hotărârii, iar nu modificarea acestuia sau completarea considerentelor hotărârii. În această procedură sunt permise doar lămurirea înțelesului dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor contradictorii, nu și lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluției pronunțate de instanță, prin adăugarea unor dispoziții suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecății sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluționării cauzei.

Cu privire la solicitarea de lămurire formulată de către contestatorul B. cu privire la bunurile ce se cuvin către S.C. C. S.R.L., prin succesoarea S.C. A. S.R.L. (respectiv numai cele dobândite potrivit procesului-verbal de licitație nr. x din 12 iulie 2006, adică suprafața de teren de 54.692,15 mp și construcțiile care se găseau pe acesta) și cele care se cuvin către B. (diferența de teren de 26.438,74 mp și pentru construcțiile aflate pe acesta), Curtea a reținut că această solicitare excede cadrului unei lămuriri, deoarece prin decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008 s-a stabilit a se emite o decizie cu propunere de acordare despăgubiri în cotă-parte de 2/3, iar prin prezenta cerere se solicită se individualiza bunurile care se cuvin fiecăruia dintre cele două persoane îndreptățite.

Având în vedere că instanța care a pronunțat decizia nr. 146 din 03 noiembrie 2008 s-a raportat la conținutul notificării, nu se poate efectua o departajare a drepturilor câștigate de cei doi petenți prin indicarea unei suprafețe exacte, cota de 2/3 urmând a fi stabilită în concret între părți în raport de contractul de vânzare drepturi litigioase ce le guvernează acordul de voință.

Conchizând, această instanță a reținut că, prin emiterea Deciziei nr. 52/2012, de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, rezultă că dispozitivul deciziei civile nu a necesitat o lămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia pentru a putea fi executat de către pârâta din dosarul nr. x/2002 în sarcina căreia s-a stabilit obligația din titlul executoriu, respectiv aceea de emitere a unei propuneri de acordare despăgubiri în condițiile art. 6 alin. (4), art. 29 alin. (1)-(3), art. 31 din Legea nr. 10/2001, existând o executare voluntară a obligației stabilită în titlu executoriu.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs petenții D. și S.C. A. S.R.L., cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs formulată de petentul B., acesta a solicitat, în principal, modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2002, în raport de indicațiile Tribunalului București, stabilite prin încheierile din 13 noiembrie 2019 și 15 ianuarie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2018; în subsidiar, a solicitat casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Bacău.

În motivarea cererii, recurentul, după prezentarea, pe larg a situației de fapt a litigiului, a susținut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât, din cuprinsul cererii de lămurire și a înscrisurilor aflate la dosar, reiese că nu a solicitat modificarea sau completarea considerentelor ori a dispozitivului hotărârârii și nici stabilirea de către instanță a însuși obiectului cererii, cum greșit a reținut curtea de apel, ci a solicitat interpretarea, clarificarea și explicitarea dispozitivului deciziei nr. 146/2008.

În raport de cele dispuse de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, recurentul a arătat că, prin cererea de lămurire, a solicitat instanței să indice, în concret, bunurile imobile pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin decizia nr. 146/2008, fie în sensul unei indicări globale (prin referirea la suprafețele de 54.692,15 mp teren și la construcțiile aferente din patrimoniul S.C. E. S.A., la care este îndreptățită societatea C. S.R.L., prin succesoarea sa A. S.R.L., respectiv suprafața de 26.438,74 mp și construcțiile aferente din patrimoniul S.C. F. S.R.L., la care este îndreptățit recurentul), fie în sensul nominalizării individuale a acestor bunuri, arătând că nu a cerut alte bunuri (înlocuire de obiect) sau bunuri suplimentare (extindere de obiect).

