ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1902/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 05.10.2007, sub nr. x/2007, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, contestație împotriva deciziei nr. 262/07.09.2007 emisă de pârâtă, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a acestei decizii; să dispună obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, privind restituirea, în natură, a terenului în suprafață de 54.179 m.p., din care 32.107 m.p. aflați în posesia S.C. G. și 22.072 m.p. în posesia S.C. H.; obligarea pârâtei (în situația în care restituirea în natură nu este posibilă) la emiterea unei decizii de acordare, în compensare, a altor terenuri, cu acordul reclamanților; în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor sus-menționate.

Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește cererea de obligare a sa la emiterea unei decizii de restituire, în natură, a imobilului în litigiu, competența dispunerii unei asemenea măsuri reparatorii revenind doar unităților deținătoare. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

La 30.05.2008, S.C. H., prin lichidator I.., a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cererea de intervenție accesorie a fost încuviințată în principiu, prin încheierea din 02.06.2008.

Prin sentința civilă nr. 1905/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, s-a admis, în parte, contestația formulată de reclamanți, s-a anulat decizia nr. 262/07.09.2007 emisă de A.V.A.S., s-au respins cererile privind obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a terenului în suprafață de 54.179 m.p., la acordarea, în compensare, a altor terenuri și la acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață. S-a admis, în parte, cererea de intervenție accesorie formulată în interesul A.V.A.S. de intervenienta S.C. H., prin lichidator, și s-a luat act că reclamanții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 262/07.09.2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost respinsă cererea formulată de reclamanți, în baza Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. x/2001, având ca obiect restituirea, în natură, a tuturor imobilelor, utilajelor, echipamentelor, instalațiilor și a terenurilor ce au aparținut J., motivat de faptul că solicitarea se încadrează în dispozițiile art. 31 din actul normative menționat. Totodată, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, în favoarea reclamanților, pentru 49.600 acțiuni deținute de antecesori la fostele J..

Verificând temeiul reținut de A.V.A.S. în soluționarea notificării, respectiv art. 31 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că pârâta a reținut aplicabilitatea, în cauză, a art. 3 lit. b) din aceeași lege, care dă dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale persoanelor fizice, asociați ai persoanelor juridice care deținea imobilele și alte active, în proprietate, la data preluării acestora în mod abuziv, precum și a art. 18 lit. a) teza I, care prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor, la data preluării în mod abuziv.

Pârâta a apreciat că reclamanții au făcut dovada că sunt succesorii doar a 7 dintre cei 8 acționari ai J., cumulând un total de 49.600 de acțiuni.

Potrivit certificatelor de moștenitor coroborate cu actele de stare civilă atașate la dosar, acționarii erau membri ai aceleiași familii, în sensul art. 18.1. din H.G. nr. 250/2007, fiind înlăturate, astfel, susținerile contrare ale intervenientei accesorii. Mai mult, din moment ce acest aspect a fost reținut, inclusiv, în dispoziția atacată, criticată exclusiv de reclamanți sub alte aspecte, nu mai poate fi invocat în apărare de pârâtă sau de intervenienta în interesul pârâtei.

Nelegalitatea deciziei nr. 262/2007 a A.V.A.S. rezultă însă din faptul că, așa cum s-a dovedit în acest litigiu, reclamanții sunt succesorii tuturor acționarilor, care, la momentul naționalizării, erau membri ai aceleiași familii.

Prin urmare, întrucât reclamanții sunt moștenitorii tuturor acționarilor din momentul naționalizării, iar toți acești acționari făceau parte din aceeași familie (fiind rude în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV inclusiv), este îndeplinită ipoteza din art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, care revine la regula restituirii în natură în situația persoanelor îndreptățite asociate care erau membrii ai aceleiași familii.

În consecință, dispoziția atacata, care reține doar calitatea de moștenitori ai unor acționari și nu a calității acestora, de moștenitori ai tuturor acționarilor, membrii ai aceleiași familii, cu consecința existenței doar a posibilității acordării de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, este nelegală.

Mai mult, așa cum a rezultat din chiar dispoziția atacată, imobilele a căror restituire în natură au solicitat-o reclamanții, atât prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și în litigiul de față, se regăsesc, în prezent, în patrimoniul S.C. G. și S.C. H., societăți privatizate de A.V.A.S.

Deși decizia contestată nu prevede expres, singurul considerent avut în vedere la stabilirea dreptului la despăgubire în echivalent bănesc pare a fi cel legat de calitatea de acționari a antecesorilor reclamanților, cu doar 49.600 de acțiuni, aspect înlăturat mai sus; pârâta ar fi putut întemeia dispoziția de stabilire a despăgubirilor și pe art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) (respectiv cele la care statul sau o instituție a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau, deși acționar minoritar, valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare decât valoarea corespunzătoare a imobilului), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale.