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel Bacău a arătat că nu poate clarifica dispozitivul deciziei civile nr. 146/2008, întrucât acestei instanțe nu îi este clar ce bunuri a avut în vedere la pronunțarea deciziei a cărei lămurire se cere, ceea ce, în opinia recurentului, echivalează cu o denegare de dreptate și neasumarea soluției pronunțate, deși această decizie este definitivă și irevocabilă, a intrat în circuitul civil, scopul său fiind acela de a produce efecte juridice, efecte care nu se pot produce în măsura în care Tribunalul București afirmă că nu o poate duce la îndeplinire, întrucât dispozitivul deciziei nu este clar.

Astfel, prin refuzul instanței de a lămuri dispozitivul deciziei civile nr. 146/2008, recurentul a învederat că se află în imposibilitate de a obține despăgubirile aferente, iar, în acest sens, decizia nr. 146/2008 va rămâne lipsită de efecte juridice.

A mai susținut recurentul că, din precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008, formulate de E. S.A. Bacău, și din precizările sale depuse pentru termenul din 19 mai 2008, rezultă expres care sunt bunurile pe care le-a solicitat și care sunt bunurile care s-au aflat în patrimoniul E. S.A. la data formulării notificării.

Recurentul a arătat că, la data de 02 iunie 2020, a depus la dosarul cauzei înscrisul constând în Cartea Funciară nr. x/N nr. cadastral x Bacău, probă pe care instanța care a judecat cererea de lămurire a încuviințat-o, considerând-o utilă soluționării cauzei, dar în încheierea recurată nu s-a făcut nicio trimitere la această probă, în care sunt consemnate atât terenul, cât și construcțiile care se aflau în patrimoniul E. S.A., în anul 1999, anterior notificării efectuate de petent în anul 2001, precum și modificărilor care au survenit ulterior în anii 2003 și 2006.

Prin cererea de lămurire s-a făcut trimitere exclusiv la bunurile care rezultă din considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 146/2008, precum și din probele de la dosarul cauzei, iar nu la bunuri care nu se regăsesc în dosar.

Recurentul a mai susținut că, în ceea ce privește defalcarea imobilelor pentru care i se cuvin despăgubiri petentului și fostei C. S.R.L. (actuala A. SRL), nu a solicitat "alte drepturi decât cele deja stabilite" prin decizia a cărei lămurire s-a cerut, ci a solicitat doar explicitarea drepturilor care se cuvin fiecăreia dintre părți din cota de 2/3 din bunurile acordate, respectiv bunurile care rezultă din actele de la dosarul cauzei, în special din Contractul de cesiune drepturi litigioase nr. 1463 din 12 iunie 2007, procesul-verbal de licitație nr. x din 12 iulie 2006, proiectul de divizare și situația imobilizărilor corporale F., astfel cum aceste bunuri au fost explicitate de părți prin precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008 formulate de E. S.A. Bacău, și prin precizările depuse de petent pentru termenul din 19 mai 2008.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că solicitarea din cererea de lămurire în sensul că despăgubirile nu privesc imobilele scoase din patrimoniul fabricii până la data formulării notificării, este justificată de faptul că, așa cum rezultă din Certificatul nr. x/16.07.1996, respectiv din procesul-verbal de predare-primire din 20 ianuarie 1960, aceste imobile au fost notificate separat, iar cu privire la unele dintre ele au fost deja emise dispoziții de retrocedare/acordare de măsuri compensatorii.

Întrucât potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, notificările nu puteau fi formulate decât către unitățile deținătoare, recurentul a învederat că din moment ce aceste imobile nu se aflau în patrimoniul E. S.A., notificarea sa către această instituție nu putea viza și aceste imobile.

Referitor la considerentele din încheierea recurată privind netemeinicia lămuririi unei hotărâri care a fost executată, recurentul a susținut că aceste considerente sunt în contradicție cu soluția de respingere a excepției tardividății formulării cererii de lămurire, soluție pronunțată de aceeași instanță prin încheierea interlocutorie din 17 iunie 2020, reținând că legiuitorul nu a prevăzut un termen imperativ pentru formularea cererii de lămurire a dispozitivului, întrucât o astfel de cerere nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârii respective și nici caracterul executoriu al acesteia. Astfel, motivarea instanței din încheiere recurată, în sensul limitării în timp a posibilității de formulare a unei cereri de lămurire, respectiv până la executarea hotărârii, este contrară raționamentului aceleiași instanțe care anterior a stabilit că nu există un termen reglementat de legiuitor pentru formularea cererii de lămurire a dispozitivului.