Însă, această formă a textului art. 29, rezultată în urma modificării prin art. I pct. 60 Titlul I din Legea nr. 247/2005, a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 830/2008. Astfel, s-a reținut că abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" este neconstituțională, sintagma existând în forma anterioară acestei modificări și având, drept consecință, faptul că măsurile prin echivalent se puteau stabili doar în situația în care se constata că imobilele au fost preluate cu titlu valabil.

Or, cum, în cauză, preluarea de Stat a J. s-a realizat în baza Legii nr. 119/1948, expres menționată în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ca nefiind titlu valabil, nu se poate susține aplicabilitatea acestei ipoteze.

În consecință, raportat la considerentele de mai sus, Tribunalul a dispus anularea deciziei nr. 262/07.09.2007 emise de A.V.A.S.

Celelalte capete de cerere sunt neîntemeiate.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este deținătoarea bunurilor a căror pretenție de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care această instituție nu poate fi obligată la restituirea în natură și nici la măsurile subsidiare, solicitate de reclamanți.

Din întreaga economie a Legii nr. 10/2001 a rezultat că restituirea în natură se poate dispune doar de către unitatea deținătoare și că A.V.A.S., ca instituție publică în procesul de efectuare a privatizărilor, putea stabili, conform criteriilor legale, doar dreptul la despăgubiri în echivalent.

Referitor la solicitarea reclamanților, formulată cu ocazia concluziilor orale pe fondul cauzei și a depunerii concluziilor scrise, în sensul ca instanța să constate dreptul acestora la restituire în natură și să transmită notificarea către S.C. G. și S.C. H., Tribunalul a reținut că nu a fost învestit cu acest capăt de cerere prin acțiune sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară.

Mai mult, verificarea tuturor condițiilor pentru restituirea în natură nu se poate face decât în contradictoriu cu unitățile deținătoare, care nu au fost parte în cadrul procesual stabilit de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtă A.V.A.S.

Pe parcursul procesului, a fost citată în cauză, în calitate de intimată intervenientă, S.C. K. S.R.L., urmare a actului de transmisiune a terenului de la intervenienta S.C. H., în prezent radiată din Registrul Comerțului, preluând, astfel, calitatea celei din urmă.

Prin decizia civilă nr. 205 A/26.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți; a fost admis apelul declarat de A.V.A.S., a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost anulată decizia contestată, în ceea ce privește numărul de acțiuni în raport de care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii și valoarea acestora; s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni, deținute de autorii lor la J., având valoarea de 14.118.500 RON. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei emise de A.V.A.S. și ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta A.V.A.S.

În recurs, s-au depus contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiate între recurenții reclamanți și L., M., N., O. și P., al căror obiect l-au constituit drepturile ce decurg din calitatea vânzătorilor, de moștenitori cu privire la "J.", decizia civilă nr. 5070 din 30.04.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, decizie împotriva căreia, prin decizia civilă nr. 3666 din 11.06.2010 pronunțată de aceeași instanță, s-a admis contestația în anulare, s-a admis recursul declarat de reclamanți, contestatorii din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 385/A din 22.05.2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Prin decizia civilă nr. 4715/01.06.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală au fost admise recursurile declarate împotriva hotărârii instanței de apel, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele:

Motivul de recurs formulat de recurenta pârâtă și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este întemeiat, pentru cele ce succed:

Recurenta pârâtă critică decizia, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 296 teza finală din C. proc. civ., respectiv că, nelegal, instanța de apel a obligat-o să acorde măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni, deținute de antecesorii reclamanților la întreprinderea J..

Potrivit textului de lege menționat, este, de principiu, că, prin admiterea apelului formulat de o parte, acesteia nu i se poate face o situație mai rea decât aceea creată prin hotărârea primei instanțe, care nu a fost atacată de partea potrivnică cu privire la ceea ce s-a schimbat prin decizia recurată.

În speță, prin dispoziția contestată, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii în valoare de 14.005.552 RON reclamanților pentru un număr de 49.600 acțiuni, deținute de autorii lor la J., în baza notificării nr. x/2001, iar, prin contestația formulată de reclamanți și prin motivele de apel formulate atât de reclamanți, cât și de pârâtă, nu au fost invocate critici sub acest aspect.

Prin urmare, în această situație, prin respingerea apelului reclamanților, admiterea apelului pârâtei, schimbarea, în parte, a sentinței civile apelate, în sensul anulării deciziei contestate în ceea ce privește numărul de acțiuni în raport de care s-a stabilit dreptul contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent și valoarea acestora, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni, deținute de autorii lor la fosta întreprindere J., în valoare de 14.118.500 RON, se constată că instanța de apel, cu încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., a înrăutățit situația pârâtei în propria cale de atac, astfel că acest motiv de recurs este întemeiat.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate de recurenții reclamanți, întemeiate, în drept, pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., și de recurenta pârâtă, întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța a constatat următoarele:

Prin notificarea nr. x din 22.05.2001, înregistrată la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, fostul Fond al Proprietății de Stat, reclamanții au solicitat să li se restituie în natură "toate imobilele, utilajele, echipamentele, instalațiile și terenul deținut în prezent de către aceasta, ce au aparținut J.", iar, în soluționarea acestei notificări, s-a emis decizia contestată, nr. 262/07.09.2007, prin care, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii către contestatori în valoare de 14.005.552 RON, pentru un număr de 49.600 acțiuni, deținute de antecesorii lor la fostele J..