Instanța care a judecat cererea de lămurire s-a aflat într-o evidentă eroare, întrucât intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a executat benevol decizia a cărei lămurire s-a solicitat și nu exista posibilitatea petentului de a solicita lămurirea în cadrul unei contestații la executare. Așa cum a arătat petenta S.C. A. S.R.L. în cererea sa de lămurire și, astfel cum rezultă din documentele anexate întâmpinării formulate de intimată la cererile de lămurire, pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 146/2008, intimata a fost executată silită, deoarece a refuzat să execute benevol hotărârea.

În continuare, recurentul a făcut referire la doctrina în materie, care în analiza textului art. 443 din Noul C. proc. civ., text care în opinia recurentului aceleași prevederi ca și art. art. 281 din C. proc. civ. din 1865, a statuat că cererea de lămurire a hotărârii sau a îndepărtării dispozițiilor potrivnice poate fi formulată oricând, chiar și după începerea executării silite.

Recurentul a susținut că decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului reprezintă o etapă intermediară în procesul de acordare a despăgubirilor ce i se cuvin, rolul acesteia fiind unul formal, respectiv acela de a emite o decizie cu propunere de acordare despăgubiri, decizie care a fost emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești și care doar a reprodus dispozitivul acestei hotărâri.

Astfel, prin executarea silită a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului de către S.C. C. S.R.L. (actuala A. SRL) nu s-a definitivat procesul de acordare a despăgubirilor, decizia emisă de AAAS nefiind de natură să producă efecte juridice concrete în patrimoniul petentului sau al C. S.R.L. (actuala A. SRL), singura decizie care va stabili drepturi pecuniare efective va fi cea emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, decizie care va cuprinde punctajul definitiv ce va fi stabilit în Dosarul nr. x/2018.

Conchizând, recurentul a arătat că, prin încheierea recurată, instanța nu a intrat în cercetarea fondului cererii de lămurire, întrucât nu a analizat în concret bunurile cu privire la care s-a dispus acordarea de despăgubiri prin decizia civilă nr. 146/2008.

Prin cererea de recurs formulată de recurenta S.C. A. S.R.L., aceasta a susținut că încheierea din data de 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul x/2002, cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), întrucât instanța a reținut expres înscrisurile existente la dosarul cauzei, care indică bunurile ce se găseau în patrimoniul Fabricii Isvoranu la momentul preluării acesteia, dar a respins cererea de lămurire dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, ca neîntemeiată, cu toate că în această decizie nu se menționează bunurile ce reies din probatoriul administrat în cauză și din documentele reținute de instanță.

Din înscrisul "copie extras inventar al Fabricii "Isvoranu" S.A., menționat în considerentele deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 și reținut în încheierea atacată, ca fiind printre documentele care au fundamentat soluția instanței, se arată expres că fabrica este situată în orașul Bacău și se întinde pe un teren de 80.000 mp.

Cu privire la clădiri, din înscrisurile "Registrul de impozite și taxe pe anii 1948-1949, emis de Arhivele Naționale Bacău" și "Certificat nr. x/24.09.1996", ambele menționate în considerentele deciziei a cărei lămurire se solicită, și despre care, în încheierea atacată, s-a reținut că se numără printre documentele care au fundamentat soluția instanței, rezultă că pe teren existau clădirea fabricii, creșă, cantină, depozite si două locuințe pentru muncitori, fiecare cu număr de cadastru separat.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-petentă este acela că încheierea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Prin cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, recurenta a solicitat lămurirea întinderii dispozitivului asupra bunurilor indicate în materialul probator administrat în dosar, respectiv sub aspectul bunurilor pentru care s-au acordat măsurile reparatorii, fără a cere instanței efectuarea unei veritabile operațiuni de judecată în sensul stabilirii a însuși obiectului cauzei, aspect care ține exclusiv de competența instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei.