Contestația reclamanților împotriva deciziei emise de A.V.A.S. a privit numai natura măsurilor reparatorii ce le-au fost acordate acestora, solicitând restituirea, în natură, a terenurilor în suprafață de 54.179 m.p., deținute de S.C. G. și S.C. H.

Cu alte cuvinte, prin contestația formulată, reclamanții au supus controlului jurisdicțional măsurile reparatorii ce le-au fost acordate prin decizia contestată, susținând că sunt îndreptățiți la restituirea, în natură, a imobilelor în litigiu, și nu la măsuri reparatorii în echivalent, fiind stabilite, prin dispoziție, și necontestate, atât calitatea contestatorilor, de persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât și întinderea dreptului autorilor reclamanților.

Deși instanța de apel a reținut că reclamanții sunt succesorii tuturor acționarilor și că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate, în condițiile Legii nr. 10/2001, acorda decât despăgubiri, a conchis că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 18 teza a II-a lit. a), ci) dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din această lege, astfel că au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001 și că decizia contestată este emisă cu respectarea dispozițiilor actului normativ, fără să arate temeiurile de fapt și de drept pentru care și-a fundamentat această convingere.

De asemenea, s-a mai reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece procedura împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului atrage alegerea persoanelor îndreptățite pentru despăgubiri și că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 din același act normativ, ceea ce presupune, implicit, incidența prevederilor art. 18 teza a II-a lit. a).

Or, pentru efectuarea controlului judiciar pe calea recursului, trebuia ca decizia să fie motivată în fapt și în drept, respectiv să se arate argumentele care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate apărările părților, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., iar nerespectarea acestora face ca hotărârea pronunțată să fie nelegală și desființată, pentru ca situația de fapt să fie, pe deplin, stabilită, potrivit art. 314 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a arătat, în motivarea deciziei recurate, care sunt considerentele pentru care a înlăturat incidența unor dispoziții legale sau a reținut incidența altor dispoziții legale și nici nu a clarificat în ce calitate au notificat-o reclamanții pe pârâtă, respectiv ca moștenitori ai foștilor acționari, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, sau în calitate de moștenitori ai tuturor acționarilor care erau membrii aceleiași familii, potrivit art. 18 teza a II-a lit. a), reținând, implicit, că, în speță, sunt incidente ambele ipoteze.

În soluționarea cauzei, se va ține seama și de soluțiile ce se vor da în litigiile promovate de reclamanți împotriva unităților deținătoare, pentru a nu se ajunge, eventual, la o dublă despăgubire în baza aceluiași act normativ, respectiv restituirea, în natură, a imobilelor și acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru aceleași bunuri.

Motivele de ordine publică, al lipsei calității procesuale active și al lipsei calității procesuale pasive, invocate de intimata intervenientă S.C. K. S.R.L., urmează a fi analizate de instanța de trimitere, după stabilirea situației de fapt.

În rejudecarea apelului, au fost introduși, în cauză, P., O., L., M. și N., cumpărători ai drepturilor litigioase de la reclamanții inițiali.

Prin decizia nr. 153/25.02.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți, a admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins, în tot, contestația formulată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, "sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv".

Acest text reglementează, așadar, cazul în care imobilul preluat abuziv de către statul comunist era proprietatea nu a unei persoane fizice, ci a unei persoane juridice, stabilind dreptul la măsuri reparatorii al asociaților respectivei persoane juridice.

Art. 18 din Legea nr. 10/2001 dispune că "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii".

Acest text reglementează natura măsurilor reparatorii acordate pentru cazul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) din Lege, conturând doua ipoteze: una este cea a persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice (care avea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv), care dețineau, la momentul preluării, integral, persoana juridică proprietară a imobilelor și erau membri ai aceleiași familii (sau asociat unic), iar a doua variantă este cea a persoanelor fizice asociați ai persoanei juridice proprietare a imobilelor la data preluării, care nu dețineau, la momentul preluării, integral, persoana juridică proprietară a imobilelor, ci doar o parte din capitalul acesteia sau, deși dețineau, integral, persoana juridică, nu erau membrii aceleiași familii.

În prima varianta, asociații fostei persoane juridice (sau succesorii acestora, în condițiile art. 4 alin. (2) din Lege) pot beneficia de restituirea în natură, iar, în cea de-a doua variantă, asociații fostei persoane juridice pot primi doar măsuri reparatorii în echivalent.

Tratamentul juridic diferit acordat celor două categorii de asociați ai fostei societăți proprietare a imobilului preluat abuziv de către stat este confirmat și explicat și prin art. 18.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007. Conform acestui text de lege, ipoteza enunțată la lit. a) a art. 18 din Lege vizează interdicția restituirii, în natură, a imobilelor pentru cazul deținătorilor de participații de capital social la societăți comerciale, soluția fiind justificată, deoarece asociații sau acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra societății și, ca atare, stabilirea corespondenței cu bunurile acesteia este imposibil de operat. Prevederile lit. a) a art. 18 din Lege instituie o derogare de la regula restituirii prin echivalent, în ipoteza în care persoana îndreptățită era unic asociat la persoana juridică ce deținea imobile și alte active în proprietate sau persoanele îndreptățite asociate la persoana juridică erau membri ai aceleiași familii. Prin noțiunea de "familie", în sensul art. 18 lit. a) din Lege, se înțelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția.

În final, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, "persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (2) De prevederile alin. (1) nu beneficiază persoanele fizice sau juridice care au primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în condițiile art. 5 alin. (3). Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. (4) Recalcularea valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de Statistică, precum și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001."

Aceste ultime dispoziții reglementează modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru cazul arătat la art. 3 alin. (1) lit. b) din Lege, anume acordarea măsurilor reparatorii se face de către A.V.A.S., iar acestea se stabilesc ca valoare recalculată a acțiunilor, determinată conform algoritmului acolo indicat. Desigur, acest text al art. 31 din Lege este aplicabil în situația în care, conform art. 18, se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, la această concluzie conducând interpretarea sistematică a textelor citate mai sus.

În ce privește unitatea învestită cu restituirea, în natură, a imobilului, pentru cazul în care această măsură reparatorie este cuvenită, în acord cu art. 18 lit. a) teza a II-a din Lege, aceasta se determină potrivit art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001.

Anume, potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, "(1) Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. (3) După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăților comerciale prevăzute la alin. (1) și (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului. Cota de participație a statului sau a autorității administrației publice ori, după caz, a organizației cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit".

Conform art. 29 din Lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, "(1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate. (3) În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător".

Într-adevăr, astfel cum, corect, a reținut și Tribunalul, prin decizia Curții Constituționale nr. 830/2008 s-a constatat că dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Aceasta atrage consecința că, pentru imobilele preluate fără titlu valabil și care cad sub incidența acestui text, măsura reparatorie cuvenită persoanei îndreptățite este restituirea în natură, iar, din ansamblul Legii nr. 10/2001, rezultă că unitatea competentă să dispună restituirea în natură ar urma să fie unitatea deținătoare privatizată (de vreme ce competența A.V.A.S. este determinată doar pentru restituirea, în echivalent, a imobilelor preluate cu titlu valabil).

Așadar, în ansamblul Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. are calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării în situația prevăzută de art. 18 lit. a) teza I din Lege și pentru situația prevăzută de art. 29 din Lege, când se acordă măsuri reparatorii în echivalent (ipotezele acestor două texte nesuprapunându-se deplin, deoarece competența A.V.A.S. de a soluționa notificarea în contextul art. 29 se aplică și în cazurile reglementate de art. 3 alin. (1) lit. a), când proprietarul imobilului, la data preluării, era o persoană fizică, dar nu se aplică în situația în care este incident art. 18 lit. a) teza a II-a și imobilul a fost preluat fără titlu valabil). În ambele situații, atribuțiile A.V.A.S. sunt doar în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent.

În cauză, Curtea a constatat că este corectă reținerea Tribunalului, conform căreia s-a făcut proba, în prezentul proces, a faptului că reclamanții inițiali sunt moștenitorii tuturor acționarilor societății J., la momentul naționalizării, iar toți acești acționari făceau parte din aceeași familie (fiind rude în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV inclusiv).

Prin urmare, greșit, decizia A.V.A.S. nr. 262/2007 a reținut calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii doar pentru 49.600 acțiuni, cu excluderea celor 400 de acțiuni care au aparținut asociatului Q., în realitate, reclamanții fiind persoane îndreptățite pentru 50.000 acțiuni, care reprezentau integralitatea capitalului social al societății.

În consecință, la data emiterii deciziei nr. 262/2007, era îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Ulterior emiterii acestei decizii, au fost înstrăinate drepturile decurgând din calitatea de succesori.