Pentru a da curs dispozițiilor Tribunalului București din încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul x/2018, recurenta a arătat că prin cererea de lămurire a întinderii dispozitivului a solicitat să se indice că dispozitivul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 se referă la imobilele ce reies din documentele existente în dosarul nr. x/2002, respectiv terenul fabricii și clădirile situate pe acesta, în suprafața, cu adresa, numărul și soluția constructivă ce reies din același material probator, existent la dosar.

Dintr-o altă perspectivă, recurenta a învederat că încheierea recurată apare ca lipsită de temei legal pentru că instanța a reținut că i s-a solicitat, pe calea lămuririi dispozitivului, "efectuarea unei veritabile operațiuni de judecată în sensul stabilirii a însuși obiectului cauzei".

Obiectul cauzei nr. 2988/32/2002 a fost stabilirea calității contestatorului B. și a autoarei recurentei, de persoane îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ca urmare a naționalizării Fabricii de Postav și Textile "Isvoranu", fiind stabilit odată cu rămânerea definitivă a deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, însă, cu toate acestea, calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu s-a putut stabili.

A mai arătat recurenta că imobilele pentru care s-a constatat în mod definitiv calitatea contestatorului și a autoarei sale, de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, rezultă din materialul probator efectiv administrat în dosarul cauzei cu ocazia soluționării cauzei în fond și apel, astfel că este lipsită de temei legal încheierea recurată prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului, în sensul de a se arăta că acesta se referă la imobilele din înscrisurile administrate în cauză.

Un alt argument al Curții de Apel Bacău în respingerea cererii de lămurire a fost acela că obligația a fost executată benevol de chemata în garanție Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și că lămurirea hotărârii nu mai este posibilă întrucât această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate, cât timp nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăți la executare.

Însă, instanța a omis faptul că decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008 nu era, prin natura sa, susceptibilă de executare silită altfel decât prin constrângerea chematei în garanție să o execute, prin stabilirea în sarcina acesteia de amenzi, care, în temeiul art. 580

3

C. proc. civ., a fost condamnată la plata de amenzi civile până la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, deoarece obligația nu putea fi executată de nicio altă persoană decât chemata în garanție.

Recurenta a susținut că, astfel cum s-a reținut în încheierea recurată, lămurirea dispozitivului pe calea contestației la executare era o posibilitate a chematei în garanție, iar nu a sa, care avea calitatea de creditor urmăritor în cadrul procedurii de executare silită a obligației. Chemata în garanție a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012, în concordanță cu dispozitivul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, astfel încât, în calitate de creditor urmăritor în cadrul procedurii de executare silită a obligației ce nu poate fi executată de nicio altă persoană în afară de debitor, nu avea motive sau interes să formuleze contestație la executare în cadrul procedurii de executare silită sau să conteste decizia emisă.

S-a mai arătat că prin emiterea Deciziei nr. 52 din 04 aprilie 2012 a fost epuizată procedura de executare silită a obligației chematei în garanție din cuprinsul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, iar nu finalitatea Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum si unele măsuri adiacente și nici a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Punerea efectivă în executare a deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 urma să fie făcută de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 165/2013, nemaifiind permisă vreo formă de executare silită împotriva acesteia pentru executarea sarcinilor sale legale, pentru care a fost înființată.

În acest sens, astfel cum a apreciat Tribunalul București, recurenta a învederat că este necesară lămurirea de către Curtea de Apel Bacău a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, sub aspectul bunurilor pentru care se acordă măsuri reparatorii.

La 15 octombrie 2020, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează să le respingă, pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., pe care recurenții-petenți și-au întemeiat cererile de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul x/2002, sunt aplicabile în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau când acesta conține cuprinde dispoziții potrivnice.