Pe de altă parte, la acest moment, se impun, cu autoritate de lucru judecat, hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2008 și y/2008

Prin cererea obiect al dosarului nr. x/2008, reclamanții din prezentul dosar au solicitat, în contradictoriu cu S.C. G., obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a terenului de 32.207 m.p., deținut de societate. Prin sentința civilă nr. 759/01.06.2009 a Tribunalului București a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată, însă, prin decizia civilă nr. 798 A/27.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de O., P., M., L., N. și R. - cumpărători ai drepturilor litigioase de la reclamanți, a fost schimbată, în parte, hotărârea primei instanțe, a fost admisă contestația și a fost obligată intimata S.C. G. să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin puncte, în condițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Această decizie a rămas irevocabilă prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de apelanți și de pârâta S.C. G., prin decizia civilă nr. 3634/17.10.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se notează și faptul că S.C. G. a procedat la punerea în executare a acestei hotărâri, emițând, la 16.11.2018, dispoziția nr. 1, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, în favoarea creditorilor din hotărârea judecătorească pronunțată împotriva sa, pentru suprafața de teren de 27.369 m.p. și anumite construcții, descrise, ca atare, în cuprinsul dispoziției.

De asemenea, prin cererea obiect al dosarului nr. x/2008, aceiași reclamanți au solicitat, în contradictoriu cu S.C. K. S.R.L., succesoarea S.C. H., obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a terenului de 22.072 m.p., deținut de societate. Prin sentința civilă nr. 168/01.02.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă s-a admis, în parte, acțiunea reclamanților, s-a constatat preluarea abuzivă a imobilelor fostei J. și a fost respins capătul de cerere privind restituirea, în natură, a terenului, ca neîntemeiat. Prin decizia civilă nr. 243 R/27.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate împotriva acestei sentințe de către reclamanți, de cumpărătorii de drepturi litigioase și de pârâta K. S.R.L.

În considerarea puterii de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești, ale căror argumente relevante pentru soluționarea litigiului de față au fost redate în decizia recurată, instanța de apel a constatat că situația juridică se prezintă astfel:

În privința terenului deținut de S.C. G., nu poate fi dispusă restituirea în natură în prezenta cauză și nici constatarea îndreptățirii reclamanților la restituirea în natură, urmată de înaintarea dosarului către S.C. G., pentru a dispune restituirea în natură, astfel cum au solicitat apelanții reclamanți prin cererea de apel, întrucât, pe de o parte, s-a stabilit, prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. x/2008, că măsura reparatorie cuvenită este restituirea în echivalent (conform Legii nr. 165/2013, iar nu la valoarea de piață a imobilului, cum au solicitat reclamanții prin cererea de chemare în judecată); pe de altă parte, s-a stabilit, prin aceeași hotărâre, că unitatea învestită legal cu soluționarea notificării, în ambele forme de reparație (natură și echivalent) este S.C. G., iar nu A.V.A.S. Această dezlegare confirmă raționamentul primei instanțe din cauza prezentă, în sensul că nu se poate analiza și tranșa, în contradictoriu cu A.V.A.S., solicitarea reclamanților de restituire în natură, dar, pe de altă parte, este infirmată însăși posibilitatea restituirii în natură.

În privința terenului deținut de S.C. H. (ulterior de către S.C. K. S.R.L.), prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2008 s-a stabilit că nu poate fi dispusă restituirea în natură, singura măsură reparatorie cuvenită reclamanților fiind restituirea în echivalent, iar, în plus, revine A.V.A.S. competența de soluționare a notificării (sub forma restituirii în echivalent).

Prin urmare, critica apelanților reclamanți, referitoare la soluția de respingere a cererii lor de restituire în natură, formulată împotriva A.V.A.S., nu poate fi primită, pentru că pârâta nu are atribuții de restituire în natură și nu este unitatea deținătoare a terenului. În plus, solicitarea de constatare a îndreptățirii la restituire în natură, cu trimiterea notificării la societățile deținătoare, este lipsită de suport și din perspectiva faptului că, prin hotărârile pronunțate în dosarele menționate mai sus, aceste pretenții de restituire în natură, îndreptate împotriva celor două societăți, S.C. G. și S.C. K. S.R.L., au fost deja soluționate irevocabil. Aceasta semnifică faptul că raportul juridic cu aceste unități deținătoare, din perspectiva Legii nr. 10/2001, este tranșat definitiv și nu ar mai exista rațiunea trimiterii notificării către cele două societăți.

Curtea a mai reținut că diferența dintre ipotezele instituite de art. 18 lit. a) teza I și art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 nu privește numai natura măsurilor reparatorii cuvenite (în echivalent sau în natură), ci produce consecințe și cu privire la valoarea propriu-zisă a reparației. Anume, în condițiile art. 18 lit. a) teza a II-a, dreptul la restituire vizează, exact, imobilul preluat abuziv, privit ca bun individual determinat, ceea ce atrage consecința că, în cazul imposibilității restituirii în natură, pentru orice motiv, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent stabilite la valoarea imobilului. În condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, nu se acordă măsuri reparatorii raportat la valoarea imobilului, nu se înlocuiește imobilul ca atare cu o valoare echivalentă, ci se acordă despăgubiri pentru valoarea acțiunilor deținute la societatea care a deținut imobilul, stabilită după algoritmul indicat de lege. În discuție sunt, așadar, două categorii juridice diferite: pe de o parte, imobilul ca atare, care poate fi restituit în natură sau printr-o valoare echivalentă, "de înlocuire" (calculată în raport de diferite criterii, actualmente, sub imperiul Legii nr. 165/2013, pe baza Grilei Notarilor publici și anterior, sub imperiul Legii nr. 247/2005, pe baza standardelor internaționale de evaluare); pe de altă parte, este vorba de valoarea actualizată a acțiunilor deținute la societatea care a avut, în patrimoniu, imobilul preluat de statul comunist, categorie juridică care implică un calcul al valorii acestor acțiuni prin raportare nu numai la valoarea imobilului, ci prin raportare la toate elementele de patrimoniu - activ și pasiv deopotrivă, bunuri imobile, dar și mobile, corporale sau necorporale.

Astfel cum s-a redat deja mai sus, reclamanții au solicitat, într-un ultim capăt de cerere subsidiar, emiterea unei noi decizii privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a terenului de 54.179 m.p. Această cerere pune în discuție un aspect deosebit de important, anume modalitatea de cuantificare a măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite reclamanților, nu prin raportare la valoarea acțiunilor, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, ci prin raportare la însăși valoarea imobilului. Se remarcă faptul că această solicitare, privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent raportat la valoarea de piață a imobilului teren, era făcută în contextul în care, într-adevăr, legea aplicabilă la acel moment, Legea nr. 247/2005, prevedea că valoarea imobilelor restituite în echivalent se stabilește la valoarea de piață, conform standardelor internaționale de evaluare.

Prin sentința pronunțată, Tribunalul a respins toate capetele de cerere, inclusiv cel subsidiar, vizând emiterea unei noi decizii, privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilului. Lecturarea considerentelor Tribunalului relevă că instanța s-a pronunțat, în mod expres și direct, și asupra acestei pretenții, considerată ca un capăt de cerere distinct.

Prin apelul formulat, reclamanții nu au mai criticat însă sentința, decât în sensul de a se constata că sunt îndreptățiți la restituire în natură, cu trimiterea, spre soluționare, a notificării către unitățile deținătoare S.C. G. și H. S-a solicitat, în mod expres, de către reclamanți, prin apelul formulat, menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. Aceste solicitări au fixat limitele judecății în apel, în acord cu art. 295 C. proc. civ.

Acest text este o aplicație particulară a principiului disponibilității, care semnifică faptul că orice cerere (de chemare în judecată sau cale de atac) se judecă în limitele fixate de către parte, prin solicitările formulate.

Nu s-a mai combătut, așadar, în apel și, deci, nu face obiectul judecății în calea de atac, corespondența dintre valoarea măsurilor reparatorii stabilită prin decizia nr. 262/2007 și valoarea imobilului teren deținut de S.C. H. și S.C. G., nu s-a solicitat reformarea sentinței apelate și în sensul subsidiar invocat prin cererea de chemare în judecată, anume al stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent nu prin raportare la valoarea acțiunilor, ci prin raportare la valoarea a însuși imobilului.

Prin decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, sub nr. 205 A/2009, instanța a anulat decizia emisă de A.V.A.S., numai în sensul că a recalculat valoarea măsurilor reparatorii la suma de 14.188.500 RON, cu adăugarea valorii celor 400 de acțiuni care au fost deținute de Q. la J., deci, tot prin raportare la valoarea acțiunilor, în sensul art. 31 din Legea nr. 10/2001. Nici în recursul formulat împotriva acestei decizii, nu s-a invocat de către reclamanți că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent trebuia stabilită raportat la valoarea imobilului teren, iar nu raportat la valoarea acțiunilor, ci, iarăși, similar apelului, s-a criticat doar sub aspectul măsurii de restituire în natură.

Se observă că referirea făcută de reclamanți, prin apelul și recursul declarate, la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, este în sensul că acest text le permite restituirea în natură, în raport și de decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, pentru că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, dar nu în sensul că, în condițiile acestui text legal, cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent ar fi trebuit calculat altfel decât a făcut-o A.V.A.S., anume raportat la valoarea imobilului.

Așadar, în aceste căi de atac, s-a criticat, exclusiv, respingerea cererii de restituire în natură, respectiv că nu s-a constatat îndreptățirea la restituire în natură, cu trimiterea notificării către cele două societăți, iar nu modalitatea de calcul al cuantumului măsurilor reparatorii echivalente.