Pretinzând caracterul nelegal al soluției instanței de fond care a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, întrucât nu sunt întrunite dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., recurenții au susținut, în esență, o greșită aplicare a prevederilor legale în materie, având în vedere că decizia nu poate fi adusă la îndeplinire de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2018, întrucât dispozitivul hotărârii nu este clar și nu indică bunurile imobile pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii, recurenții fiind astfel în imposibilitate de a obține despăgubirile aferente.

Conform textului menționat, astfel cum corect a reținut curtea de apel, în această procedură se pot cere lămuriri asupra înțelesului dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor contradictorii, însă nu și lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluției pronunțate de instanță, prin adăugarea unor dispoziții suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecății sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluționării cauzei.

În speță, potrivit deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, obiect al cererii de lămurire, s-a dispus obligarea chematei în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București să emită contestatorului B. și S.C. C. S.R.L. Bacău decizie cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile art. 6 alin. (4), art. 29 alin. (1)-(3) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru bunurile solicitate de contestator în notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei Țesătorii Isvoranu Bacău, în cotă-parte de 2/3 din valoarea acestora.

Prin decizia nr. 9002 din 05 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a fost respins recursul declarat de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

În aceste condiții, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a executat decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin emiterea Deciziei nr. 52/2012, care cuprinde propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent în cotă de 2/3 din bunurile fostei Țesătorii Isvoranu Bacău.

Prin cererea de recurs, recurentul B. a învederat că nu a solicitat modificarea ori completarea considerentelor sau a dispozitivului hotărârii și nici stabilirea obiectului cererii, ci indicarea, în concret, a bunurilor pentru care, prin decizia a cărei lămurire se cere, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii, bunuri care rezultă, expres, din precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008, formulate de E. S.A., și din precizările sale depuse pentru termenul din 19 mai 2008.

Analizând această critică, în mod corect, curtea de apel a reținut că precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008, formulate de E. S.A. nu reprezintă precizări ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, ci conțin un istoric al bunurilor debitoarei E. S.A., evidențiat de lichidatorul judiciar al acestei societăți, iar prin precizările din 19 mai 2008 s-a indicat faptul că suprafața revendicată este de 80.000 mp, instanța apreciind corect că ceea ce se solicită prin cererea de lămurire este stabilirea obiectului cauzei, aspect care ține exclusiv de competența instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei.

Înalta Curte reține că prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul hotărârii, ci se clarifică și interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește.

Susținerile recurenților sunt lipsite de temei și ignoră conținutul dispoziției cuprinse în art. 281

1

C. proc. civ., care a constituit fundamentul demersului judiciar al acestora.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât curtea de apel a reținut expres înscrisurile existente la dosarul cauzei, care indică bunurile care se găseau în patrimoniul Fabricii Isvoranu la momentul preluării acesteia, dar cu toate acestea a respins cererea de lămurire a dispozitivului nr. 146 din 03 noiembrie 2008, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, curtea de apel a reținut că la dosar au fost atașate documente care au fundamentat soluția instanței de fond și care au permis acesteia să concluzioneze îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru admiterea cererii, dar s-a reținut și faptul că, prin încheierea din data de 27 octombrie 2008, s-a respins proba cu expertiză topo-cadastrală și construcții, solicitată de către ambii reclamanți, în considerarea dispozițiilor art. 6, art. 29 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, ca nefiind pertinentă cauzei.

Prin urmare, întrucât instanța care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită a respins proba cu expertiză, în mod corect s-a reținut că în cadrul procedurii de lămurire nu pot fi administrate probe respinse de instanță pentru soluționarea fondului cauzei, în contextul în care încă de la data promovării cererii de chemare în judecată s-a indicat imposibilitatea unei precizări exacte a imobilului solicitat din lipsa documentațiilor specifice procedurilor de naționalizare.