Prin notele de ședință depuse la 22.10.2019, în rejudecarea apelului, apelanții reclamanți invocă dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, de data aceasta tinzând la a pune în discuție stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent raportat la valoarea imobilului preluat. Prin concluziile scrise depuse, apelanții P. și O. au formulat, în mod expres, solicitarea de a fi schimbată, în parte, sentința apelată, "în sensul că pentru bunurile care au aparținut S.C. H., A.V.A.S. să fie obligată să emită o nouă decizie cu propunere de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013".

Respectarea limitelor judecății în apel, impusă de art. 295 C. proc. civ., semnifică, din perspectiva apelului declarat de reclamanți, doar verificarea soluției de restituire în natură și a respingerii cererii de trimitere a dosarului în vederea restituirii în natură către S.C. G. și S.C. H.

Notele de ședință depuse în al doilea ciclu procesual, în judecata apelului, nu pot fi luate în considerare, fiind depuse tardiv în raport de termenul de declarare a căii de atac, reglementat de art. 284 C. proc. civ., motiv pentru care nu au învestit, legal, instanța de apel. Mai mult, trebuie avut în vedere și recursul declarat de reclamanți în primul ciclu procesual, care și el a circumscris judecata în al doilea ciclu procesual. În ce privește cele menționate în decizia civilă nr. 4715/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, anume că, la rejudecarea apelului, să se țină seama de cele decise în celelalte litigii pornite de reclamanți, Curtea a constatat că aceasta nu semnifică extinderea devoluțiunii în prezentul apel dincolo de limitele legal fixate prin chiar apelurile părților, ci necesitatea ca soluția dată în prezentul litigiu să nu încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate anterior și, totodată, preocuparea de a se evita dubla despăgubire.

Prin urmare, Curtea nu a verificat valoarea măsurilor reparatorii, stabilită prin decizia A.V.A.S. nr. 262/2007, din perspectiva corespondenței cu valoarea imobilului, această verificare excedând limitelor devoluțiunii în apel, fixat prin căile de atac declarate de părți.

În ce privește apelul declarat de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), Curtea a constatat că soluția legală este aceea de admitere și de schimbare a sentinței apelate, în sensul respingerii și cererii reclamanților de anulare a deciziei nr. 262/2007, această soluție fiind determinată de imperativul respectării autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2008 și de faptul că nu se verifică, în cauză, argumentul care a fundamentat soluția Tribunalului - acela că reclamanților li se cuvine restituirea în natură.

În dosarele nr. x/2008 și nr. y/2008 s-a tranșat că ipoteza legală nu se poate materializa prin restituirea în natură, cu motivarea că operează imposibilitatea restituirii în natură către cesionarii de drepturi litigioase, instituită prin Legea nr. 165/2013 (pentru terenul deținut de S.C. G.), respectiv că cealaltă parte din teren este deținută de o societate privată, S.C. K. S.R.L., cumpărător de bună credință de la S.C. H., care are un drept protejat.

De aceea, chiar concluzionând similar Tribunalului, referitor la incidența ipotezei prevăzute de art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, Curtea a înlăturat considerentul care a întemeiat soluția adoptată de prima instanță, vizând nelegalitatea acordării măsurilor reparatorii în echivalent.

De asemenea, prin decizia pronunțată în dosarul nr. x/2008 s-a stabilit competența de soluționare a notificării de către A.V.A.S., pentru terenul deținut de S.C. H., și faptul că, pentru acest teren, se cuvin reclamanților măsuri reparatorii în echivalent. Așadar, sub acest aspect, a fost confirmată decizia nr. 262/2007 emisă de A.V.A.S. (în privința naturii măsurilor reparatorii și entității legal învestite să se pronunțe asupra acordării acestora).

Este adevărat, pentru suprafața de teren deținută de S.C. G., s-a decis, în dosarul nr. x/2008, că entitatea învestită să soluționeze notificarea este S.C. G., ceea ce sprijină, aparent, ideea anulării parțiale a deciziei nr. 262/2007, corespunzător părții din imobil deținute de această societate și avute în vedere la emiterea deciziei. Aceasta ar fi de natură să evite și dubla despăgubire la care a făcut referire Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia pronunțată în primul ciclu procesual.

Trebuie observat însă principiul esențial al neagravării situației în propria cale de atac, care trebuie avut în vedere, din perspectiva reclamanților, pe tot parcursul fazelor parcurse de acest proces.

Anume, reclamanților le-a fost recunoscut, prin decizia nr. 262/2007, un drept de despăgubire pentru o anumită valoare, calculată prin raportare la ambele terenuri (inclusiv cel deținut de S.C. G.), iar contestația împotriva deciziei nr. 262/2007 a fost formulată de reclamanți. De aceea, restrângerea drepturilor reclamanților recunoscute prin această decizie, prin sustragerea sumei corespunzătoare suprafeței de teren deținute de S.C. G., evident, ar produce o agravare a situației acestor părți în propria cale de atac. Trebuie avut în vedere modul de calcul al sumei stabilite prin decizia nr. 262/2007, care a rezultat ca valoare a celor 49.600 de acțiuni considerate de A.V.A.S., raportat la un activ al J. care cuprindea tot terenul de 54.179 m.p. și mai multe construcții. Este evident că ponderea terenului și construcțiilor deținute de S.C. G. este mare în cadrul acestui calcul.

Ca atare, nu s-ar putea interveni asupra deciziei nr. 262/2007, în sensul diminuării drepturilor reclamanților corespunzător valorii terenului (și a construcțiilor) deținut de S.C. G., pentru a pune de acord soluția dispusă în dosarul nr. x/2008 și decizia nr. 262/2007 a A.V.A.S., întrucât, în mod esențial, acest proces a fost declanșat de contestația reclamanților.

Prin urmare, soluția legală asupra apelului pârâtei este aceea de admitere, cu consecința înlăturării soluției Tribunalului, de anulare a deciziei nr. 262/2007, dat fiind că nu se verifică argumentul decizoriu al acestei soluții, acela că reclamanților li se cuvine restituirea în natură.

În concluzie, Curtea nu a intervenit asupra cuantumului măsurilor reparatorii stabilite prin decizia nr. 262/2007, pe de o parte, pentru a nu agrava situația reclamanților în propria lor contestație, iar, pe de altă parte, pentru că nici aceștia nu au criticat, în apel, modul de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții P. și O., precum și reclamanții M., L. și N..

Criticile celor două recursuri sunt aceleași, astfel încât vor fi redate, în cele ce urmează, într-o singură prezentare.

Recurenții reclamanți au solicitat admiterea căii de atac, casarea, în tot, a deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, pentru următoarele motive:

Curtea a încălcat regulile de procedură, hotărârea cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, nr. 4715/01.06.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în sarcina instanței de apel, obligația de a menționa, clar, care sunt dispozițiile incidente în cauză și de a ține seama de soluțiile pronunțate în litigiile promovate de reclamanți împotriva unităților deținătoare.

Curtea, în rejudecare, nu s-a conformat niciuneia dintre îndrumările primite, care au caracter obligatoriu, potrivit prevederilor art. 501 din C. proc. civ., prin hotărârea dată încălcând regulile de procedură arătate.

Instanța de apel s-a rezumat să enumere cele două situații reglementate de legislația specială aplicabilă în materie, fără să stabilească însă dispozițiile incidente în cauză, motivând că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, doar în subsidiar, emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a terenului, și nu prin raportare la valoarea acțiunilor.

Totodată, Curtea reține că hotărârea primei instanțe, de respingere a tuturor capetelor de cerere, nu a fost criticată, în apel, decât sub aspectul restituirii în natură.

Or, în condițiile în care Tribunalul nu a stabilit, corect, prevederile legale aplicabile în speță, reclamanții nu aveau posibilitatea criticării modalității de calcul al valorii despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât, în perioada 2007-2013, puteau beneficia de forma de reparație a restituirii, în natură, a bunului solicitat, acesta fiind scopul principal urmărit de către beneficiari.

Deși instanța de apel, în rejudecare, reține că, în funcție de prevederile aplicabile, valoarea despăgubirilor se calculează în mod diferit, totuși, în final, nu menționează, clar, dispozițiile din legea specială care sunt incidente în cauză.

Astfel, Curtea constată că, prin decizia nr. 205 A/2009 s-a recalculat valoarea măsurilor reparatorii la suma de 14.188.500 RON, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, deoarece s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni, dar, prin menținerea deciziei nr. 262/07.09.2007 emise de A.V.A.S., recunoaște dreptul antecesorilor recurenților doar pentru un număr de 49.000 de acțiuni; aceasta semnifică împrejurarea că, în realitate, nu recunoaște calitatea reclamanților, de moștenitori ai tuturor acționarilor, membri ai aceleiași familii.

Potrivit considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2008 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și nr. x/2008 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, instanțele au reținut, cu putere de lucru judecat, că, în speță, sunt incidente prevederile ipotezei a doua a art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanții dovedind că sunt moștenitorii foștilor proprietari (acționari) ai J. și că sunt îndreptățiți, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001, la restituirea în natură, această măsură nefiind însă posibilă.

De asemenea, au constatat că imobilul a fost preluat, în mod abuziv, în baza Legii nr. 119/1948 și că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în cauză, nu se mai pot acorda decât măsuri reparatorii, raportat la contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, încheiate de notificatori.

Și asupra întinderii dreptului de proprietate s-au pronunțat instanțele, reținând că, prin procesul-verbal de intabulare din 20.09.1940 al Comisiunii pentru înființarea Cărților Funciare în București, s-a dispus înscrierea, în C.F., a imobilului din București, șos. x, ca fond de comerț al întreprinderii "J.", cu suprafața totală de teren de 50.241 m.p.

În considerentele deciziei recurate, Curtea reține că, în speță, nu se aplică dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001,