Așa cum a reținut și instanța anterioară, aspectele privind identificarea imobilului în litigiu reprezintă probleme de fond ale cauzei, care puteau fi dezbătute doar în cadrul căilor de atac reglementate de lege, iar nu în cadrul unei cereri de lămurire dispozitiv, însă din analiza cererilor de recurs formulate împotriva deciziei civile a cărei lămurire se solicită și a deciziei nr. 9002 din 05 noiembrie 2009 reiese că aceste aspecte nu au fost supuse cenzurii în recurs.

În acest context, critica din recurs vizând omisiunea instanței învestite cu soluționarea cererii de lămurire de a valorifica extrasul CF nr. xN nu este de natură a fundamenta o ipoteză de nelegalitate de deciziei ce face obiectul prezentului recurs.

Tot astfel, nu i se poate reproșa instanței de apel interpretarea art. 281

1

din C. proc. civ. în alt sens decât cel pretins de recurenți, iar operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional, doar în absența realizării acestor operațiuni, putându-se invoca dispozițiile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Contrar celor afirmate de recurenți, hotărârea curții de apel nu este contradictorie, ea afirmând coerent că cele solicitate de petenți prin cererea de lămurire a dispozitivului excedează acestei proceduri.

Referitor la critica recurenților vizând faptul că decizia a cărei lămurire se solicită nu a fost executată benevol de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ci prin executare silită, Înalta Curte constată că prin încheierea recurată s-a reținut, în concordanță cu practica instanței supreme, că după executarea de bunăvoie de către părți, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, iar în timpul executării, lămurirea se putea face numai pe calea contestației la executare.

În cauză, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 146/2008, rămasă definitivă și irevocabilă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012 de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent către petentul B. și S.C. C. S.R.L. Bacău, pentru cota de 2/3 din bunurile fostei Țesătorii Isvoranu Bacău, iar pentru emiterea acestei decizii nu au fost necesare lămuriri cu privire la dispozitivul deciziei nr. 146/2008.

Întrucât această procedură este pusă la dispoziția părții interesate, cât timp nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăți la executare, în speță, raportat la circumstanțele factuale anterior reliefate, nu s-ar putea susține că obligația stabilită prin dispozitivul deciziei este incertă și nici că aceasta a fost imposibil de executat.

În acest context, trebuie observat că nici argumentele din recurs întemeiate pe aprecierea realizată de către instanța învestită cu soluționarea cererii recurenților având ca obiect stabilirea cuantumului măsurilor compensatorii în echivalent, nu susțin nelegalitatea deciziei recurate în speță, ci, așa cum s-a arătat deja, eventuala nemotivare a deciziei ce se cere a fi lămurită ori insuficienta argumentare a soluției adoptate fiind apte de fi susținute, ca motive de recurs împotriva acestei decizii, pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar nu împotriva hotărârii pronunțate asupra cererii de lămurire a dispozitivului.

În plus, decizia a cărei lămurire se solicită conține criteriile care trebuie avute în vedere în stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, astfel că, nici din acest punct de vedere nu s-ar putea valida argumentele din recurs vizând imposibilitatea obținerii acestor despăgubiri și lipsirea de efecte a acestei hotărâri.

În consecință, critica recurenților privitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, respectiv a art. 281

1

C. proc. civ. nu este întemeiată, esențial fiind că întregul raționament juridic al curții de apel respectă scopul urmărit de legiuitor prin instituirea procedurii lămuririi hotărârii, acela de a înlătura eventualele contradicții/neclarități constatate între măsurile dispuse prin dipozitivul unei hotărâri și care fie împiedică executarea acestuia, fie poate genera dificultăți în executare.

În ceea ce privește susținerea recurentului B. în sensul că cererea de lămurire poate fi efectuată oricând, potrivit art. 443 din Noul C. proc. civ. care este similar art. 281

1

din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare." Or, dosarul în care a fost formulată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146/2008 a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 05 iulie 2001, așadar, sunt incidente dispozițiile legale de la data înregistrării inițiale a dosarului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de petenții S.C. A. S.R.L. și B. împotriva încheierii din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de petenții S.C. A. S.R.L. și B. împotriva încheierii din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2002.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2020.